Scaunele roșii de Edna O’Brien

Aparent fără legătură cu motto-ul său, pe care vi-l vom dezvălui mai târziu, romanul ne trimite din primele pagini în micul orășel Cloonoila din Irlanda cea plină de peisaje idilice în zeci de nuanțe de smarald, care începe să freamăte în momentul în care un bărbat, Vladimir Dragan, își face apariția cu gândul de a se stabili aici.

Scaunele roșii de Edna O’Brien

Ca în orice astfel de micuță comunitate, nou-veniții sunt rari și priviți cu maximă curiozitate și se duce vorba numaidecât, de-a lungul și de-a latul locului, despre cel care spune despre sine, în relativ puține cuvinte, că este venit din Muntenegru și se autointitulează vindecător și terapeut sexual.

Deși majoritatea localnicilor sunt fascinați de aspectul său de ascet, cu barbă lungă și haine negre, există și o voce care îl compară în mod profetic cu Rasputin, omul cu așa-zise puteri vindecătoare prin rugăciune care a avut o mare influență personală și politică asupra ultimilor țari Romanov și a jucat un rol semnificativ în prăbușirea acestei dinastii.

Totuși, acest personaj istoric pare atât de îndepărtat de micuțul nostru orășel irlandez, încât nimeni nu pare să ia în seamă cuvintele celor sceptici, iar noul venit în zonă se bucură, pe de o parte, de respectul și simpatia tuturor bărbaților și, pe de alta, de admirația tuturor femeilor pentru purtarea atentă și vorbele măsurate.

Fiecare dintre locuitori își dorește să intre în vorbă cu el și să îi afle povestea, iar după ce își deschide cabinetul, timid, încep să îi calce pragul mai mult de curiozitate față de persoana lui și mai puțin pentru terapiile sale neobișnuite.

Foarte curând, însă, doctor Vlad devine aproape venerat de oamenii din Cloonoila datorită tratamentelor sale și a felului în care aceștia se simt după ce ies din mâinile sale, parcă renăscuți, cu trupul și spiritul revigorate.

Vladimir pare decis să ocupe un loc important în comunitatea care l-a adoptat atât de ușor și își asumă și rolul de profesor pentru câțiva adolescenți, cărora dorește să le arate câte resurse vindecătoare le poate oferi natura printr-o expediție în aer liber, când apariția unui polițist care îi cere socoteală pentru faptul că ieșirea cu copiii nu este autorizată, îi dă fiori pe șira spinării.

Deși sângele rece și charisma lui îl scot din încurcurcătură de această dată, datorită acestei întâmplări banale aflăm că Dragan nu este cine vrea să pară, că, în ciuda apariției lui de sihastru, de om profund spiritual, el este un om extrem de orgolios, care se vede cu atât de mult superior reprezentantului autorității încât este foarte scârbit că trebuie să ascundă ce gândește  față de el.

Acesta este momentul în care cititorilor le este dezvăluit că Vladimir Dragan nu este numele lui adevărat, că ceea ce este el nu are niciun punct comun cu ceea ce a afișat în fața celorlalți și că, în realitate, este căutat în lumea întreagă pentru rolul pe care l-a jucat într-un eveniment istoric extrem de sângeros – asediul de la Sarajevo.

Până la demascarea lui în sânul comunității, totuși, el continuă să își joace rolul în micul orășel, ba mai mult, este atât de încrezător în abilitățile sale și în șansa lui de a scăpa nepedepsit pentru faptele sale, încât chiar se lasă convins de o localnică, Fidelma, să se implice într-o aventură extraconjugală.

Fidelma este o personalitate cum nu se poate mai diferită față de el, este o femeie foarte sensibilă, frumusețea orășelului, lucru pe care îl conștientizează și se înroșește de plăcere de fiecare dată când îi este confirmat de către cei din jur, care nu își dorește nimic mai mult de la viață decât să fie mamă.

După două sarcini pierdute cu soțul ei mai mare cu 20 de ani, ea simte că timpul îi este din ce în ce mai potrivnic pentru a-și îndeplini acest vis și când îl întâlnește pe Vladimir, întruchiparea forței masculine și a virilității, cel puțin prin comparație cu bărbații din urbea ei, începe să țeasă o întreagă fantezie în jurul lui.

Deși aventura ar trebui să fie foarte discretă și nimeni nu ar trebui să afle vreodată de ea, iar unicul ei scop să fie ca Fidelma să devină mamă, imaginația ei care vede o adevărată idilă în această relație pasageră, o împinge la gesturi romantice necugetate și o dă de gol în fața altor locuitori ai orașului privind sentimentele ei față de vraci.

Atât de naivă și lipsită de cea mai mică bănuială că bărbatul care îi bântuie imaginația și visurile este un om extrem de periculos și cu dușmani care nu au nimic de pierdut, care ar face orice să pună mâna pe el și l-ar căuta și în gaură de șarpe, Fidelma începe să simtă că viața ei capătă un nou sens și îi oferă mai multă speranță ca niciodată.

Din nefericire, însă, acest unic păcat al ei, această îndrăzneală de a ieși din rânduiala unei vieți modeste și banale de orășel de provincie o va costa mult mai mult decât și-a imaginat vreodată și soarta ei va cunoaște o turnură neașteptată și o golire atât de descurajantă de sens încât îi va face imposibilă revenirea la traiul lipsit de griji și emoții de dinainte de a-l cunoaște pe Vlad.

Deși începutul cărții pare lipsit de legătură cu motto-ul, ne lămurim pe parcurs că romanul Ednei O’Brien ne aduce înainte un personaj istoric legendar pentru cruzimea lui, pe cel supranumit „măcelarul balcanic”, care a fost acuzat de fapte de epurare etnică în timpul războiului dintre Bosnia și Herțegovina, crime împotriva umanității și încălcări ale legilor sau obiceiurilor de război.

Pătrundem datorită romanului, măcar puțin, în tainele unui om care vede genocidul și purificarea etnică ca pe datorii patriotice, ale unui bărbat care, având studii de medicină, în speță psihiatrie, specializat în tratarea depresiei și a nevrozelor, cu colecții de poezie publicate, ajunge a fi omul responsabil de masacrul de la Srebenica – Radovan Karadžić, cel cunoscut în orășelul irlandez Cloonoila sub numele de Vladimir Dragan.

Motto-ul cărții, care ne prezintă scena de la comemorarea a 20 de ani de la începutul asediul de la Sarajevo, când au fost amplasate în piața centrală 11541 de scaune roșii, câte unul pentru fiecare om ucis de forțele sârbe, dintre care 643 de scăunele îi reprezentau pe copiii uciși de lunetiști și de focurile de artilerie, este de un impact extraordinar.

Amploarea pe care a putut-o avea un eveniment întâmplat acum mai putin de trei decenii, din istoria recentă, contemporană, este încă de necrezut pentru cei mai mulți dintre noi. De aceea romanele de ficțiune precum Scaunele roșii sunt atât de prețioase, pentru că ne reamintesc o istorie pe care am vrea să o dăm uitării, să o ascundem departe de viața de zi cu zi și conștiința noastră, dar pe care avem foarte mare nevoie să o privim în față.

Pentru cei care preferă lectura în această variantă, cartea este disponibilă și în format ebook.

Bărbos, îmbrăcat într-o haină lungă, neagră, stă pe podul îngust, se uită în jos la șuvoiul învolburat, după care privește în jur, puțin pierdut, prezența lui fiind singura curiozitate în monotonia unei seri de iarnă dintr-un colț îndepărtat de lume, care trece drept oraș și se numește Cloonoila”.

Nu-și dădea seama când murise. Cu ceva timp în urmă. Fantoma lui o chemase din pădure și fantoma lui o întâmpinase, cu globul de sticlă al lămpii zăngănind în căușul lui. Fantoma lui o iertase. Poate că doar morții, se gândi ea, ajung să îi ierte pe vii din toată inima”.

Titlu original: The Little Red Chairs

Editura Nemira, 2018, Colecția Babel

Alina Mocan

Articol realizat de Alina Mocan pentru Libris.ro.

„Cu ani în urmă, eram librar și le spuneam oamenilor povești despre cărți. Acum, lucrez în domeniul financiar-contabil și “ascult” poveștile spuse de cifre. Nu sunt filolog sau critic literar, ba chiar am numai studii de profil real, așa că citesc și scriu recenzii doar din drag de cărți și dorință de a descoperi – și apoi împărtăși cu ceilalți – noi povești bine scrise”. – Alina Mocan

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *