Kim Jiyeong născută în 1982- Cho Nam-joo

Editura Humanitas publică în limba română un volum în traducerea Dianei Yuksel, devenit bestseller internațional, intitulat „Kim Jiyeong, nascuta in 1982”. Romanul semnat de Cho Nam-Joo pare atipic, cu un titlu neutru și o structură asemănătoare mai degrabă unei fișe biografice, unui raport/eseu jurnalistic (are inclusiv note de subsol cu referințe statistice sau articole cu studii de gen), dar care conturează o protagonistă în care se proiectează dificultățile colective de gen ale femeilor din Coreea de Sud dar și din lumea contemporană în general.

Kim Jiyeong nascuta in 1982- Cho Nam-joo

Cho Nam-Joo developează istoria protagonistei, Kim Jiyeong de la naștere până la maturitate și surprinde provocările economice sociale și mai ales ideologice cu care s-au confruntat femeile din Asia de Est din ultimii 30 de ani, provocările adaptării la o lume nouă cu propria ei dinamică și aspirații dar și provocarea moștenirii unei mentalități tradițional patriarhale. Prin scurta istorisire a biografiei mamei lui Kim Jiyeong, suntem familiarizați cu contextul explicit discriminator la adresa femeilor din ultima jumătate de secol, înscris inclusiv în politica natalității: a fi însărcinată cu o fată devine motiv suficient de întemeiat pentru avort, mamele suferă și plâng când nasc fete, iar asemenea nașteri sunt departe de a fi întâmpinate cu entuziasm de bătrâni sau de soț.

Desigur, femeile sunt nevoite să renunțe la orice aspirație profesională nu atât pentru a îngriji fiicele (care sunt repede responsabilizate să preia din sarcinile casnice), cât mai ales pentru a susține ascensiunea profesională a fiilor, legitimați în acest parcurs chiar de natura genului.  În anii 80, decadă în care se naște Kim Jiyeong, Coreea de Sud cunoaște o progresie economică semnificativă. Aceasta evoluție ajunge să erodeze și să provoace perspectiva firească, discriminatorie, însă e vorba de un proces lent și anevoios. Copilăria lui Kim Jiyeong e marcată de o ierarhie de gen evidentă, atât în spațiul public cât și privat: Kim alături de sora ei mai mare sunt servite ultimele la masă, după tată și după fratele lor (care primesc mereu bucățile de mâncare mai arătoase și întregi), bărbații au prioritate la îmbrăcăminte și la orice accesoriu (fie că e vorba de bețișoare de mâncat, de șosete, de chiloți, sau de ghiozdane asortate sau de umbrele), fetele sunt nevoite mereu să împartă (inclusiv camera de locuit, un privilegiu pe care doar mama lui Kim reușește să îl asigure, până când fiul cel mai mic mai crește puțin).

Politica natalității centrată pe privilegierea băieților își evidențiază reversul atunci când raportul dintre sexe devine atât de disproporționat încât se înființează tot mai multe școli mixte (în anii ‘90 în Coreea de Sud școlile separate încă erau o realitate obișnuită). Chiar și așa, reperele ierarhice de gen se conservă în forme subtile, dar de fapt structurale și chiar girate instituțional: fetelor li se repartizează numere matricole care le urmează pe cele ale băieților, li se permite să mănânce la cantină doar după băieți (și mereu contra timp, deoarece pauzele sunt scurte iar profesorii le pedepsesc pe cele care întârzie mâncând, deși nu de același tratament au parte și băieții).

Odată cu transformările adolescenței și maturizarea sexuală, Kim și colegele ei devin țintele obiectualizării, fie că aceste proiecții instrumentalizate sunt lansate de la devianți sociali, precum exhibiționiștii din jurul școlii (aparent tolerați, la rândul lor, tacit la nivel social – fetele sunt pedepsite când caută să se impună singure în fața agresorului), de la colegi sau chiar de la profesori (care le pișcă de braț, le ating pe spate în zonele unde se încheie sutienul sau le împung în piept cu indicatoare de tablă, sub diverse pretexte). Nici atunci când e urmărită și hărțuită de unul dintre colegi, Kim nu se simte validată, ci mai degrabă e învinuită pentru expunerea care a incitat hărțuitorul.

Coreea de Sud ia avânt până la criza economică din 1997, apoi viața lui Kim cunoaște o altă provocare, cea a studenției și a primilor pași în activitatea profesională. Alege să urmeze o facultate de profil uman. Competiția este acerbă în toate universitățile și studenții se simt epuizați. Este însă remarcabil faptul că tot mai multe femei sunt prezente în zona studiilor superioare. Această echilibrare a șanselor și a performanțelor este însă umbrită de perspectiva minimalizantă a angajatorilor ulterior, angajatori care nu le iau  pe deplin în serios pe proaspetele absolvente (sunt câteva scene notabile în acest sens, surprinse de Cho Nam-Joo, una dintre ele fiind aceea în care Kim și alte două candidate participă la un interviu pentru o slujbă și le este adresată, anticipativ,  gestionarea unor situații cu implicații sexuale).

În ciuda ameliorării condițiilor de trai și a șanselor la educație, Kim se lovește mai departe de provocări chiar și după ce își găsește o slujbă, atunci când trăiește experiența maternității. Presiunea financiară și socială nu îi permite să își angajeze o bonă, deci inițial se simte nevoită să lucreze. Curând însă se va afla intr-o dilemă dureroasă, chiar și când apar primele facilități la locul de muncă ( iar acestea de proporții infime, de tipul poți să vii cu 30 de minute mai târziu la muncă, dar vei pleca tot cu 30 de minute mai târziu): asumarea acestor beneficii înseamnă să riște să fie privită drept o profitoare de către colegele care lucrează din greu. Pe de altă parte, refuzul acestor beneficii îngreunează viața colegelor tinere și viitoarelor mame.

Așa cum se simte confruntată chiar de medicul ei, Kim are senzația că femeilor nu le este legitimat dreptul de a se plânge și a suferi.  Privită doar prin lentilă economico-educațională, așa cum pare să sugereze acel medic, viața femeilor e cu mult mai ușoară decât a generațiilor precedente, prin urmare epuizarea și suferința lor sunt mai degrabă exagerări nejustificate. În spatele acestei judecăți tranșante facile stă totuși mărturia unui destin chinuit și asumat care traversează tunelul lărgit, dar încă întunecat si constrângător al prejudecăților sociale. Deși ajunge într-o poziție socială mai bună decât mama ei,  Kim Jiyeong are ceva de spus, în cele din urmă despre situația ei încă apăsătoare. Prin vocea ei se aud însă și vocile celorlalte generații care au contribuit la procesul de emancipare. 

În tot acest context discriminator în cele mai diverse forme, femeilor nu le rămân  decât două soluții: pe deoparte să fie solidare deși, uneori, chiar această solidaritate întărește  opresiunea și întreține status-quo-ul asimetriilor. Pe de altă parte să încerce prin propriile forțe să se strecoare și să se susțină, să facă pași mici printre prejudecățile sociale. Efortul semnificativ în echilibrarea acestor două soluții este evidențiat chiar de mama lui Kim. Ea este conștientă și acceptă inevitabil și tacit stratificarea discriminatorie, dar, în același timp, nu se lasă învinsă de ele, căutând resursele pentru a-și susține profesional familia, pentru a asigura fiicelor ei premise mai bune, și pentru a inspira anumite pretenții de legitimitate în dezvoltarea profesională și personală.

Mama lui Kim triumfă de fapt în final,  practic și simbolic, atunci când dovedește că ideile ei de afaceri, robustețea casnică, flexibilitatea în fața adversității și dorința de a se depăși duc familia la un alt nivel de prosperitate și mai ales permit fiicelor să atingă noi culmi și provocări de care mama lor nu a avut parte (e de înțeles, de altfel, autoritatea pe care această femeie o are în cele din urmă în fața bărbatului ei care, într-o scenă amuzantă din roman, își asumă prea mult credit pentru deschiderea unui restaurant prosper).

Povestea lui Cho Nam-Joo ne introduce fără artificii melodramatice, păstrând un ton rece, al observatorului în povestea evoluției mentalităților de gen în Coreea de Sud. E o poveste care pune în vedere cum, dincolo de dezvoltarea socială din ultimele decade care a așezat reperele emancipării și egalității de gen în premise legislative și instituționale, există încă filtrele moștenirilor ideologice ce își fac simțită prezența, problematic, în raportarea la genul feminin, la toate vârstele.

sever gulea

Articol realizat de Sever Gulea pentru Libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru în pregătire. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.” – Sever Gulea

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *