Paradisul lui Queenie Malone – Ruth Hogan

Ruth Hogan, autoare britanică contemporană al cărei volum de debut, Colecționarul de obiecte pierdute, a fost bestseller Sunday Times, revine cu un roman de ficțiune foarte sensibil, în cea mai mare parte și, pe alocuri, extrem de savuros despre familie și depresie, despre felul în care această boală afectează persoana în cauză, dar și relațiile sale cu cei apropiați.

Paradisul lui Queenie Malone - Ruth Hogan

Acțiunea cărții gravitează în jurul unei relații mamă-fiică cu multe urcușuri și coborâșuri, cu multă dragoste, dar și cu multe dezamăgiri, frustrări, neputințe în a-și exprima emoțiile și grija, incapacitatea de a trăi și a iubi așa cum și-ar dori ele.

Primele cuvinte ale romanului Paradisul lui Queenie Malone au rolul de ne șoca și a ne atrage atenția imediat, lucru care se și întâmplă, de altfel: Tilda, personajul principal al cărții, ne comunică faptul că mama ei l-a ucis pe tatăl său atunci când ea avea șapte ani, iar treizeci și nouă de ani mai târziu a rămas orfană.

Povestea începe, mai exact, din momentul în care Tilda, în urma pierderii mamei ei, Grace, cu care a avut o relație foarte distantă în ultimii ani, se duce la apartamentul acesteia pentru a se ocupa de treburile administrative inevitabile de după dispariția cuiva și, umblând prin lucrurile acesteia pentru a le sorta, rememorează anii copilăriei și parcursul lor sinuos.

Capitolele cărții împletesc prezentul cu trecutul, ajutându-ne să ne punem în pielea personajului privind relația cu mama întâi cu candoare, prin ochi inocenți de copil, iar apoi pătrunzând în profunzimea lucrurilor din perspectiva femeii mature care deține acum resursele pentru a înțelege cine a fost cea care i-a dat viață și ce motivație au avut gesturile ei.

Tilda, ca adult, este prinsă în trecut și încearcă să se împace cu faptul că relația cu mama ei a fost în cea mai mare parte a timpului dezastruoasă, în timp ce Tilly, fetița din urmă cu zeci de ani, trăiește din plin, este jucăușă, inocentă, curioasă și inteligentă foc și găsește portițe în toate instrucțiunile mamei de a fi cuminte pentru a inventa mereu noi și noi boacăne, uneori chiar cu complicitatea tatălui ei.

Fetița ne devine simpatică imediat și năzdrăvăniile ei sunt relatate cu mult umor; există în carte o scenă în care se întrece în strâmbături și chicoteli cu un bătrân într-un autobuz care este absolut savuroasă și ne amintește perfect de timpurile copilăriei și de binecuvântarea de a râde din toată inima, bucurie pe care puțini oameni o păstrează odată cu trecerea anilor.

Copila își dă seama că ceva nu este în regulă în felul în care mama se poartă cu ea – nu este afectuoasă, este severă, o ceartă când cade și se lovește, e foarte deranjată când ea atrage atenția oamenilor cu copilăriile ei și se dă în spectacol (conform spuselor ei) – și, în modul ei copilăresc de a vedea lumea, își dorește ca Grace să fie precum idealul ei: mamele din reclamele la detergenți.

Totuși, faptul că tatăl ei este un individ la fel de dornic de a râde, a se juca, a nu lua lucrurile în serios, de a o încuraja în prostioarele pe care le face compensa până atunci seriozitatea excesivă a mamei sale. De aceea, în momentul în care acesta îi spune că este nevoit să plece pentru a aduce bani în casă, lovitura este foarte puternică și toată lumea ei se întoarce cu susul în jos.

Starea de incertitudine care pune stăpânire pe ea este agravată de faptul că, după plecarea tatălui, mama o neglijează, iar ea începe să își aline neliniștea și celelalte emoții negative făcând anumite lucruri, văzând anumite lucruri și dezvoltând anumite mecanisme de apărare care nu o vor părăsi până după dispariția mamei ei.

Totul culminează când dorința ei cea mai mare nu se îndeplinește și tatăl ei nu vine la aniversarea ei de șapte ani, ceea ce îi frânge inimioara și, deși se preface fericită de dragul celor din jur, nu își dorește decât să plângă.

În noaptea aceea, toate zăgazurile care țineau în frâu emoții mult prea mari și întunecate pentru un copil atât de mic se rup, iar în clipa în care dorul de tatăl ei erupe într-un mod foarte dureros și periculos pentru amândouă, mama nu mai poate suporta situația și mărturisește că motivul pentru care tatăl ei nu a putut fi prezent alături de ea este pentru că este mort.

Sigur că lucrurile sunt mult mai complexe și mai complicate decât atât, iar povestea ne rezervă multe surprize și întorsături de situație, momente de revelație în care ne dăm seama că am fost induși în eroare intenționat și subtil și lucrurile nu sunt ceea ce par.

După acest eveniment tragic, intră în scenă încercarea mamei și a fetei de a-și reface viața într-un alt loc, la hotelul lui Queenie Malone, „Paradis”, care devine o oază temporară de tihnă, culoare și intimitate în viețile lor, un reper de normalitate, o gură de oxigen într-o viață de luptă perpetuă cu ceilalți și mai ales cu sine.

Felul în care autoarea pune în scenă toate cele de mai sus este desăvârșit. Modul în care un copil alternează joaca, gândurile năstrușnice, exuberanța copilăriei – care nu dispar cu totul nici în perioadele grele – cu tristețea, sentimentele de neputință și teamă, este redat cu foarte multă îndemânare și nemaipomenit de credibil.

Incursiunea în gândurile și sentimentele lui Tilly trezește o senzație de apropiere față de propriul nostru copil interior, care a fost și el (și poate mai este) plin de uimire, curios, inocent sau în anumite situații copleșit de griji de oameni mari, speriat, dornic să se adăpostească într-o îmbrățișare care să-i dea la o parte temerile în cel mai ușor și blând mod.

Faptul că în prezent Tilda găsește niște jurnale pe care mama ei le-a lăsat înadins acolo unde știa că ea cu siguranță le va găsi, o ajută pe aceasta să găsească niște răspunsuri la întrebări pe care și le-a pus întreaga viață adultă.

Datorită rândurilor scrise de mama ei, Tilda reușește să o cunoască pe aceasta din altă perspectivă, care nu mai este umbrită de emoțiile ei negative și să schimbe premisele existenței ei în care până acum, oricât ar fi încercat să pună bazele unei vieți fericite, nu existau șanse decât de surpare și prăbușire.

Datorită jurnalelor lui Grace, fiica ei are șansa de a-și reclădi fundația pe care își va construi viața viitoare ca pe un puzzle căruia, în sfârșit, îi poate potrivi cu ușurință piesele care în toată existența ei de până acum nu și-au găsit locul.

Tilly se încruntă. Să fii fetiță cuminte era interpretabil. Oferea alternative.

Tot timpul am trăit cu bănuiala că din viața mea lipseau acele câteva pagini de început care fuseseră smulse și distruse. Că anumite lucruri îmi scăpaseră. Câteodată întrezăresc umbrele unei fotografii șterse întipărite în mintea mea sau aud notele finale ale unei melodii odată cunoscute, dar fotografia nu mai e acolo, iar cântecul l-am uitat de mult.

Pe Tilly aproape că o podidiră lacrimile. Știa că zâna nu era decât o păpușică ponosită, dar era una dintre bucățelele care alcătuiau Crăciunul lor. Și fiecare lucru care rămăsese era prețios și trebuia să rămână neschimbat pentru că lucrul cel mai important dintre toate nu mai era deja. Tatăl ei.

Titlu original: Queenie Malone’s Paradise Hotel

Editura Rao Distribuție, 2021

Alina Mocan

Articol realizat de Alina Mocan pentru Libris.ro.

„Cu ani în urmă, eram librar și le spuneam oamenilor povești despre cărți. Acum, lucrez în domeniul financiar-contabil și “ascult” poveștile spuse de cifre. Nu sunt filolog sau critic literar, ba chiar am numai studii de profil real, așa că citesc și scriu recenzii doar din drag de cărți și dorință de a descoperi – și apoi împărtăși cu ceilalți – noi povești bine scrise”. – Alina Mocan

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *