Proaspăt așezată pe raftul romanelor inspirate de Holocaust, Trandafirul Alb, Pădurea Neagră este o carte presărată din plin cu suspans, mister și pericol, o lecție despre curaj și vulnerabilitate, despre a rămâne uman, integru, loial chiar și atunci când asta îți poate pune în pericol viața și despre reînvăța să ai încredere atunci când a fi suspicios și bănuitor a devenit noua normalitate.
Eoin Dempsey ne înfățișează în acest roman de ficțiune câteva episoade importante din istoria Germaniei, integrate foarte firesc în povestea a doi tineri care se intersectează întâmplător într-o iarnă grea din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial într-o întâlnire care va avea un impact hotârâtor asupra cursului vieților lor.
În acea zi de decembrie în care începe totul, într-un colț de natură înghețat din munții Pădurea Neagră, atât de liniștit încât pare la ani-lumină distanță de ororile războiului, o cunoaștem pe Francka Gerber, o fată desprinsă parcă din schițele idealului arian, care înaintează cu greutate prin omătul mare având un scop precis.
Rămasă singură pe lume după ce războiul și naziștii i-au luat tot ce avea mai scump – familia și munca de asistentă medicală – pustiită și rănită, simțindu-se neputincioasă și lipsită de dorința de a se adapta acestui regim pe care îl consideră inuman, criminal și abject, Francka este decisă să își ia viața.
A ales pentru a-și petrece ultimele zile cabana de la munte a familiei ei, unde a trăit cândva multe zile fericite cu părinții ei iubitori și calzi și cu fratele ei care, deși se dezvolta normal doar fizic, iar intelectual a rămas la o vârsta a inocenței, era o sursă de vitalitate, lumină și dragoste pentru toți cei care îl cunoșteau.
În timp ce încearcă să se desprindă mental de toate acestea și se îndreaptă cu pași hotărâți spre scopul ei final, destinul, însă, îi scoate în cale un parașutist rănit îmbrăcat în uniformă germană, care în afară de ea nu mai are o altă șansă de supraviețuire, așa cum zace căzut în zăpadă, în acest loc pustiu, cu ambele picioare rupte.
Deși el reprezintă tot ce a ajuns ea să urască mai mult pe lume, simțindu-i respirația din ce în ce mai slabă și găsind asupra lui o poză cu o femeie și două fetițe care probabil îl așteaptă acasă, fata lasă deoparte planul de sinucidere pentru a-și urma vocația de om dedicat îngrijirii altora și încearcă să îl salveze pe acest bărbat.
După efortul considerabil de a-l târî la propriu pe rănit până la cabana ei, Francka își pune la bătaie toate cunoștințele medicale și resursele limitate pe care le are pentru a-l readuce în simțiri. În acest timp, însă, își dă seama că există niște detalii care nu se potrivesc cu imaginea lui aproape perfectă de ofițer nazist de cel mai înalt nivel.
Pe măsură ce el începe să își revină, amândoi sunt prinși într-un dans al suspiciunii, ezitării, neîncrederii și fricii. Fiecare se află într-o stare de vulnerabilitate și are teama că va fi expus și fiecare își folosește atuurile cum știe mai bine pentru a se proteja.
Totuși, pentru că simte că nu mai are nimic de pierdut, Francka este cea care decide să rupă acest cerc al neîncrederii și începe o serie de confesiuni pentru a-i arăta bărbatului cine este, cum gândește și să îl convingă că nu îi dorește răul.
Povestea ei, pe lângă faptul că ne dezvăluie ce s-a întâmplat cu familia ei și ce secrete ascunde, este un pretext bun pentru a arunca o privire asupra societății germane a acelor vremuri.
Din mărturisirile ei ne putem da seama cum chiar și copiii unor oameni educați, care i-au învățat să gândească singuri, să treacă prin filtrul propriu tot ce aud au fost prinși în mreje de propaganda nazistă, care i-a făcut pentru un timp să se simtă o componentă importantă a unui mecanism care va duce Germania pe culmi nemaiîntâlnite, care construiește ceva grandios și minunat pentru acest popor.
De asemenea, în povestea ei apar tipologii de personaje aflate exact la polul opus – Daniel, bărbatul german care își însușește visul nazist și vrea să facă din ea o soție dedicată idealurilor național-socialiste și, de cealaltă parte, Hans, bărbatul german care nu poate asista fără să acționeze la tot ce se întâmplă și pune bazele unei mișcări studențești de rezistență numită Trandafirul Alb.
Scopul acestei organizații non-violente secrete a fost acela de a trezi conștiința poporului german, de a-l pune față în față cu adevărul despre lagăre și toate crimele de care cea mai mare parte a populației nu știa sau se prefăcea că nu știe, sperând ca astfel să obțină o relație de respingere a acestui regim care a întors colegii, prietenii, chiar și membrii familiei unul împotriva altuia.
Din păcate, existența ei a fost destul de scurtă, membrii acesteia fiind depistați și arestați de Gestapo după câteva luni, cu urmări cumplite pentru toți cei care au încercat să pună piedici acestui mecanism de urmărire și dezvăluire a oricărui opozant prin implicarea tuturor cetățenilor care erau încurajați să îi raporteze chiar și pe cei apropiați.
Ca simpatizantă cunoscută a acestei mișcări, Francka este ținută sub observație de către naziști, care speră ca ea să se îndrepte și să își accepte menirea de mamă și soție ariană, dar până atunci o privesc cu suspiciune și îi pândesc orice mișcare greșită. Dacă bărbatul adăpostit de ea în cabană nu este ceea ce spune, așa cum ea bănuiește, atât el cât și ea se află într-un mare pericol.
Suspansul atinge cote din ce în ce mai mari după ce fostul ei iubit, Daniel, în prezent ofițer SS, care nu a acceptat niciodată faptul că l-a părăsit și a refuzat să fie părtașa visului său, află că a revenit pe meleagurile copilăriei și începe să îi dea târcoale, fie pentru a reînnoda o veche relație, fie pentru a căuta răzbunare.
Din cauza lui, Francka intră într-o cursă contra cronometru și trebuie să afle repede dacă bărbatul misterios care a aterizat la propriu în viața ei este demn de încrederea pe care a ales să i-o acorde și, mai ales, trebuie să își păstreze sângele rece pentru că pericolul de abia de acum va începe să devină aproape palpabil.
Ritmul alert în care se petrece toată acțiunea în Trandafirul Alb, Pădurea Neagră nu ne permite să lăsăm prea mult cartea din mână și ne dăm seama destul de repede că rețeta după care autorul a potrivit dozele de suspans, crâmpeie de istorie, emoție, licăr al unei povești de iubire este, cu siguranță, una de succes.
Și, dacă acest roman v-a trezit interesul, pentru că mereu rămâne loc pentru a mai citi pe această temă, ne mai permitem să vă recomandăm o altă carte de ficțiune istorică, de data aceasta despre mișcarea de rezistență olandeză, potrivită și celor mai tineri, apărută la Grupul Editorial Art – Fata cu palton albastru de Monica Hesse.
Vântul se potoli, iar afară se întunecă de-a binelea. Încăperea era scăldată în lumina aurie răspândită de opaițul care ardea pe masă. Ea se uita în gol, ca și cum trecutul ar fi împresurat-o pretutindeni și ar fi fost de ajuns să întindă mâna pentru a-l atinge.
Îi vedea chipul în fiecare zi, îi auzea râsul oriunde se afla. Fusese prea bun, prea pur pentru haznaua de ură și prejudecată în care se transformase țara asta. Nu mai era loc de îngeri aici. Doar cei schimonosiți de ură și de frică mai puteau avea o existență înfloritoare în locul ăsta.
Titlu original: White Rose, Black Forrest
Editura Corint Fiction, 2021
Articol realizat de Alina Mocan pentru Libris.ro.
„Cu ani în urmă, eram librar și le spuneam oamenilor povești despre cărți. Acum, lucrez în domeniul financiar-contabil și “ascult” poveștile spuse de cifre. Nu sunt filolog sau critic literar, ba chiar am numai studii de profil real, așa că citesc și scriu recenzii doar din drag de cărți și dorință de a descoperi – și apoi împărtăși cu ceilalți – noi povești bine scrise”. – Alina Mocan
