Ultimul dintre Tudori – Philippa Gregory

Philippa Gregory este una dintre cele mai cunoscute autoare britanice contemporane de romane de ficțiune istorică, în special datorită cărții „Surorile Boleyn” (The Other Boleyn Girl ), care a fost distinsă cu premiile Parker Romantic Novel of the Year și Romantic Times și a fost ecranizată de mai multe ori.

Ultimul dintre Tudori - Philippa Gregory

De asemenea, unele dintre cărțile sale din seria dedicată Războiului celor Două Roze au stat la baza unor seriale de succes ca Regina albă (The White Queen)și Prințesa albă (The White Princess), primul fiind chiar nominalizat la trei Globurile de aur și două premii Primetime Emmy.

Ultimul dintre Tudori este romanul care încheie seria inspirată de dinastia Tudorilor și spune poveștile a trei surori din familia regală britanică, Jane, Katherine și Mary Grey, a căror mamă  este succesoare la Tronul Angliei după copiii regelui Henric al VIII-lea, regele Edward și prințesele Maria și Elisabeta.

Dacă ne imaginăm că un astfel de statut ar trebui să aducă o viață privilegiată, luxoasă și plină de distracții, ne dăm seama destul de curând că faptul că reprezinți o amenințare prin însăși existența ta la pretențiile la tron ale altcuiva duce la un destin foarte zbuciumat, care nu îți aparține, ci te face marioneta oricărui apropiat însetat de putere, în special dacă ești femeie.

Descoperim astfel întâi povestea tragică a lui Jane, cea mai mare dintre surorile Grey, o copilă care studiază și practică cu ardoare de foarte mică religia reformată. Logodită de la 12 ani cu un băiat dintr-o familie care ar întări poziția ei de aspirantă la tron, Jane nu are timp să copilărească, crescând cu conștiința faptului că e membru al familiei regale, simțindu-se importantă, aleasă de Dumnezeu.

Când atât regele Edward, cât și ea au 15 ani, acesta are probleme din ce în ce mai mari de sănătate, drept urmare, Jane este căsătorită în grabă cu fiul Lordului Protector Dudley, în timp ce surorile ei sunt și ele oferite strategic în căsătorie respectiv logodnă altor bărbați din familii puternice, toate acestea în speranța că una dintre ele va reuși să aibă un fiu înainte ca regele să moară.

Deși acest lucru nu se întâmplă, regele o numește pe ea succesoare, deși, conform dorinței tatălui lor, prințesa Maria ar fi trebuit să îi urmeze la tron, iar după moartea lui sunt două scene marcante în roman, care ilustrează perfect tot ce înseamnă să fii o femeie într-o poziție importantă la curtea regală a acelor vremuri.

Prima dintre ele este scena de după moartea lui Edward, când consiliul vine să o informeze că acesta a trecut la cele veșnice și ea este acum regină, iar toată adunarea numeroasă îngenunchează în fața ei și toată lumea gravitează în jurul ei, dornică să îi facă pe plac.

La scurtă vreme, însă, Londra o declară regină pe Maria, iar în acel moment, Jane rămâne singură nu numai la figurat, ci și la propriu când nici măcar proprii părinți nu îi stau alături, ci încearcă să se delimiteze chiar și fizic de ea. Pentru că Jane îl venerează pe tatăl ei, nu poate accepta că a fost o unealtă pentru ambițiile lui, ci caută sens în tot ce i se întâmplă și se crede persecutată în numele credinței ei reformate.

În partea a doua a cărții, după moartea reginei Maria, tronul este preluat de Elisabeta, așa cum și-a dorit Henric al VIII-lea, deși cele două surori vitrege s-au dușmănit reciproc și până în ultima clipă celelalte succesoare au sperat că această stare de fapt va duce la numirea uneia dintre ele.

Katherine, o fire mult mai plină de viață decât Jane, cu dorințe mai degrabă pământești, este o fată îndrăgostită, care, mai mult decât Tronul Angliei, își dorește împlinirea iubirii ei cu Ned Seymour. Fiind atât de tânără, o adolescentă care trăiește cu voluptate emoțiile primei iubiri, are încredere oarbă în promisiunea celui adorat și are convingerea că dragostea va învinge.

Cei doi tineri decid să se căsătorească, iar familiile lor sunt de acord, însă mama ei moare înainte să apuce să îi ceară acordul reginei pentru acest mariaj. După ce aceasta este înmormântată cu fast, Katherine și sora ei mai mică sunt recunoscute de Elisabeta ca prințese, adică sunt următoarele la tron după ea, iar familia Seymour își dă seama că regina nu va îngădui niciodată această căsătorie.

Faptul că și Ned și Katherine sunt de viță regală și pot emite pretenții la tron, ar însemna ca un fiu al lor ar putea fi mai îndreptățit la tron decât regina, așa că familia Seymour își retrage cererea în căsătorie. Ned este trimis în străinătate, iar fata – deja însărcinată, după o ceremonie secretă, rămâne la curte fără a avea vreo ieșire din această situație care să nu abată mânia Elisabetei asupra ei.

Odată ce regina află de îndrăzneala lor de a se căsători pe ascuns și de iminenta naștere a unui nou pretendent la tron, aceasta poruncește arestarea lor sub acuzația de complot și face toate demersurile necesare pentru a declara mariajul nul și pe micuțul născut în temniță bastard.

Povestea continuă cu multe suișuri și coborâșuri, dar nu dezvăluim prea mult și ne îndreptăm către cea de-a treia parte a romanului, cea dedicată celei de-a treia surori, Mary – un copil născut în urma unei relații adultere, de statură mult mai mică decât cea obișnuită și cu coloana strâmbă, dar care învață de mică să fie neclintită ca o regină și cu siguranță pare cea mai înțeleaptă și dârză dintre cele trei fete Grey.

Ca și Katherine, Mary se îndrăgostește, însă de un om care nu are sânge nobil, un om de rând – străjerul curții, Thomas Keyes, un munte de bărbat, pe cât de mare, pe atât de onest, simplu și bun, care nu poate gândi rău despre alții. Ea se decide să se căsătorească cu el fără a-i cere permisiunea Elisabetei, care pare că urăște să vadă pe oricine fericit la curtea sa.

Regina se luptă cu dorința de a-l ține pe Robert Dudley, pe care îl iubește de ani de zile, alături de ea și plănuiește să îl trimită să se căsătorească cu verișoara ei, regina Maria a Scoției și apoi să o numească pe aceasta succesoarea ei.

Relația dintre cele două femei este un carusel de iubire și ură, Maria sfidând-o în repetate rânduri, iar Elisabeta ba o dorește succesoare, ba îl sprijină pe frateie ei vitreg împotriva ei, ba chiar o întemnițează. Singurul lucru care o ține în frâu este că, fiind fiica reginei decapitate Anne Boleyn, dorește să arate cu orice preț că siguranța unei regine este sacrosantă.

Mary, pe de altă parte și soțul ei sunt și ei întemnițați după ce Elisabeta află căsătoria lor, ea în casa unui nobil, iar Thomas într-o încapere atât de mică încât nu poate sta nici în picioare, nici întins și nu este nici hrănit. Nefiind nobil, regina nu se simte obligată să îi ofere condiții decente de prizonierat.

După multă suferință, Thomas va fi eliberat, dar Mary rămâne sub pază timp de șapte ani, iar în acest interval, rămâne văduvă. Deși ar putea să își lase inima frântă să decidă că nu mai are motiv pentru a trăi și ar putea ceda în fața tuturor nedreptăților îndreptate asupra familiei ei, Mary decide altceva: să trăiască și să sfârșească altfel decât surorile ei.

Deși am menționat la început ecranizările romanelor Philippei Gregory, chiar dacă poate fi o opinie subiectivă, nota puternic feministă din romanele ei, coloristica și precizia personajelor sale feminine, fragilitatea și vulnerabilitatea lor pe de o parte și forța lor tăcută, neclintită, încăpățânată pe de altă parte au o mie și una de nuanțe și tonuri pe care le putem admira în toată splendoarea numai în paginile cărților ei.

Harul Philippei Gregory este cel de a le atribui unor personaje istorice percepute într-un anumit fel în conștiința colectivă trăsături și emoții care le aduc mai aproape de noi, le oferă unor figuri din vremuri îndepărtate, din cărțile de istorie umanitate, sentimente pe care le regăsim în noi înșine, transpunându-ne astfel în timpuri de demult, cu rochii pudrate și ierburi aromatice împrăștiate pe podelele palatelor, cu opulența, strălucirea și intrigile unei curți regale.

Tăcere. Știm amândoi de ce. Drept avertisment pentru noi toți că nemulțumirea reginei va cădea asupra noastră și chiar asupra copiilor noștri, chiar dacă nu sunt decât niște prunci nevinovați. Drept avertisment pentru toți că ea e un Irod. Nu iubește pe nimeni din neamul ei până nu moare, iar ea îl poate onora cu o înmormântare. Nu-i place ca vreuna din verișoarele ei să fie în altă parte decât în temniță. Îi iubește când sunt în mormânt.

Vei învinge doar dacă supraviețuiești și înflorești. Dacă te înfometezi și te prăbușești, faci doar munca inamicilor tăi.

Titlu original: The Last Tudor

Editura Polirom, 2018

Alina Mocan

Articol realizat de Alina Mocan pentru Libris.ro.

„Cu ani în urmă, eram librar și le spuneam oamenilor povești despre cărți. Acum, lucrez în domeniul financiar-contabil și “ascult” poveștile spuse de cifre. Nu sunt filolog sau critic literar, ba chiar am numai studii de profil real, așa că citesc și scriu recenzii doar din drag de cărți și dorință de a descoperi – și apoi împărtăși cu ceilalți – noi povești bine scrise”. – Alina Mocan

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *