Tatiana Niculescu a urmat cursurile Facultății de Litere a Universității București și a Institutului European de jurnalism Robert Schuman din Bruxelles. A lucrat ca editor al secției române a BBC World Service din Londra între anii 1994 – 2004. Următorii patru ani a fost redactor‑șef la secția română a postului de radio BBC World Service, la Londra și București.
Tatiana Niculescu este scriitoarea care a impus în literatura română contemporană genul biografiei. A debutat cu volumul Spovedanie la Tanacu, o carte cutremurătoare, a cărei ecranizare s-a bucurat de atenția publicului dincolo de granițele țării. Biografia Irinei Cornici a fost comparată cu volumul de referință Cu sânge rece semnat de Truman Capote.
Prin intermediul biografiilor pe care le semnează, Tatiana Niculescu invită cititorii să reviziteze importante capitole ale istoriei, evenimente care au marcat și continuă să influențeze lumea de azi și să descopere aspecte mai puțin cunoscute ale vieții unor mari personalități istorice și nu numai. Printre biografiile ce s-au bucurat în mod deosebit de aprecierea publicului amintim: Mihai I, ultimul rege al românilor, Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de barfe și clișee, Seducătorul domn Nae. Viața lui Nae Ionescu, Singur. Viata lui Mihail Sebastian.Cel mai recent volum al autoarei, Englezul din Gara de Nord, lansat în luna martie a acestui an s-a bucurat de o primire entuziastă în rândul cititorilor și continuă să se regăsească în top vânzări. De fiecare dată când o auzim sau o citim pe Tatiana Niculescu remarcăm cu admirație pasiunea autoarei pentru ceea ce face. Am avut bucuria de a dialoga cu Tatiana Niculescu despre Englezul din Gara de Nord, dar și despre procesul de scriere, relația cu personajele sale, cunoașterea istoriei etc.
LIBRIS: Pentru început, suntem curioși să aflăm mai multe despre procesul dumneavoastră de scriere. Cum începeți și cum continuați să scrieți? Partea de documentare se întrepătrunde cu scrisul sau este o etapă independentă, premergătoare acestuia?
TATIANA NICULESCU: Scriu mult înainte să scriu, ca să zic așa. Înainte să mă apuc de scrierea propriu-zisă a unei biografii – vorbim, deocamdată, despre biografii – umplu caiete, fișe de hârtie de modă veche și fișiere digitale cu cronologii, informații legate de viața celui/celei despre care scriu și despre epoca lui/a ei, liste de documente pe care trebuie neapărat să le văd, fragmente din memorii, jurnale, scrisori contemporane cu viața pe care urmează să o reconstitui, uneori fac și desene ca să înțeleg mai bine o anumită scenă sau un eveniment, consult arhive, citesc cărți despre epocă, urmăresc lecturile sau pasiunile celui/celei despre care urmează să scriu. E o muncă de șantier arheologic, de investigare, descoperire, intersectare de date. În general, asta e partea premergătoare scrisului, dar se poate întâmpla să mă trezesc în mijlocul redactării textului că ceva anume nu se leagă sau îmi lipsește o sursă indispensabilă. Atunci trebuie să mă opresc și să găsesc ce-mi lipsește. Partea cea mai delicată vine abia pe urmă și ține de transpunerea imaginară în viața celui/celei despre care scriu, ca să mă pot apropia de felul în care înțelegea el sau ea lumea, viața, evenimentele.
LIBRIS: În ce măsură influențează etapa de documentare forma finală a unei biografii? Pot informațiile descoperite să aducă modificări semnificative planului inițial de scriere? S-a întâmplat vreodată să renunțați la o idee, la un proiect datorită informațiilor insuficiente cu privire la un anumit subiect, personalitate etc. ?
TATIANA NICULESCU: Din punctul meu de vedere, o documentare cât mai bună și onestă e esențială în biografii și sigur că asta influențează felul în care se încheagă povestea unei vieți. Nu pornesc niciodată de la o idee fixă pe care să vreau să o ilustrez scriind despre viața cuiva. Cine adoptă acest mod foarte frecvent de altfel de a scrie biografii eseistic selectează în așa fel materialul documentar încât să se potrivească ideii inițiale. Pe mine mă interesează să descopăr o viață ca s-o înțeleg, deși s-ar putea să-mi contrazică așteptările. Mi s-a întâmplat recent să renunț la un proiect când mi-am dat seama că nu am informații suficiente. Cineva mi-a propus să scriu despre o crimă complicată petrecută în anii ‘50, chiar în anul retragerii rușilor de pe teritoriul României. Povestea era captivantă, cu multe implicații, dar dosarul penal al cazului – un element esențial în reconstituirea faptelor – fusese casat în anii ‘70. Mi-a fost clar că fără o consemnare a faptelor făcută atunci era imposibil să refac în mod plauzibil desfășurarea evenimentelor.
LIBRIS: Ne-ați obișnuit cu volume care au în prim plan personaje de seamă, cele mai multe dintre ele figuri publice, cu un destin extraordinar și cu o poveste de viață în afara anonimatului. Nu același lucru se poate spune însă în cazul celui mai recent volum semnat de dumneavoastră, Englezul din Gara de Nord. Brian Spencer este un personaj cu o viață deloc plictisitoare, însă, până la apariția romanului, numele său nu era cunoscut publicului larg. Ce anume v-a atras la povestea lui Brian Spencer?
TATIANA NICULESCU: Englezul din Gara de Nord e, pentru mine, o carte-test exact din motivul pe care l-ați adus în discuție: de data asta, nu li se oferă cititorilor un reper istoric foarte familiar despre care să știe câte ceva. Personajul e un om ca noi toți, cu o poveste de viață poate mai spectaculoasă decât a altora, dar nu a condus guverne, nu a fost rege, nu a marcat o generație de intelectuali, nu a încuviințat crime politice, nu a avut parte de adorația mulțimilor. Nu e un om care face istoria, e un om care o pătimește. Prin anumite potriviri cronologice, povestea lui mi-a dat posibilitatea să scriu un roman politic despre prăpastia dintre istoria politicienilor și viețile oamenilor siliți să o îndure. Confruntarea în oglindă a unei istorii personale cu istoria marilor evenimente era un gând de-al meu mai vechi. În 2019, la Londra, a fost expus pentru prima oară așa-numitul acord al procentelor dintre Stalin și Hitler, din octombrie 1944. E un document foarte cunoscut de istorici, dar destul de puțin cunoscut de marele public, deși România se află în fruntea listei pe care o conține. Povestea lui Spencer s-a potrivit perfect – cronologic, istoric, narativ – cu povestea acelei foi de hârtie prin care a fost pecetluit destinul Europei de Est.
LIBRIS: Englezul din Gara de Nord se diferențiază de restul cărților pe care le-ați semnat și prin genul în care este acesta încadrat, fiind de data aceasta vorba despre un roman, nu o biografie. Se reduce spațiul ficțional la persoana lui Brian Spencer? Sau se regăsesc elemente de ficțiune, ce umplu eventuale goluri din arhivele istorice, și în redarea întâlniriii dintre Stalin și Churchill din octombrie 1944, o întâlnire cu o deosebită semnificație istorică cunoscută sub numele de ”acordul procentelor”, în cadrul căreia s-au definit sferele de influență în Balcani?
TATIANA NICULESCU: Am mai scris romane și înaintea biografiilor interbelice, dar, într-adevăr, în acest caz, foaia pe care Churchill a scris procentele influenței sovietice asupra țărilor din Estul Europei în octombrie 1944, la întâlnirea lui de la Kremlin cu Stalin, poate fi socotită și ea un personaj. Așa cum am precizat în primele pagini ale cărții, am reconstituit întâlnirea care a purtat numele de cod Tolstoi, din memorii, jurnale și scrisori ale participanților: memoriile lui Churchill, ale ambsadorului american la Moscova, ale traducătorului lui Churchill, amintiri ale unui general britanic, ziare britanice din perioada respectivă, etc. Sigur că întâlnirea la nivel înalt e redată literar, cu atenție la atmosferă, detalii, implicații, și nu în stilul narativ sec al unui tratat de istorie.
LIBRIS: Cărțile semnate de dumneavoastră par a se citi una pe alta: Mihai I stârnește curiozitatea cu privire la Carol al II-lea, la Corneliu Zelea Codreanu; citind despre viața lui Mihail Sebastian cititorul dorește să afle mai mult și despre Nae Ionescu și invers, povestea de viață a lui Nae Ionescu stârnește interesul pentru viața lui Mihail Sebastian etc. Este oare acest lucru o consecință indirectă a procesului de scriere? Altfel spus, îndreptându-vă atenția asupra unui personaj a cărui biografie o redactați, apare în mod firesc o curiozitate și față de alte personaje din anturajul acestuia, personaje care sfârșesc prin a fi protagoniștii unor volume viitoare?
TATIANA NICULESCU: Așa este. Eu văd această serie de biografii interbelice ca pe un fel de hartă făcută din piese de puzzle care se întregesc reciproc. E doar un mic fragment de hartă deocamdată. Poate că voi reuși să-l lărgesc cu noi portrete. Inițial, nu am avut un plan în acest sens, dar, așa cum remarcați, viețile acestor oameni par să se cheme unele pe altele.
LIBRIS: Cum decideți unde se oprește povestea unui personaj? Aveți anumite criterii prestabilite sau vă lăsați în voia procesului de (re)descoperire a unei personalități?
Spre exemplu, în cazul volumului Mihai I ați fost tentată să continuați povestea după momentul plecării regelui din România? Poate pentru a dezvălui cititorilor deznodământul poveștii de iubire înfiripate între Mihai I și Anne de Bourbon-Parma și/sau poate pentru a consemna emoționanta reîntoarcere a regelui în România din aprilie 1992, după 45 de ani în exil și după două tentative eșuate de a intra în țară în anul 1990?
TATIANA NICULESCU: Vedeți, titlul conține o cheie și, poate, răspunsul la întrebare. Mihai I. Ultimul rege al românilor nu înseamnă neapărat că, în toată istoria ei viitoare, România nu va mai avea niciodată vreun rege. E greu de crezut, dar nu putem ști. Titlul delimitează o epocă. Când a fost silit să abdice și să părăsească țara, în 1947, Mihai a fost ultimul nostru rege. Cu el s-a încheiat o epocă, s-a sfârșit o lume, a apus un mod de a trăi și de a gândi politica și istoria. El rămâne, în istorie, ultimul rege înaintea căderii Cortinei de Fier. Ar trebui poate să scriu un al doilea volum despre exilul regelui, întoarcerea în România și moartea lui. Dar acum vă răspund la prima parte a întrebării: când/cum decid unde se încheie povestea unei vieți. Pe scurt spus, pentru mine povestea se încheie acolo unde începe posteritatea critică să emită judecăți asupra vieții respective.
LIBRIS: După cum menționați și în Argumentul volumului Regele și Duduia sunteți mai degrabă interesată de „povestea unei vieți în contextul social, cultura și familial al epocii ei” decât de clasarea retroactivă a unor evenimente istorice. Cum reușiți să vă păstrați imparțialitatea când porniți în (re)descoperirea unui personaj? Să nu fiți influențată de ceea ce știți deja despre o anumită personalitate, de opinia general acceptată cu privire la viața acesteia? Să treceți practic – împrumutând din subtitlul volumului anterior menționat – „dincolo de bârfe și clișee”?
TATIANA NICULESCU: Mă străduiesc, de fiecare dată, să pornesc cu o privire proaspătă (poate nu neapărat nouă, dar vie) asupra vieții și a epocii despre care scriu. E o chestiune de perspectivă: în loc să mă situez în posteritatea critică a personajelor și evenimentelor – cum ar face un istoric care trebuie nu numai să descrie, dar și să evalueze lucrurile din punctul de vedere al prezentului – eu rămân cu obstinație și atât cât îmi permit documentarea și imaginația în timpul pe care îl reconstruiesc. Mă fascinează să descopăr vieți de oameni și să încerc să mă situez în lumea lor. Îi propun cititorului să vină cu mine într-un tunel al timpului prin care întreținem împreună memoria istorică.
LIBRIS: De unde acest interes pentru vieți de oameni, dincolo de firul evenimentelor istorice? Este vorba despre o fascinație față de natura umană? Sau un interes aparte față de procesele decizionale și consecințele acestora pentru istoria umană?
TATIANA NICULESCU: Se spune că un text fără context e un pretext. Un pretext pentru ilustrarea unei teorii personale sau colective. În cărțile mele nu există, cum spuneam, o teorie de la care să fi pornit și care să mă fi obligat să selectez materialul documentar în așa fel încât să se potrivească ideii inițiale. Interesul și fascinația față de viețile oamenilor țin, cred, de materia cu care lucrează orice scriitor. În afara acestui interes, nu se poate spune că există realmente literatură.
LIBRIS: Care este relația dumneavoastră cu personajele a căror biografii le semnați? Dintre figurile asupra cărora v-ați oprit, există vreuna care v-a rămas în mod deosebit dragă? Un destin care v-a impresionat în mod deosebit?
TATIANA NICULESCU: E o întrebare care mi se pune adesea. Adevărul e că mă atașez și mă detașez de fiecare dintre personajele despre care scriu. Dacă nu m-aș atașa de ele, mi-ar fi greu să le reconstitui viața și să le înțeleg. Dar, dacă nu m-aș detașa atunci când le povestesc viața, aș risca să idealizez epocile și personajele sau să le încarc cu proiecții proprii, așa cum se face în istoriile romanțate sau în istoriografia romantică.
LIBRIS: Propaganda liberală anticarlistă, antisemitismul interbelic, propaganda comunistă antimonarhică au jucat un rol important în istoria relativ recentă a României și totuși acestea reprezintă aspecte ce nu par a fi cunoscute publicului larg. Este important ca acest tip de informații istorice să fie cunoscute majorității? Reprezintă cunoașterea istoriei doar o curiozitate intelectuală sau este mai degrabă o necesitate vitală pentru evoluția noastră ca societate și pentru a înțelege lumea în care trăim?
TATIANA NICULESCU: Pentru mine, cunoașterea istoriei nu e o curiozitate intelectuală, ci, mai curând, o căutare antropologică, vitală și pasionantă. Reconstituind istoria, am impresia că înțeleg mai bine de unde venim și încotro ne ducem. Cărțile mele sunt un fel de poduri literare către aprofundarea istoriei. Sau un fel de aperitiv menit să le deschidă cititorilor pofta de a afla mai mult, de a cerceta, de a citi și de a descoperi și alte evenimente și detalii ale unei epoci sau ale unei vieți. Un popor fără memorie istorică și lipsit de înțelegerea propriei istorii e sortit dispariției.
LIBRIS: Începând cu primăvara acestui an, cititorii se pot bucura și de varianta audio a volumului Nepovestitele iubiri. 7 minibiografii sentimentale, chiar în lectura dumneavoastră. Ne putem aștepta să găsim în curând și alte volume semnate de dumneavoastră pe rafturile platformelor de streaming?
TATIANA NICULESCU: Mi-ar plăcea foarte mult să pot promite acest lucru, dar nu depinde de mine, ci de editura care mă publică și care decide și în privința audiobook-urilor. Sunt însă oricând gata să înregistrez audio orice carte pentru că păstrez nostalgia radioului, a povestitului la microfon, și mă pricep destul de bine să citesc audiobook-uri.
LIBRIS: Lucrați în prezent la o nouă carte? Sau s-a conturat ideea următorului volum? Dacă da, oare ne puteți împărtăși câteva detalii? Va fi vorba de o biografie? Ne putem aștepta la o poveste din perioada interbelică?
TATIANA NICULESCU: Da, am în gând o carte, dar e prematur să vorbesc despre ea.
LIBRIS: Care sunt autorii și cărțile care considerați că v-au influențat?
TATIANA NICULESCU: Mă inspiră cărțile unor autori ca Barry Strauss, Paul Johnson, Claire Tomalin, Henri Troyat, Gore Vidal și, în general, istoricii și scriitorii care evocă trecutul în formula biografiilor, îmbinând istoria cu arheologia, cu sociologia și antropologia și punând în joc capacitatea imaginației de a reconstrui epoci și vieți îndepărtate în timp. Literar și stilistic, ca să zic așa, țin mult la Cehov, Zamiatin, Orwell, la Amos Oz, Iahina, Abgarian, Maalouf, Pamuk…
LIBRIS: Ne puteți menționa care sunt cărțile ce v-au atras atenția în ultima vreme? Sunt volume a căror apariție o așteptați cu nerăbdare?
TATIANA NICULESCU: Nu am în gând o listă, dar, dintre cărțile de istorie recent apărute aș reține Istoria Bisericii Ortodoxe Române a lui Oliver Jens Schmitt, iar dintre cărțile de ficțiune, minunatul roman al Narinei Abgarian, Simon. Sunt însă multe alte cărți apărute în această primăvară pe care abia aștept să le citesc.
Interviu realizat de Laura Mate pentru libris.ro.
„Mereu am iubit cărțile și a avea un job care să mă aducă atât de aproape de ele precum sunt acum, părea până nu demult un vis. Fac parte din echipa de marketing a libris.ro și sunt în continuă căutare de răspunsuri și de povești bune.Când sunt întrebată ce înseamnă o carte bună, îmi vin în minte cuvintele lui Salinger. Acesta spunea că-l impresionează dacă, după ce termină o carte, simte c-ar vrea ca autorul să fie un prieten bun pe care să-l poată suna. Rezonez cu această definiție. Ce n-aș fi dat ca în liceu să-l fi putut suna chiar pe Salinger, s-o am în agendă pe Meg Jay, iar în anii de facultate să fi ieșit la cafea cu Elizabeth Strout.
Articolele și interviurile pe care le semnez se nasc din curiozitate, dragoste de carte, entuziasm pentru idei noi, respect și admirație pentru figuri reprezentative din lumea literară.” – Laura Mate
Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.
Un răspuns
Mulțumesc pentru articolul!
Curgător, plin de informații interesante, o inspirație pentru noi lecturi din cele menționate de invitat și de autor.
Apreciez ideea de a insufla interes pentru istoria interbelică prin romanele biografice. Probabil că astfel de romane ar fi o bibliografie școlară care ar apropia tinerii de istorie.