„Cele cinci limbaje ale iubirii”, un bestseller internațional vândut în peste zece milioane de exemplare din 1992, anul apariției sale inițiale, reprezintă un ghid concis și explicit al unui pastor al Bisericii Catolice din Carolina de Nord. Acesta pornește în expunerea sa de la o premisă pe cât de simplă, pe atât de ușor de ignorat în tumultul vieților cotidiene – suntem diferiți ca indivizi, ceea ce face ca structurile noastre emoționale și tipurile de personalitate să se exprime, dar și să devină receptive doar la unul sau la o combinație de limbaje ale iubirii asociate personalității și sensibilității noastre particulare. Având la bază această ipoteză, Garry Chapman ne ajută, prin intermediul unor exemple concrete, să identificăm arhitecturile emoționale care ne definesc, precum și maniera în care ne putem îmbunătăți comunicarea cu celălalt.
Publicat în 2019 în cea de-a șasea ediție a colecției dedicată familiilor și cuplurilor a Editurii Curtea Veche, „Cele cinci limbaje ale iubirii” reprezintă una dintre cărțile esențiale dedicată înțelegerii și aprofundării ideii de comunicare în cadrul relațiilor, atât în zona legăturilor amoroase, cât și în ceea ce privește aria profesională. Gary Chapman instituie acest model de asociere între limbajele și dialectele lingvistice și maniera în care fiecare dintre noi ne facem cunoscută afecțiunea față de ceilalți, dar și traducerea emoțională sau neuronală a acestora – cum înțelegem sau primim afecțiunea și cum răspundem sau respingem unele semne ale iubirii din partea celuilalt/ celorlalți. Zona relațiilor interumane îl preocupă atât de mult pe Chapman încât ajunge să creeze o întreagă serie de cărți, pornind de la conceptul celor cinci limbaje, oglindit în toate interacțiunile noastre, mai ales, în cele pe care ne-am obișnuit să le catalogăm ca fiind banale sau lipsite de importanță, adică cele pe care le desfășurăm zi de zi, fără a fi deplin conștienți de recurența lor în viețile noastre, dar și de impactul pe care îl au asupra calității relațiilor cu cei din jur – „Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor”, „Cele cinci limbaje ale iubirii pentru adolescenți”, „Cele cinci limbaje ale scuzelor”, „Cele cinci limbaje ale iubirii pentru bărbați”, „Cele cinci limbaje ale aprecierii la locul de muncă”, „Cele cinci limbaje ale iubirii pentru părinții copiilor cu dizabilități”. Înțelegând modul în care privim și apreciem dovezile de iubire, ne putem transforma și modul în care o împărtășim, precum și maniera în care ne așteptăm să o primim de la soți/ iubiți/ părinți/ frați. Cartea începe cum nu se poate mai potrivit – Ce se întâmplă cu iubirea după căsătorie -, cu alte cuvinte, tocmai cu o perioadă care presupune schimbări în interiorul unui cuplu, semnificând încheierea unei ere a îndrăgostirii și începutul celei dedicate responsabilității. Chapman utilizează o serie de exemple ale unor căsnicii în care partenerii ajung în impas din cauză că fiecare își dorește
atenție, timp împreună sau servicii de la celălalt, însă maniera în care le solicită nu este compatibilă cu limbajul în care soțul sau soția își exprimă sentimentele și nevoile. De cele mai multe ori, soțul poate considera că a încercat toate variantele pentru a-și face soția fericită, însă aceasta este în continuare nemulțumită de modul în care el acționează. Aici intervine rolul limbajelor iubirii, așa cum sunt denumite și identificate de Chapman.
Căsnicia este într-adevăr o legătură consimțită de ambii parteneri, bazată pe iubire și respect, însă este și asemenea unui mușchi foarte sensibil care, dacă nu este solicitat și întreținut periodic, în timp, se poate atrofia. Majoritatea relatărilor sau a poveștilor despre iubire sunt idealizate și idilice, mai ales dacă ne gândim la filmele romantice despre doi îndrăgostiți, însă Chapman ne avertizează că îndrăgostirea ne satisface nevoia de iubire, însă doar temporar. Pe măsură ce vraja îndrăgostirii începe să își piardă din intensitate, iubirea adevărată dintre parteneri începe să fie pusă la încercare.
În aceeași măsură, observă Chapman, mai intervine o problemă atunci când dorim să stabilim o comunicare sănătoasă cu partenerul, însă la rândul nostru, în familiile de proveniență, nu am avut un exemplu pozitiv în legătură cu acest subiect. Chapman demonstrează că lipsa emoțiilor și a iubirii timpurii stimulează frustrările și nemulțumirile acumulate mai târziu în viață. În cele ce urmeazăn vom descrie pe scurt aceste cinci limbaje atât de celebre deja și, în egală măsură, atât de benefice dacă reușim să le identificăm și să le (re)cunoaștem în relațiile noastre.
Declarațiile
Primul dintre limbajele de iubire descrise de Chapman este cel al declarațiilor, cu alte cuvinte, complimentele și încurajările pe care noi le adresăm partenerului sau cele pe care le așteptăm din partea acestuia. Chapman demonstrează, prin exemplele unor cupluri întâlnite în practica sa, cum acest nivel al declarațiilor poate modifica semnificativ calitatea relațiilor de cuplu. Chapman ne îndeamnă să facem următoarele declarații partenerului, un fel de încurajări și aprecieri în același timp: Mulțumesc că ai dus gunoiul azi; Îți vine minunat rochia cea nouă; Scrii grozav despre călătorii, concis și atractiv. Ar trebui să ai o rubrică despre acest subiect.
Timpul în doi
Al doilea element cuprins în descrierea limbajelor de iubire este timpul petrecut împreună. De cele mai multe ori, unul dintre parteneri consideră că este suficient dacă petrec o sâmbătă seara împreună pe canapea și se uită la un film, însă pentru cel de lângă s-ar putea ca această formă de apropiere să nu îi satisfacă dorința de a petrece timp cu celălalt. De aceea, este important ca ambii partenerii să discute despre aceste aspecte și, în cazul în care, unul dintre ei este mai atașat de ideea de a petrece timp exclusiv împreună să rezerve o masă la restaurant în oraș unde pot sta de vorbă și pot povesti ceea ce nu reușesc atunci când se uită la film sau pot planifica o călătorie, sugerează Chapman.
Darurile
Pentru un alt sector de parteneri cele mai importante în cadrul unei relații sunt darurile, însă fără o asociere cu ideea unui efort financiar din partea celuilalt. Cele mai semnificative daruri pot fi, mai ales atunci când resursele financiare nu sunt atât de generoase pe cât și-ar dori cei doi parteneri, o floare cumpărată în drum spre casă de la metrou cu gândul la soția ta sau un bilețel care să-l aștepte pe celălalt acasă. Chapman susține faptul că nu valoarea materială a unui dar modifică starea celuilalt sau îi satisface nevoia de afecțiune, cât simplul gest îndreptat către el, în orice formă s-ar constitui darul.
Serviciile
Primelor trei limbaje ale iubirii i se adaugă cel dedicat serviciilor, adică ajutorului activ oferit celuilalt în diverse situații, precum pregătirea cinei când partenera/partenerul ajunge mai târziu acasă, tunsul ierbii în grădină, cumpărăturile, alimentarea mașinii cu care acesta pleacă dimineața la muncă. În unele cazuri, partenerul îi poate oferi declarații partenerei sau daruri, însă este posibil ca pentru ea să nu fie de ajuns dacă nevoia de a primi sprijin în activitățile casnice nu este îndeplinită. Chapman recomandă să fim atenți la nevoile și dorințele celuilalt, indiferent în ce manieră sunt acestea exprimate, pentru că ele indică tipul de limbaj specific al partenerului.
Contactul fizic
Poate unul dintre cele mai importante sau cel care completează constelația limbajelor iubirii la care deja am făcut referire este contactul fizic. Apropierea față de celălalt sau afecțiunea transmisă prin atingeri și mângâieri reprezintă o dovadă a iubirii pentru celălalt. Cu siguranță, majoritatea partenerilor nu pot fi caracterizați doar prin intermediul unui singur limbaj de iubire dintre cele enumerate, însă este de subliniat faptul că unul ar putea fi mai puternic sau decisiv în ceea ce privește evaluarea afecțiunii celuilalt față de noi.
De obicei, modul în care ne arătăm iubirea este modul în care ne-am dori să o primim, însă acest sistem al valorilor pe scara iubirii și a relațiilor de cuplu implică doi actanți, adică două entități distincte, care ajung să locuiască împreună și să depună eforturi comune pentru crearea unei familii. Însă nici această decizie fermă nu indică faptul că limbajele lor de iubire sunt absolut complementare sau asemănătoare. Vestea bună pentru toți cititorii și pentru toate cuplurile este că Chapman vine în ajutorul celor care încă nu au găsit modalitatea ideală de a-și comunica și transmite afecțiunea, cât și, din perspectiva cealaltă, de a o primi.
Epilogul cărții lui Chapman este următorul: dacă ați citit cartea „Cele cinci limbaje ale iubirii” dăruiți-o cât mai multor prieteni, cunoscuți sau cupluri. S-ar putea să aibă nevoie de ea, după cum s-ar putea să-i ajutați enorm să-și reconstruiască actuala relație sau să le îmbunătățească pe cele viitoare.
„Bun venit în lumea reală a căsniciei. […] Este o lume în care pantofii nu se pun singuri în dulap, iar sertarele nu se închid de la sine, în care hainelor nu le plac cuierele și în care șosetele nu sfârșesc niciodată direct în coșul de rufe. În această lume chiar și o simplă privire poate jigni, iar un cuvânt poate distruge totul. În timp, iubiții devin dușmani, iar căsnicia, un teren de luptă.”
„Informația greșită a fost aceea că obsesia «îndrăgostirii» durează la nesfârșit. Ar trebui să știm că nu e așa. Prin simpla observare a lumii din jur ar trebui să ne dăm seama că, dacă oamenii ar rămâne veșnic îndrăgostiți, ar avea probleme serioase. Șocul s-ar transmite la nivelul afacerilor, al industriei, al bisercii, al învățământului și al restului societății. De ce? Pentru că oamenii «îndrăgostiți» își pierd interesul pentru preocupările altora. De aceea, starea de îndrăgostire mai poate fi numită și «obsesie». Studentul care se îndrăgostește până peste urechi are note tot mai mici. E greu să înveți când ești înamorat. […] Când ești îndrăgostit nu mai contează nimic! Un bărbat mi-a spus odată: «Doctore Chapman, mi-e teamă c-o să-mi pierd locul de muncă!»”
Articol realizat de Ioana Zenaida Rotariu pentru libris.ro.
„Lectura este o formă de putere pe care o iei singur, fără să mai fie nevoie de validare din exterior. Este despre tot ceea ce poți controla, atunci când nu poți controla nimic. Despre a citi în singurătate sau a citi cu cineva într-o liniște deplină. Să iei înapoi tot ceea ce ți s-a luat — iubire, tristețe, durere — și să le înțelegi. Scrisul e forma cea mai percutantă de apărare împotriva uitării — a ta, a altora, a poveștilor noastre — de fiecare dată când scriem ne (re)construim lumea pe baza amintirilor, a senzațiilor, a emoțiilor și percepțiilor care au legătură cu un moment anume. Tocmai pentru că eu uit foarte repede, având în vedere că și citesc foarte mult, notez și foarte mult. Uit nume de personaje și probabil întâmplări din diferite romane, dar îmi rămân impresiile, senzația de pahar aflat pe marginea mesei, pe care îl îndepărtezi ușor doar pentru a-l proteja de cădere. Dacă n-aș nota paharul ar rămâne mereu pe marginea mesei, în pericol. De fiecare dată când deschid notițele îl salvez. Fiecare recenzie pe care o scriu mă salvează de la a uita elemente cheie care m-au fascinat într-o carte și îmi dă posibilitatea de a-mi (re)verifica modul în care îmi percep lecturile într-un moment x. Se întâmplă rar să-mi schimb părerea despre cărți sau autori, de cele mai multe ori rămân constantă în pasiuni. ”
Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.
