Ioana Chicet-Macoveiciuc: „Totul mă inspiră, viața în întregime.”

Ioana Chicet-Macoveiciuc, cunoscută și ca „Prințesa Urbană”, este una dintre cele mai îndrăgite autoare de cărți pentru părinți și copii din România. A publicat 46 de volume, vândute în peste 750.000 de exemplare, inspirate adesea din experiențele sale de viață. Cărțile în care vorbește despre provocările vieții de părinte au apropiat-o de publicul cititor. Volumele pentru copii scrise cu umor și căldură, îi ajută pe cei mici să descifreze concepte complexe precum empatia, acceptarea de sine, limitele personale, consimțământul și să deslușească lumea complexă a propriilor emoții, dar și pe cele ale adulților din viața lor. Prima ei carte pentru copii, „O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă„, a fost lansată în 2015 și s-a vândut în peste 45.000 de exemplare. Ne bucură să observăm că în fiecare an cărțile semnate de Ioana Chicet-Macoveiciuc se regăsesc în top vânzări pe libris.ro. 

Ioana Chicet-Macoveiciuc: „Totul mă inspiră, viața în întregime.”

Libris: Ca mamă și scriitoare care a abordat atât de multe teme legate de familie și parenting, cum percepi evoluția ta ca mamă de-a lungul anilor? Cum te-au influențat experiențele personale în crearea cărților tale?

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Primul an ca mamă a Sofiei a fost greu, cu multă nesiguranță de sine, singurătate și anxietate. Apoi, ușor-ușor am învățat de la ea să am încredere în proces, în ea, să caut informații validate științific, să cer ajutorul, să mă înconjur de mame care au aceleași principii ca ale noastre, să fiu cât pot eu de prezentă și să mă îngrijesc de mine. Curând a devenit totul mai lin și m-am putut bucura de copilăria ei și a fratelui ei, mă bucur și acum în fiecare zi de timpul nostru împreună.

Cărțile mele, și cele pentru copii, și cele pentru adulți, au izvorât din nevoia mea de a transmite copiilor, respectiv oamenilor mari, câte ceva din ce am înțeles eu despre esența lumii. 

Libris: Care crezi că sunt cele mai mari provocări pentru mamele din generația actuală, în raport cu gestionarea emoțiilor copiilor lor, dar și ale propriilor emoții?

Ioana Chicet-Macoveiciuc: E greu acum pentru că suntem departe de tribul nostru, pentru că nu știm cum să îngrijim un bebeluș, iar marea de informații din jur ne face să ne simțim pierdute, nesigure, greșite. Răspunsurile sunt parte în fiecare dintre noi, parte în copiii noștri, parte la specialiști.

Ce avem de făcut este, deci, să fim atente la noi înșine, să ne acordăm zilnic un pic de timp să ne uităm la noi, să fim atente la copiii noștri (la nevoile lor, la emoțiile lor) și să ne luăm informațiile din surse bune (specialiști).

Libris: Cum îți echilibrezi viața de mamă cu cea de scriitoare și blogger? Care sunt provocările pe care le-ai întâmpinat personal în acest echilibru?

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Viața mea nu e compartimentată, o viață de scriitoare, alta de mamă, alta de jurnalistă. Trăiesc deodată cu toate rolurile mele, sunt, mereu, și mama copiilor mei, și iubita soțului meu, și scriitoare, și organizatoare de evenimente. Învârt în oale și-mi vine o idee de carte, împerechez ciorapi și vorbesc la telefon despre clubul de carte, redactez o carte de parenting în vestiar în timp ce aștept să iasă copiii de la sport. Toate rolurile mele se mișcă deodată tot timpul, ca un stol de păsări care zboară perfect sincronizate. Se hrănesc unele din altele și n-ar putea exista în absența celorlalte.

Libris: Cum putem, ca părinți și educatori, să ne asigurăm că ai noștri copii învață despre gestionarea emoțiilor într-un mod corect, sănătos?

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Nu putem să le predăm copiilor ceva ce nici noi nu știm, nu le putem oferi un dar pe care nu-l avem. În primul rând, trebuie să învățăm noi ce înseamnă să ne gestionăm sănătos emoțiile. De fapt, e destul de simplu. Ca să ne putem gestiona emoțiile, trebuie să învățăm să le recunoaștem, să căutăm sursa lor, să vedem ce nevoi le generează și să facem tot posibilul să le împlinim pe cele esențiale. Pentru asta, ne putem folosi de numărul mare de materiale de pe internet, terapie personală, cărți și interacțiuni cu alți părinți.

Apoi le putem vorbi copiilor despre emoții, încă de la vârste mici, 2-3 ani. Avem la îndemână multe cărți foarte bune pentru copii de toate vârstele, filme despre emoții, idei de jocuri și de dialog cu ei pe aceste teme. Încet, pas cu pas, tot mai mulți copii și adulți înțeleg ce se întâmplă în ei, iar generațiile viitoare vor fi, probabil, primele cu adevărat conștiente de propriul corp și propriul psihic.

Libris: Care consideri că sunt cele mai frecvente dificultăți emoționale întâlnite la copii în zilele noastre și cum poate literatura să ajute la depășirea acestora?

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Cred că ecranele sunt cea mai mare provocare a copiilor de azi și a părinților lor. Timpul la ecrane afectează puterea de concentrare, atenția, secreția de dopamină, motivația intrinsecă a copiilor de a explora afară și de a socializa.

E nevoie să le ținem din scurt timpul la ecran și conținutul pe care îl consumă, să compensăm cu timp în familie, timp afară, jocuri active, cărți, activități culturale.

Literatura permite o evadare care presupune și creativitate, imaginație din partea consumatorului, copil sau adult. Nu e un produs pasiv, cum este ecranul, la care doar te uiți, care îți servește totul de-a gata. Literatura cere un efort de înțelegere și de imaginație, dar și răsplata e pe măsură, de aceea e important să le arătăm copiilor de mici de ce cartea e un obiect care le aduce bucurie și cunoaștere.

Libris: Cea mai recentă carte a ta, Dominic, băiețelul căruia nu-i plăcea aproape nimic, împreună cu caietul practic Împrietenește-te cu furia, ce abordează tema autoreglării emoționale și cea a gestionării furiei prin intermediul poveștilor și exercițiilor practice, utile atât copiilor cât și părinților, a fost realizată și cu ajutorul psihologului Luiza Vasilescu. Cum a început această colaborare în plan editorial și ce consideri că aduce nou pentru cititorii tăi?

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Luiza a fost psihoterapeuta fiului nostru de când el avea 4 ani, se jucau împreună și asta l-a ajutat pe el mult să-și proceseze frustrarea și furia. 

Eu am acest obicei de a trimite spre revizuire către psihologi care lucrează cu copii toate manuscrisele cărților mele. I-am trimis și Luizei de-a lungul timpului mai multe manuscrise pe care am rugat-o să le citească și ca specialist, și ca mamă. Și de data aceasta a fost la fel, am avut nevoie de un ochi de specialist, iar Luiza a contribuit cu feedback foarte valoros, mai ales în realizarea caietului cu exerciții de îmblânzire a furiei.

Libris: Cum crezi că vor evolua rolul de mamă și parenting-ul în următorii ani? Ce schimbări anticipezi că ar putea apărea în abordările educației emoționale pentru copii?

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Eu sper că tot mai mulți părinți vor înțelege că e nevoie să lucreze cu ei înșiși înainte de a aștepta de la sine să fie părinți calzi și conținători.

Provocarea ecranelor va fi tot mai dificil de gestionat, acasă, la școală și în mediul social.

Libris: Odată ce finalizezi o carte, ai nevoie de o pauză pentru a lăsa următoarele idei să dospească? Sau lucrul la o carte reprezintă o sursă de inspirație pentru proiecte viitoare?

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Întotdeauna cât lucrez la ceva îmi vin idei pentru alte proiecte. Se întâmplă și să am perioade în care nu creez nimic, doar învăț, citesc, organizez, editez textele altora. 

Libris: Cine și/ sau ce anume te inspiră în viața de zi cu zi? 

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Totul mă înspiră, viața în întregime. Toți oamenii cu care mă întâlnesc în fiecare zi (uneori e doar familia mea, alteori sunt 600 de oameni în public la un eveniment sau 100 de persoane la o lansare), păsările, melcii, frunzele pe care calc, mirosurile pe care le simt când mă plimb pe bicicletă printre case. Sunt atentă la tot, uneori fără să-mi propun. Totul intră și rămâne în mine, milioane de senzații și obiecte pe zeci de mii de rafturi într-o arhivă complet dezorganizată. La intersecția tuturor acestor mici și nesfârșite comori apar ideile de cărți, evenimente, jocuri  și proiecte.

Libris: Pentru că se apropie finalul de an și, odată cu el, vremea bilanțurilor, ne poți spune care este pentru tine cartea anului 2024? 

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Mi-au plăcut mult Portretul căsătoriei de Maggie O’Farrell, Melancolia de Mircea Cărtărescu, Castelul din orașul meu de Ioana Bâldea Constantinescu și Femei la graniță de Maria Tănăsescu și Alexandra Rusu.

Libris: Ce carte citești în acest moment și ce titluri se regăsesc în wishlist-ul tău?

Ioana Chicet-Macoveiciuc: Acum citesc Mă bucur că mama a murit de Jeannette McCurdy și Lecții de Ian McEwan, plus câteva cărți de psihologie și parenting.

Pe noptieră mai am Păsări migratoare de Fernando Aramburu, Cerul ca oțelul de Cosmin Leucuța și Viața e mai dreaptă decât moartea de Narine Abgarian.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *