În cadrul celei de-a VII-a ediții a Târgului online de carte și experiențe culturale LIBfest, ce a avut loc în perioada 22-27 octombrie 2024, am avut bucuria de a-l avea ca invitat pe Sean Cotter, câștigător al Dublin Literary Award pentru traducerea romanului „Solenoid“ de Mircea Cărtărescu, autor al volumului „Traducerea literară și destinul României în comunism”. Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, a discutat cu Sean Cotter despre despre complexitatea actului traducerii. În cadrul acestui #LibrisTalk, Cotter a evidențiat importanța traducerii pentru dezvoltarea culturală a unei națiuni , fiind de părere că aceasta funcționează ca o formă esențială de „respirație culturală.” Interviul se încheie cu un apel de a recunoaște semnificația traducerii pentru identitatea culturală a României și rolul său în promovarea dialogului și înțelegerii interculturale. În continuare, găsiți transcrierea adaptată a dialogului ce poate fi urmărit și online, pe canalul Youtube a libris.ro.
Cristian Pătrășconiu: Suntem foarte bucuroși și onorați să aducem în fața dumneavoastră o carte foarte importantă a acestei toamne și nu numai, pentru că ea are bătaie lungă atât pentru trecutul României, cât și pentru viitor, după cum va decurge probabil și din conversația noastră. Volumul lui Sean Cotter, unul dintre traducătorii emblematici, traducătorii de elită din literatura română în literatura engleză, poartă titlul Traducerea literară și destinul României în comunism. Trei studii de caz: Blaga Noica Cioran, un volum admirabil apărut la editura Humanitas în traducerea doamnei Dana Bădulescu.
Suntem onorați, suntem bucuroși, suntem privilegiați să vorbim cu domnul Sean Cotter. Mulțumim pentru că sunteți împreună cu noi!
Sean Cotter: Eu vă mulțumesc foarte mult! Este o carte la care țin foarte mult și la care am lucrat mulți ani. Vă mulțumesc foarte mult pentru atenție și pentru invitație!
Cristian Pătrășconiu: Aș vrea neapărat să menționez că volumul acesta a fost premiat de Society for Romanian Studies, iar autorul său e traducător faimos din Nichita Stănescu, din Mircea Cărtărescu. Este câștigător, de altfel, al Dublin Literary Award pentru traducerea romanului Solenoid al lui Mircea Cărtărescu.
Ce înseamnă, ce este traducerea pentru dumneavoastră? Care este „inima” viziunii dumneavoastră cu privire la actul de a traduce? Aveți, de fapt, o filosofie extraordinară și admirabilă pe care o dezvoltați în această carte.
Sean Cotter: Vă mulțumesc! Eu sunt interesat și de istoria traducerii și de practica traducerii; pentru mine ambele sunt importante. Eu de fapt îi studiez pe ceilalți traducători ca să înțeleg cum să traduc eu. Deci, prin intermediul studiului, am înțeles că traducerea nu este doar o copie, este un fel de a recrea o carte scrisă într-o altă limbă. Iar în momentul când începi să recreezi o carte, te regăsești într-un loc aparte, unul foarte interesant pentru mine, ești acolo, cumva între două două lumi, sau ești în locul în care cele două lumi sunt suprapuse, cum este acum masa mea de lucru, pe care am cărți în engleză și am cărți în limba română.
Și m-am tot gândit: ce fel de creație vine din acest loc? Este un fel de a exprima niște experiențe pe care le-am trăit și în limba română, și în limba engleză, iar când traduc încerc să le pun în dialog. Astfel investighez dacă cuvintele mele englezești se potrivesc cu ce am trăit în limbă română și viceversa.
Deci, pentru mine, o traducere exprimă acest loc important, acest loc în care cele două lumi se suprapun. După cum a explicat – mai bine decât am putut eu s-o fac – Lucian Blaga, care este de părere că este vorba despre „o zonă de interferențe stilistice”, după cum o numește el.
Cristian Pătrășconiu: Putem să spunem despre traducere că este o artă?
Sean Cotter: Da, sigur că este o artă! O artă și o știință în același timp, pentru că trebuie să înțelegi cartea pe care o traduci, trebuie să o înțelegi atât de bine pe cât ar înțelege-o un critic literar sau un istoric literar, un hermeneut, ca să spunem așa. Înțelegerea este un act în mare măsură pasiv, dar trebuie să fim activi când începem să rescriem cartea. Deci avem nevoie de două grupuri de „activități suplimentare”, dacă le putem denumi astfel.
Cristian Pătrășconiu: Poate fi traducerea și o artă a discreției, o artă secundă? O artă a slujirii, o artă a faptului de a te pune în slujba cuiva?
Sean Cotter: Îmi place această abordare. Mie îmi place să vorbesc despre alții în primul rând. Dacă vreau să mă cert cu scriitorii, spun că traducerea este o artă mai puțin egoistă decât cea a scrierii, dar asta este doar o provocare. Îmi place să lucrez cu alții, și când traduc, fac parte dintr-un sistem mai mare, deci nu sunt singur; sunt bineînțeles în dialog cu textul pe care îl traduc, iar în mintea mea am acolo toți prietenii, toți prietenii care vorbesc limba română: mă gândesc la persoana cu care am băut o bere sau la persoana pe care am întâlnit-o în metrou și cu care am avut un dialog aparte. Acesta este un aspect al traducerii. Dar am avut și o viziune mai tradițională asupra traducerii, potrivit căreia aceasta este un fel de extracție; traducătorul merge undeva departe de casă, găsește acolo o carte și o repune în engleză sau în limba sa nativă și este un fel de călătorie în afară țării, din care te întorci ca traducător cu ceva foarte straniu și exotic.
Nu cred că această viziune mai este potrivită zilelor noastre. Ce fac acum este să merg în România, care deja este parte din mai multe „rețele culturale”. Deci eu n-am „descoperit” România; când traduc o carte, eu dau cuvinte, eu cumva articulez ce se întâmplă în cultura românească, într-o cultură care este deja în legătură cu alte culturi, inclusiv cultura din Statele Unite. Deci eu nu descopăr, ci doar dau o formă artistică unui fenomen deja existent, care reprezintă lumea României, o lume conectată cu diverse centre culturale.
Cristian Pătrășconiu: Rămânem puțin încă în depărtare pentru că, la un moment dat și în mod esențial, va trebui să ne apropiem de inima acestei cărți și anume de cele trei studii de caz Blaga, Noica, Cioran.
Dar rămânem la felul în care dumneavoastră gândiți ideea de traducere și vă mai întreb următorul lucru: traducerea este, o spuneți și dumneavoastră, o chestiune culturală și asta e evident, e ceva care ține de schimburi culturale. Dar de ce – și tot dumneavoastră o spune și o demonstrați aici în mai multe rânduri – ar fi traducerea și o chestiune politică, domnule Sean Cotter?
Sean Cotter: După cum am încercat să explic, eu cred că traducerea este un product cultural aparte. Când traduci faci altceva decât atunci când scrii sau când citești și asta înseamnă că putem să analizăm ce fel de cultură este reprezentată în actul traducerii. Am încercat să explic: pentru mine este vorba despre o cultură deschisă, conectată, parte dintr-o rețea, prin intermediul legăturilor culturale. Dacă ne gândim la o astfel de cultură, la o țară deschisă, care se îmbogățește prin actul traducerii cu elemente din cultura altor țări, vorbim de un fel de act politic, un act politic pe plan ideologic.
Cristian Pătrășconiu: O traducere poate, și e de dorit, să îmbogățească o țară, dar uneori o și sărăcește, și acum mă apropii cumva de cartea dumneavoastră și mai mult. Aveți aici, încă o dată, trei studii de caz: Blaga, Noica, Cioran, trei studii de caz care sunt relevante nu numai pentru traducerile literare, pentru ideea de traducere în societatea românească, ci și pentru destinul – cum spuneți dumneavoastră – României în comunism. Deci, Blaga, Noica, Cioran. De ce v-ați oprit în mod aparte la aceste nume?
Sean Cotter: Sunt trei nume foarte cunoscute, dar mai puțin cunoscute ca traducători și în carte încerc să explic cum sunt traducători nu doar pentru că erau siliți, cum era Blaga. Blaga era cenzurat; n-a avut voie să publice opera lui originală până în ‘59 și era silit să traducă din Goethe, din literatura universală, din poezia engleză. Și aceste trei cazuri ilustrează cum s-a găsit prin actul traducerii un alt fel de a crea, de a crea cărți, de a crea lucruri de valoare.
Și, dată fiind situația politică, s-a creat o legătură între actul traducerii și țara închipuită de traducător; și, bineînțeles, vorbim despre perioada „obsedantului deceniu”. Vorbim despre perioada aceasta, chiar la începutul perioadei comuniste, când țara se afla într-o etapă a traducerilor mai puțin atractive.
Dată fiind prezența și influența armatei ruse, traducerea nu era un act neutru; chiar și legile care erau impuse în această perioadă erau traduse aproape mot à mot din legile sovietice.
Cele trei cazuri ne oferă o fereastră, o posibilitate de a-i înțelege mai bine pe acești scriitori și cum au trăit ei această perioada istorică.
Cristian Pătrășconiu: Deopotrivă cum au trăit ei și de fapt ce era România care se schimba atunci când istoria avea un ritm mai mai accelerat decât de obicei. Dumneavoastră de fapt lucrați cu cel puțin două sensuri ale cuvântului „a traduce”: a trece dintr-o limbă în alta – și aici aveți aceste studii de caz pe care le oferă volumul dumneavoastră; apropo, este eroarea mea și e important de menționat, volumul este premiat de Society for Romanian Studies, e un premiu important – deci, sensul de a traduce cultură pe de o parte și, al doilea sens, traducerea ca un fel de de trădare, ca un fel de îndepărtare, ca un fel de înstrăinare.
Dar să nu ne îndepărtăm de cele trei cazuri deocamdată. Și o să vă întreb mai întâi, pentru că glosați între ideea de „minor” și ideea de „major”, de „cultură majoră” și de „cultură minoră”. Ce înseamnă aceste trei versiuni ale „minorului”, de fapt, cum e România în multe feluri? Să le luăm pe rând, într-un fel de rezumat. Și să ne oprim pentru început asupra lui Blaga, căruia dumneavoastră îi acordați poate cel mai larg, amplu studiu în această carte.
Sean Cotter: Este coloana vertebrală a cărții.
Cristian Pătrășconiu: Da, pentru că reprezintă ceva foarte important atunci în „obsedantul deceniu”, cu traducerea „Faustului”, care, după cum spuneți, e un fenomen de vânzare; în câteva ore s-a epuizat tirajul.
Ce traduce și ce relevanță are pentru o Românie aflată într-un „obsedant deceniu”, ocupată aproape literalmente, dominată și umilită de Uniunea Sovietică?
Sean Cotter: De fapt cartea a pornit de la o observație pe care o face Blaga în „Geneza metaforei și sensul culturii”, unde spune că de obicei ne gândim la „major” și la „minor”, la „cultură majoră” și „cultură minoră” într- un sens comparativ și Blaga a avansat această idee potrivit căreia ceea ce noi numim „cultură minoră” nu trebuie înțeles într-un sens comparativ, căci este de fapt un alt tip de cultură, cu nume, reguli specifice, cu metafore specifice. Deci, nu trebuie să fie comparată cu cultura majoră, căci este altceva, este o formă mai interactivă, este – cum vedem la Călinescu, mai ironic cumva – mai detașată puțin: „Ce e val, ca valul trece”.
În anii ’50 Blaga a realizat că nu putea să publice și a reflectat asupra experienței sale ca diplomat, care i-a oferit o înțelegere mai profundă și mai complexă a relațiilor politice internaționale. Foarte cunoscut pentru spațiul mioritic și pentru ideea potrivit căreia diferite culturi au tipologii culturale diferite, în anii ’50 Blaga și-a schimbat puțin perspectiva. Acest lucru poate fi observat în unele eseuri nepublicate, dar și în „Ființa istorică”, în care menționează „cultura de interferență”, cultura în cadrul căreia se intersectează mai multe culturi. Pentru el, exemple potrivite în acest sens sunt Spania și Moldova. Deci Blaga este cel care s-a întrebat ce se întâmplă când se suprapun două culturi în contextul actului traducerii și a fost de părere că traducerea este actul cultural cel mai în măsură să surprindă interferențele culturale.
Reflectând la Hugo Marti, prietenul lui foarte bun, romancier elvețian, la Hermann Hauswirth, un alt scriitor din Elveția, Blaga identifică în Elveția un astfel de spațiu cultural în care se ciocnesc mai multe culturi, lucru care a
a devenit pentru el un fel de fascinație. Așadar, ceea ce am numi „minor” este, de fapt, mai bogat și mai interesant pentru el decât orice idee sau fantezie de putere pe care am putea-o asocia cu o cultură majoră. Deci o „cultură minoră” pentru el este o cultură care traduce mult și în acest sens este mai valoroasă decât o cultură care nu traduce.
Cristian Pătrășconiu: Al doilea exemplu cu care dumneavoastră lucrați, al doilea, nu exemplu, studiu de caz de fapt, pentru că faceți un portret de asemenea, e Constantin Noica, cel care cumva sugerează că România ar putea să fie un traducător al Europei. Și, tot apropo de Noica și de ideea de traducere poate că ar fi bine să ne spuneți ce este un „scripcar filozofic”?
Sean Cotter: Un scripcar este un lăutar, spune Noica. Deci sigur că Noica este foarte implicat în ideea noastră de ce este România și mai ales după anii 60′ în care a făcut și pușcărie și a fost o surpriză pentru mine să văd o legătură între traducerile sale din limba engleză în anii ‘30 și cartea sa „Rugați-vă pentru fratele Alexandru”, scrisă în anii ‘60, dar publicată mult mai târziu. Am văzut cum traducerea i-a oferit un loc aparte lui Noica, un loc ferit, după toate problemele pe care le-a avut. Și asta m-a ajutat să-l înțeleg mai bine pe Noica și opțiunile lui politice în care era implicat la nivel cultural, dar mai puțin la nivel politic; și cei de la Paris erau cumva stupefiați că n-au putut să-l convingă să iasă mai mult în evidență pe plan politic, dar el s-a ocupat de planul culturii și acolo și-a găsit locul în care a putut să lucreze și acest loc era modulat în traducerile pe care le-a făcut în anii ‘30. Deci, un fel de revanșă a lui Noica anilor ‘30 în anii ‘60 și ‘70.
Cristian Pătrășconiu: Da, „obsedantul deceniu” și vremurile de după. Și a treia referință majoră a cărții dumneavoastră, Cioran. Emil Cioran este singurul dintre cei trei care nu mai locuia în România. Dumneavoastră vă referiți în mod aparte și la o carte care descrie sau problematizează condiția asta a „minorului” și visează despre „major” și anume vă referiți la „Lacrimi și sfinți”. De ce ați ales anume Emil Cioran?
Sean Cotter: Mergem mai departe acum, mergem în anii ‘80. Faptul că a rămas fascinat de această idee, de România în anii 80′, că a rămas fascinat de o carte care a fost publicată în România în anii ‘30, asta a însemnat foarte mult pentru mine. Avem această imagine a lui cum că a plecat din România, a lăsat totul în urmă, a lăsat opera lui românească; mai ales în Vest avem această idee. În România, desigur, știm că a publicat șase cărți înainte de a pleca. M-a fascinat că a rămas în legătură cu România și că atunci când a venit momentul potrivit, în anii ‘80, a tradus „Lacrimi și sfinți” împreună cu Sanda Stolojan, traducere prin intermediul căreia vedem tot mai clar o altă versiune a României decât cea din anii ‘30. Când a înaintat în vârstă, Cioran a regretat într-o oarecare măsură opțiunile sale, iar în traducerea în limba franceză (din limba română în limba limba franceză) vedem acolo că încearcă o altă versiune a României, o Românie văzută de la distanță. Acest lucru este și valoros, și important și, de fapt, Cioran a tăiat o mare parte din „Lacrimi și Sfinți”, care este aproape la jumătate din ceea ce ar fi putut fi, dacă nu ar fi fost editată. Cartea este deci mai mică, dar mai importantă pentru el, mai valoroasă, devenind într-un fel și autoironică. Cartea devine un fel de regret până la urmă pentru ce făcut în anii ‘30 și astfel, cartea se micșorează.
Cristian Pătrășconiu: De fapt, domnule Sean Cotter, una dintre întrebările care sunt inevitabile și sunt fundamentale și mari cumva legate de demersul dumneavoastră care e unul extraordinar și care e întru totul admirabil e următoarea: De ce este importantă și filozofic vorbind și, dacă vreți, existențial vorbind, traducerea pentru România în ambele sensuri? De ce trebuie să orientăm lentila cumva către problematica aceasta care e una foarte complexă și foarte importantă din punctul meu de vedere?
Sean Cotter: Sunt de părere că dacă nu înțelegem rolul traducerii pentru o țară, pentru România, dar și pentru alte țări, dacă nu înțelegem esențialul, adică faptul că traducerea este ceva esențial pentru dezvoltarea culturii, atunci avem o cultură rigidă, avem o cultură în care lipsește contactul cu alte culturi și devine devine din ce în ce mai sterilă. Traducerea nu este un act secundar, nu este doar o copie; pentru mine, este un act de creație esențial, chiar dacă trebuie să recunoaștem că este un act de re-creație. Deci, cu cât mergem mai mult spre traducere, cu cât avem o cultură mai bogată, pentru noi.
Desigur, este important ca și alte culturi să ne înțeleagă: să îl avem pe Nichita Stănescu tradus în engleză, astfel încât americanii să beneficieze de ceea ce descoperă prin intermediul traducerii. Dar nu la asta mă refer; mă refer la actul traducerii în sine, deoarece acesta este important pentru noi și reprezintă un act benefic pentru cultura noastră.
Cristian Pătrășconiu: De fapt, e mai mult decât atât, aș spune, cu alte cuvinte, că e un act de metabolism, un act de respirație. Cum respirăm acum noi doi e o respirație culturală, dacă vreți; lăsăm ușile deschise pentru alte culturi, nu?
Sean Cotter: Exact, exact! În secolul XIX, spre exemplu, și deci în secolul clasic pentru romantism și pentru un fel de naționalism, visam la o cultură puternică, de sine stătătoare, dar și închisă, o cultură care nu respiră – căci sunt foarte de acord cu dumneavoastră când spuneți că o cultură trebuie să respire. Poate avem impresia că pierdem ceva când începem să vorbim despre o cultură în care traducerea ar fi importantă, o cultură în care „Faust”-ul lui Blaga devine bestseller, o cultură care cândva a pierdut ceva. Dar eu nu cred că lucrurile stau așa; sunt de părere că e mai important și chiar, biologic vorbind, mai sănătos, să lăsăm ușa deschisă pentru alte culturi.
Cristian Pătrășconiu: A fost un privilegiu să fim împreună cu Sean Cotter la LIBfest și, mai mult decât atât, să fim împreună cu dumnealui și între noi să fie această carte minunată „Traducerea literară și destinul României în comunism. Trei studii de caz: Blaga, Noica, Cioran”, carte premiată de Society for Romanian Studies și tradusă admirabil în românește de doamna Dana Bădulescu la editura Humanitas.
Sean Cotter, mulțumesc și mulțumim foarte mult pentru bucuria acestei conversații!
Sean Cotter: Eu mulțumesc foarte mult!
