Înainte de podcasturi numeroase, ateliere creative și de ameliorare relațională, înainte de trendul psihologist popular al dezvoltării personale prezent astăzi în social media, dar și în viața cotidiană de zi cu zi, a existat o inițiativă lăudabilă și cuprinzătoare asumată de filosoful și scriitorul Alain de Botton, anume The School Of Life. Preocupat inițial de felul în care ne trăim viețile de cuplu în contemporaneitate, de provocările, extazurile și abisurile moștenirii romantice în secolul relațiilor pretențioase și paradoxale, Alain de Botton a semnat câteva romane originale cu mize terapeutice implicite.
Apelând la un mix narativo-filosofic care a devenit o semnătură ușor recognsocibilă, filosoful de origine elvețiană ne-a oferit prin volumele „Eseuri de îndrăgostit”, „Sex, shopping și un roman”, respectiv Ce se întâmplă în iubire, perspective blânde și credibile asupra evoluției sinuoase a cuplurilor contemporane, cu idealizările, epuizările și reconstrucțiile necesare, mereu deschise viitorului, mereu expuse vulnerabilităților fluide pe care ni le putem asuma. Apoi Alain de Botton a condus această miză terapeutică dincolo de orizontul vieții sentimentale. Pornind de la premisa că trăim în societăți pretențioase și avansate epistemologic și tehnic, dar care nu ne învață prea mult despre cum să ducem vieți de calitate în confortul, abundența, dar și în contextul unei presiuni adaptative constante, Alain de Botton a lansat proiectul The School Of Life. E vorba de un proiect care reunește specialiști din multiple domenii (de la psihologi, antropologi, filosofie, arhitecți) care vin să ne vorbească, într-o manieră accesibilă și practică despre cum ne putem ameliora viața, cum putem ajunge la stări de calm, înțelegere, profunzime, pornind de la felul în care ne organizăm casa, timpul, existența urbană, pornind de la felul în care privim munca sau felul în care apelăm la artă sau religie.
Fără pretenții dogmatice, fără atitudine de superioritate, fără tehnicalități abundente, stilul mișcării lui Alain de Botton în proiectul The School of Life a fost unul prietenos și deschis cititorului de rând, chiar și pentru cel lipsit de un fundal solid artistic sau filosofic, tocmai pentru a promova o perspectivă optimistă, aceea a universalismului practic al științelor și umanioarelor. Chiar dacă a fost contestat ocazional pentru faptul că livrează platitudini exprimate pretențios sau că suprasimplifică de dragul argumentului, Alain de Botton rămâne un reper pentru ușurința cu care a reușit să cultive și să transimtă sentimentul de relevanță și familiaritate în raport cu ceea ce am putea numi cultura înaltă, intimidantă, îndepărtată de viețile noastre dinamice și pragmatice. Astăzi, demersul lui de Botton pare să fi fost eclipsat de inițiative similare, cel mai adesea sub forma podcasturilor sau cursurilor numeroase care au ca tematică principiile sănătoase de viață, nutriție sau de evoluție relațională. Cu toate acestea, cel mai recent volum al său, „O călătorie terapeutică”, se simte la fel de proaspăt și binevenit, cu o miză la fel de umană și integrativă în același timp: cultivarea sensibilității pentru vulnerabilitatea psihică și pentru coordonatele recuperării. Oarecum pe urmele lui Susan Sontag care ne amintea că ne naștem cu două pașapoarte, unul pentru lumea celor sănătoși și unul pentru lumea celor bolnavi și Alain de Botton nuanțează granița dintre normal și patologic și ne așază, prin condiția noastră umană, sub semnul vulnerabilității mentale.
Suntem suficient de complexi și avem nevoie de multe resurse pentru a ne dezvolta armonios, suntem supuși stresurilor de tot felul astfel încât, mai devreme sau mai târziu, ajungem să vizităm și zona pantei fragile din punct de vedere psihic . Într-o manieră care putea fi cinică, dar care se conturează mai degrabă realist-blând, Alain de Botton ne conturează portretul de ființe fragile inevitabil și încearcă să ne ofere nu doar coordonate de reziliență, ci și o ajustare a perspectivei asupra vieții. Alimentată de valul individualist, liberal și romantic, cu ecouri în toate eforturile tehnice ale ameliorării personale și evoluției nesfârșite, ajungem să căpătăm o perspectivă tranzacțională și exagerat de optimistă asupra vieții: viața trebuie să ne dea lucruri bune și noi suntem datori nouă înșine să le căutăm constant, să vrem să rezolvăm orice problemă, să depășim, să ocolim orice suferință. În acest sens, Alain de Botton vine cu o invitație la moderație oarecum pesimistă, dar rodnic de realistă: totuși viața nu e doar o sursă de promisiuni, eșecurile sunt inevitabile și grele, suferința în care ne scufundăm nu e un semn al ratării sau insuficienței noastre ci pur și simplu parte integrantă și inevitabilă a experiențelor umane. Cu asemenea viziune mai sumbră, Alain de Botton pledează de fapt pentru o specie de indulgență și blândețe asupra noastră, astfel încât să ne putem accepta mai ușor pe noi înșine dar și pe cei ce trec prin suferința psihică.
Traversarea acestei suferințe, pentru unii mai lungă, pentru alții mai scurtă poate fi întâmpinată pe niște coordonate pe care Alain de Botton le dezvoltă în cartea sa. Parcurgem ceea ce autorul numește o călătorie terapeutică. Cu răbdare dar și cu imaginație speculativă, pe alocuri anecdotică, Alain de Botton ne propune o privire asupra persoanelor noastre, încercând să justifice pe de o parte de ce are sens și importanță să scoatem la suprafață vulnerabilitățile adunate, de ce e important să ne explorăm istoricul timpuriu și să ne aplecăm asupra trecutului și copilăriei. Dincolo de toate clișeele sau corelațiile cu temei științific, e vorba de un efort de acceptare personală, de întemeierea premiselor pentru dezvoltarea noastră prezentă și viitoare.
Asumându-ne istoricul și condiția fragilă, atinși de stigmatul suferinței psihice, ne putem reorienta spre câteva repere pe care Alain de Botton le vede ca având potențial terapeutic, fiind de altfel înscrise în experiența fundamentală a existenței noastre. În capitole distincte, scriitorul de origine elvețiană ne vorbește despre felul în care putem învăța iubirea și cum ea se dezvoltă în relațiile de prietenie, dar și în context psihoterapeutic, despre felul în care ne putem exersa libertatea fără o dimensiune împovărătoare (reușind să ne acceptăm eșecurile, să trăim modest, să punem limite corect, să învățăm dimensiunea pozitiv spirituală a aristocrației și chiar să ne ascultăm plictiseala). De asemenea, Alain de Botton ne vorbește despre cum putem să conturăm speranța din poziția unei condiții damnate, luând lecții valoroase din religiile orientale, din explorarea unui cimitir sau a unui peisaj devastat. Unul dintre cele mai frumoase capitole rămâne cel dedicat inspirației din zona artistică. Pornind de la opere de artă mai mult sau mai puțin celebre, Alain de Botton desprinde lecții despre importanța atenției la detalii, despre importanța tristeții, a melancoliei, dar și a călătoriilor.
Cu o miză profund umană, dar trecută prin aparent destul de crude sau împotriva curentului tehnicist menit să rezolve orice problemă, Alain de Botton ne oferă un volum variat și generos prin care să putem reflecta creativ la crearea unui cadru prin care să învățăm să ne gestionăm fragilitatea. Un excurs pre-psihoterapeutic sau o completare a terapiei individuale care nu poate funcționa decât în contextul unei relații particulare, Alain de Botton întărește și prin această vizită în universul suferinței mentale utilitatea proiectului The School Of Life.
Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.
„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”
Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.
