Prozatorul britanic Sebastian Faulks este un redutabil maestru al construcțiilor narative cu profunzime și anvergură intelectuală. Capabil să reconstruiască epoci, dar și spiritul intelectual al timpului, romanele sale traduse și în limba română i-au familiarizat pe cititori cu vortexul social și psihologic (în care s-au amestecat războaie și fanatism ideologic) din prima jumătate a secolului al XX-lea, momente care au marcat, atât prin brutalitate, dar și prin creativitate spirituală, unghiurile din care privim condiția umană astăzi. „Amprenta omului”este o poveste despre începuturile psihiatriei din epoca victoriană și despre eforturile de a așeza pe un traiect de înțelegere ceva ce a rămas relativ obscur timp de secole. „Cântecul păsărilor” e o poveste despre impactul Primului Război Mondial, experiențele de supraviețuire dar și de pierdere a sensului. „Acolo unde îmi bate inima” e un roman despre limitele compensatorii ale memoriei dar și despre necesitatea confruntării cu zonele ei obscure pentru asumare identitară deplină.
„Țara zăpezilor” e un titlu cu trimitere la volumul lui Yasunari Kawabata, asumată de Sebastian Faulks e o continuare a romanului „Amprenta omului”. În acea poveste prozatorul britanic explora prin personajele sale ambiția cristalizării noilor direcții în sănătatea mentală: direcția psihologică preluată și dezvoltată mai apoi de psihanaliza freudiană, respectiv direcția fizicalist naturalistă, interesată de fundamentele biologice ale unor tulburări grave precum schizofrenia (și integrarea lor într-un model explicative evolutionist). Jacques și Thomas, pionierii acestor cercetări din „Amprenta omului” vor ajunge, în cele din urmă, pe drumuri divergente în sanatoriile pe care le vor întemeia la final de secol XIX, unul militând pentru teoria psiho-fizică preluată de Freud, celălalt pe orizontul evolutionist darwinist.
Așa cum vom afla, moștenirea lui Thomas este continuată la Schloss Seeblick în Austria de fiica lui Thomas, Martha Midwinter care desfășoară cu pacienții internați acolo sesiuni de logoterapie (în cel mai general sens al cuvântului). Inițiativele ei intersectează, însă, mai târziu viața personajelor principale ale romanului. Prima sa jumătate, suficient de elaborată, ne amorsează intriga și reperele protagoniștilor. La finalul secolului al XIX-lea, Anton Heideck este un tânăr cu ambiții de scriitor și jurnalist care încearcă să își găsească un drum, punându-se în opoziție cu ambițiile familiei sale bogate, de a prelua o afacere longevivă și prosperă. Intelectual destul de bine educat, Anton se resimte stângaci în zona competențelor sociale și sexuale (o moștenire semnificativ vulnerabilă a epocii victoriene pe care Faulks o scoate în evidență). În mod neanticipat, Anton o întâlnește pe Delphine o fată cu cel puțin 10 ani mai în vârstă decât el, cu care trăiește inițierea sexuală și emoțională ce nu va fi trecătoare, ci se va transforma într-o iubire durabilă. Eforturile lui Anton de a se afirma ca jurnalist îl poartă prin alte colțuri ale lumii, chiar în preajma izbucnirii Primului Război Mondial. Acest eveniment pustiitor pentru Europa îl va lăsa amprentat cu traume și, cel mai dificil, cu dispariția lui Delphine. Marcat atât de ororile războiului, cât mai ales de pierderea intempestivă a iubirii sale, Anton va supraviețui cu diverse strategii înlocuitoare (inclusive pe plan sexual și emoțional), dobândind totuși un nivel de proeminență profesională.
În paralel cu povestea lui Anton, Faulks mută apoi reflectorul narativ asupra Lenei, o fată tânără din provinciile Austriei, analfabetă și neglijată emoțional de propria mamă care ia contact cu spiritul efervescent și nemilos al Vienei la propunerea unui avocat idealist. Mai flexibilă și mai naivă din punct de vedere sexual (în mod ironic, personajele feminine sunt mult mai mature și emancipate sexual la început de secol XX, față de barbați), Lena va găsi câteva tactici de supraviețuire într-un context dificil, asumându-și mult mai lejer și non opresiv sexualitatea, fiind surprinsă și de fidelitatea ideologică și fascinația politică a celui care o aduce în Viena, avocatul Rudolf Plischke, preocupat de mișcările idealiste de renaștere politică. În cele din urmă Lena acceptă o poziție de îngrijitoare la sanatoriul Schloss Seeblick. În aceeași perioadă, Anton este însărcinat cu provocarea de a scrie un articol despre psihiatria austriacă (aflată de acum în competiție cu mișcările intelectuale din SUA), astfel încât și jurnalistul cu experiență poposește în sanatoriul întemeiat de Thomas Midwinter.
Punctul de convergență spațial și narativ este, așadar, în ultimele părți ale romanului, acest sanatoriu unde, în ciuda îngrijirilor de calitate care se oferă pacienților, nu pare să mai existe spiritul efervescent și optimist al anilor lui Thomas și Jacques. Martha privește mai degrabă cu neîncredere potențialul psihanalizei și cu resemnare pacienții suferinzi de modificări organice ireversibile ale creierului, dar cu toate acestea alege să se implice în ședințe de terapie cu rezidenții așezământului. Atât Anton cât și Lena sunt marcați de experiențe de viață dificile și, chiar dacă ei nu sunt instalați aici în calitate de rezidenți și nu au un diagnostic stabilit, ajung să dezvolte relații potențial terapeutice cu Martha. Participările conversaționale par să fie eliberatoare pentru amândoi, iar între Lena și Anton pare să se nască o improbabilă atracție și apropiere. Impactul anilor de război și impactul absenței lui Delphine devin mai explicit elaborate pentru Heideck și pentru cititori, la fel cum vulnerabilitatea lui Lena și încărcătura rușinoasă și incertă emoțional traversată la Viena primește la Schloss Seeblick validarea de care are nevoie. O veste neașteptată îl aruncă pe Anton spre confruntarea cu enigmele propriului trecut și cu povestea sa de dragoste decapitată prematur, în anii de după război. Acesta nu e însă un obstacol pentru loialitatea tot mai asumată a Lenei, dispusă de acum să ia inițiative hotărâte, chiar și cu prețul renunțării la confortul obținut în sanatoriu. Cum se va încheia povestea dintre cei doi și care va fi deznodământul romanului semnat de Sebastian Faulks vă rămâne să descoperiți.
La fel de lent și de bogat în detalii de epocă precum romanele anterioare, Sebastian Faulks proiectează un fel de scenariu alternativ al șansei pe care au avut-o într-un anumit moment tehnicile de intervenție terapeutică. Între freudismul ortodox și mișcările desprinse din psihanaliză care vor ocupa tot mai mult scena profesională în următoarele decade, Martha Midwinter evoluează diferit. Într-un fel, activitatea mai prudentă ideologic, dar susținută prin consecvență practică e atipică și chiar optimistă pentru perioada respectivă. Nelimitate de prejudecăți, suportive și blânde, flexibile și umane, discuțiile conduse de Martha, chiar dacă par mai degrabă amicale și amintesc mai mult de demersurile psihoterapeutice contemporane. Ele stau ca un far care a pâlpâit prea puțin în acele timpuri, odată cu ascensiunea fanatismelor de dreapta din regiunile germanice.
Peste viețile mutilate de război, educație rigidă sau lipsă de educație, prin destinele lui Anton și Lena, Sebastian Faulks imaginează o dimensiune luminoasă a existenței sub umbrela reperelor umaniste ale psihoterapiei.
Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.
„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”
Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.
