Vorbim adesea despre rupturi între generații, despre decalajul tot mai mare care se manifestă între cei născuți în era digitala și cei pentru care calculatorul și smart phone-ul au fost doar adaosuri mai mult sau mai puțin dispensabile pentru o viață care se trăiește de fapt în altă parte. Progresele tehnice care ne modelează realitatea și felul în care o privim au devenit atât de accelerate încât diferențele între generații nu se mai referă doar la opțiuni alternative de valori, ci la dezvoltarea unor obiceiuri complet noi (lectura pierzând teren semnificativ în acest sens), a unor limbaje și modalități de interacțiune care sunt greu de pătruns chiar și pentru mileniali, ultima generație care a cunoscut deopotrivă digitalizarea și viața extra-digitală în același timp.
Din când în când se produc totuși fenomene care sfidează aceste prejudecăți sau observații catastrofice și ne amintesc că există totuși repere și sensibilități comune chiar și la peste jumătate de secol distanță. Un asemenea exemplu este romanul lui Sabahattin Ali, un scriitor turc preocupat de probleme sociale și al său roman MADONA ÎN HAINĂ DE BLANĂ . Publicat initial la începutul anilor 40, dar trecut ușor cu vederea la acel moment, cartea lui Ali a fost redescoperită în ultimii ani nu doar de publicul turc, dar de membrii generațiilor digitale care au și viralizat-o pe rețele, ajungând să doboare diferite recorduri (în Marea Britanie a depășit 30 000 de exemplare vândute) și să stârnească interesul în întreaga lume, inclusiv în România.
Romanul lui Sabahattin Ali are ingredientele unei povești de dragoste tragice, în care efectul contrastului funcționează foarte bine. Este de fapt o poveste în poveste: debutează cu un narator care își găsește cu greu o slujbă la o bancă, acolo unde întâlnește un personaj misterios, posac, retras, umil față de care dezvoltă o curiozitate și o fascinație aparte. Rafi e un traducător de vârstă medie, obișnuit să fie admonestat și persecutat de superiori. Pentru el, ritualurile și momentele de solitudine sunt esențiale, par să fie piesele care îi mențin existența pe o orbită previzibilă, deși e un personaj care pare mai degrabă să îndure viața, decât să se bucure de ea. Rafi trece frecvent prin episoade de boală pentru care e nevoit să rămână acasă, în locuința aglomerată de o familie mult prea zgomotoasă. Acolo, personajul narator îi face vizite și încearcă să pătrundă misterul tăcerii sale și al aspectului său devitalizat, robotizat.
Rafi e de acord, cu greu, să îi lase însemnările sale naratorului și acesta este momentul în care pătrundem în povestea de tinerețe a lui Rafi, relatată tot din perspectiva persoanei I. Născut într-o zonă rurală din Turcia, Rafi e mandatat de famile să studieze în străinătate industria săpunurilor de lux pentru a putea prelua afaceri de profil înapoi acasă. Ajuns la vârsta tinereții în Berlinul interbelic amețitor, Rafi traversează confuzia și indecizia etapei biografice, preferând să citească și să se plimbe în așteptarea unei posibile revelații care să îl orienteze în viață. Printre multe întrebări, lecturi și speculații, căutând să-și negocieze avântul fără scop al tinereții față în față cu alienarea și provocarea de a se afla într-o altă cultură, într-o urbe aglomerată, Rafi ajunge într-o expoziție de artă unde rămâne hipnotizat de portretul unei femei tinere îmbrăcate în haină de blană (referința explicită la titlul romanului). La scurt timp, Rafi o întâlnește, întâmplător pe autoarea și modelul tabloului, Maria Puder, o cântăreață de cabaret de care se simte instantaneu atras. Relația lor rămâne initial într-un registru intelectual, platonic. Maria, mai experimentată, îi vorbește foarte tranșant despre pericolele și iluziile îndrăgostirii și despre importanța mai mare a unei prietenii autentice. Cei doi petrec timp împreună și parte din farmecul poveștii se leagă de ambivalența interacțiunii lor în care îndrăgostirea inevitabilă și intuită pare să fie ținută la distanță de nevoia de autoreflecție și autoprotecție, în speranța evitării suferinței.
Rafi și Maria refuză rolurile de gen și distribuția în coregrafia obișnuită a îndrăgostirii, dar, în același timp pare să fie de netăgăduit că sunt atrași unul de celălalt. Zona aceasta de negociere rezistă o perioadă de timp, până când Maria se îmbolnăvește și, în cele din urmă, cei doi vor fi provocați să își asume deopotrivă o direcție și un status relațional. Chiar și așa, deznodământul poveștii lor basculează între posibilitățile propriilor alegeri și hazardul sorții capabil să dea lovituri ireversibile. Care va fi rezultatul acestei intrigi amoroase, vă rămâne să descoperiți.
Așa cum aminteam, Ali se folosește din plin de reperele contrastante pentru a amplifica dramatismul poveștii: tânărul de la țară, presat de ambițiile familiei care îi sunt străine, ajunge într-un oraș vibrant unde rulează fantezii romantice. Același tânăr naiv și neinițiat în dragoste întâlnește o femeie desprinsă literal dintr-un tablou și stă față în față cu propria fantezie. În același timp, Maria Pruder pare o prezență experimentată și precaută, convinsă că nu se poate îndrăgosti, conștientă de efectul unilateral amoros pe care îl are asupra bărbaților. Propunerea unei relații de prietenie se așază în tensiune cu efectul amoros pe care îl crează intimitatea psihologică, dar și apropierea fizică. Cei doi se regăsesc în poziții care schimbă rolurile de gen și renegociază rolurile societale în relație: bărbatul este mai puțin seducătorul, în timp ce femeia este cea care ia inițative și propune perspective lucide asupra situațiilor. Deciziile și încrederea în alegerile individuale stau față în față cu întâmplările istoriei, la rândul lor capabile să întoarcă vieți.
Poate nu este totuși întâmplător că acest roman a căpătat o asemenea popularitate în generațiile contemporane. Dincolo de faptul că evocă o poveste universală de dragoste, prinsă în circumstanțe dificile și marcată de obstacole și asimetrii (ceea ce îi oferă tensiune și interes), narațiunea lui Ali mai prezintă interes și pentru că atinge, măcar tangential, aspecte relevante pentru situația contemporană: schimbarea rolurilor de gen în interacțiunea romantică pe de o parte. Pe de altă parte, MADONA ÎN HAINE DE BLANĂ surprinde provocarea pe care probabil o trăiesc, în diferite forme, și cei mai tineri de astăzi: sentimentul singurătății, dificultatea de a te deschide și de a fi vulnerabil, de a pune în cuvinte experiențe marcante perecepute ca ireversibile, într-o lume care livrează continuu expectații de conectare prezentă și aparențe luminoase. Romanul lui Sabahattin Ali ne invită la o reflecție pe marginea amprentelor adânci ale trecutului, pe marginea greutății unor experiențe biografice necosmetizate.
Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.
„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”
Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.
