Anotimpul preferat și mult așteptat al bibliofililor este aici. Dacă și tu ai visat să te așezi lângă fereastra ușor aburită, acoperită de picuri de ploaie, înfășurat/ă într-o pătură moale, îmbrăcat/ă în puloverul preferat, cu nasul scufundat într-o cană de ceai sau cafea, îmbrățișând o carte în care abia aștepți să te scufunzi, te vei bucura să descoperi recomandările noastre de toamnă, și anume, top 5 romane gotice clasice pentru începutul sezonului #SweaterWeather.

Dacă nici nu începe să se așeze bruma peste frunzele copacilor și deja începi să-ți imaginezi cum îl zărești pe Heathcliff prin ceața dimineților reci în fața unor ruine din Yorkshire, înseamnă că recomandările ce urmează ți se potrivesc perfect.
Pentru a te bucura cum se cuvine de începutul toamnei ne-am gândit să alcătuim o listă de recomandări cu ajutorul căreia să intri cum se cuvine în atmosfera ideală pentru lectură. Acestea sunt titlurile numai bune de citit sau recitit, la care ne-am gândit de îndată ce am schimbat filele calendarului pentru luna septembrie. Vei ghici din lista de mai jos că toamna, din punctul nostru de vedere, merită începută ca la carte, cu un roman gotic (sau 10!).
De ce romanul gotic?
Romanul gotic este un gen literar care se caracterizează prin atmosfera întunecată, accentuată de mister și, de multe ori, elemente supranaturale. Aceste povești se desfășoară adesea în castele înspăimântătoare sau locuri izolate, iar personajele principale se confruntă cu forțe malefice sau trecuturi întunecate. Lectura unui roman gotic în timpul toamnei este împletirea perfectă dintre schimbările pe care le observăm în natură și cele prin care trec personajele pe care le însoțim pe timpul lecturii.
Atmosfera misterioasă și tensionată a acestor romane creează o simbioză perfectă cu toamna, oferindu-ți o escapadă în lumea întunecată și fascinantă a literaturii gotice, transformând serile mai lungi și mai reci într-o experiență cu totul aparte.
Recomandări de Toamnă – Top 5 Romane Gotice Clasice pentru începutul sezonului #SweaterWeather
Primul pe listă este romanul La răscruce de vânturi, o capodoperă a literaturii engleze, scrisă de Emily Bronte și publicată în 1847. Cartea spune povestea complexă și tulburătoare a dragostei pasionale dintre Catherine Earnshaw și Heathcliff, două personaje care își trăiesc povestea în mijlocul peisajului aspru și misterios al Yorkshire-ului rural.
La răscruce de vânturi este lectura ideală pentru toamnă datorită atmosferei sale misterioase și melancolice, care se potrivește perfect cu spiritul acestui anotimp. Romanul se desfășoară într-un peisaj rural, cu descrieri ample ale naturii și vremii în schimbare, element ce creează o conexiune puternică între cititor și mediul înconjurător.

Toamna reprezintă transformarea naturii, culorile devin mai închise, pomii rodesc, iar oamenii încep să se refugieze în interiorul caselor ce îi protejează de nopțile mai lungi și mai reci, de multe ori fiind împinși spre introspecție. La fel de firesc, personajele din roman sunt profund afectate de mediu și trec prin schimbări dramatice, astfel că lectura romanului lui Bronte pe timp de toamnă este o experiență ce te va face să te identifici mai ușor cu tumultul prin care trec personajele sale.
Tema pasiunii care nu ține cont de rațiune și a relațiilor complicate din roman poate crea un contrast interesant cu peisajul autumnal de care te poți bucura privind pe fereastră, adăugând un strat suplimentar de profunzime și introspecție experienței tale de lectură. Așadar, La răscruce de vânturi este alegerea perfectă pentru toți cei care caută o carte captivantă și emoționantă alături de care să-și petreacă serile reci de toamnă.
Descoperim două romane semnate de surorile Bronte în topul recomandărilor noastre de toamnă, de această dată vorbim despre romanul Jane Eyre scris de Charlotte Bronte (poți descoperi mai multe despre Charlotte în articolul Scriitori la infinit – Scriitorii lunii Aprilie). Jane Eyre este un clasic al literaturii engleze și o alegere minunată pentru o lectură de toamnă.

Iată, de această dată, o poveste emoționantă despre o tânără orfană, Jane, care își găsește locul în lumea complexă și întunecată a conacului Thornfield Hall. Acolo, ea devine guvernantă pentru micuța Adele și se îndrăgostește de stăpânul casei, Domnul Rochester. Romanul explorează teme precum identitatea, independența feminină și lupta pentru iubire și respect într-o societate rigidă și intransigentă.
Jane Eyre este alegerea excelentă pentru lista ta de lecturi de toamnă datorită atmosferei sale întunecate misterioase și gotice. Acțiunea se petrece în mare parte într-un conac izolat în mijlocul peisajului englez de toamnă, cu vânturi aspre și ploi reci. Personajele complexe și evoluția lor pe parcursul romanului reflectă transformările naturii în acest sezon de tranziție.
Tema independenței și a luptei pentru drepturile sale fac din Jane Eyre o eroină cu care cititorii se pot identifica în timp ce reflectă asupra propriilor aspirații și dorințe în această perioadă de introspecție și schimbare, specifică toamnei. Romanul Jane Eyre rămâne o călătorie literară potrivită pentru serile lungi și reci de toamnă în care ne încălzim sorbind din ceaiul preferat, de care sperăm să te bucuri, adăugându-l listei tale de lecturi de toamnă.
Romanul Portretul lui Dorian Gray semnat de Oscar Wilde este o altă alegere fascinantă pentru o lectură de toamnă.
Cartea relatează povestea lui Dorian Gray, un tânăr de o frumusețe fermecătoare din Londra, a cărui imagine își păstrează tinerețea și frumusețea cu trecerea timpului, în vreme ce el însuși se afundă într-o lume de decadentism și corupție morală.
Un portret al lui Dorian Gray, pictat de artistul Basil Hallward, devine locul în care se reflectă păcatele și vârsta personajului, în timp ce acesta rămâne aparent neschimbat, păstrându-și frumusețea chipului peste decenii.

Portretul lui Dorian Gray este o lectură potrivită pentru toamnă datorită atmosferei sale întunecate și decadente, care se potrivește cu spiritul melancolic și misterios al acestui sezon. Romanul explorează teme precum păcatul, moralitatea și consecințele acțiunilor noastre, punând sub semnul întrebării etica și dilemele umane. În timp ce toamna aduce schimbări în natură și în mediul înconjurător, Dorian Gray trăiește o schimbare similară, dar în interiorul său, pe măsură ce înaintează pe calea decadentismului.
Romanul oferă o privire profundă în psihologia umană și a modului în care ambiția și dorința pot distruge moralitatea și adevărata natură a unei persoane. Cititorii pot rezona cu explorarea temei identității și a luptei interioare, devenind astfel o alegere captivantă pentru serile de toamnă, când gândurile tind să se îndrepte spre introspecție și autoevaluare în fața frigului și a nopților lungi.
Romanul Frankenstein scris de Mary Shelley este alegerea perfectă pentru o lectură de toamnă cu totul aparte.
Cartea relatează povestea lui Victor Frankenstein, un tânăr cercetător pasionat de știința reanimării. Din dorința de a înfrânge moartea, dă viață unei creaturi monstruoase, formată din bucăți de cadavre umane, cititorul urmărind pe parcursul cărții consecințele teribile ale acțiunilor doctorului Frankenstein. Romanul explorează teme precum responsabilitatea, alienarea și limitele științei și a cunoașterii umane.

Filele acestei capodopere Frankenstein se potrivesc perfect cu atmosfera uneori melancolică și înfricoșătoare a toamnei. Peisajele descărcate, cu ploi reci și cețoase, creează un cadru adecvat pentru povestea întunecată și dramatică a lui Victor Frankenstein și a creaturii sale. Toamna aduce schimbări în natură și simbolizează sfârșitul ciclului de viață, la fel cum în roman se explorează tema vieții și a morții, a creației și a distrugerii.
Romanul pune sub semnul întrebării limitele eticii și ale cunoașterii umane, invocând întrebări existențiale importante, iar toamna pare a fi momentul ideal pentru a reflecta astfel de descoperiri. Frankenstein este alegerea potrivită dacă îți dorești o lectură cu elemente înfricoșătoare, dar provocatoare, pentru a-ți înfrunta temerile și pentru a explora profunzimea laturii întunecate a vieții umane în serile reci și pline de mister ale toamnei.
Descoperă mai multe despre roman și scriitoarea sa în articolul Frankenstein sau Prometeul modern de Mary Shelley.
Romanul Departe de lumea dezlănțuită scris de Thomas Hardy este, de asemenea, o opțiune minunată pentru o lectură de toamnă.
Cartea ne prezintă povestea lui Bathsheba Everdene, o femeie independentă și puternică din secolul al XIX-lea, care moștenește o fermă. Romanul explorează viața ei și relațiile ei cu trei bărbați diferiți: Gabriel Oak, un cioban devotat; William Boldwood, un fermier bogat; și sergentul Francis Troy, un militar fermecător. Povestea reflectă lupta lui Bathsheba pentru independență și alegerea ei între iubire, datorie și libertate.

Departe de lumea dezlănțuită oferă o privire profundă în viața rurală a Angliei victoriene și asupra frumuseții peisajului natural. Toamna, în culorile sale vibrante, este momentul ideal pentru a ne imagina și explora cum se cuvine această lume rurală aproape magică, fixată în timp, și pentru a înțelege relațiile complicate dintre personajele lui Hardy.
Toamna este un moment al contemplației și introspecției, iar această carte ne poartă în furtunile interioare ale personajului principal, care se luptă să facă alegerile potrivite într-o societate care nu îi oferă foarte multe opțiuni. Stilul literar elaborat al lui Thomas Hardy și detaliile care abundă despre viața rurală din acea perioadă fac din această carte o alegere potrivită pentru serile liniștite ale toamnei.
Acesta este Top 5 Romane Gotice Clasice pentru începutul sezonului #SweaterWeather. Ce părere ai despre recomandările noastre? Ne-a scăpat un titlu important, drag ție? Lasă-ne sugestia ta în comentarii, pentru a inspira cititori pasionați ca tine.
Nu uita să te alături mișcării noastre, Lectura, rutina mea de Self-Care și să ne povestești despre ritualul tău de lectură de pe perioada toamnei. Suntem curioși, ți se schimbă obiceiurile legate de citit odată cu schimbarea anotimpului, ești influențat de alți factori sau ești precum o corabie pe cursul potrivit, de neinfluențat, totul mergând conform planului, indiferent de ce se întâmplă în jurul tău?

Articol realizat de Roxana Molocea pentru libris.ro.
„Cărțile m-au urmărit, uneori mai timid, alteori mai hotărât, întreaga viață. Începând cu povestirile lui Ion Creangă citite de tatăl meu (cu savurosul și autenticul său accent), continuând cu nopțile nedormite, luminate de magia lecturii din liceu, până la bazele teoretice acumulate în cadrul Facultății de Litere și apoi la descoperirea rotițelor din spatele industriei odată ce am devenit parte din echipa Libris, viața m-a împins, spre norocul meu, din ce în ce mai aproape de lumea cărților.
Lectura este, pentru mine, un exercițiu continuu de empatie. Nu vom cunoaște niciodată cu adevărat și în profunzime viața altei persoane. Fiindcă ne lipsește această capacitate, avem nevoie de resurse, de exercițiu. În acest sens, lectura este esențială. Trebuie să citim, să avem contact cu poveștile de viață a zeci, sute de alți oameni, povești mai mult sau mai puțin codate, ca măcar să începem să înțelegem noi și noi perspective, care să ne ajute să fim mai înțelegători, mai toleranți, mai buni, mai umani.”
Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.
