Unele parteneriate se nasc din calcule. Altele, din recunoaștere. Când Libris și Festivalul Nostalgia s-au întâlnit, nu a fost nevoie de prea multe argumente, doar de întrebarea potrivită: ce au în comun o librărie și un festival? Răspunsul, simplu și precis, l-a dat chiar fondatorul Nostalgia: „O intrare și nicio ieșire reală.”
L-am întrebat pe Costin Gache despre emoție, memorie și felul în care cultura prinde viață dincolo de spațiile ei obișnuite. Ne-a vorbit despre caiete de amintiri, despre cărți care opresc timpul pentru o clipă și despre oameni care devin autori fără să-și dea seama. O conversație despre ce se întâmplă când dansul se întâlnește cu scrisul și despre motivele pentru care unele povești nu încap niciodată într-un singur raft.
1. Cum ai știut că Libris și Nostalgia sunt pe aceeași pagină?
Pentru mine, întâlnirea asta nu e o strategie, e un gest natural. Nostalgia vorbește prin emoție, Libris prin cuvânt. Ambele sunt forme de memorie vie. Într-un fel, oamenii vin la festival ca să răsfoiască propria lor copilărie, exact cum intră într-o librărie ca să caute ceva ce au pierdut sau ceva ce încă nu știu că le lipsește. Am știut că suntem pe aceeași pagină pentru că avem aceeași misiune: să ne aducem aminte.
2. Ce ai vrut să aduci în plus experienței festivalului prin acest parteneriat?
Am vrut să aduc un spațiu de respiro, un loc unde dansul se întâlnește cu scrisul. Festivalul Nostalgia e un uragan de emoții, dar când ai o carte în față, timpul se oprește o clipă. Îți dai voie să scrii, să te lași scris, să lași o urmă. Cartea Scriitorului devine un fel de altar al momentului — acolo unde fiecare își lasă o bucată din viață, fie ea amuzantă, absurdă sau fragilă.
3. Ce înseamnă pentru tine cultura într-un context de festival?
Cultura nu mai e o catedră serioasă, în care doar unii vorbesc și alții ascultă. Cultura la festival e vie, se dansează, se strigă, se scrie pe colțul unei pagini, se desenează pe noroi. Pentru mine, cultura e atunci când oamenii își dau voie să creeze împreună, fără să știe că tocmai fac cultură. La Nostalgia, oamenii devin autori fără să-și dea seama.
4. Un festival și o librărie au ambele…?
…o intrare și nicio ieșire reală. Intri și nu mai ești același. O librărie îți schimbă gândirea, un festival îți schimbă energia. Ambele te fac să uiți timpul și să-ți amintești cine ești.
5. Ce gen literar crezi că descrie vibe-ul Nostalgia: roman de dragoste, aventură sau comedie?
Nostalgia e o operă colectivă: ziua e comedie, seara e aventură, iar noaptea se transformă în roman de dragoste. Într-un fel, e exact ca viața – nu încape într-un singur raft.
6. Cum ai descrie în două rânduri „finalul de capitol” al acestei ediții Nostalgia?
E ca atunci când închizi o carte și încă îți bate inima mai repede. Îți spui „gata”, dar deja aștepți următorul volum. Finalul nu e o despărțire, e o pauză dintre două melodii pe care le știi pe de rost.
7. Dacă Nostalgia ar fi o bibliotecă, ce secțiune ai vizita prima?
M-aș duce direct la raftul cu „caiete de amintiri și bilețele împăturite în patru”. Acolo unde găsești declarațiile scrise stângaci, poeziile naive, glumele care nu aveau niciun sens, dar pe care le păstram ca pe comori. De fapt, asta e Nostalgia: o bibliotecă de fragmente imperfecte care, puse împreună, devin istorie vie.
