A doua venire
Am trăit o lungă perioadă de timp cu impresia că joaca de-a interpretările istoriilor alternative, un exercițiu ce antrenează acea întrebare contrafactuală și dacă (dacă
Am trăit o lungă perioadă de timp cu impresia că joaca de-a interpretările istoriilor alternative, un exercițiu ce antrenează acea întrebare contrafactuală și dacă (dacă
Trecând cu bine peste profeţiile legate de potopurile anunţate de ziua Sfântului Ilie, am redeschis Aleea Cărţii , în cea de-a patra zi de fEstival,
După o săptămână grea petrecută la slujbă, la cumpărături, executând toate acele gesturi de rutină zilnice necesare și adesea obositoare, o evadare într-un decor animat,
Ziua bună se cunoaște de dimineață și… după lecturile matinale potrivite. Aceasta ar fi putut fi deviza celor care au ajuns în Piața Sfatului, încă
Brașovul este un oraș fără perioade moarte, din punct de vedere turistic, o destinație prielnică pentru vizitatori, atât iarna, cât și vara. Aerul montan, atmosfera
Mai sunt doar cateva zile până când brașovenii și turiștii vor avea ocazia să stea la sfat cu muzica și cărțile, în cea mai cunoscută
Cu excepția lui William Faulkner sau Carson McCullers, nu auzisem de prea mulți autori americani sudiști cu atât mai puțin de Walker Percy și de
În avanpremiera ediției a doua a fEstivalului de Carte și Muzică de la Brașov, am avut ocazia să gustăm puțin din atmosfera serilor magice, din
Dacă în aceste zile Piața Sfatului a devenit cât se poate de animată, la ceas de seară, cu ocazia Caravanei Metropolis care a adus la
Am aflat de cărțile Ilenei Vulpescu târziu, abia când am ajuns librar, în București, când am fost nevoit să asum neputincios faptul că librăria la
În miez de vară toată lumea este cu gândul la vacanțe, la momente destinse și la relaxări. Într-un asemenea context visător și ludic, seriozitatea merită
Așa cum subtil a surprins George Orwell, în al său roman celebru 1984, victoria supremă pentru o dictatură nu se rezumă la uciderea sau încarcerarea
Noi suntem despre cărți și la fel este și Newsletter-ul nostru.
Abonează-te și fii primul care află despre cele mai bune promoții, noutăți și recomandări de carte de pe libris.ro! Lasă-ne să-ți aducem în inbox inspirația de care ai nevoie pentru următoarea lectură.
© Copyright 2021, Toate Drepturile Rezervate, Termeni si Conditi
Noi suntem despre cărți și la fel este și Newsletter-ul nostru.
Abonează-te și fii primul care află despre cele mai bune promoții, noutăți și recomandări de carte de pe libris.ro! Lasă-ne să-ți aducem în inbox inspirația de care ai nevoie pentru următoarea lectură.
Editura Creator
Revista Literară Libris
© Copyright 2026, Toate Drepturile Rezervate, Termeni si Conditii

Folosim cookie-uri pentru a imbunatati experienta ta de navigare, pentru a-ti prezenta continut si reclame personalizate si pentru a analiza traficul din site. Facand clic pe „Accept toate”, accepti utilizarea cookie-urilor.