Stefania Magidson la Brasov
Rezervăm adesea discuțiile pe teme spirituale, pe teme filosofice pentru finalul de săptămână, pentru după-amiezele călduroase, petrecute în companii agreabile. De data asta vă provocăm
Rezervăm adesea discuțiile pe teme spirituale, pe teme filosofice pentru finalul de săptămână, pentru după-amiezele călduroase, petrecute în companii agreabile. De data asta vă provocăm
Zici Leningrad, zici al Doilea Război Mondial și desigur, greu să îți vină în minte altceva decât tragedia uneia dintre cele mai lungi blocade ale
E vară la Brașov și totul e la fel de imprevizibil precum vremea. În spiritul capriciilor meteorologice, ne-am gândit să oferim publicului brașovean o poveste
Competitia si colaborarea nu sunt notiuni mutual exclusive, mai ales cand vine vorba de aniversari nationale, de recuperarea figurilor care au contribuit la scrierea istoriei.
Acum un an, Editura Trei publica versiunea în limba română a primului volum din seria 50 Shades of Gray, a lui E.L.James, care s-a vândut
O veche vorba spune ca “cine se aseamănă, se adună“ – iată un fragment de înțelepciune perfect valabilă, atunci când cei ce se consideră asemănători
Prin vacarmul cotidian pe care îl traversăm, presărat de manifestari și știri ce caută spectaculosul ieftin la tot pasul, mai nimerim și momente privilegiate, în
La ediția din luna mai, de la Schimb de Cărți Brașov mi s-a recomandat să citesc o carte care cuprindea două proze ale unui autor
Vara debutează la Brașov cu un eveniment de mare prestigiu: lansarea de carte a unuia dintre cei mai reputați teoreticieni, critici literari și filosofi ai
A trecut ceva vreme de când Lucian Boia a lansat cartea DE CE ESTE ROMÂNIA ALTFEL? un volum care a generat un adevărat fenomen, antrenând
Ultima după-amiază din luna lui mai, în ciuda cantității considerabile de precipitații pe care a adus-o la Brașov nu a fost totuși, una lacrimogenă… mai
La ediția atât de memorabilă a Clubului de Lectuă din luna aprilie, la care l-am avut invitat pe Dan Lungu, alături de care am stat
Noi suntem despre cărți și la fel este și Newsletter-ul nostru.
Abonează-te și fii primul care află despre cele mai bune promoții, noutăți și recomandări de carte de pe libris.ro! Lasă-ne să-ți aducem în inbox inspirația de care ai nevoie pentru următoarea lectură.
© Copyright 2021, Toate Drepturile Rezervate, Termeni si Conditi
Noi suntem despre cărți și la fel este și Newsletter-ul nostru.
Abonează-te și fii primul care află despre cele mai bune promoții, noutăți și recomandări de carte de pe libris.ro! Lasă-ne să-ți aducem în inbox inspirația de care ai nevoie pentru următoarea lectură.
Editura Creator
Revista Literară Libris
© Copyright 2026, Toate Drepturile Rezervate, Termeni si Conditii

Folosim cookie-uri pentru a imbunatati experienta ta de navigare, pentru a-ti prezenta continut si reclame personalizate si pentru a analiza traficul din site. Facand clic pe „Accept toate”, accepti utilizarea cookie-urilor.