Despre o calatorie spre pacea interioara… cu Judit Pelea
El Camino este una din cele mai cunoscute rute de pelerinaj ale Europei, un drum vegheat de Calea Lactee, în Peninsula Iberică, un drum care
El Camino este una din cele mai cunoscute rute de pelerinaj ale Europei, un drum vegheat de Calea Lactee, în Peninsula Iberică, un drum care
Sunteţi curiosi să aflaţi cum arată biblioteca unui scriitor? Câte volume conţine? Care este cartea, din biblioteca personală pe care o îndrăgeşte cel mai mult?
De ani de zile, reformele din sistemul educațional ridică semne de întrebare, atât pentru actorii procesului de învățământ cât și pentru opinia publică. De mai
O nouă ediție a Serilor Facultății de Litere de la Brașov nu putea să aducă în fața publicului decât o voce cunoscută și distinctă a
Când un american ajunge în Europa, nu trebuie să te aștepți neapărat la spiritul comediei din filmul cu Gene Kelly, An American in Paris. Când
Numitorul comun al memorialisticii de prizonierat pe care am parcurs-o până acum, fie că a fost vorba de memoriile supraviețuitorilor din gulagul sovietic, din lagărele
Dincolo de birocrație și documente europene, dincolo de forme dublate mai mult sau mai puțin și de fond, senzația că România se sincronizează cu mediul
În 2011, un specialist internațional în istorie și studii geopolitice aducea o perspectivă remarcabilă și documentată asupra relațiilor dintre statele fostului bloc comunist, scoțând la
Pe cât de tragic a fost impactul pe care nazismul l-a lăsat asupra Europei, parcă pe atât de mult s-a străduit Germania postbelică să-și răscumpere
Ziua de vineri a fost una densă în evenimente, la Librăria Șt.O.Iosif Brașov. Am pus așadar la dispoziție, pentru câteva ore, salonul de la primul
După o zi în care nu au lipsit manifestările culturale, cu mai multe lansări de carte și muzică, i-am invitat pe brașoveni să se destindă,
Figuri sinistre, desprinse parcă din Familia Addams, familii destrămate, alcoolici, isterici, copii abuzați, șantaj și crime. Auzind această enumerare, ai putea crede că ai de
Noi suntem despre cărți și la fel este și Newsletter-ul nostru.
Abonează-te și fii primul care află despre cele mai bune promoții, noutăți și recomandări de carte de pe libris.ro! Lasă-ne să-ți aducem în inbox inspirația de care ai nevoie pentru următoarea lectură.
© Copyright 2021, Toate Drepturile Rezervate, Termeni si Conditi
Noi suntem despre cărți și la fel este și Newsletter-ul nostru.
Abonează-te și fii primul care află despre cele mai bune promoții, noutăți și recomandări de carte de pe libris.ro! Lasă-ne să-ți aducem în inbox inspirația de care ai nevoie pentru următoarea lectură.
Editura Creator
Revista Literară Libris
© Copyright 2026, Toate Drepturile Rezervate, Termeni si Conditii

Folosim cookie-uri pentru a imbunatati experienta ta de navigare, pentru a-ti prezenta continut si reclame personalizate si pentru a analiza traficul din site. Facand clic pe „Accept toate”, accepti utilizarea cookie-urilor.