Zile liniştite la Clichy

02/01/2011

LINIŞTEA LUI HENRY MILLER

Ce căuta artistul american la Paris, în perioada interbelică? Multă linişte s-ar putea înţelege din titlul volumului în două părţi semnat Henry Miller. Cititorul ar putea rămâne puţin contrariat: linişte la Paris, în perioada anilor nebuni de dinainte de război? Linişte în capitala modei, în una din capitalele culturii şi turismului european? Pentru un veteran al metropolelor americane, cu străzile înghesuite între zgârie nori, cu o dinamică urbană ameţitoare, o strămutare la Paris pare probabil o gură de aer. Parisul dezvăluit de primele pagini ale prezentului volum este surpinzător: e vorba de un oraş cenuşiu, capabil însă să provoace extazuri la prima privire şi să te ia prin surprindere în orice moment.

Şi în acest volum avem de-a face, ca şi în alte scrieri de-ale lui Miller cu o autobiografie ficţionalizată. Naraţiunile sunt relatate la persoana I din perspectiva lui Joey, un scriitor american sosit la Paris care împarte o cameră cu prietenul său Carl, undeva în apropierea Pieţei Clichy. Ce face ca zilele să fie liniştite pentru doi scriitori muritori de foame în cea mai mare parte a timpului care se plimbă prin ceea ce Joey surprinde a fi omologul Broadwayului newyorkez?  Te-ai aştepta ca ei să se topească în vâltoarea bulevardieră franceză,  să se zbată în fiecare zi să supravieţuiască, să caute triumful literar într-un spaţiu şi-aşa suficient de competitiv. Dar nu este aşa. În primul rând aşa zisul Broadway franţuzesc are alte trăsături decât cel american: e lipsit de căldură şi de scânteiere. Departe de a fi un bulevard care promite un paradis al vieţii strălucitoare, străzile din zona Clichy-Aubervilliers au un aspect ponosit şi uzat, cu cafenele dubioase şi prostituate la vedere – fiecare loc şi personaj trimit exact la ceea ce ele reprezintă. Nu există aparenţe pe Broadwayul francez, el este mai degrabă „antipatic decât atrăgător, dar într-un mod insidios antipatic, ca viciul însuşi”.

Acest spaţiu este cuceritor pentru povestitorul lui Miller, poate chiar prin faptul că este mai sincer şi mai direct decât lumea înşelătoare a New Yorkului. Citind volumul lui Miller, ne lămurim repede că nu avem de a face cu acele panorame şi cadre romanţioase, cu apusuri vegheate de Turnul Eiffel, în nuanţe de roşu şi roz. Nu suntem în Parisul inofensiv şi ospitalier, ci în Parisul mardeiaşilor, al moravurilor uşoare, al bolilor venerice, al artiştilor mărunţi trăind de pe o zi pe alta. Un Paris care nu este mai puţin pitoresc şi cuceritor, cu toate că-şi dezvăluie latura întunecată (apropiată oarecum de imaginile oferite de naturalismul lui Zola). Oricum, pe Joey şi pe Carl, departe de a-i dezgusta acest peisaj, îi stimulează şi îi încântă. O zi liniştită la Clichy este o zi în care agăţi o femeie (uşoară ai putea spune la prima vedere… de fapt o femeie care cunoaşte potenţialul plăcerii sexuale şi îi exploatează conştient posibilităţile în propriul beneficiu – de altfel, cam ca toate femeile care apar în scrierile lui Miller) din priviri într-o cafenea, îi dai toţi banii pe care îi ai (nu pentru favoruri sexuale, ci pentru că are nevoie) iar apoi rămâi fără o leţcaie şi te gândeşti ce o să mănânci mâine. O zi liniştită la Clichy este o zi în care găzduieşti o prostituată minoră şi stai şi te întrebi dacă nu cumva e căutată de poliţie. O zi liniştită la Clichy este o zi în care îţi amanetezi maşina de scris ca să îţi ţii sub presiune inspiraţia artistică. Da, acestea sunt zilele liniştite de la Clichy: zile în care trăieşti netulburat, de la un impuls la altul cele mai trăznite întâmplări, sub ochii toleranţi şi indulgenţi ai tututror celor care fac la fel.

Liniştea la Henry Miller n-are de a face cu confortul material, stabilitatea socială, previzibilitatea zilei de mâine. Atunci când liniştea poate fi înţeleasă în acest fel, aşa cum descoperă Joey când părăseşte pentru puţin timp Parisul, tot în compania lui Carl, ca să ajungă în Luxemburg, ea devine morbidă şi dezgustătoare. Oamenii liniştiţi (fals liniştiţi de fapt) din Luxemburg deşi prosepri, morali şi toleranţi par a fi inerţi şi înspăimântători, prin mecanicitatea cu care îşi duc existenţa. Confruntat cu un asemenea stil de viaţă, Joey se grăbeşte să se întoarcă în Franţa, să îşi însuşească rapid o boală venerică, pentru a avea parte de o autentică zi liniştită ca la Clichy.

ZILE LINIŞTITE LA CLICHY – Henry Miller – Editura Polirom, 2010

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *