Se numea Sarah

20/01/2011

Despre Holocaust s-a scris din abundenţă, fie sub forma memoriilor, cărţilor de istorie sau literaturii. Un fenomen atât de semnificativ pentru secolul XX ne face atenţi  aproape de fiecare dată când este abordat, prin gravitatea şi monstruzitatea care îi sunt asociate (în fond, este o poveste despre limitele de a înfăptui şi a suferi teroarea, despre limitele umanităţii de fapt). Tocmai pentru că stârneşte reacţii atât de profunde şi de serioase, tema Holocaustului este destul de dificil de abordat când vine vorba de spaţiul ficţional. Şi asta pentru că, prin realitatea cruntă pe care o încapsulează această temă  tinde să acapareaze toată scena (şi să tulbure ireversibil cititorul, hipnotizându-l), să devină un soi de gaură neagră în care sunt absorbite orice alte teme secundare sau semnificaţii artistice pe care caută să le proiecteze autorul. Când scrii o poveste care atinge într-un fel sau altul tragedia evreilor pari să nu ai decât două alegeri: ori te limitezi la câteva rânduri (cel mult câteva referinţe privitoare la biografia vreunui personaj), ori te desfăşori în totalitate în perimetrul ei. Romanul Se numea Sarah, semnat Tatiana de Rosnay caută însă să îmbine una din sutele de mii (sau milioanele) de poveşti ale Holocaustului cu povestea unei jurnaliste contemporane, în două naraţiuni care alternează dar care nu sunt însă lipsite de legătură. Cu alte cuvinte, Tatiana de Rosnay încearcă ce e mai dificil: să integreze povestea tragediei evreieşti (care cu greu îşi poate accepta rolul secundar) într-un roman care nu pare totuşi a fi în primul rând despre Holocaust.

Julia este o femeie ajunsă la vârsta a doua, jurnalistă americană căsătorită cu un francez (de familie bună) care lucrează la un ziar destinat diasporei americane de la Paris. În apropierea aniversării a 60 de ani de la un eveniment trist din istoria Franţei: o campanie de deportare a evreilor francezi, întreprinsă de autorităţile pariziene în 1942 (eveniment care a ajuns să fie cunoscut ca Vel D’hiv ) Julia primeşte sarcina de a scrie un articol pe această temă. Condus iniţial mai degrabă de profesionalism jurnalistic, interesul de documentare al Juliei va îmbrăca, treptat, alte motivaţii mai durabile, alimentat pe de o parte de ignoranţa (pretinsă sau autentică) a francezilor în legătură cu o temă tabu din propria lor istorie şi, pe de altă parte de aflarea întâmplătoare a unor veşti tulburătoare referitoare la o posibilă legătură între una din familiile deportate şi familia lui Bernard, soţul Juliei. În paralel cu investigaţia Juliei, romanul dezvăluie povestea lui Sarah, o fetiţă dintr-o familie de evrei, de la arestarea familiei ei, deportarea în închisoarea improvizată într-un velodrom parizian şi până la reuşita evadării fetiţei. Undeva aproape de jumătatea romanului perspectiva lui Sarah asupra evenimentelor se întrerupe, urmând ca cititorii să afle ce i s-a întâmplat exclusiv prin investigaţia Juliei. Investigaţia se va dovedi însă primejdioasă şi pentru Julia, căci curiozitatea şi determinarea Juliei alături de un eveniment neprevăzut vor ameninţa serios armonia şi relaţiile familiale dintre Bernard, părinţii săi şi soţia sa.

Tatiana de Rosnay caută să se folosească de câteva tertipuri pentru a se asigura că povestea Holocaustului nu confiscă iremediabil atenţia cititorului: în primul rând povestea lui Sarah este a unei deportari, nu este o poveste de lagăr (cu toate ororile pe care aceasta le implică). În al doilea rând, autoarea alege să privească evenimentele din 1942 prin ochii unui copil care nu înţelege exact ce i se întâmplă şi nu îi demonizează pe persecutori. În al treilea rând, autoarea întrerupe povestea fetiţei deportate, lăsând curiozitatea cititorului să fie satisfăcută doar prin naraţiunea Juliei. Cu toate acestea, inevitabil, alăturând povestea Juliei de cea a lui Sarah, se instalează un dezechilibru: efortul şi suferinţa Juliei pălesc oricum în comparaţie cu experienţa lui Sarah iar când povestea lui Sarah dispare din peisaj, e destul de greu să mai empatizezi cu Julia. Din acel punct,  ceea ce autoarea încearcă să portretizeze a fi drama unei femei care se luptă cu prejudecăţile celor din jur şi cu propriile crize familiale devine o melodramă măruntă în comparaţie cu proporţia tragediei pe care o trăieşte Sarah.

Cu toate acestea, romanul Tatianei de Rosnay ilustrează convingător ideea puterii eliberatoare a adevărului şi importanţa sa în raport cu o linişte cel mult suportabilă, nicidecum confortabilă. Căci căutarea şi aflarea adevărului istoric, pe parcursul anchetei jurnalistice, îi vor da curaj Juliei să accepte şi să asume câteva adevăruri domestice esenţiale pentru propria ei împlinire.

SE NUMEA SARAH – Tatiana de Rosnay – Editura Litera, 2010

Cartea poate fi comandata online pe www.libris.ro.

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *