Fidelitate – Marco Missiroli

17/03/2020

Fidelitate - Marco MissiroliCâștigătorul Premiului Strega pe anul 2019 este Marco Missiroli cu romanul Fidelitate, tradus în limba română la Editura Pandora M. Este vorba de o poveste contemporană care propune o incursiune în lumea infideltății, un fenomen vechi de când lumea, dar mereu încărcat de valențe multiple și paradoxale, mai ales în vremurile complicate pe care le traversăm.

Acțiunea romanului se petrece în Milanoul contemporan și are în centru un cuplu cu istoric consistent,  aflat într-un moment de cumpănă. Carlo este un bărbat la vârsta a doua care se împarte între mai multe joburi: predă scriere creativă la universitate, lucrează ca editor dar alcătuiește și ghiduri turistice, căutând un compromis relativ acceptabil între pasiunea explorată în zona scrisului și necesitatea de a obține un venit consistent. Umbrele discrete ale ratării, vulnerabilitățile lui Carlo devin tot mai transparente: incapabil să-și publice propriul roman (care așteaptă să fie scris de ani de zile), se mulțumește să vorbească despre literatură, compensând în același timp, prin afirmarea sa în zona gratuităților culturale, condiția mic burgheză de care se simte încorsetat, rutina unei căsnicii fără copii și cu un vis locativ încă neatins, în umbra unei familii avute a socrilor, a căror amabilitate și generozitate, devine pe alocuri o specie de condescendență și indulgență pentru dimensiunea incertă social-financiară a ginerelui și a nevestei sale. Soția lui Carlo, Margherita este o femeie încă frumoasă, elegantă, aflată la rândul ei într-o situație relativ fragilă profesional și personal. Cu studii de arhitectură, Margherita deține o agenție imobiliară în care își poate valorifica naturalețea de a o scoate la capăt, talentul insistenței. Poreclită de familia sa din copilărie Scarfenberg (care înseamnă cârlig de tracțiune ușoară), o referință la dimensiunea ei ocazional visătoare, Margherita pare să fie ușor claustrată în căsnicia pe care începe să se pună praful, fără un orizont prosper, cu un soț nespecatculos, ale cărui puncte forte sunt dublate de o anumită previzibilitate a unei masculinități nedesăvârșite.

În acest context se deschide romanul lui Missiroli aparent cu cea mai clișeică situație imaginabilă pentru poziția lui Carlo. O studentă, Sofia, îi atrage atenția profesorului, dincolo de mizele pedagogice, generând o situație publică ambiguă pe care Carlo insistă să o expliciteze rațional întregii comunități. Surprinși într-o ipostază cel puțin dubioasă în baia de la facultate, Carlo lămurește lumea academică de faptul că el și Sofia s-au aflat strict într-o situație de vulnerabilitate medicală. Deloc convinsă de cele relatate, Margherita preferă să o viziteze singură pe Sofia și să discute, în termeni discreți, ulterior  codați inclusiv cu propria ei mamă despre ceea ce ea bănuiește a fi un adulter, identificat prin eufemismul: lipsă de înțelegere.  Doar că situația este de fapt mai complicată. În vreme ce Carlo a reușit cel mult să se apropie de Sofia în anumite limite ale intimității, el este tot mai presat de o tensiune sexuală și imaginativă în ceea ce o privește pe studenta lui, pe măsură ce se regăsește într-un rol pe cât de banal (bărbatul pus în fața tentației unei posibile amante) dar pe care nu îl poate duce până la capăt. Pe de altă parte, Margherita descoperă la rândul ei tentația unui alt bărbat, în persoana lui Andrea, fizioterapeutul ei (un băiat cu orientare sexuală încă ambiguă, cu un istoric emoțional traumatic, dar cu o masculinitate mai convingătoare și o sensibilitate asumată). Atât Andrea, cât și Sofia sunt relativ atrași în povestea adulterului, sunt departe de a fi seducătorii ci mai degrabă anexații unor neajunsuri casnice între Carlo și Margherita. Sau nu? Până la urmă, protagoniștii nu par profund nefericiți și, așa cum sugera și Esther Perel în memorabilul volum tradus și publicat la Editura Curtea Veche, nu întotdeauna adulterul devine o expresie a disfuncționalității relaționale preexistente.

Pentru Margherita adulterul nu e o poliță de plătit pentru acțiunile discutabile ale soțului, nu e o recompensă, ci mai degrabă o formă de redescoperire a unei laturi feminine îmbâcsite inevitabil de rutina casnică. Chiar Margherita își pune problema la un moment dat dacă infidelitatea casnică devine mai degrabă un mijloc de a fi fidelă față de ea, față de identitatea ei. Pe de altă parte, pentru Carlo, înclinația spre adulter pare să fie amplificată de propria sa dezamăgire că nu este în stare să-și asume rolul unui amant, in cazul sau adulterul devine o expresie demonstrativă a propriilor sale capacități nevalidate în plan profesional și personal. Prudentă, Sofia nu îi răspunde ușor la avansuri, are un comportament inconsecvent care se întinde chiar pe mai mulți ani, timp în care Carlo cedează în cele din urmă în fața altor tentații feminine. Această cedare face parte însă dintr-un efort de maturizare personală, aparenta trădare pentru Carlo ar putea fi de fapt un mijloc prin care reușește să redevină fidel Margheritei, să spargă un cerc vicios al percepției propriei sale neputințe.

Infidelitățile, ca formă de explorare personală afectează dar nu destramă cuplul, chiar dacă îl marchează: cei doi fac ulterior un copil, reușesc să se mute în locuința pe care o visează și să rămâmă alături de părinți (a căror istorie se dezvăluie pe parcursul romanului, ca niște oglinzi discrete ale tensiunilor cuplului tânăr) pentru a gestiona provocărie legate de starea lor de sănătate. În plus, apare o complicitate interesantă și originală între soți, dezvăluită în momentele de culminație sexuală, într-un spațiu și timp privilegiat (aproape ireal și poate tocmai de aceea confortabil) în care Carlo și Margherita pun în comun compartimentele etanșe ale adulterului lor sub semnul fanteziei sexuale validate oarecum de partener. În ce măsură infidelitatea este un spațiu de refugiu inevitabil  într-un anumit moment din căsnicie, un catalizator spre renașterea ei, un compromis necesar pentru compensarea unor neajunsuri principiale inițiale pe care partenerii nu vor să le asume vă rămâne să decideți singuri.

Într-un roman care nu explorează verdicte morale, ci preferă sondarea psihologică, pe fundalul milanez cuceritor, în care se amestecă povești de viață ale mai multor generații, Marco Missiroli ne pune față în față cu provocările vieții de cuplu, cu zonele slab luminate din culisele căsniciilor și ale sufletelor partenerilor, într-o poveste densă în paradoxuri și, poate tocmai de aceea, atât de vie și de provocatoare.

FIDELITATE – Marco Missiroli, Editura Pandora M, 2019

Articol realizat de Sever Gulea.

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *