Recenzie carte – „Cutia neagră” de Amos Oz

Editura Humanitas

Experiența mea cu Amos Oz se rezumă la volumul Rime despre viață și moarte, o carte despre care am discutat și la Clubului de Lectură Libris, în urmă cu câțiva ani. La acel moment am remarcat întâmpinarea originală și creativă a lui Amos Oz la adresa interogațiilor stereotipe adresate scriitorilor, cu privire la motivația de a scrie povești. Fără să ofere un răspuns explicit, autorul israelian își invita cititorii să privească de fapt lumea prin ochii scriitorului, o lume în care ficțiunea și realul se întrepătrund inevitabil.

Cutia neagra - Amos Oz

Recent, am primit o recomandare care scoate în evidență versatilitatea și ingeniozitatea lui Amos Oz. În romanul Cutia neagră, tradus și publicat tot de Editura Humanitas, Amos Oz oferă un prilej pentru o lectură activă, o lectură în care cititorul recompune povești ale personajelor, având la dispoziție o serie de scrisori, proiectate într-un joc al luminilor și umbrelor în care motivațiile rămân cel puțin într-un con de ambiguitate.

Cutia neagră este un roman epistolar, proiectat în anii 70, în care istoria de viață a personajelor este refăcută din scrisorile pe care acestea și le trimit pe parcursul unui număr de luni.

Ilana s-a despărțit de soțul ei Alex, în urmă cu 7 ani de la momentul desfășurării epistolare, păstrându-l pe unicul fiu din această căsătorie, pe Boaz. Alex a plecat în SUA și a ajuns profesor universitar, publicând volume importante dedicate explorării fenomenului violenței și fanatismului. Ilana s-a recăsătorit cu un alt evreu cu origini marocane, sosit din Franța, Michel alături de care are o fetiță, pe Yfat. Ilana reia contactul cu Alex, după ani de zile, în momentul în care Boaz, ajuns la vârsta adolescenței, pare să scape de sub control și să dezvolte comportamente imprevizibile și antisociale.

Ilana îi cere ajutor fostului soț, mai ales de natură financiară pentru a putea să îl ajute pe Boaz să își construiască un viitor mai sigur. Michel nu doar că este de acord cu acest demers, dar îl consideră pe Alex îndatorat moral, atât ca tată care și-a părăsit familia dar și ca evreu care a renunțat la promovarea intereselor statului Israel. În mod bizar, Alex este de acord să trimită cec după cec, folosindu-și avocatul cu care are o relație tensionată, fiind gata să își vândă o parte din proprietățile numeroase pe care le deține pentru a-i ajuta pe Ilana, pe Michel și pe Boaz.

Pe structura acestui schelet care are, aparent, ca măr al discordiei, viitorul lui Boaz, în jurul căruia gravitează părinți adoptivi și naturali îngrijorați, se elaborează istoria ambiguă a personajelor care par să stea așezate pe un munte de întrebări, frustrări și lucruri nespuse. Toate acestea urmeaza să se elaboreze în detaliu, pe măsură ce acea cenzura a politeții epistolare inițiale e depășită.

Ajuns la o vârstă respectabilă, cu o notorietate câștigată și o avere fabuloasă, Alex dezvăluie un trecut sumbru, al unui retras social, temut pentru răutatea sa glacială, pentru aroganța indiferentă, cruzimea care te învăluia ca un parfum, satisfacția de lup contemplând teroarea semănată, mai ales în anii în care a servit în armata israeliană. Acolo este și locul în care a cunoscut-o pe Ilana, o evreică originară din Polonia care, odată înrolată, dezvoltă o ambiție afectivă față de Alex.

Ilana recunoaște că, chiar și după ani de zile, și-a iubit primul soț nu atât în ciuda cruzimii sale ci tocmai pentru ea. Pasiunea lor nu construiește ci mai degrabă năruie, atâta timp cât Alex rămâne distant ca soț iar Ilana caută compensările frustrării emoționale în nenumărate acte de infidelitate. Victima acestei relații inițiale este chiar fiul lor Boaz care, înnebunit de certurile părintești, interiorizează sentimente de vinovăție și apoi se refugiază în atitudini sfidătoare și comportamente antisociale, foarte sensibil la orice limitare și autoritate. Boaz păstrează totuși  mai târziu ambiția de a crea o comunitate pentru țicniți care să muncească pământul. 

După ce se desparte de Alex, Ilana îl întâlnește pe Michel Sommo, un bărbat mult mai afectuos și familist, un pledant și un apărător religios și politic al Israelului cu care o concepe pe Yfat. Cu toate acestea care nu reușește să închidă rana neconsolată a tiranului emoțional din trecut, aspect evocat în scrisorile Ilanei,  în care cruzimea, disperarea și vulnerabilitatea se împletesc într-un efect care nu aduce catharsisul.

Banii trimiși de Alex ajung să schimbe dinamica familiei israeliene, atâta timp cât îi permit lui Michel să își organizeze mai bine ambițiile politice (și să-și dezvăluie o latură cu care Ilana nu era familiară) iar lui Boaz să îi livreze reperele de stabilitate autonomă (destul de naive și fragile, dar totuși autentice) după care tânjește.

Tensiunile escaladează pe măsură ce personajele vor parcurge jocul apropierii și al depărtării ținut într-un interval sigur de strategia epistolară dar dezechilibrat ulterior de posibilitatea reîntâlnirii fizice, atunci când Alex ia în considerare revenirea în Israel. Care va fi deznodământul acestei povești, vă rămâne să descoperiți.

Intitulat sugestiv Cutia neagră, Amos Oz se folosește de metafora instrumentului științific impenetrabil (care funcționează după modelul sistemic informațional: cunoaștem intrările, cunoaștem ieșirile, dar nu cunoaștem procesul) pentru a aproxima dificultatea sondării motivațiilor umane. Deși cititorii au acces la o perspectivă privilegiată, în intimitatea gândurilor personajelor, există ceva care ne scapă vederii, există o limită a cunoașterii pe care scriitorul israelian o construiește cu finețe.

Efectul acesta este obținut, pe de o parte prin forma de prezentare a narațiunii, anume cea epistolară, care implică doar un acces secvențial și rezumat la istoria personajelor. Pe de altă parte, efectul cutiei negre este livrat prin jocul de lumini și umbre, jocul de contradicții și reveniri,  elemente de detaliu biografic care conduc cititorul la interpretări labirintice.

Nu vom putea știi ce i-a motivat pe protagoniști,  în ciuda faptului că personajele ajung să acționeze într-un singur fel în cele din urmă (adică ieșirile lor din cutia neagră vor avea caracter comportamental transparent). Este Alex bărbatul care își reevaluează o vinovăție de tinerețe, își asumă o iubire pe care a stăpânit-o ani de zile, rănit de infidelitatea soției? Este de fapt același tiran care operează, ca un jucător de șah, mișcări elegante și subtile prin care ajunge să producă efecte de proporții în ceilalți, culegând o satisfacție a controlului?

Este Ilana o femeie nehotărâtă, deplin oscilantă între două idealuri de bărbați care o satisfac trunchiat și doar complementar? Repetă de fapt Ilana ciclul oscilației chiar și la ani de zile de la despărțire și își dovedește egoismul și lipsa de loialitate? Sau este Ilana femeia onestă care își va recunoaște sentimentele, mama care își va sacrifica orgoliul pentru a-și salva fiul, chiar și riscând cea de a doua căsnicie?

Este Michel un generos fidel familist, vegheat de preceptele biblice care îi dau aerul de pedagog și de stâlp al unei comunități principiale? Sau este un ambițios șiret care, în spatele încrederii în providența divină, în spatele aurei de înger înțelept, discursului moralizator ascunde un calcul politic rece, obiective pragmatice legate de țară.

La un alt nivel, Amos Oz, mai ales prin personajele lui Alex și Michel repune în scenă o discuție două atitudini paradigmatice, tensionate ale israelienilor: dedicarea și lupta pentru apărarea religiei și statului evreu, cu respect pentru tradiție și comunitate, respectiv detașarea cosmopolită și apropierea de performanțe mai profane, dar mai personale. De fapt, o luptă între viața vegheată de vocea individuală, trăită în acord cu aspirațiile personale și viața vegheată de vocea comunității. Între acești doi poli ilustrați de Alex și Michel, stă Boaz, tânărul aflat în căutarea unei identități, rebel, sfidător, aspru atât cu părinții naturali cât și cu tatăl adoptiv.

Aparent, în cel mai rătăcit personaj, cel puțin așa cum se dezvăluie la începutul romanului,  rezonează cel mai mult optimismul cititorului. Căci Boaz este probabil singurul personaj aflat în căutarea unor răspunsuri pentru prezent și viitor. El nu are de dislocat și nici de ciocnit plăcile tectonice ale trecutului, nu are ideologia, defensele și nici interesul de a muta strategic într-o partidă de șah interminabilă, așa cum par să o facă părinții lui. Chiar dacă la început este un măr al discordiei, Boaz va ajunge să reprezinte nodul conciliant al acestor relații tensionate. Boaz va asuma resurse utile din ambele direcții (și din vocea moralizatoare a lui Michel și din oferta de destin autonom pusă la dispoziție de banii lui Alex) și va fi o expresie sintetică a triumfului unor personaje altfel pierdute și neconsolate.

Un roman subtil, despre istorie, despre dragoste complicată sau obsesie, despre trecut și prezent, despre evreitate, dar și despre vulnerabilități umane, Cutia neagră oferă o experiență în care bucățile de puzzle epistolar se îmbină poetic pentru a oferi un întreg care privit din diverse unghiuri proiectează alte culori și alte contururi.

sever gulea

Articol realizat de Sever Gulea.
„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru în pregătire. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.” – Sever Gulea

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *