Recenzie carte – „Femeia cu chimono alb” de Ana Johns

Recenzie carte – „Femeia cu chimono alb” de Ana Johns

Titlu original: The Woman in the White Kimono

Editura Litera, 2020

Recenzie carte – „Femeia cu chimono alb” de Ana Johns

Colecția Blue Moon a editurii Litera cuprinde o selecție de romane de ficțiune contemporană – majoritatea cu mesaj puternic, cu și despre femei remarcabile – care se dorește a fi o inspirație și, în același timp, o rememorare a unor evenimente istorice care ne-au făurit așa cum suntem azi și a unor greșeli ale omenirii pe care nu avem voie să le repetăm.

Din această categorie face parte și „Femeia cu chimono alb”, o poveste de iubire plasată în Japonia anilor 1950, după ocupația americană, între un tânăr marinar militar american, Jimmy și o fată japoneză dintr-o familie cu tradiție îndelungată și statut înalt, Naoko.

Cartea alternează două planuri, cel al Americii din zilele noastre și pe cel al Japoniei anilor ‘50 și două perspective diferite din care descoperim povestea, cea a fiicei adulte a lui Jimmy, Tori, și cea a tinerei Naoko, în vârstă de nici optsprezece ani.

Tori este femeia americană tipică a zilelor noastre – nerăbdătoare, sigură pe ea și care, datorită carierei de jurnalist de investigație, știe să pună întrebările potrivite și să afle răspunsurile pe care le dorește.

Din momentul în care tatăl ei se îmbolnăvește grav și îi mărturisește că înainte de căsătoria cu mama ei, a avut o altă viață, o altă mare iubire, tot ce știe ea despre el, toate reperele ei ajung să fie puse sub semnul îndoielii. Oare tatăl ei este așa cum l-a perceput ea toată viața sau este cu totul alt om?

Toată copilăria a ascultat fascinată poveștile lui despre un tărâm îndepărtat, unde a pășit pe o stradă albastră ca marea și a participat la o nuntă sub un copac fermecat, iar rochia de mireasă a fost un chimono alb. Deși crezuse mereu că toate acestea sunt fantezii de-ale sale, Tori decide să meargă pe urma pașilor tatălui său și să descopere cine a fost el cu adevărat, simte nevoia acută de a răspunde întrebărilor care au copleșit-o din ce în ce mai tare din momentul îmbolnăvirii lui.

Naoko, pe de altă parte, este vocea inocenței, a tinereții idealiste, care crede că nimic nu este imposibil deși cultura și tradiția care i-au fost insuflate o îndeamnă să fie umilă și să îi pună mereu pe ceilalți pe primul loc, să respecte cuvântul tatălui, care are puteri depline în familie și să accepte alegerea pe care acesta o va face pentru viitorul ei.

Naoko trăiește într-o lume în care căsătoria cu un american ar aduce dezonoare familiei și renegarea ei, în care împlinirea fericirii ei ar aduce nefericirea întregului său neam, ruina lui, iar un copil de rasă mixtă nu ar fi niciodată acceptat și integrat în familia sa și în societatea japoneză.

Prin trăirile tinerei nipone pătrundem în această cultură irezistibilă și seducătoare, care nu lasă niciun gest la voia întâmplării, unde lucrurile se fac cu răbdare, calm și atenție pentru a nu îl ofensa pe celălalt, unde înțelepciunea străveche este integrată în educația copiilor de foarte timpuriu.

Dacă la început povestea curge lin, ușor romanțat și ne lasă timp să cunoaștem personajele și să ne atasăm de felul de a fi al fiecăruia – de Naoko cu seninătatea, inocența și perseverența ei în a lupta pentru fericire și de Jimmy cu felul său deschis, curajos, optimist și tenace de a fi – pe măsură ce înaintăm, ritmul lecturii se precipită.

Tânăra japoneză se vede pusă în situația de a lupta pentru viitorul copilului ei, alintat duios, „Pasărea cea Mică” și datorită ei aflăm povestea a mii de copii de rasă mixtă nenăscuți, uciși sau abandonați de mamele lor din cauza presiunii societății conservatoare în care trăiesc și de existența reală a unor maternități și moașe care, contra cost, le „rezolvau” familiilor japoneze înstărite aceste neplăceri.

Citind cartea, devenim martorii înfruntării dintre tradiție – reprezentată prin figura tatălui lui Naoko, pe care deși această decizie îl îmbătrânește și îl împuținează la trup zi de zi, este de neclintit și refuză schimbarea – și deschiderea la nou, toleranța, iubirea și idealismul – reprezentate de tânâra noastră japoneză neînfricată.

Ana Johns reușește prin stilul ei remarcabil de a scrie să ne țină până la sfârșit cu speranța unui final fericit, a biruinței inocenței și iubirii, a apei unduitoare și cristialine asupra pietrei intransigente și neîndurătoare.

Ea mărturisește, de altfel, că această carte s-a născut din dorința ca aceste mii de copii să trăiască prin simpla recunoaștere a existenței lor, că demersul ei este – la fel ca cel al călugărului care arunca înapoi în apă stelele de mare, ca o picătură în ocean – măcar pentru acei copii, semnificativ.

Iar noi, pe lângă faptul că suntem puși în fața unei părți a istoriei umanității mai puțin cunoscute, avem plăcerea de a citi o poveste frumoasă, bine scrisă și încărcată de emoție, așa cum sunt toate cele inspirate de istoria personală și surprind extaz și agonie reale, aproape palpabile, care depășesc orice exercițiu de imaginație.

Timpul e o creatură încăpâțânată, căreia îi place să te întărâte. Când ești fericit, își deschide aripile și zboară. Când aștepți, se târâște prin noroi gros, cu picioare greoaie.

Mulți au noroc, dar puțini au destin…. Poți azvârli moneda, copilă, dar soarta e gravată pe ambele părți. Ăsta-i locul unde trebuie să fii.

Pe final, vă mai recomandăm o carte dintr-o altă colecție a editorii Litera, Buzz Books, cu un subiect la fel de tulburător și anume „Fetița din scrisoare de Emily Gunnis, unde revenim în Europa anilor ‘50 alături de o fată însărcinată în afara căsătoriei, care este trimisă să nască departe de ochii lumii, pentru a nu aduce rușine asupra familiei, la o mănăstire catolică și ni se dezvăluie alte povești din istoria omenirii despre care am auzit prea puțin.

Alina Mocan

Articol realizat de Alina Mocan.
„Cu ani în urmă, eram librar și le spuneam oamenilor povești despre cărți. Acum, lucrez în domeniul financiar-contabil și “ascult” poveștile spuse de cifre. Nu sunt filolog sau critic literar, ba chiar am numai studii de profil real, așa că citesc și scriu recenzii doar din drag de cărți și dorință de a descoperi – și apoi împărtăși cu ceilalți – noi povești bine scrise”. – Alina Mocan

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *