Recenzie carte „Casa germană” – Annette Hess

Cunoscut ca Al doilea proces Auschwitz, după cel din Polonia din 1947, evenimentul juridic de la Frankfurt, început în 1963 și încheiat cu sentințe diverse în 1965, a adus în fața judecătorilor un alt lot de participanți la înfăptuirea Holocaustului din cel mai mare lagăr de exterminare al Reichului. De asemenea, el a atras deopotrivă atenție mediatică și controverse publice.

Recenzie carte Casa germană - Annette Hess

Demarat la mai bine de 15 ani de la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, procesul de la Frankfurt a reaprins discuțiile care au bântuit Germania ani de zile după căderea nazismului reluând problema vinovăției individuale și colective, într-un context în care germanii păreau să se fi distanțat de genocidul și proporțiile unor crime care făceau deja parte dintr-o pagină de istorie neagră a statului divizat postbelic.

Cunoscutul procuror Fritz Bauer, cel care a avut o contribuție importantă la capturarea lui Adolf Eichmann dar și la declanșarea acestui al doilea proces Auschwitz a recunoscut, retrospectiv, că judecata de la Frankfurt s-a dovedit mai degrabă un eșec, nu atât sub aspectul reconstituirilor și sentințelor, cât mai ales asupra impactului public pe care procesul l-a avut.

Acuzații care au fost condamnați au fost portretizați, în opinia lui Bauer drept monștri, ceea ce a dat posibilitatea publicului german să rămână mai departe detașat din punct de vedere moral față de Holocaust, proiectând responsabilitate asupra unor persoane dezechilibrate cu care nu poporul nu avea nimic în comun.

Cu toate acestea, așa cum reflectă romanul interesant semnat de Annette Hess, reacțiile societății germane în ceea ce privește redeschiderea capitolului sinistru al Holocaustului în forma unui proces public au avut totuși un caracter neliniștitor, atâta timp cât faptele expuse la proces, chiar dacă s-au petrecut departe de ochii marelui public, au prilejuit revizitarea acțiunilor sau lipsei de acțiune a multor nemți obișnuiți (care nu au participat direct la război și nici în prima linie a gestionării Soluției Finale).

Povestea romanului lui Annette Hess se petrece în Frankfurt, în timpul judecății mai sus menționate, deși jonglează ocazional cu cadrul spațio-temporal (și ajunge chiar și la teribilul lagăr, în Polonia comunistă a anilor 60).

Protagonista narațiunii este Eva Bruhns, o tânără dintr-o familie  modestă de cârciumari, care cunoaște însă limba poloneză și care e recrutată de autorități pentru a traduce declarațiile martorilor polonezi la proces. Familia și logodnicul Jurgen nu privesc cu ochi buni această implicare a Evei, considerând-o inutilă, o expunere într-un context sensibil și controversat care nu ar avea de ce să o privească.

Pe măsură ce Eva ajunge să afle tot mai multe, să deruleze pe viu scenele recompuse de martori la proces, în timp ce acuzații se vor dezice cu consecvență de orice responsabilitate, relațiile ei cu proprii părinți și cu Jurgen vor deveni tot mai tensionate.

Și nu doar din cauza asimetriilor în așteptări (atât familia, cât mai ales Jurgen au o serie de expectații destul de conservatoare de la Eva, circumscrise unui cadru de gen patriarhal), nu doar din cauză că Eva pare să fie angrenată emoțional tot mai intens în experiența procesului ci și datorită unor adevăruri neașteptate care vor ieși la iveală pe parcursul anchetei și care vor readuce în concret discuția despre complicitate și facilitarea Holocaustului de către nemți.

În acest sens, Annette Hess face o mișcare inspirată din punct de vedere narativ, renunță la granița clară dintre torționari și victime și deschide conul nuanțelor umane, în potențialul lor fragmentar virtuos și vicios deopotrivă: de fapt poate că nici acuzații n-au fost unidimensionali, niște monștri însetați de sânge sau executanți reci, ci au avut momente de îndoială sau măcar de pasivitate când li s-a cerut să acționeze. Pe de alta parte, oamenii obișnuiți care nu au îmbrăcat uniforma SS și nici pe cea a Wehrmachtului nu au fost pe deplin inocenți de tot ceea ce a realizat aparatul nazist.

Procesul va ajunge în cele din urmă să schimbe nu doar destinele martorilor și ale condamnaților ci și ale participanților activi sau pasivi (fie că vorbim de procurori sau chiar de Eva Bruhns)

În aparență, „Casa germană” este un roman de familie, țesut pe fondul procesului de la Frankfurt. În profunzime însă, romanul Annettei Hess readuce în discuție problema vinei: sunt multe feluri de vinovății problematizate în acest volum: cei vinovați de crimă, cei vinovați că au uitat sau că vor să uite, cei vinovați că au tăcut, chiar și cei vinovați că nu au suferit destul (unul dintre anchetatori, evreu de origine, va ajunge să trăiască această stranie specie de vinovăție).

Pe de altă parte, „Casa germană” reflectă legăturile indisolubile între marea și mica istorie, felul în care marea istorie este înfăptuită de oameni obișnuiți. Ea nu ocolește, prin prisma responsabilității morale, nici chiar destinele cele mai obișnuite, chiar și când acestea nu și-au asumat calitatea efectivă de călău. În ciuda nemulțumirii lui Fritz Bauer și dincolo de sentințele care au aproximat măcar simbolic o specie de dreptate, în câteva situații (cum sunt cele ilustrate generic în acest volum), procesul de la Frankfurt a devenit o oglindă morală necesară nu atât pentru generațiile care au traversat războiul (și care și-au gestionat, tacit sau nu, disconfortul sau vinovăția), cât mai ales pentru generațiile care nu au avut contact conștient cu nazismul.

Recenzie carte Casa germană – Annette Hess

Pentru aceste generații, cum este cea a Evei Bruhns, procesul a fost un prilej de a derula istoria aproape incredibilă a anilor `40 prin viu grai, un prilej de a înțelege că cel puțin pentru o generație nu poate exista iertare, un prilej de a-și reevalua istoria de familie și a prelua un avertisment pentru viitor.

Familia Evei Bruhns și nu doar ea ajunge într-o formă sau alta să se confrunte cu adevăruri dureroase care subliniază dimensiunile subtile ale complicității pe care nu le putem șterge. Are sens recuperarea acestui adevăr? În fond, aceasta a fost și una dintre controversele centrale legate de proporțiile pe care le-a căpătat procesul.

Dincolo de pedepsirea vinovaților, de ce să mai discute germanii, la mai bine de 15 ani distanță,  despre un capitol întunecat din istoria lor, de ce să mai deschidă rănile trecutului?

Impactul asupra personajelor din generații diferite confirmă existența acestui sens. Uneori, adevărul, pe cât de dureros ar fi, pe câtă tulburare ar aduce într-o familie aparent așezată și unită, e necesar de afirmat pentru a desăvârși un proces de purificare, pentru a așeza premisele autentice pentru o nouă generație, indiferent cât de îngrozită, dar cu siguranță mai responsabilă.

Editura Humanitas, 2020

sever gulea

Articol realizat de Sever Gulea.
„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru în pregătire. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.” – Sever Gulea

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *