Am ales să citesc Intimități, romanul lui Katie Kitamura, tradus în limba română la Editura Trei, surprins de textul de promovare de pe prima copertă. Lectura de vară favorită a lui Barack Obama. Ce fel de literatură preferă președinții sau foștii conducători de stat din America? Dincolo de efectul de asociere și de argumentul autorității (când alăturăm imaginea unei figuri deja populare cu produsul pe care vrem să îl promovăm),  destul de comune în publicitate, ideea subiacentă pe care eu am decelat-o a fost următoarea: un om ocupat, precum un fost președinte american e cât se poate de selectiv cu timpul său și atunci inclusiv alegerea unei cărți e un element care implică o atenție mai mare. Poate una dintre cele mai mari ratări pentru o personalitate de asemenea calibru este aceea de a-și fi pierdut vremea. Dar dacă acea carte devine și o lectură favorită (fie ea pentru o vară), deci depășește provocarea irosirii timpului pe de o parte și livrează și plăcere pe de altă parte, atunci poate că are ceva de spus.  Iar romanul lui Katie Kitamura oferă o experiență de lectură interesantă, chiar dacă, pe alocuri, aș fi simțit nevoia unor elaborări suplimentare.

Intimități de Katie Kitamura

Intimități ne introduce în viața unei protagoniste feminine cu o profesie mai puțin familiară, dar cât se poate de provocatoare: aceea de interpret la Curtea Internațională de Justiție de la Haga. Acolo, personajul principal din perspectiva căruia este relatată narațiunea, asigură traducerea în timp real la procesele celor acuzați de crime împotriva umanității. 

Mutată recent de la New York în orașul olandez, aflată încă într-o perioadă de probă profesională, personajul feminin al lui Kitamura își caută un loc în spațiul geografic și cultural de tranziție în care se află. Cu o biografie și un statut mai degrabă volatile, ca mulți alți profesioniști din Haga (natura internațională a tribunalului pare să adune oameni cu un istoric nomad în această sferă de activitate), protagonista romanului pare însă să prindă rădăcini în doar câteva luni: pe plan profesional se descurcă foarte bine, din acea boxă de sticlă din care mediază mărturiile din limba franceză în limba engleză, ba chiar asumă și o dificilă provocare de a interpreta într-un caz important al unui fost președinte african acuzat de genocid. 

Pe plan personal, aprofundează prietenia cu Jana, o migrantă est-europeană care se ocupă de o galerie de artă și, de asemenea, începe o relație cu un intelectual misterios și cuceritor, Adriaan pe care îl cunoaște din întâmplare. Dar acest progres așezat, această imagine a simplității armonice în sfera publică și privată e doar o aparență. Kitamura ne oferă o imagine care apare chiar în deschiderea romanului și care oglindește subtil evoluția poveștii protagonistei: orașul Haga la ora la care migranții fac curățenie pe străzi – dincolo de suprafețele bine întreținute și de ansamblul armonios și docil, stau multe crăpături în care oamenii se încăpățânează să arunce mucuri de țigară chiar dacă există în proximitate suficiente coșuri de gunoi și pe care angajații de la salubritate le aspiră cu atenție.

Așadar, parcursul interpretei de la Haga care, la prima vedere, pare lin și promițător  ascunde propriile sale fisuri care vor marca deciziile și experiențele personajului principal. Pe de o parte contactul cu fostul președinte african și cu fazele ulterioare ale procesului său vor pune o amprentă dincolo de profesie asupra protagonistei. Căci în meseria de interpret nu pare să fie suficient să stăpânești limba și subtilitățile ei, ci și să ai un temperament potrivit sau să reușești să trasezi o graniță fermă între conținutul grozăviilor traduse și spațiul emoțional personal. Doar că această distanță, autoimpusă, autoprotectoare ar putea să te transforme la nivel uman, să te anestezieze în cele din urmă în mod indezirabil.

Pe de altă parte, relația cu Adriaan își va evidenția caracterul complicat și iluzoriu. Căci, în ciuda faptului că o respectă și pare să fie îndrăgostit de interpretă, Adriaan vine dintr-o relație (ne)încheiată cu o altă femeie, ale cărei repere sunt prezente încă în locuința în care Adriaan își aduce noua iubită. Iar fosta parteneră a personajului masculin, Gaby, are toate trăsăturile intimidante de la frumusețe, la ambiție și hotărâre (în fond, ea este cea care l-a părăsit) pentru a aduce un ecou durabil, pentru a se manifesta ca o prezență invizibilă (protagonista feminină are la început senzația că umple de fapt un loc gol, că își asumă fără să vrea un rol în care Adriaan încearcă să o modeleze – dacă ați văzut filmul Rebecca, inspirat de cartea lui Daphne du Maurier veți avea inițial o impresie de deja vu). 

Dispariția lui Adriaan care pleacă, nu foarte optimist, să își clarifice relația anterioară se va prelungi misterios, în timp ce interpreta de la Haga se va simți tot mai apăsată de evoluția lentă a procesului fostului președinte dar și de curiozitatea stârnită de un anticar olandez agresat în cartierul Janei, cu o poveste care îi stârnește interesul. Cum se vor lega toate aceste planuri narative, vă rămâne să descoperiți.

O narațiune de explorare psihologică, care îmbracă pe alocuri haine de thriller (deși această dimensiune e  cea mai precară a romanului) și vagi accesorii amoroase, povestea lui Katie Kitamura e, mai degrabă, despre experiențele (ne)obișnuite ale intimităților (ne)anticipate. 

Intimitatea este coordonata directoare a poveștii, surprinsă în gesturi punctuale sau în contexte mai largi, în relațiile așteptate și în cele mai puțin așteptate. Chiar profesia de interpret o așază pe protagonistă într-o poziție privilegiată în care stabilește, fără să vrea, un raport particular, prin singura punte de comunicare pe care o întinde către străini, fie ei în banca acuzaților sau în boxa martorilor. Și, în ciuda faptului că adesea viteza procesului de traducere aproape că nu îi mai permite să fie atentă la conținutul declarațiilor, de la un punct încolo, personajul lui Kitamura nu poate rămâne neutru, dacă nu din punct de vedere moral, măcar din punct de vedere al provocării desensibilizării (e un fenomen care a fost explorat interersant și într-un alt roman publicat la Editura Humanitas, anume Casa Germanăpoți citi recenzia aici: „Casa germană” – Annette Hess).  

Intimitatea apare ca  un ingredient necesar și durabil în relațiile personale cu Jana sau cu Adriaan, dar și ca un element înșelător, fundamentat adesea mai degrabă pe așteptări decât pe realități. Nu în ultimul rând intimitatea își dezvăluie resorturile volatile și mutabile, anumite contexte, anumite momente dezvăluie imagini diferite ale personajelor, asamblează complicități involuntare care schimbă mereu raporturile dintre personaje. Departe de a fi un dat câștigat o dată pentru totdeauna, intimitatea este expresia apropierilor care nu sunt mereu sub controlul nostru, care ne iau prin surprindere și ne provoacă să renegociem raportarea la semeni.

sever gulea

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.

2 Responses

  1. „Pe de altă parte, relația cu Adriaan își va evidenția caracterul complicat și iluzoriu. Căci, în ciuda faptului că o respectă și pare să fie îndrăgostit de interpretă, Adriaan vine dintr-o relație (ne)încheiată cu o altă femeie, ale cărei repere sunt prezente încă în locuința în care Adriaan își aduce noua iubită. Iar fosta parteneră a personajului masculin, Gaby, are toate trăsăturile intimidante de la frumusețe, la ambiție și hotărâre (în fond, ea este cea care l-a părăsit) pentru a aduce un ecou durabil, pentru a se manifesta ca o prezență invizibilă (protagonista feminină are la început senzația că umple de fapt un loc gol, că își asumă fără să vrea un rol în care Adriaan încearcă să o modeleze – dacă ați văzut filmul Rebecca, inspirat de cartea lui Daphne du Maurier veți avea inițial o impresie de deja vu).”

    Ma ajutați va rog sa înțeleg? Gaby i-a recomandat filmul Rebecca, atunci când Adriaan a divorțat și a fost nevoita să intre în casa fostei soții și acum el recomandă filmul Janei , după ce Gabi l-a părăsit?

    Pare telenovela, n-as pune mâna pe acest roman. De asemenea recomand recenzii mai obiective și centrate pe subiect 😉

    1. Unul dintre conflictele romanului se invarte in jurul acestui triunghi amoros : 1) Adriaan, 2)noua lui partenera care e personaj principal in roman, 3)Gaby (sotia lui Adriaan, aparent absenta fizic dar prezenta in alte forme). Eu o vad ca o sursa de dramatizare relativ comuna si eficienta in literatura in general.
      Pentru a clarifica mai bine acel paragraf amintesc faptul ca filmul Rebecca nu a fost recomandat de niciunul dintre personaje. Evocarea acelui film imi apartine. Am folosit-o pentru ca mi se parea ca ilustreaza partial experienta personajului feminin din roman, asa cum l-am receptat eu.
      Multumim pentru comentariu si recomandari. Sper sa gasiti o carte mai potrivita gusturilor dumneavoastra

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *