Recenzie carte – „Indignare” de Philip Roth

Parte din seria romanelor scurte semnate de  Philip Roth, ecranizat în 2016, într-un film bine primit de critică și de public, Indignare este o comedie neagră interesantă, o poveste despre maturizare din care nu lipsește reconstrucția atmosferei unei epoci și sondarea reperelor amuzante și tragice în același timp ale identității evreiești în lumea americană.

Recenzie carte – „Indignare” de Philip Roth

Acțiunea se petrece la începutul anilor `50 și este relatată din perspectiva protagonistului, într-o manieră retrospectivă. Marcus este un tânăr evreu dintr-un mic oraș american, unicul fiu al unui măcelar kosher. Tatăl lui Marcus este un comerciant respectat al cartierului, un negustor amabil, corect și consecvent, care se îngrijește cu sfințenie de ritualurile de tăiere și manipulare a cărnii, în acord cu preceptele iudaice. Soția măcelarului este și ea o ființă devotată și muncitoare, loială soțului și grijulie cu Marcus.

Natural, Marcus va petrece mult timp alături de tatăl său și va fi inițiat în tainele măcelăriei de timpuriu, într-o manieră deopotrivă fascinantă și respingătoare pentru băiețelul pe cale să intre în anii adolescenței. Doar că adolescența lui Marcus se suprapune nu doar cu posibilele tentații ale vârstei, ci și cu atmosfera postbelică a prosperității, în care automatizările și noile forme de comerț și de organizare a vieții sociale încep să-și spună cuvântul. Cu toate acestea, Marcus nu își dorește decât să învețe cât mai bine, să aibă o carieră promițătoare și să evite recrutarea în armată și plecarea în Războiul din Coreea.

În mod amuzant, Marcus e un adolescent care vrea mai degrabă să fie lăsat în pace, să-și asume cu seriozitate studiul și o viață cât mai pașnică și mai simplă pe o cale intelectuală. Doar că oportunitățile, tentațiile generale ale vârstei și sentimentul de incertitudine, de schimbare care traversează familia protagonistului produc o transformare anxioasă în tatăl lui Marcus. Șubrezindu-se și fizic, inflexibil în a se adapta la declinul măcelăriei, odată cu apariția supermarketurilor, tatăl lui Marcus ajunge să trăiască într-o spirală a anticipațiilor negative și anxiogene mai ales în ceea ce privește viitorul fiului său care cu greu mai poate suporta efectul moralist și intruziv al tatălui.

Tocmai de aceea, Marcus preferă să plece cât mai departe de casă, la un colegiu obscur din Ohio pentru a finaliza desprinderea de cuibul parental tot mai sufocant. La Winesburg, acolo unde Marcus  își propune să termine șef de promoție, protagonistul se va lovi de probleme neașteptate. Păstrându-și obișnuințele de seriozitate în studiu și asumând chiar și o slujbă de chelner în campus, pentru a se putea întreține, Marcus se va lovi de aparente mici obstacole de adaptare care, după efectul tragicomic al fluturelui, vor avea consecințe neașteptate.

Indignare - Philip Roth

Problema cu colegii de cameră care nu îl lasă să doarmă sau să studieze îl forțează pe tânărul sosit de la sute de kilometri să facă noi cereri pentru găsirea unei alte încăperi mai potrivită nevoilor sale de liniște și studiu. Marcus va realiza, de asemenea, cât de greu îi este să accepte obligația de a participa la predica religioasă săptămânală (conservatorismul și dimensiunea religioasă sunt încă marcante în colegiile Midwestului american), să asculte idei care contravin cu concepția sa de ateu (deloc revoluționară, ci asumată cu modestie în propria sa intimitate psihologică). Nu în ultimul rând Marcus va trăi o surpriză deplină atunci când va ieși cu Olivia Hutton, fiica unor medici bogați, o fată cu un trecut cel puțin controversat pentru standardele epocii.

Încă de la prima întâlnire, Olivia pare să asume un comportament dezinhibat, atât în exprimarea simpatiei față de Marcus cât și în disponibilitatea activă, nu doar pasivă, de a explora curiozități sexuale care ar fi fost inconfortabile pentru protagonist chiar și în vis (suntem încă în deceniul în care tabuurile sexuale sunt încă dominante în epocă iar tinerii pot cel mult spera la o rundă de pipăieli pe întuneric în câteva locuri ascunse ale campusului).

Toate aceste elemente, sentimentul că nu își găsește locul, surpriza deschiderii unei fete care pare de-a dreptul extraterestră și imprevizibilă, măruntele dar persistentele ciocniri cu colegii de cameră ciudați, insistența frățiilor care îl curtează, vor amplifica în Marcus un sentiment tot mai profund de indignare, nu atât morală, cât mai degrabă existențială. Probabil e vorba de un fel de revoltă lipsită de spectacol, puțin exprimată, față de un context social și spiritual pe care nu îl poate evita și care este când absurd retrograd, când copleșitor de nou.

Picătura care umple paharul acestei indignări care va căpăta chiar și o formă de expresie fizică este întâlnirea cu decanul Cauldwell. Acesta, îngrijorat de dificultățile de adaptare ale noului elev, va propune o serie de schimbări în program și va lansa judecăți blânde dar ferme și arogante de pe poziția sa care îi vor provoca reacții viscerale tânărului protagonist. De fapt, pe parcursul perioadei petrecute la Winesburg, Marcus traversează o sârmă subțire, căutând să mențină balansul între aceste două extreme existențiale, în timp ce sub el se află  abisul recrutării și al Războiului din Coreea: supunerea și asumarea conservatorismului decanului (cu toate compromisurile necesare pentru a rămâne pe deplin invizibil) respectiv îmbrățișarea noului și îndrăznețului spirit încarnat de Olivia Hutton.

Există un efect comic negru în povestea lui Roth. Narațiunea nu este despre un erou care își asumă idealuri și luptă la scenă deschisă, cu curaj pentru ele, nu este despre ciocnirea între ideologii. Mai degrabă este despre un individ rezonabil, fără ambiții de glorie sau revoluționare care încearcă un parcurs muncit, cu pretenții pur meritocratice epurate ideologic dar care ajunge într-o spirală a încurcăturilor, atunci când toți cei din jur par să vrea altceva de la el. Povestea lui Marcus este povestea eșecului câștigării autonomiei și a vieții trăite în acord interior.

Dincolo de a fi un roman inițiatic, cu accente de comedie neagră, dincolo de reflectarea atmosferei sufocante din anii `50 (care se plătește în ani de război pentru cei care nu sunt dispuși să o asume), dincolo de situațiile mai comice sau mai grave derivate din expresia identității evreiești, romanul lui Philip Roth este probabil și o poveste despre nepotriviri și inadecvări temporale. 

La fel ca în Complexul lui Portnoy (alt roman semnat de Philip Roth), părinții lui Marcus par să rămână blocați în timp, nu pot accepta maturizarea și desprinderea de cuib a copilului. Pentru ei, la fel ca pentru decanul Cauldwell, viața de adult pare aproape inconceptibilă, gândirea autonomă, alegerile proprii, dincolo de status quo-ul familiar nu sunt atât expresii ale asumării identității noi, ci niște derapaje care trebuie compensate cu intruziune și protecție.

În același timp, reacțiile Oliviei Hutton pe cât de îndrăznețe, fascinante, gata să îndeplinească fanteziile pe care Marcus nu este pregătit să le accepte, par atât de ireale în expresia lor sfidătoare obișnuințelor în care trăiește protagonistul. Aceste reacții par venite din viitor, de pe altă planetă încât generează confuzie și anxietate puternică în protagonist.

Prins între rigiditatea trecutului, prin lesa academică/parentală, respectiv orbit de viitorul potențial mult prea nefamiliar, Marcus este un protagonist care nu-și mai poate gestiona prezentul sau mai degrabă un personaj pentru care prezentul devine doar o stare perpetuă de indignare.

 – Exersează-ți tactul, mi-a spus ea cu răceală. Si, atunci când a spus asta, ca și cum ar fi răsucit un comutator sau ar fi scos un cablu din priză – ca și cum întunericul ar fi năpădit-o ca o furtună – , chipul i se stinse. Iar frumusețea ei făcu la fel, pentru prima dată în prezența mea. Dispăru. Dispărură dintr-o dată aerul jucăuș și luminos, dispăru farmecul poveștilor de la măcelărie și m-am trezit că totul e înlocuit cu o paloare îngrozitoare, bolnăvicioasă, imediat ce am încercat să aflu mai multe despre ea. Am simulat indiferența, dar am rămas șocat, atât de șocat încât am trecut cu vederea momentul aproape instantaneu.

Editura Polirom, 2020

sever gulea

Articol realizat de Sever Gulea.
„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru în pregătire. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.” – Sever Gulea

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *