Feluri de a fi împreună. Povești de dragoste din viața unor scriitori celebri

Viața privată a persoanelor faimoase a stârnit dintotdeauna interesul publicului. Cine se ascunde în spatele vedetelor? Cum arată o zi obișnuită din viața lor? Și, de cele mai multe ori, nu suntem dezamăgiți de poveștile pe care le aflăm. Descoperim persoane fascinante, a căror viață pare a fi foarte diferită față de cea a „omului comun”.

Feluri de a fi împreună. Povești de dragoste din viața unor scriitori celebri

În cazul scriitorilor, operele citite ne pot crea o imagine iluzorie a persoanei din spatele cuvintelor. Uneori ne putem aștepta să găsim o persoană care simte, gândește și acționează ca personajul principal dintr-un roman prestigios sau să însumeze într-un mod magic toate atributele pozitive ale personajelor sale. Câteodată viața reală ne poate însă surprinde, oferindu-ne mai mult decât ficțiunea. Te invităm să descoperi ce fel de relații au avut trei scriitori celebri, cu stiluri literare și personalități diferite.

Lev Tolstoi – Iubiri, căutări și sensul vieții

„Toate familiile fericite seamănă una cu alta, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei.” Celebra frază de debut a romanului Anna Karenina s-a dovedit a fi un soi de profeție auto-împlinită pentru propria viață a familiei Tolstoi.

La vârsta de 34  de ani, Lev Tolstoi se îndrăgostește cum nu credea că este posibil. O cunoaște pe Sofia Berg, fiica unui medic din Moscova, pe când aceasta era studentă în anul întâi la Universitatea din Moscova, pregătindu-se să devină învățătoare particulară. Deși în vârstă de doar 18 ani și curtată de mulți tineri cu o bună poziție socială și materială, Sofia acceptă cererea în căsătorie a contelui Tolstoi.

Euforia începutului relației lor este umbrită de decizia lui Lev de a-i dezvălui viitoarei sale soții anii de dezmăț trăiți până atunci, nelăsând deoparte niciun detaliu legat de escapade amoroase, beții, jocuri de noroc, aventurile sale fiind surprinse în jurnalul scriitorului. Sofia citește acest jurnal la insistențele autorului, care consideră acest gest ca fiind un semn de sinceritate și deschidere față de viitoarea sa soție. Totuși, acest episod ce pare a fi lipsit de compasiune, poate fi considerat ca fiind cel care va semăna neîncrederea și gelozia în cuplu. Cu toate acestea, prima parte a mariajului lor pare a fi una fericită și armonioasă.

Sofia preia sarcinile gospodăriei, renunță la multe dintre preocupările sale artistice și se dedică rolului de soție și mamă. Au avut împreună 13 copii, dintre care 9 au supraviețuit până la vârsta adultă. Totodată, îl ajută și pe Tolstoi căruia îi transcria seara ce acesta scria în timpul zilei. Se spune că Sofia ar fi transcris de șapte ori Război și Pace, că i-ar fi oferit soțului sugestii editoriale și că ar fi mers chiar să discute cu țarul când uneia dintre operele soțului său i s-ar fi refuzat publicarea.

Ajuns la vârsta de 49 de ani, cu o carieră solidă, Lev Tolstoi trece prin ceea ce mulți au considerat-o a fi criza vârstei de mijloc. După cincisprezece ani în care se dedică vieții de familie și scrisului, Tolstoi se întoarce la căutarea sensului vieții. Ajunge într-un moment în care nu-și mai dorește nimic, totul pare lipsit de sens și are gânduri recurente de suicid.

„Dacă ar fi venit o vrăjitoare și mi-ar fi propus să-mi îndeplinească dorințele, nu aș fi știut ce să-i spun.” scrie Lev Tolstoi în volumul autobiografic Spovedanie.

Pe acest fundal, episoadele de gelozie, neîncredere și însingurare a celor doi soți se intensifică. Tolstoi începe să fie preocupat doar de sensul vieții și salvarea sufletului. Căutând răspuns în filosofie, știință credință și viață, Tolstoi începe să propovăduiască virtuțile traiului modest, ale vegetarianismului și ale abstinenței sexuale. Intențiile declarate de a renunța la pământuri și drepturi de autor pentru a le dona poporului au constituit un alt motiv de dispută între cei doi soți și o sursă de îngrijorare pentru Sofia, care realiza că acestea erau singurele lor surse de venit, fără de care copiii ei nu ar fi avut cu ce să-și susțină traiul.

În urma publicării Sonatei Kreutzer, Sofia se simte jignită și umilită. Nu numai că nuvela pare să fie o critică adusă instituției căsătoriei, dar cititorii au identificat cu ușurință mariajul zbuciumat al soților Tolstoi ca fiind sursa principală de inspirație pentru această publicație controversată la vremea apariției sale.

Ultimii ani din viața autorului sunt marcați de conflict și neînțelegere. Dorința lui Tolstoi de a renunța la bunurile materiale, dorință motivată de visul lui de distrugere a dreptului de proprietate și de izbăvire a sufletului,  îl îndepărtează de familie și îl apropie de Vladimir Certkov, un discipol viclean și despotic. Sofia este îngrijorată pe bună dreptate că parte din jurnalele soțului său au ajuns în grija lui Certkov și că cei doi pun la cale întocmirea unui testament secret prin care familia urma să fie dezmoștenită. Acest lucru generează multe episoade neplăcute: certuri, suspiciuni, episoade isterice și reacții paranoice. Sofia amenința că se sinucide, el amenința că o părăsește.

În ciuda tuturor acestor episoade tumultoase și nefericite, a zbuciumului diferit, dar la fel de intens a celor doi, soții Tolstoi nu au încetat să se iubească, după cum relatează Sofia în jurnalul ei, redând declarațiile dintre ea și Tolstoi cu puțin înainte de cea de-a patruzeci și opta aniversare a căsătoriei lor. Deși îi promite că nu o va părăsi niciodată, surprinzând-o din nou pe Sofia cotrobăindu-i prin acte, Tolstoi  pleacă pe furiș în noaptea zilei de 28 octombrie 1910, lăsând un bilet de adio, prin intermediul căruia își exprimă dorința de a-și petrece ultimele zile singur și în liniște. Tentativa de suicid a Sofiei a eșuat datorită intervenția familiei. La doar zece zile de la plecarea de acasă, Tolstoi a murit de pneumonie, fără să-și fi găsit pacea după care tânjise.

Totuși, plecarea lui Tolstoi nu ar trebui interpretată doar din perspectiva dorinței de a se elibera de viața de familie; aceasta ar trebui înțeleasă și ca o încercare de eliberare spirituală, eliberare la care a tânjit o bună parte a vieții sale și despre care vorbește în jurnalul ultimilor săi ani (Despre Dumnezeu și om).  După cum succesul său literar, viața de familie și traiul bun nu s-au dovedit suficiente pentru Tolstoi, se pare că, în cazul său, nici iubirea trainică nu a fost îndeajuns pentru o viață de cuplu armonioasă.

Ernest Hemingway – Aventură, iubiri, regrete

Viața personală a lui Ernest Hemingway a stârnit interesul multor jurnaliști și biografi. Faima și banii i-au permis să încerce noi experiențe și să se aventureze pe noi teritorii ori de câte ori și-a dorit acest lucru.

Chiar dacă a rămas mereu o persoană celebră, după al doilea război mondial, prestigiul său literar a început să se diminueze pentru o vreme. Pentru cine bat clopotele, publicat în 1940 a fost ultima sa publicație de anvergură până în 1952 când apare romanul Bătrânul și marea care nu numai că îi va aduce în 1953 Premiul Pulitzer, dar și Premiul Nobel pentru Literatură în 1954. Se spune că Hemingway era  o persoană destul de orgolioasă, care nu reacționa întotdeauna elegant în fața cronicilor negative și care considera înainte de 1954 că Premiul Nobel pentru Literatură i se cuvenea. Decernarea acestui premiu probabil i-a adus mulțumirea și recunoașterea după care tânjea.

Hadley Richardson a fost prima sa soție, cu opt ani mai în vârstă decât el și a cărei situație financiară le-a permis să ducă un trai decent până când cărțile lui au început să se vândă. Probabil Hadley rămâne femeia pe care a iubit-o și a apreciat-o cel mai mult. Apariția în viața cuplului a tinerei Pauline Pfeiffer va marca începutul sfârșitului primei căsnicii a lui Hemingway. Deși avertizat de pericol de către prietenul său, Scott Fitzgerald, se pare că acest lucru nu a putut fi împiedicat.

Bogată, înfumurată, Pauline era genul de persoană care mereu obținea ceea ce-și dorea. Hadley acceptă divorțul, iar Pauline și Hemingway se căsătoresc imediat după și au împreună doi copii. Averea lui Pauline, superficialitatea traiului își pierd repede din farmec. Pe Jane Mason o cunoaște în Havana și va face tot posibilul ca Pauline să afle de legătura lor. Jane, o tânăra zveltă de 18 ani, căreia îi plăcea să-și petreacă timpul cu prietenii lui de pahar, să conducă cu viteză maximă mașini sport, avea însă și o latură mai întunecată a personalității sale, la descoperirea căreia Hemingway își pierde interesul pentru ea: într-unul dintre episoadele sale depresive, Jane încearcă să se sinucidă și își rănește coloana vertebrală.

Nu fără oareșce dificultăți, Hemingway obține semnarea actelor de divorț de către Pauline. Se reîntâlnește cu Hadley, căreia îi declară: „…vreau să știi că ești partea veridică a oricărei femei despre care scriu. Te voi căuta pentru tot restul vieții.” Hadley rămâne soția din Paris, partenera sa din capitala franceză a anilor ’20, a zilelor petrecute în cafenele de pe malul Senei, pe acorduri de jazz, alături de expați faimoși ca: Gertrude Stein, James Joyce, Ezra Pound, F. Scott și Zelda Fitzgerald. Deși ambele căsătorite cu scriitori celebri, Zelda și Hadley reprezintă două tipologii feminine opuse, aparent Zelda fiind excentrică și aventurieră, pe când Hadley visa la o viață de familie liniștită.

Martha Gellhorn, o femeie atrăgătoare și inteligentă, l-ar fi atras pe Hemingway prin felul ei de a scrie. Corespondent de război, Martha s-a dovedit o femeie mult prea independentă pentru ce își dorea faimosul scriitor. Martha este cea care a pus capăt mariajului, fiind singura dintre soții care l-a părăsit, un afront care nu i-a fost iertat niciodată. Deși a fost cea mai scurtă căsătorie, această perioadă a fost plină de aventuri și episoade palpitante. Paula McLain încearcă o reconstituire ficțională a iubirii dintre cei doi în romanul său Hemingway și cu mine.

Feluri de fi împreună. Povești de dragoste din viața unor scriitori celebri

Pe Mary Welsh, corespondent la Londra pentru revista Time, Hemingway a cunoscut-o în 1944, când căsnicia lui cu Martha nu mai mergea deloc bine. Mary îl cunoștea foarte bine pe Hemingway și a renunțat fără regrete la propria carieră pentru a-și susține soțul și pentru a-i lăsa doar lui lumina reflectoarelor. Scrisorile de la începutul relației lor trădează cât sunt de îndrăgostiți, fiind pline de pasiune, fremătând de nerăbdare și incluzând cuvinte de alint neașteptate, precum „ștrengăriță”, „motan”, „pisicuță”.

Deși prietenii scriitorului nu dădeau prea multe șanse acestui mariaj, cea de-a patra căsnicie a mult apreciatului scriitor american a durat până în iulie 1954, când acesta din urmă s-a sinucis, alegând același sfârșit ca tatăl său care se sinucisese de asemenea prin împușcare. Această decizie a fost luată pe fondul declinului fizic și psihic ce survenise în ultimii ani de viață a lui Hemingway.

Aparent, întrebarea care nu i-a dat pace în săptămânile dinaintea morții a fost: „Cum știe un tânăr care se îndrăgostește pentru prima oară că aceasta va fi singura mare iubire a vieții lui?” Putem doar bănui că în spatele acestei întrebări se află figura lui Hadley. Însă dacă vrei să afli mai multe, te invităm să citești Iubirile lui Hemingway povestite de el însuși și consemnate de A.E. Hotchner, volum care dezvăluie amănunte inedite din viața autorului.

Robert Louis Stevenson – Dragoste fără frontiere

Comparativ cu poveștile de iubire ale altor scriitori, povestea lui Robert Louis Stevenson nu este atât de spectaculoasă. Dacă ar fi trăit în timpurile noastre, probabil că media nu i-ar fi acordat atenție pentru multă vreme.

Deși lipsită de factorul scandalos, povestea îndrăgitului autor scoțian este una ireal de frumoasă, mai ales dacă luăm în calcul și perioada în care aceasta avea loc, când societatea era mai conservatoare decât cea a timpurile noastre. Și chiar în zilele noastre, sprâncene s-ar ridica și șușoteli s-ar auzi pe la colțuri dacă am întâlni aceeași protagoniști ai unei povești de dragoste.

Stevenson a întâlnit-o pe Fanny când avea 25 de ani, iar ea, 35 de ani, era căsătorită, avea trei copii, dintre care cea mai mare era în vârstă de 18 ani și locuiau în Statele Unite ale Americii. Relația ei cu soțul rămas în S.U.A. era cel puțin șubredă. În ciuda nenumăratelor promisiuni de a-și schimba comportamentul, Sam Osborne era mereu prins în propriile aventuri, neglijându-și familia. Nemaiputând să-i tolereze escapadele, Fanny a plecat cu cei trei copii în Europa, neținând cont de moravurile victoriene.

Fanny și Stevenson s-au cunoscut într-o colonie de artiști din Franța și legenda spune că ar fi fost dragoste la prima vedere. Curajul ei, spiritul de aventură l-au fermecat pe Stevenson, care nu mai întâlnise o asemenea femeie până atunci.

În iulie 1879 telegrama lui Fanny îl determină pe Stevenson să se îmbarce la bordul unui vapor pentru a ajunge din Scoția în California. Conținutul telegramei ne rămâne necunoscut; știm însă că mesajul acesteia a fost suficient de puternic pentru a-l determina pe Stevenson să pornească într-o călătorie lungă și dificilă, în ciuda lipsei de susținere din partea familiei sale și a sănătății sale precare. A fost neplăcut surprins s-o găsească pe Fanny încă măritată și indecisă. Stevenson nu s-a lăsat însă descurajat și a luptat pentru dragostea sa, ba chiar a așteptat încă cinci luni de la finalizarea divorțului până s-au căsătorit, pentru a respecta totuși legile nescrise ale vremii, potrivit cărora acest interval de timp trebuia să se scurgă înainte de oficializarea unei noi legături matrimoniale.

Au trăit împreună paisprezece ani, până în 1894, când scriitorul a murit în urma unui atac cerebral. Au călătorit mult, mereu în căutarea unui climat prielnic sănătății fragile a lui Stevenson. Fanny i-a fost întotdeauna alături, îngrijindu-l în multele zile petrecute în pat și jucând rolul editorului său, fiind prima persoană care-i citea operele. De asemenea, există zvonuri cu privire la rolul pe care Fanny l-ar fi jucat în a ajunge la forma finală a faimoasei nuvele Straniul caz al doctorului Jekill și al domnului Hyde; însă poveștile care circulă în jurul acestei istorii sunt contradictorii și nu vom ști niciodată cât de mult adevăr există în spatele mitului. Lăsând însă acest aspect la o parte, este de netăgăduit sprijinul pe care Fanny i l-a oferit soțului său și că dragostea lor, considerată atipică de către mulți, a fost atât de puternică încât a învins barierele distanței fizice și cele ale prejudecăților legate de convențiile sociale.

Ce tip de relație se ascunde în spatele fiecăreia dintre poveștile de iubire menționate mai sus, cât de tumultoasă, atipică, neașteptată a fost povestea de iubire a fiecăruia rămâne la aprecierea cititorului.

Articol realizat de Laura Mate.

4 Responses

    1. Bună ziua,
      Vă mulțumim pentru sesizarea în urma căreia am corectat titlul. Într-adevăr, din greșeală am omis „a” din titlul postat inițial. Am corectat.
      Vă dorim o zi frumoasă în continuare!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *