Romane de dragoste clasice. Marile povești de dragoste ale literaturii

Romane de dragoste clasice. Marile povești de dragoste ale literaturii

Sunt citite de generații la rând, adorate și colecționate. Romanele clasice au ceva aparte, o nemurire îmbibată între file, o universalitate care îi unește pe cititori la veacuri depărtare.

Romane de dragoste clasice. Marile povești de dragoste ale literaturii

Continuăm, așadar, seria Marile povești de dragoste ale literaturii cu adevărate ispite literare: romane de dragoste clasice.

Un fenomen interesant privind opera scriitoarei Jane Austen este acela că se înregistrează la nivel global o creștere a vânzărilor lucrărilor sale în pandemie.

BBC, declară într-un articol intitulat: What Jane Austen can teach us about resilience că, deși titlurile semnate de Austen par a fi lecturi ușoare cu finaluri fericite, recentele aprecieri îi pictează personajele în culorile rezilienței.

El va trăi în amintirea mea drept cel mai galant dintre cunoscuţii mei, dar asta e tot. Nu am nici ce să sper, sau de ce să mă tem, şi nici vreun lucru pe care să i-l reproşez.

Tema dragostei, pe care o abordează în fiecare dintre romanele sale, este presărată cu o subtemă la fel de puternică, cea a rezilienței. Personajele sale feminine sunt o oglindire a autoarei însăși, care a avut de îndurat o viață deloc ușoară. Stoicismul acestora, atunci când totul pare pierdut poate fi sursă de inspirație pentru viața privată a cititorilor și se pare că este.

Am observat deseori că resemnarea nu atinge niciodată perfecțiunea pe care o are atunci când fericirea refuzată începe să piardă în ochii noștri ceva din valoarea ei.

Dincolo de această descoperire fascinantă, Mândrie și prejudecată, Emma, ori Rațiune și simțire, rămân printre lecturile preferate ale librarilor noștri și ale îndrăgostiților de carte. Umorul, eleganța și maniera specifică în care aceste romane sunt scrise, epoca de care amintesc și societatea pe care o reprezintă – atât de mult și totuși, atât de puțin diferită de a noastră – le recomandă ca lecturi ideale pentru această perioadă în care dragostea este sărbătorită peste tot în jurul nostru sau în oricare altă împrejurare în care ne dorim să zâmbim răsfoind o carte dragă, atunci când avem nevoie de povești care să ne însenineze ziua. Alegerea poate fi, așadar, extrem de ușoară.

Dacă sentimentele dumneavoastră sînt încă ceea ce erau în aprilie trecut, spuneţi-mi-o imediat. Dragostea şi dorinţele mele sînt neschimbate; dar, un cuvânt din partea dumneavoastră mă va reduce la tăcere pe acest subiect, pentru totdeauna. – Mr. Darcy, Mândrie și prejudecată

Un alt mare clasic al literaturii, romanul Marile speranțe urmărește cu măiestrie viața și povestea de dragoste a lui Pip, un orfan care trăiește cu sora sa și cu soțul acesteia. Sora băiatului este de o amărăciune cruntă, o violență atroce și se află într-un contrast puternic față de consortul său, Joe Gargery, un fierar blând, simplu și cald. Pip și Joe au o relație strânsă de prietenie, în care Joe îl apără pe nepot de abuzurile doamnei Gargery și îl susține atât financiar cât și emoțional.

Maestrul povestitor Dickens pictează o diversitate impresionantă de relații interumane, cu o ingeniozitate și inventivitate, într-atât de bizare, încât sfârșești prin a le considera complet veridice. Specifice operei sale, contrastele dintre bunătate și răutate, iubire și respingere, avariție și compasiune, sărăcie și exuberanță se regăsesc și în această capodoperă.

Charles Dickens, prin stilul său distinct, cu imagini puternice și sinistre, de multe ori, schițează diferite tipuri de iubire în cel de-al treisprezecelea roman al său. Relația din care face parte bietul Joe este una abuzivă, pe când povestea din centrul romanului, dintre Pip și Estella traversează, treptat, diverse stadii, de la inocență și naivitate, la trădare și suferință.

Pip, Estella și domnișoara Havisham

Domnișoara Havisham (Miss Havisham), are poate, cea mai puternică imagine schițată unui personaj din literatura secolului al XIX-lea. După ce ai citit romanul, chiar și la mulți ani de la lectură, atunci când te gândești la Marile speranțe, prima imagine care răsare din memorie este, cel mai probabil, aceea a domnișoarei Havisham. De o excentricitate ieșită din comun, portretul ei este cel al eternei mirese părăsite la altar, obsedată și înnebunită de această trădare supremă.

Bogata celibatară poartă în fiecare zi vechea sa rochie de mireasă, prăfuită și îngălbenită de timp, blocată în acea zi a trădării, petrecându-și timpul influențându-și fiica adoptivă în a fi rece și lipsită de sentimente. Tot Havisham, din dorința de a-l chinui pe Pip, pe care îl angajează pentru a petrece timp cu Estella, pornește un joc meschin și brutal prin care îl încurajează pe băiat să se îndrăgostească de frumoasa și înveninata fată.

Relația pe care eterna mireasă o întreține cu cei doi, dar și influența pe care o exercită asupra legăturii dintre Pip și Estella, este una dintre cele mai interesante dinamici din literatură. Otrăvită de trădarea respingerii, împuternicită de statut și de situația sa materială favorabilă, aceasta se joacă cu destinele celor doi, într-un dans tragic și înnebunitor.

Povestea de dragoste dintre inocentul și tânărul Pip – care află prin ochii celorlalți că este sărac și necioplit – și sofisticata Estella, este, poate, una dintre cele mai interesant construite narațiuni așezate vreodată pe hârtie.

Așa cum spunea un alt creator de imagini care nu ne pot părăsi memoria odată ce i-am parcurs descrierile:

O mare parte din scrierile lui Dickens sunt extrem de realiste, iar în privința forței sale de evocare vizuală, probabil că nu a fost niciodată egalat. Odată ce Dickens a descris ceva, imaginea îți rămâne în minte pentru întreaga viață. – George Orwell

Cu toate că acest roman este prezent în bibliografia obligatorie de liceu și astfel, are potențialul de a nu se regăsi și printre lecturile preferate a celor mai mulți dintre noi, Maitreyi, este, dincolo de orice prejudecată, o mare și clasică poveste de dragoste.

Fascinant este faptul, că, așa cum foarte mulți dintre noi știm, Mircea Eliade s-a inspirat temeinic din propria experiență trăită în India.

Romanul Maitreyi, rămâne o importantă lecție despre toleranță, acceptare, diferențe culturale și iubire. Repulsia inițială a lui Allan față de Maitreyi și transformarea acestui sentiment într-o dragoste pătimașă ajută cititorul să ridice vălul preconcepțiilor pe măsură ce însuși personajul principal face aceste descoperiri.

Pe măsură ce tânărul se scufundă în cultura hindusă și o descoperă ca fascinantă și nespus de frumoasă pe fiica filosofului Surendranath Dasgupta, căruia îi este ucenic, descoperim și noi un mod de gândire străin și fascinant, mirosuri și arome noi, exotice și pline de viață.

Piedicile pe care la întâlnesc în cale Allan și Maitreyi sunt realiste și devastatoare și dincolo de orice influență a istoriei personale a scriitorului, romanul este unul apreciat atât de critici, cât și de cititorii din întreaga lume.

Exotismul poveștii și ciocnirea dintre culturi și tradiții, fac din acest roman, fără îndoială, o lectură de neratat.

Poate cea mai cunoscută poveste despre răzbunare din toate timpurile, romanul Contele de Monte-Cristo are chiar în centrul intrigii, povestea de dragoste dintre Edmond Dantes și frumoasa Mercédès.

Narațiunea urmărește transformarea lui Dantes dintr-un tânăr proaspăt ridicat la rang de căpitan, în informator fără voie al „uzurpatorului” Bonaparte și prizonier, în răzbunătorul conte de Monte-Cristo.

Această epică narațiune despre trădări, perseverență, dragoste, răzbunare, speranță, milă și dreptate, conturată de Alexandre Dumas tatăl, prezintă povestea unui om închis pe nedrept care câștigă o avere și se hotărăște să se răzbune pe cei care l-au trădat asumându-și o nouă identitate.

Dragostea este, în Contele de Monte Cristo, atât sursă de motivație, cât și izvor pentru cele mai întunecate trădări. Descoperă un roman care reușește să traseze nuanțe contrastante între iubirea împărtășită și cea obsesivă, iubirea trădată și cea care îndură, între dragostea maternă și cea paternă.

Extrem de timide și unite de pasiunea pentru scris, surorile Bronte au impactat literatura lumii într-un termen extrem de scurt, o realizare importantă în sine, chiar și fără a se ține cont de faptul că cele trei erau scriitoare de gen feminin, în tumultosul secol al XIX-lea.

Surorile Bronte au avut și un frate, pe nume Branwell – el avea să fie primul care va nota aventurile în care cei patru frați porneau în joacă, în mâzgălituri de neînțeles. Cei patru au copilărit împreună, după moartea mamei lor și a două surori mai mari, sub ochiul atent al tatălui, reverendul Patrick Bronte.

Branwell avea să intre în dizgrație la maturitate, din cauza unei aventuri avute cu o femeie căsătorită (doamna Robinson), pentru a cărei familie el și Anne au lucrat ca tutori. Se presupune că această situație nefericită le-ar fi marcat pe surori, ținând cont de legătura strânsă dintre cei patru, dar și fiindcă întâmplarea l-a dus la depresie, alcoolism și imposibilitatea de a-și găsi un loc de muncă pe Branwell.

Se pare că Charlotte i-a prezentat romanul Jane Eyre tatălui său abia când acesta se vindea într-un număr record de volume. Patrick Bronte le-a spus celorlalte fiice ale sale, imediat ce a realizat că fiica sa cea mare a devenit o senzație a lumii literare fără știrea lui, că romanul publicat de Charlotte este o lectură mai bună decât s-ar fi așteptat. O declarație oportună, având în vedere că atât Emily cât și Anne erau deja pasionate de scris.

Charlotte Bronte era sora mai mare pentru Emily și mezina Anne. Se pare că ea ar fi fost cea ambițioasă și hotărâtă să câștige bani din scris, în special pentru siguranța financiară de care aveau nevoie.

Emily și Anne se lasă convinse să publice împreună cu sora lor un volum de poeme, însă sub pseudonime androgine care să le păstreze anonimatul. Poems by Currer, Ellis and Acton Bell este numele volumului pentru care surorile Bronte au plătit o sumă impresionantă pentru a fi publicat. Cu toate că nu a avut un succes semnificativ, atât Charlotte, cât și Emily și Anne s-au hotărât să se îndrepte spre romane și astfel iau naștere La răscruce de vânturi de  Emily Bronte și Agnes Grey de Anne Bronte. Romanul la care lucra Charlotte, Profesorul, nu a fost acceptat de edituri, dată fiind cunoscuta poveste de dragoste, neîmpărtășită dintre tânăra studentă Bronte și profesorul său.

Toate cele trei romane, Jane Eyre, La răscruce de vânturi și Agnes Grey sunt adevărate capodopere, care trebuie să se regăsească pe rafturile oricărui îndrăgostit de carte. Departe de a fi lecturi obișnuite, fiecare încapsulează o atmosferă aparte, o durere apăsătoare, o tânjire după libertate și o forță a dragostei care ignoră normele societății.

Dragostea este o temă predilectă în romanele Charlottei și a lui Emily. Este cu adevărat fascinantă abordarea atât de diferită asupra subiectului de către cele două scriitoare Bronte.

Am amintit și romanul Agnes Grey în această listă, cu toate că nu are ca protagonistă o tânără îndrăgostită, întrucât acest puternic volum despre răbdare și perseverență și-a câștigat locul printre recomandările noastre. Respectul de sine de neclintit și felul prin care o tânără inteligentă poate reuși să răzbată în fața aversiunii și izolării este o poveste la fel de importantă ca o poveste de dragoste.

Surorile Bronte încheie această scurtă listă de recomandări privind romanele clasice de dragoste. Sperăm să vă fi surprins cu selecții pe care să le citiți sau, de ce nu, recitiți cu drag.

Există nenumărate alte povești de dragoste, pe care vă invităm să le răsfoiți, oricând, aici: Romane de dragoste.

Articol realizat de Roxana Molocea.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *