LAURENȚIU CIPRIAN TUDOR: Spun des că poeții scriu inima mare a lumii.

laurentiu ciprian tudor

Autorul lunii martie 2021 este scriitorul Laurențiu Ciprian Tudor.

Uneori, momentele de tăcere sunt mai relevante decât vorbele. Nu uita că se spune că marile pasiuni sunt mute. Tăcerile din iubire dau voie mâinilor să citească, ochilor să cuprindă, buzelor să alerge și să mângâie.

LAURENȚIU CIPRIAN TUDOR: Spun des că poeții scriu inima mare a lumii.

LIBRIS:  Ai publicat mai multe cărți de poezie. Ai studii de sociologie, ești consilier educațional, trainer și formator. De care reprezentare a poetului te simți mai apropiat? Poetul neangajat, care evadează intimist, departe de viața cetății sau poetul angajat, implicat, capabil să schimbe realitatea socială și personală la cel mai profund nivel?

LAURENȚIU CIPRIAN TUDOR: De cea de-a doua. Se potrivește și temperamentulului meu: prepoderent extrovert, sangvinic. Dar este în primul rând vorba de o angajare: în viziunea mea treaba artistului este să mărturisească, să sporească frumusețea lumii. Spun des că poeții scriu inima mare a lumii. Cred cu totul în asta. Încă din adolescență am reținut un îndemn medieval, cavaleresc: „Militat spiritu, militat gladio!”. A devenit un fel de motto pe scutul meu. Știi, e musai ca inocența să devină militantă, altfel nu plantează culoare și nu limitează betonul.  De aceea am și început prin 2007 să organizez evenimente, seri de poezie etc.. Nu uita, vom fi întrebați ce am făcut cu talanții noștri.

LIBRIS:  Să fii poet e o stare de spirit permanentă, un filtru prin care privești lumea sau o ipostază privilegiată care erupe în momente potrivite?

LAURENȚIU CIPRIAN TUDOR:  Toate la un loc. În primul rând, e un fel de receptivitate specială și continuă la frumusețe. Ești mereu deschis să întâlnești frumusețea. Asta dezvoltă, în timp, și o capacitate de a vedea adânc, un fel de specializare a privirii. Ești un fel de albină care vede, mai ales, florile. Așa devine, cumva, un fel de a fi, zilnic. Apoi, te electrizează ceva, un parfum, un chip, un trup, o expresie, un cuvânt, o imagine, o idee, și asta pică în această așteptare a ta și rămâi gravid. Alteori poemul vine pur și simplu, te vizitează ca un prieten. Poate să vină de departe, de mult, din vreo madlenă. Îți amintești de proverbul arab care zice că frumusețea este în ochii celui care privește? Cam așa este, dar pentru că ai, deja, exercițiul frumuseții, al admirației, al inefabilului.  

LIBRIS:  Cât de mult contează pentru un poet întâlnirea cu un maestru? Va fi mereu o relație de rivalitate acolo, o tensiune necesară catalizării inspirației? Oferă el vaildare, îndrumare, e nevoie de așa ceva?  Ai avut parte de un asemenea maestru, în carne și oase sau între coperțile unei cărți?

LAURENȚIU CIPRIAN TUDOR:  Contează mult. Un maestru te confirmă, îți confirmă drumul, îți confirmă că ești în duhul bun. Te deschide spre o aspirație înaltă. Nu te învață el să scrii, la propriu. Pedagogia lui este indirectă: îți arată cum trebuie să fie scrisul, unde trebuie să ducă el, așa cum duce o cale, o cărare. Evident, aici, nu încape nicio rivalitate pentru că este o relație de căutare împreună, de împreună lucrare. Am avut parte de doi astfel de maeștrii: de Daniel Drăgan și de Liliana Ursu. Primul nu mai este, de la doamna Ursu încă învăț, cu bucurie nemăsurată. Învăț din ideea înaltă de poezie pe care o are, o trăiește și o scrie.  

LIBRIS:  Ești membru fondator al Grupului de litere-sunete-și-culori  „Caii verzi de pe pereți” care a organizat, de ani de zile, evenimente culturale care împletesc interesant momentele poetice cu momentele muzicale și de contemplare estetică. Cum s-a născut ideea unui asemenea grup care să reunească artiști? Cât de dificil e să armonizezi reprezentări artistice din zone diferite? Care au fost cele mai memorabile reprezentații pe care le-ați oferit?

LAURENȚIU CIPRIAN TUDOR: Ideea s-a născut din interesul meu pentru dialogul artelor. Cred că, deși, modalitățile de expresie sunt diferite (influențând firesc chiar demersul artistic), totuși, sufletul artistului este relativ același, indiferent de muza pe care o invocă. Cel răpit de un destin creator (Blaga) este un ins aparte așa că o întâlnire între arte e firească. Apoi, să nu uităm că, uneori, formele artei trec unele în altele inspirându-se reciproc. Pe de altă parte, cuvântul însoțit de culoare și de melos făcea chiar evenimentul mai atrăgător, cu un potențial contagiator mai mare. Ce evenimente memorabile au fost? E clar că în 10 ani au fost destule. Îmi vin în minte acum (că mă întrebi) lansările-spectacol cu Adam Puslojic, cu Nora Iuga, cu Alifantis și Manuela Hărăbor ș.a.m.d.. Adevărate clipe de nemurire, care, sunt sigur, se păstrează undeva în memoria universului. 

LIBRIS:  Ești secretar de redacție al Revistei Culturale Libris. De ce crezi că e importantă publicarea unor reviste culturale pe o piață de carte mică, când statisticile ne oferă, din păcate,  cifre sinistre (deși nu mereu juste) legate de interesul pe care îl acordă românii cuvântului tipărit? Ce îți place la Revista Culturală Libris?

LAURENȚIU CIPRIAN TUDOR: Revistele erau și ar trebui să mai fie precum etapele preliminale în competiții. Nu ajungi direct în finală. Trebuie să joci fazele eliminatorii, să dovedești că ai vână, că poți și că vrei. Nu e ok că doritorii nu fac munca asta de laborator, de atelier și trec, pe negândite, la volum. Desigur, sunt și excepții. Apoi, revistele sunt ca o agora, ca un loc de întâlnire, de prezentare, ca o piață și ca o sală de judecată și ca un parc. E maximă nevoie de asta. Revistele cred că sunt plămânii unei literaturi. Ce facem dacă fiecare stă închis în casa lui, în cartea lui? Ce îmi place la Revista Culturală Libris? Că are un aer tineresc și rafinat. Că arată ca o revistă de cinema. Că e deschisă și consistentă, că respiră dialog, că face poduri.

LIBRIS:  Ai publicat volumul Licantropia poftei – poemele vârstei de mijloc, recompensat cu Premiul USR Brașov – Cartea Anului 2017. Există o concordanță între vârsta biografică și vârsta poeziei? Cum arătau poemele tale de tinerețe (spui, la un moment dat, că, la 14 ani, ai scris primele versuri din ambiție) și cum arată cele ale vârstei de mijloc?

LAURENȚIU CIPRIAN TUDOR:  Cred că scriitorul are, mai ales, vârsta literaturii sale. Apoi cred că el are o vârstă extinsă, deschisă, pentru că are o relație specială cu timpul. El este și al prezentului, dar și al trecutului și al lui mâine. Pentru el prezentul trebuie să fie ca o ușă batantă. El trebui să poată intra și ieși când dorește. Pentru un artist un prezent-conservă, țarc, capsulă, este un blestem, este moartea. Poemele mele de tinerețe sunt mai romantice, mai metaforice. În timp, ele au devenit mai directe, uneori contondente, lucide. E normal, pentru că au apărut problema suferinței și a morții, meditațiile asupra condiției umane, asupra absurdului ș.a.m.d.. Mijlocul vieții mi-a adus un riviriment al barocului care încearcă să se împace cu celălalt strat major al meu: cel bizantin. Câteodată aventurierul se amestecă derutant cu pelerinul.

LIBRIS:  Mi-a plăcut mult Onoarea poetului, o poezie din volumul Nervi: Am scos o carte nouă/ cum scoți un pumnal./ În fața lumii/ am făcut seppuku. Văd aici durere, dar și curaj în exhibarea lirică. Este poezia un act de mărturisire care aduce cu sine o suferință prin dezvăluire? Dar și o eliberare?

LAURENȚIU CIPRIAN TUDOR: Poezia este clar un act de mărturisire. Altfel nu ar fi autentic, dar nu este exhibiționism, abreacțiune simplă. Tocmai pentru că înăuntrul ei este și ideal, și inefabil, și amintire. Este ca o nostalgie a viitorului. Este și o consemnare și un proiect de sine. Dar, e limpede și o descărcare care, ca oricare alta, încarcă. Doar că ce iese este fundametal transfigurat, rafinat, îmbogățit. Are panoramă. Zboară și învăluie. Ca un cântec care se insinuează.

LIBRIS:  Femininul este o temă recurentă în poemele tale și vibrează, dificil de aproximat, inefabil prin excelență între erotic și religios.  Jurnal de cuplu – A couple’s diary e un poem bilingv în 13 părți despre care Nicu Alifantis sugera că ni se înfățișează ca șuvoiul repede și limpede al unui pârâu de munte coborând tumultos printre realitate și imaginație cu toate nuanțele de la pianissimo la fortissimo. În acest poem asemeni femeia cu un violoncel.  Bărbatul poate fi privit drept instrumentist în acest context? Este iubirea muzica ce se naște între ei sau și tăcerea, pauzele își au rostul lor? Dar notele false?

LAURENȚIU CIPRIAN TUDOR: Uneori, momentele de tăcere sunt mai relevante decât vorbele. Nu uita că se spune că marile pasiuni sunt mute. Tăcerile din iubire dau voie mâinilor să citească, ochilor să cuprindă, buzelor să alerge și să mângâie. Dau valoare puținelor cuvinte. Vezi, iubirea adâncă nu e clar mucalită, nu ține discursuri și nu face paradă. Ea funcționează ca după un rebus, după formula multa paucis. Poemul apare și el astfel. E puținul care conține multul, cuvintele care aduc necuvintele, tensiunea, emoția fără de graniță, paradoxul, nuanța. Până și notele false creează efectul de contrast și umanizează. Ca în Lecția despre cub a lui Nichita. Nu se caută perfecțiunea. Pentru că ea este terminată și precede moartea. Numai despre cel mort spunem că s-a curățat. Un poem bun ține ușa deschisă. Cât despre feminin, da, este tema mea predilectă pentru că ce scriu eu este un amestec de psalm și idilă.

LIBRIS:  Volumul Teodor Baconschi – 365 lămuriri în compania lui Laurențiu Ciprian Tudor aduce în atenție un dialog la confluenta dintre inteligența tradiției și intuiția viitorului. Cum l-ai cunoscut pe Teodor Baconschi și cum s-a născut acest dialog întins pe parcursul unui an de zile, poate așa cum îl numește chiar interlocutorul tău, cel mai lung interviu din viața lui de scriitor?

LAURENȚIU CIPRIAN TUDOR:  Pe domnul Teodor Baconschi l-am cunoscut întâi de toate ca cititor, apoi l-am găsit pe facebook și i-am propus un interviu. A ieșit bine și am dorit mai mult pentru că domnia sa răspundea căutărilor mele printr-o poziționare superioară acolo unde disciplinele socio-umane întâlnesc religia.  Aveam nevoie de niște răspunsuri pe subiecte care mă preocupau. A fost o șansă și un dar să accepte aventura aceasta de un an, iar faptul că acum sunt unul dintre prietenii domniei sale face mai mult decât o certificare academică. Am spus, de altfel, de mai multe ori, că a fost ca și cum am făcut un master unu la unu.

LIBRIS:  Pentru că suntem în luna martie, luna dedicată sărbătorii femininului, care e poezia ta preferată dedicată femininului?

LAURENȚIU CIPRIAN TUDOR:  O, e greu de spus. Sunt multe poeme de dragoste care îmi plac. Îți pot spune, însă, care sunt poeții care au scris poeme de dragoste pe gustul meu: Nichita (în primul rând), Sorescu, Blandiana, Emil Brumaru, Minulescu, Pablo Neruda, Jacques Préver ș.a.m.d..

LIBRIS:  Trei volume de proză și trei de poezie semnate de autori români pe care le recomanzi în 2021?

LAURENȚIU CIPRIAN TUDOR:  Poezie (desi nu sunt toate apărute în 2020 sau 2021):

  1. Fericita lumina de Liliana Ursu
  2. Tu, adică eu de Marina Dumitrescu
  3. 33+3 de Hanna Bota

Proză:

  1. Paturi oculte de Doina Ruști
  2. Efectul de lupă de Teodor Baconschi
  3. Balada de Adrian Lesenciuc

LIBRIS:  Pentru cititorii care încă nu te-au cunoscut: cum îl recomandă Laurențiu-Ciprian Tudor pe Laurențiu-Ciprian Tudor?

LAURENȚIU CIPRIAN TUDOR:  Poet, dependent de frumusețe, iubitor de înțelepciune, un lucid, un ironic, văratec, un neastâmpărat nostalgiator al raiului. Un peregrin. 

sever gulea

Interviu realizat de Sever Gulea pentru Libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru în pregătire. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.” – Sever Gulea

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *