Recenzie carte: „Nebunie și vindecare” de Barbara Lipska

Diagnosticele psihiatrice sunt înspăimântătoare nu doar pentru că nu cunoaștem încă suficient despre cauzele bolilor din psihiatrie (și, drept urmare, nu avem tratamente curative) ci și pentru că, cel mai adesea trimit la boli cu caracter cronic și ireversibil, chiar dacă cu potențial de ameliorare. Așadar, în cazul majorității tulburărilor psihice nu putem vorbi de vindecare. 

Recenzie carte: „Nebunie și vindecare” de Barbara Lipska

Există însă și categorii de tulburări în care putem vorbi de caracter tranzitoriu și reversibil al celor mai intense manifestări psiho-emoționale: tulburările psihice asociate condițiilor medicale (în care o bolă organică, precum cancerul sau o afecțiune hormonală sau o boală de ficat), respectiv tulburările psihice asociate consumului de substanțe (fie că vorbim de droguri sau medicamente). În aceste cazuri, ameliorarea condiției medicale inițiale sau eliminarea din corp a substanței toxice poate duce la extincția manifestărilor psihiatrice. Cel ce părea că a înnebunit, în contextul unui dezechilibru cauzat de o altă boală, redevine persoana cunoscută și familiară.

Povestea Barbarei Lipska este sinistră și optimistă în aceeași măsură. Este povestea unei femei ambițioase și de succes, cu un istoric personal dificil, care s-a luptat cu două boli somatice grave și incurabile (un cancer de sân și un melanom malign) și care a ajuns, din această cauză, pe tărâmul nebuniei, experimentând simptome psihiatrice grave și destructurante care au transformat-o într-un scurt timp. În același timp, Barbara Lipska a reușit, prin propria perseverență și printr-o colaborare cu echipe medicale complexe să sfideze moartea, într-un context al unui prognostic extrem de nefavorabil. Ea a reușit să revină din lumea celor rătăciți în propria minte și chiar să spună povestea infernului traversat (este rar și dificil pentru o persoană care suferă de simptome psihiatrice grave să reușească să recompună puzzleul amestecat al experienței respective).

Barbara Lipska este o poloneză care a avut șansa să ajungă în SUA la finalul anilor `80, după o căsnicie eșuată, să lucreze alături de cei mai performanți cercetători în neuroștiințe, ajungând la rândul ei Directoare a Băncii de Creier. Lipska a adus contribuții importante la evidențierea modificărilor cerebrale în tulburările psihice. Barbara Lipska a privit viața mereu ca pe o nouă provocare, a avut un parcurs de carieră impresionant, și-a întemeiat o familie (iar copiii ei au ajuns la cele mai prestigioase universități americane la rândul lor) și a rămas, chiar și sexagenară o persoană extrem de muncitoare, tonică, optimistă și dedicată deopotrivă sănătății mentale și fizice (la vârsta la care cei care se apropie de pensie în România se gândesc la retragerea în locuințe, Lipska se gândea să se înscrie la unul dintre cele mai dificile triatlonuri).

În tot acest timp, naratoarea a trecut printr-o dublă provocare: un cancer de sân și un melanom malign care au fost operate, cu consecințe parțial mutilante, compensate, dar despre care știa că prezintă riscul unor recidive. Iar ceea ce a fost mai fatal de anticipat s-a întâmplat: Lipska descoperă, după ce dezvoltă niște tulburări de vedere, că are metastaze cerebrale în evoluție. Călită în lupta cu durerea și suferința fizică, Lipska e dispusă să încerce tratamentele chimio-radioterapice și chiar și o intervenție neurochirurgicală pentru a preveni evoluția problematică a metastazelor. Ceea ce inițial s-a dovedit un succes, avea să se dovedească doar o mică victorie dintr-o bătălie mult mai lungă și mai amenințătoare. O bătălie care include mai multe recidive și tratamente inovatoare (imunoterapice extrem de costisitoare) care nu vor da de la început rezultatele așteptate (prognosticul în cazul metastazelor cerebrale în cazul melanomului malign este oricum extrem de rezervat).

Refuzând să își asume condamnarea, obișnuită, printr-o disciplină academică și de sportiv să prelucreze provocări, Barbara Lipska caută să-și păstreze calitatea vieții și normalitatea în plan profesional și personal în timp ce se pregătește pentru cele mai noi terapii experimentale. Doar că nimic nu este garantat și, în ciuda acestor terapii, neurocercetătoarea ajunge să traverseze o serie de transformări: la început mai subtile, cu o serie de modificări ale personalității (devine mai iritabilă și mai critică cu ceilalți, mai nepăsătoare și dezinhibată în același timp), apoi tot mai pronunțate și mai grave: de la halucinații vizuale (experimentate la volanul mașinii, încă de când se suie pe scaunul șoferului), la momente de dezorientare, la incapacitatea de a mai scrie și a citi, la tulburări de memorie și atenție.

Ca lucrurile să fie pe deplin problematice, Lipska dezvoltă și anosognozie (incapacitatea de a-și recunoaște boala, de a-și privi critic și lucid transformările pentru a lua măsuri din timp), în mod ironic nefiind în stare să mai recunoască simptomele unei boli pe care a studiat-o ani de zile.

Deși devine cea mai rea versiune a sinelui ei, e convinsă în timpul experimentării acestor manifestări, că e pe deplin în regulă și că tratamentul antimetastatic funcționează după așteptări.  Din fericire, Lipska beneficiază de un suport familial de excepție (chiar și în perioada acestor transformări grave, tot mai pronunțate) și ajunge la timp la medic pentru a afla că are nu mai puțin de 15 metastaze în creier (dintre care unele sângerânde) și că tratamentul biologic nu a funcționat.

În pragul celor mai întunecate așteptări, Lipska nu renunță însă la speranțe și reușește, din adâncul celui mai întunecat abis fizic și psihic să revină la fel de motivată și de entuziastă pentru a-și împlini visul participării la triatlon.

Nu întâmplător Lipska își mărturisește admirația pentru ciclistul Lance Armstrong, care a depășit și el dificultatea unui cancer testicular. Barbara Lipska , cu ajutorul cărții sale: Nebunie și vindecare, tipărită la editura Trei, reușește o dublă performanță: oferă o poveste inspirațională despre lupta cu boala și cele mai invalidante provocări și oferă o incursiune unică și rară în experiența rătăcirii prin labirintul psihic, în care firul Ariadnei este încă prezent, într-o împletitură oportună de virtuți umane (curaj, determinare, încredere, optimism) și tehnică medicală de vârf.

sever gulea

Articol realizat de Sever Gulea.
„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru în pregătire. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.” – Sever Gulea

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *