Recenzie carte: „Să nu ne facem de râs în fața furnicilor” de Iv cel Naiv

E inginer la bază, visător profesionist, donator universal de poezie și salvator în viața de zi cu zi. Autocaracterizarea îi aparține celui care a luat prin surprindere internetul și publicul cititor din România cu pseudonimul Iv Cel Naiv.

Recenzie carte: „Să nu ne facem de râs în fața furnicilor” de Iv cel Naiv

Din 2009 și până în prezent Iv cel Naiv este autorul care a preferat să își ascundă identitatea, astfel încât oamenii să se bucure mai degrabă de scriitură decât de psihologie, culise și povești personale. A publicat mai multe cărți de poezie, dar și-a intersectat creațiile (unele dezvoltate în colaborare cu publicul cititor, precum Cartea săruturilor) și cu publicitatea.

În fond, așa cum recunoaște pe site-ul personal chiar autorul: publicitatea are nevoie de măcar un strop de poezie și nici poeziei nu i-ar strica puțină reclamă. A reabilitat ideea de naivitate, deopotrivă cu autoironie dar și cu istețime, fără să aibă pretenții de veleități literare, dar valorificând un tip de sensibilitate pe care cu toții am putea să o cultivăm.

Deși pare o atitudine predilectă copilăriei, neinițiaților, naivitatea e o formă de întâmpinare a experiențelor de care avem nevoie când căutăm să ieșim din zona imediatului pragmatic, când pășim pe tărâmul artistic și chiar conceptual. Uimirea filosofică și cea estetică n-ar fi posibile fără o doză de naivitate.

Am putea fi răutăcioși sau cinici și să numim creațiile poetice ale lui Iv cel Naiv drept lirism de consum, facil, călduț, nesofisticat. Dar tocmai prin lentilele naive, înțelese în cheie sensibilă, neconstrânse de prejudecăți suntem invitați să deschidem o privire artistică asupra lumii, la un nivel cel mai elementar, accesibil și prietenos: să privim lucrurile familiare într-o altă lumină, altfel decât sunt, să le redescoperim sub semnul imaginației, al metaforelor și al jocurilor senzoriale. Fără proiecte revoluționare estetice, fără satisfacții savante, doar ca trăitori ai unei lumi atât de bogate, filtrabilă în atâtea ipostaze memorabile.

Iv cel Naiv publică la Editura Trei romanul său de debut, cu un titlu pe cât de ludic și amuzant pe atât de misterios: Să nu ne facem de râs în fața furnicilor, promovat, cu aceeași autoironie drept un thriller naiv (când ați mai citit așa ceva?).

Despre titlul enigmatic nu am să comentez prea mult, pentru că îi veți găsi dezlegarea undeva spre finalul cărții, o dezlegare care ar putea fi reconstruită ca o poezie de sine stătătoare. Romanul lui Iv cel Naiv este o poveste ințiatică, o fotografie sau mai degrabă un scurtmetraj al unui moment cheie, trecerea de la pubertate la adolescență, prima tranziție de proporții, între două lumi pe care o experimentăm cu toții.

Amanda este o fată de 12 ani inteligentă și imaginativă care te cucerește de la primele pagini.  Își ține evidența pistruilor (are 189 ca să fim preciși), atunci când nu citește mult și nu apelează  la tovarășii ei, personajele din cărți și când nu vrea să scrie o Kartasutra, un volum cu poziții… de citit. 

Amanda obișnuiește să jure cu mâna pe Micul Prinț, îl are drept sfetnic pe Hercule Poirot,  se află  într-o relație longevivă cu sarcasmul (așa cum sugerează profilul ei de facebook), dar e curioasă și cuprinsă de tot mai multe întrebări neliniștitoare. Mintea ei e ca o bilă într-un joc de pinball. Viața la 12 ani este încă o aventură, chiar și când stai la bloc într-un cartier obișnuit. Întreg imobilul e populat de personaje misterioase, cu propriile ciudățenii și fiecare zi stimulează în cele mai banale contexte imaginația.

Viața la 12 ani e o viață în care vechiul și noul sunt întâmpinate creativ, sunt potentate, apropiate și închegate prin joc, poveste și botez. Așteptarea unui unchi este de fapt o Olimpiadă a nerăbdării, o crăpătură în perete devine un psihoterapeut cu care te poți sfătui, holul care leagă camera de restul locuinței este un Tunel către cealaltă dimensiune.

De fapt, Amanda îi denumește pe toți cei ce îi populează universul într-o manieră asociativ liberă – de la mama Olive, care amintește de personajul din Popeye Marinarul, la Ascii, tatăl preocupat de limbaje informatice și până la vecinii: Messerschmitt și soția lui Galileo (care, desigur are un spirit de observație acut orientat de la fereastră, dar nu spre cer, cât mai degrabă spre evenimentele din scară și de pe stradă) și restul locatarilor, rudelor, prietenilor, toți sunt practic reinventați de către protagonista feminină prin actul botezului.

O aventură nu este însă lipsită de intrigă iar intriga pornește de fapt din întrebările pe care Amanda și le pune: de ce se simte diferită? De ce nu se înțelege cu părinții? Poate pentru că ei nu sunt părinții adevărați și… ar putea fi adoptată? Poate că …e  parte dintr-un experiment al serviciilor secrete? (în fond, cine e acel domn care vorbește în engleză, sunând pe telefonul fix?).  Explorarea istoriei de familie, care antrenează vecini și băieți amorezați e dublată de alte ciudățenii care par să se petreacă în lumea Amandei: de la un cutremur cu replici succesive și până la o epidemie de somnolență (pusă pe seama faptului că Pământul se rotește mai încet) și până la o grevă a păsărilor care refuză să mai cânte. Amanda nu apucă însă să facă toate legăturile în universul ei tot mai complicat pentru că urmează să se confrunte cu experiențe mult mai neobișnuite și neliniștitoare ale adolescenței, experiențe care pornesc din ea și nu din exterior. Amanda e pe cale să se redescopere, dincolo de lumea poveștilor stăpânite.

Schimbările corporale (inclusiv prima menstruație care apare simbolic, după ce Amanda este martora unui deces, închizând pe undeva ireversibil intrarea într-o altă etapă de vârstă și de conștiință), atracția erotică, îndrăgostirea, prietenia sunt musafirii care o vor lua prin surprindere și vor pune între paranteze măcar parțial sau temporar preocupările pubertății.

Tovărășia cu noua vecină botezată Siberia, relația cu băiatul din clasa a șaptea, Magellan, un maestru al povestirii care îi face și o cerere în… călătorie, sunt intense și promițătoare și catalizează noi senzații și trăiri. Dar ele aduc, dincolo de torentul de emoții plăcute și potențialul decepției. Lecțiile pe care urmează să le asume Amanda nu oferă răspunsurile spectaculoase din aventura pubertății, dar par mai autentice și mai relevante pentru ea, ca individ conștient.

Amanda realizează că răul și binele trăiesc de fapt în aceeași persoană și că disocierea facilă de basm cu buni și răi nu își găsește locul mai ales când ai lângă tine oameni apropiați. De asemenea Amanda descoperă că poate deveni obiectul dorinței pentru altcineva, chiar corpul ei (pe care nici ea nu îl înțelege și apreciază încă) suscită pasiuni asupra cărora are drept de veto (dar care îi amintesc că poate nici ceilalți nu o privesc și nu o vor integral ca persoană).

Erotismul îmbracă forme ambigue pentru protagonistă și se răsfrânge experimental și în relația cu fetele dar și cu băieții. Chiar dacă integrează episoade de descoperire a sexualității, povestea lui Iv Cel Naiv nu părăsește tonul ludic și discret, reușind să conserve chiar și în evocarea intimităților, o perspectivă blândă, dacă nu chiar naivă (înțeleasă ca sensibilă).

Unul dintre momentele decisive pentru personajul principal va fi revizitarea întrebării inițiale, recalibrarea raportării la părinți. După un moment tragi-comic (în care romantismul se intersectează lejer cu accidentul, generand un efect aparte), Amanda își va reevalua statutul în familie și felul în care își înțelege părinții.

Primii fiori amoroși și prima decepție, o prietenie care se răcește neașteptat, confruntarea cu moartea, dar și cu fragilitatea umană a părinților, toate o vor pune pe protagonistă mai aproape pe drumul maturizării. O maturizare care, departe de a despovăra de frământări și întrebări le schimbă doar orientarea și natura.

Rămânem ființe întrebătoare până la capăt, dar poate știm să punem întrebări mai bune și  să căutăm răspunsurile în locurile mai potrivite și chiar mai apropiate de noi. Pe urmele protagonistei care e revizitată la final de maestrul Hercule Poirot, aflăm că această inițiere a protagonistei care de fapt ar putea fi a noastră a tuturor, echivalează cu dezlegarea unei enigme în care antagonistul și eroul sunt unul și același, fără să existe de fapt un vinovat. Developarea noastră ca persoane, așa cum apare și pentru Amanda, este o asemenea dialectică identitară, surprinsă de Iv cel Naiv în momentul ei de grație.

Cu ecouri din Fredrik Backman, Alain de Botton, Jostein Gaarder și chiar Lewis Carroll, thrillerul naiv al îndrăgitului autor care și-a păstrat anonimatul nu vă va da fiori, cel puțin nu din specia fricii și suspansului, dar va fixa multe zâmbete și amintiri plăcute. Și poate, de ce nu, un potențial reper de conduită amprentat într-o manieră jucăușă. Nimeni nu vrea de fapt să se facă de râs în fața furnicilor.

sever gulea

Articol realizat de Sever Gulea.
„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru în pregătire. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.” – Sever Gulea

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *