Recenzie carte „Mireasa hoțomană” de Margaret Atwood

„Mireasa hoțomană” este o poveste despre multiplele fațete ale feminității, despre prietenie, loialitate și complicitatea datorată unei dușmănii comune, dar, mai ales, este o poveste despre urmările pe termen lung ale războiului în sufletele și mințile celor direct implicați și a familiilor lor.

Recenzie carte „Mireasa hoțomană” de Margaret Atwood

Le cunoaștem prin intermediul lecturii pe Tony, Charis și Roz, trei prietene care ajung să aibă o legătură pe viață datorată animozității fiecăreia față de Zenia, o femeie care le-a marcat tuturor existența în mod profund printr-o prezență pregnantă, care nu poate fi ignorată, care umple încăperile în care intră și se imprimă în mințile celor care o întâlnesc.

Această ființă aparte este agent dublu în confruntarea sexelor care apare după război, când femeile sunt nevoite să își asume de multe ori roluri mai degrabă masculine, pentru că îi seduce atât pe bărbați, prin apariția ei superbă, dar și vulnerabilă, cât și pe femei, pe care le cucerește apelând la simțul lor matern, la nevoia de a salva și a izbăvi și se folosește și de unii și de alții în egală măsură.

Cele trei prietene nu au nimic în comun în afară de ea și probabil nu ar fi ajuns niciodată să petreacă timpul împreună în alt context, deși au fost colege de internat în vremea facultății. Fiecare dintre ele are o viață atipică, departe de modelul femeii casnice sau a soției cu preocupări preponderent domestice.

Tony este istoric, pasionată de război, cu o gândire rece, calculată, strategică, mulțumită de viața ei alături de West, soțul ei muzicolog, fără aspirații financiare înalte, dedicată activității ei de profesor universitar, studiului și a conferințelor pe teme istorice. A ales acest domeniu aproape exclusiv masculin și sfidează toate preconcepțiile pentru a face ceea ce își dorește.

Charis este, în schimb, un spirit liber, prea puțin ancorat în planurile material și mental și mai mult în cele spiritual și energetic. Ea practică yoga, lucrează într-un magazin dedicat obiectelor de ocultism și ezoterism și percepe aure, vede culori generate de energia celor din jur. Nici ea nu urmează tiparele clasice de femeie a vremii, trăind aproape exclusiv o viață interioară.

Roz, pe de altă parte, este o femeie de afaceri bogată, cu un fler teribil în ceea ce privește banii, excelentă negociatoare și o adevărată vizionară, exact genul de om care transformă în aur tot ce atinge, care înmulțește banii ca prin magie. Răzbește într-o lume a bărbaților și încearcă din răsputeri să nu lezeze orgoliul masculin al celui de lângă ea prin felul ei de a fi, cu mari eforturi și puține șanse de reușită.

Margaret Atwood dedică foarte multe pagini descrierii felului de a fi și a gândi al celor trei prietene până la acțiunea propriu-zisă pentru a ne face să ne punem întrebarea cum este posibil ca aceste trei femei atât de diferite să fie atât de încrâncenate împotriva aceleiași persoane și cum de a fost posibil ca aceasta să le facă rău tuturor în asemenea măsură.

Răspunsul îl aflăm prin depănarea poveștii fiecăreia dintre ele începând din copilărie, când constatăm că au în comun faptul că sunt copii ai războiului, fiind născute în anii aceia atât de tulburi și grei și, deși istoriile lor familiale sunt diferite, toate au trecut prin mari suferințe sau au mari întrebări la care nu au primit răspuns. Aceasta este cea mai frumoasă parte a cărții, în care aflăm cum au devenit ceea ce sunt cele trei femei și citim trei povești extraordinare.

Zenia a apărut în viața fiecăreia dintre ele în momente de vulnerabilitate și, datorită unui simț extrem de fin al observației, a știut să folosească abordarea cea mai potrivită pentru a se insinua în viețile lor și a obține de la ele tot ce a avut nevoie, seducându-le până în punctul în care puneau binele ei mai presus de al lor.

Astfel că, după ani întregi în care au crezut-o moartă, în momentul în care Tony, Charis și Roz o văd pe Zenia în barul în care se întâlnesc ele de obicei, toate temerile lor, toate sentimentele reprimate ies din nou la suprafață și niciuna dintre ele nu știe cum să reacționeze pentru a minimiza răul pe care toate trei știu că ea îl poate abate asupra lor.

Dacă din ultima confruntare va ieși învingătoare Zenia – acest personaj negativ fermecător, copil de țigancă româncă, fiică de prostituată rusoaică sau orfană, în funcție de auditoriu – sau vor triumfa cele trei prietene, vă lăsăm să aflați singuri prin intermediul lecturii.

Ce putem spune este doar că Margaret Atwood nu se dezminte nici în acest roman psihologic, unde face o analiză atât de detaliată și de bine scrisă a războiului dintre sexe, a schimbării rolurilor tradiționale ale femeilor cu altele în care bărbații nu mai sunt centrul universului lor și izbutește încă o dată să scrie o poveste extraordinară cu accente puternice de feminism.

Totuși, există momente definitive, momente pe care le folosim ca puncte de referință, pentru că ele ne frâng simțul continuității și schimbă sensul timpului. Dacă zăbovim asupra lor, putem spune că după ele lucrurile n-au mai rămas aceleași.

Iubirea adevărată ar trebui să fie altruistă, cel puțin din partea femeilor, așa ziceau maicile. Sinele ar trebui frecat precum podelele, în genunchi, cu o perie aspră de sârmă, până nu mai rămâne nimic din el.

Nu putem să încheiem fără a vă recomanda și cartea care a făcut-o cunoscută pe Margaret Atwood„Povestea slujitoarei”, împreună cu continuarea ei, „Testamentele”, în care autoarea a făcut o adevărată demonstrație a măiestriei ei și, drept urmare, a fost distinsă cu Booker Prize în anul 2019.

Titlu original: The Robber Bride

Editura Corint Books, 2020

Alina Mocan

Articol realizat de Alina Mocan.
„Cu ani în urmă, eram librar și le spuneam oamenilor povești despre cărți. Acum, lucrez în domeniul financiar-contabil și “ascult” poveștile spuse de cifre. Nu sunt filolog sau critic literar, ba chiar am numai studii de profil real, așa că citesc și scriu recenzii doar din drag de cărți și dorință de a descoperi – și apoi împărtăși cu ceilalți – noi povești bine scrise”. – Alina Mocan

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *