Recenzie carte: „RELAX, DAMMIT” de Timothy Caulfield

Recenzie carte: „RELAX, DAMMIT” de Timothy Caulfield

Timpurile pe care le traversăm par tot mai ciudate sau măcar paradoxale. Rezumând discuțiile de la un forum dedicat refuzului științei, Timothy Caulfield, specialist în drept și politici publice de sănătate, sintetizează bine coordonatele epocii contemporane. E vorba de o epocă în care: 

1) nivelul de anxietate publică a atins cote extreme (de la cine conduce lumea și până la consumul de lapte sau pastă de dinți, totul stă sub spectrul anxietății);

2)  nivelul de încredere în experți a atins minime istorice (printre altele, încrederea în sistemul medical a scăzut de la 80% în anii 70 la 30 % în 2017);

3)  discursul public este polarizat (nu mai poți fi sigur de nimic, ori ești pro ori ești contra, nu mai există teren de siguranță neutră), potențat de tehnologiile perturbatoare (care au dat legitimitate egală experților și nonexperților) – rețele sociale și motoare de căutare (care amestecă informația întemeiată riguros cu opiniile fragile).

În tot acest context, mai mult ca niciodată, zi de zi avem de făcut o mulțime de alegeri. Nu doar atunci când mergem la cumpărături sau când căutăm să ne petrecem timpul liber, dar întreaga noastră viață cotidiană, din momentul în care ne dăm jos din pat și până când revenim în dormitor seara târziu ca să ne pregătim pentru următorul ciclu rutinat, ne solicită să facem alegeri. Iar fiecare dintre aceste opțiuni a ajuns să fie trecută prin lupele examinatorilor mai riguroși sau mai puțin riguroși astfel încât până și ridicarea capacului la toaletă a devenit un subiect inflamat, serios, încărcat ideologic și politic. 

Să mă trezesc dimineața cât mai devreme sau să profit de amânarea alarmei deșteptătoare?

Să mănânc sau nu micul dejun?

Să merg cu bicicleta sau cu mașina la slujbă?

Să îmi duc copilul la școală sau să-l las să meargă singur?

Să beau mai mult de o cafea pe zi?

Să îmi verific e-mailul sau să ignor mesajele?

Să îmi cumpăr apă îmbogățită cu vitamine sau nu?

Iată doar câteva dintre subiectele aparent triviale la care căutăm răspuns, atâta timp cât astăzi, în era glorificării individului niciun subiect și niciun element al vieții cotidiene nu mai pare banal și are de fapt implicații asupra sănătății, asupra felului în care suntem receptați social.

Suma imensă de alegeri pe care suntem nevoiți să le facem constant desigur că ne amorsează cognitiv și ne solicită decizional la tot pasul. Și fiecare decizie e însoțită adesea de prejudecăți sau de controverse care ne pot ridica nivelul de anxietate foarte mult (fără să-l simțim imediat sau în mod direct, dar care, cumulat în timp, ne poate plasa într-un univers pe care îl percepem extrem de stresant, fără să înțelegem prea bine de ce am ajuns acolo). Nu mai punem la socoteală faptul că adesea alegem să facem lucrurile irațional, să inaugurăm o obișnuință și abia apoi să construim explicații raționale (din păcate, neuroștiințele subliniază primatul gândirii rapide și a inconștientului asupra gândirii lente și conștiente: întâi facem o alegere și abia apoi construim o poveste care să-i dea sens, totul într-un timp atât de scurt încât pare că alegerea noastră a fost de fapt pe deplin conștientă).

Cum să trăim în această eră complicată, dominată de incertitudine, în care tehnologia ne ușurează dar ne și complică viața?

Cum să evităm anxietățile ce însoțesc deciziile, când, chiar și într-un program obișnuit, suntem asaltați de informații să procedăm într-un fel sau în altul?

În fond, nimic mai ușor, orice întrebare am avea, indiferent cât de stupidă, de sensibilă sau de intimă pare, suntem mereu la un click distanță de răspuns. Doar că tocmai acele răspunsuri accesate în motoarele online se bat adesea cap în cap și s-ar putea să rămânem mai confuzi decât înainte.

Timothy Caulfield ne propune, prin volumul tradus la Editura Creator, „Relax, Dammit! Ghid de utilizare în epoca anxietății” să ne relaxăm: pe de o parte, cam tot ceea ce facem într-o zi obișnuită nu are cum să fie catastrofal de greșit (deși, dacă suntem prea convinși că procedăm corect, bazându-ne mai ales pe anxietăți sau pe trenduri populare, s-ar putea să fim surprinși de lipsa de acuratete a fundamentului deciziilor noastre).

Pe de altă parte, Caulfield ne propune  să renunțăm la prejudecăți și să învățăm să filtrăm informațiile pe care le căutăm. Cu alte cuvinte Caulfield ne propune să devenim mai receptivi la informația științifică și să acceptam că trăim printre paradoxuri: paradoxul cunoașterii (avem multă informație dar supusă controverselor), paradoxul riscurilor mai mici (obsedați să reducem cât mai mult riscurile ajungem să fim mai puțin sănătoși și obosiți), paradoxul perfecțiunii (vrem să arătăm și să trăim cât mai bine dar asta uneori ne duce la capcana obiectivelor nefezabile, fanteziste).

Folosind o abordare anecdotică și practică în același timp, Timothy Caulfield ne propune să privim la cele mai comune decizii dintr-o rutină zilnică, pe ore și să discute diferite variante de comportament pe care le avem la îndemână. 

Este un mit că cine se scoală de dimineață departe ajunge? E parte din mitologia modernă a omului de succes?

Este apa fluorizată sau pasta de dinți cu fluor periculoasă?

Ne face cântărirea zilnică mai nefericiți, astfel încât ar trebui să renunțăm la cântar cu totul? 

Este micul dejun cea mai importantă masă a zilei și este util în eforturile de a slăbi sau dimpotrivă, contribuie la îngrășare?

Are sens să bem lapte și dacă da, de care?

Moda laptelui crud are vreun fundament științific?

Riscăm mult dacă ne lăsăm copiii să meargă singuri la școală, îi expunem inutil posibilității de a fi răpiți sau de a suferi un accident?

Cum am putea rezolva mai simplu stresul parcării?

Iată doar câteva din întrebările primei părți a zilei pe care Caulfield le explorează, aducând în discuție studiile științifice dedicate acestor teme. E adevărat că unele teme sunt tratate mai inegal decât altele și nu de fiecare dată avem parte de răspunsuri tranșante (mai ales acolo unde chiar și informația științifică e insuficient de riguroasă) dar totuși, autorul pune în vedere măcar gradul de întemeiere al unor trenduri și prejudecăți care se pretind a fi științifice (chiar dacă nu avem o alternativă la fel de întemeiată, nu înseamnă că cei care pretind contrariul au dreptate).

Printre cele mai interesante și contraintuitive răspunsuri pe care Caulfield le aduce în discuție sunt cele legate de dietele fără gluten (care nu sunt decât mai scumpe, nicidecum nu aduc beneficii suplimentare celor care nu suferă de intoleranță la acest tip de proteină vegetală), de exprimarea furiei (pretins cathartică, încă din vremea lui Freud și a terapiilor anilor `60 – de fapt exprimarea susținută mai ales pe rețelele sociale ne face rău pe termen lung),  de ședințele profesionale (care nu aduc beneficiu de brainstorming și care mai mult ne consumă timp), de mitul celor 10 000 de pași contorizați de telefoane care ne consolează că am fost activi fizic sau de regula celor 5 secunde (conform căreia dacă un aliment cade pe jos timp de maxim 5 secunde îl putem ridica și mânca fără probleme – chiar dacă bacteriile nu au ceas, ar putea exista totuși ceva adevăr în această idee, dacă ținem cont de textura și caracterul umed sau uscat al suprafețelor și alimentelor în cauză). 

De asemenea, Caulfield ne pune în vedere că suntem matematic mai puțin ocupați decât pretindem (numărul de ore lucrate a scăzut chiar în ultimii 10 ani, nu mai punem la socoteală progresul din secolul XIX și până în secolul al XX-lea), deși a ne simți ocupați a devenit un standard dezirabil al zilelor noastre (reflectând capacitățile dezirabile pe care le avem și pe care ceilalți le caută).

De asemenea,  deși e important să petrecem timp cu copiii noștri și simțim că nu o facem destul de fapt o facem mai mult decât în alte decenii (și ne putem oarecum relaxa, mai ales că putem valorifica acest timp de calitate și în activitățile de zi cu zi precum masa sau naveta spre școală).

Autorul canadian discută și despre mitul vinurilor și al altor produse pe care, chipurile, le-am putea diferenția după beneficiile lor directe (deși, aprecierea noastră, așa cum sugerează studiile e mai degrabă legată de context, de preț și de etichetă) și, anecdotic sau nu, despre cum s-ar putea tranșa celebra dispută a colacului de toaletă atunci când bărbații se duc să urineze.

Chiar dacă nu se pretinde un manual care să ofere răspunsuri la toate întrebările sau să livreze un inventar de decizii ideal sub semn științific, nici măcar în privința subiectelor supuse atenției, Timothy Caulfield ne trece prin acest demers al analizei controverselor pentru a modela un tip de atitudine prin care să ne putem cerceta singuri răspunsurile de care avem nevoie: o atitudine în primul rând relaxată, eliberată de presiunea anxietății amorsate de trenduri și marketing, o atitudine capabilă să recunoască dezinformarea, centrată pe cântărirea dovezilor pe de o parte (chiar și când citim  informații dintr-un studiu pretins științific ar trebui să ne intereseze dacă acesta a fost făcut pe animale, dacă stabilește relații de cauzalitate sau corelație, dacă e coroborat cu alte studii, dacă folosește exprimări vagi și revoluționare etc.) și pe acceptarea naturii dinamice a științei.

Avem așadar, un minunat ghid de utilizare în epoca anxietății. Bucurați-vă de o lectura relaxantă!

sever gulea

Articol realizat de Sever Gulea pentru Libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru în pregătire. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.” – Sever Gulea

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *