Recenzie carte: „Tăcerea femeilor” de Pat Barker

Motto-ul romanului „Tăcerea femeilor”, care este de fapt un citat din „Pata umană” lui Philip Roth, face referire la o a treia carte, „Iliada” lui Homer – piatra de temelie a literaturii europene -, ca fiind construită pe o intrigă la fel de banală ca a oricărei bătăi dintr-un bar al zilelor noastre: doi bărbați care se luptă pentru o femeie.

Unele lucruri sunt vechi de când lumea și par că nu se vor schimba niciodată, oricât ar evolua umanitatea. Ceea ce face ca și mitologia, care vorbește despre timpuri străvechi, să ne fascineze prin accentele sale de domeniul fantasticului, dar, poate chiar mai mult, și prin asemănările uluitoare ale personajelor sale cu noi – cu dorințele, visurile, bucuriile și necazurile noastre, proprii și, totuși, universale.

Această femeie care a stârnit atâta patimă – mai precis o fată de nouăsprezece ani – este naratoarea acestui roman. Ea este regina Briseis, iar aceasta este povestea războiului troian spusă din perspectiva femeilor care au fost luate prizoniere de către greci. Este povestea lui Ahile, cea atât de bine cunoscută din „Iliada”, spusă altfel de femeia pe care acesta a primit-o ca trofeu de la armata lui pentru faptele sale de vitejie.

Briseis este un personaj asupra căruia rareori s-a insistat din perspectivă mitologică. Este femeia care a fost catalizatorul celei mai mari dintre disputele acestor doi bărbați puternici, Ahile și Agamemnon, soldați și figuri impunătoare și amenințătoare, care a avut consecințe foarte mari, dar ea a fost privită mereu ca un pion, un obiect, un trofeu.

Pat Barker, însă, decide să îi facă vocea auzită, spunându-și povestea, dar nu din perspectiva unei victime, așa cum poate ne-am aștepta, ci din felul de a vedea viața al unei femei puternice, aflată vremelnic într-o situație de viață nefavorabilă, dar pe care nimic din ce i se întâmplă nu o frânge.

Recenzie carte: „Tăcerea femeilor” de Pat Barker

La fel ca și „Circe” a lui Madeline Miller (apărută la Editura Paladin, în anul 2020), „Tăcerea femeilor” este o carte de ficțiune cu accente mitologice scrisă într-un registru puternic feminist, fără dramatism sau patetism, fără sentimentalisme, fără ca personajul principal, aparținând așa-zisului sex slab, să simtă nevoia să se refugieze în brațele unui bărbat pentru protecție sau să își plângă de milă atunci când sorții îi sunt potrivnici.

În momentul în care războiul ajunge până la Lyrnessus, Briseis, soția regelui Mines și nora lui Maire, duce viața resemnată a unei fete de nouăsprezece ani căsătorită deja de cinci ani cu un soț pe care nu îl iubește și cu o soacră care o detestă, sentiment care crește în intensitate pe măsură ce timpul trece, iar fiului ei nu i se naște niciun moștenitor.

Aflată deja pe punctul de a cădea în dizgrație din cauza infertilității ei, Briseis este aruncată după asediul grecilor asupra orașului ei în altă situație delicată și greu de asimilat pentru ea, cea de văduvă rămasă fără apărare, după ce soțul și frații ei au fost uciși într-o luptă extrem de sângeroasă, violentă, ale cărei detalii brutale sunt redate în carte cu mare acuratețe și fără nicio vagă intenție de delicatețe din partea autoarei.

După epuizarea psihică produsă de apropierea luptei și apoi de deznodământul sângeros nefavorabil lor, femeile troiene sunt luate prizoniere de către greci, iar dintre ele, după o cântărire și o măsurare din ochi experimentați de bărbat, asemănătoare cu acelea de la un târg de animale, cele mai de seamă, cele mai frumoase sunt alese pentru a fi oferite drept trofeu căpeteniilor armatei.

Astfel ajunge Briseis să fie sclava temutului și neînvinsului Ahile, cel care luptă ca și când frica îi este cu totul străină și care se avântă împotriva inamicului cu credința neclintită că este invincibil, iar ea trebuie să fie mereu disponibilă pentru a îndeplini orice fel de dorințe ar putea avea stăpânul ei atât de temut pe câmpul de bătălie.

Cartea este foarte interesantă în special datorită descrierii atât de detaliate a sentimentelor pe care le trăiește Briseis ca prizonieră. Pe parcursul lecturii apare un interlocutor, cel mai probabil feminin, la ale cărui întrebări oarecum incomode, iscoditoare, Briseis răspunde parcă explicându-și acțiunile, care nu sunt întotdeauna atât de ușor de înțeles pentru cineva care nici nu s-ar putea imagina în pielea ei.

Suntem alături de ea în teama nesfârșită, ajunsă a face parte zilnic din viața ei, în neputința pe care o simte în special în a le ajuta pe alte femei care au o soartă și mai crudă decât a ei pentru că au stăpâni nemiloși, sadici și greu de mulțumit, în disperarea care își face uneori simțită prezența, dar pe care nu o lasă să o stăpânească indiferent cât de greu i-ar fi.

În afara relației de tip stăpân – sclavă pe care o are cu Ahile, pătrundem și în secretele relației dintre Ahile și Patrocle, atât de controversată și presărată cu atâtea presupuneri și bănuieli de-a lungul timpului și aflăm povestea lor, ceea ce i-a adus pe cei doi bărbați într-o astfel de comuniune atât pe câmpul de luptă cât și în afara lui.

În această atmosferă de nesiguranță pentru sclave, de teamă de ceea ce va urma, amestecate cu o vagă speranță că totuși războiul ar mai putea fi câștigat de către troieni după acești nouă ani în care s-au apărat cu toate forțele lor, apare conflictul despre care se vorbește încă din motto, care a schimbat întreg cursul lucrurilor.

După ce o epidemie de ciumă apărută în tabără a fost pusă pe seama unei jigniri pe care Agamemnon a adus-o zeului Apollo, acestuia i se forțează mâna de către ceilalți regi să ia măsurile necesare să pună capăt acestei nenorociri, iar el este dispus să facă asta doar cu condiția ca Briseis să îi fie luată lui Ahile și dată lui ca și compensare.

Această înfruntare a celor două orgolii masculine foarte puternice, a două personalități obișnuite să se facă întotdeauna voia lor, această înfruntare a doi titani a dus, după cum spuneam mai devreme, la toate evenimentele care ne-au dat „Iliada” așa cum o știm.

Dar ce a însemnat pentru Briseis trecerea de la a fi sclava lui Ahile la a fi prada lui Agamemnon? Cum se va termina toată această istorie a unei femei care a trecut deja prin atâtea evenimente și emoții, deși are o vârstă atât de fragedă și, în ciuda ei, a suportat totul cu stoicismul unui adevărat soldat?

Nu vă oferim răspunsurile la aceste întrebări, pentru că nu vrem să vă privăm de plăcerea descoperirii unui roman care vă va prinde în mreje, deși faptele principale sunt deja cunoscute iubitorilor de mitologie. Cu atât mai mult, este de apreciat iscusința autoarei de a spune o poveste deja știută în alt stil, ignorând prima impresie facilă pe care o lasă personajele și împrumutându-le trăsături și sentimente care ne fac să le privim cu ochi curioși, nerăbdători să le cunoaștem din altă perspectivă.

Ce vor crede despre noi oamenii din acele vremuri îndepărtate, imposibil de imaginat? De un lucru sunt convinsă: nu vor vrea să afle adevărul crud al asediului și sclaviei. […] Nu, vor vrea ceva mai delicat. Poate o poveste de iubire? Sper doar să reușească să-și dea seama cine a iubit pe cine.

Titlu original: The Silence of the Girls

Editura Pandora Publishing, 2019

Alina Mocan

Articol realizat de Alina Mocan.
„Cu ani în urmă, eram librar și le spuneam oamenilor povești despre cărți. Acum, lucrez în domeniul financiar-contabil și “ascult” poveștile spuse de cifre. Nu sunt filolog sau critic literar, ba chiar am numai studii de profil real, așa că citesc și scriu recenzii doar din drag de cărți și dorință de a descoperi – și apoi împărtăși cu ceilalți – noi povești bine scrise”. – Alina Mocan

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *