Interviu cu preotul Constantin Necula – Cultura e o zăcere, așezare în subiect

Părintele profesor Constantin Necula s-a născut în 19 iulie 1970 la, Brașov. Absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu. Actualmente cadru didactic la secția catehetică-omiletică a aceleiași facultăți. A urmat studii de specializare la Padova și Versailles. Teolog, scriitor, traducător. Autor a 48 de cărți în calitate de unic autor, volume de predici, de studii și articole de specialitate, cărți adresate copiilor. Peste 400 de conferințe teologice.

Interviu cu preotul Constantin Necula - Cultura e o zăcere, așezare în subiect

Interviu de: Pr. Cristian Muntean

Pr. Cristian Muntean: Dragul meu prieten, părinte Constantin Necula, aș dori să-ți propun un dialog în paginile Revistei literare Libris, despre lume și cărți. Știu că ești dedicat acestor două stări cu toată ființa ta și că respiri lumea din cărți la fel de mult ca și cărțile din lume. Ce loc ocupă cartea în dimensiunea vieții tale și cât de importantă e ea în definirea „profilului cultural”?

Pr. Constantin Necula: Dragul meu prieten, părinte Cristian, sunt ani buni de când ne știm și știi bine că profilul meu cultural este al unui băiat de Brașov, de la bloc, ale cărui weekenduri se petreceau sub șeaua Tâmpei ori la capătul Scheilor dinspre Curcanilor, spre Troiță ori Fântânița Popii. O tensiune crescută prin vizitarea, o dată la două Duminici, a Primei Școli Românești unde, pe atunci foarte tânărul Vasile Oltean, îmi dăruia mereu, ba o carte, ba un caiet…

Cred că prima carte a cărei memorie o am este cea despre istoria Primei Școli, cu o copertă neagră, lucioasă… De citit am învățat pe volumul lui Jack London, Colț Alb, și din literele care străjuiau Alimentara mamei și Frizeria tatei, ajutat de sora mea, vocație înaltă de învățător din vremea aceea. Vitrina Librăriei de la Complexul Mare sau de la Complexul Mic mi-a devenit primul fragment de Rai intrat în suflet. Ca un șpan de lumină. Când am descoperit cititul am descoperit tot.

Apoi, am nevoie să spun asta, prima sală de lectură era locul de așteptare din Frizeria unde lucra tata, în Steagul. Luminoasă, veselă de glasul atâtor oameni, mirosind a fixativ de calitate. Între oglinzile de acolo am învățat să privesc fețele oamenilor, să gândesc pentru a nu judeca. Vezi, așadar, viața mea de cititor e legată de viața orașului meu, părinților mei, școlilor ce le-am făcut să mă suporte. Cartea cea mai frumoasă pe care am citit-o până la 20 de ani a fost… Brașovul. De aceea îmi place scriitura Ioanei Pârvulescu, mai ales în Inocenții. De aceea îmi plac „Urmașii lui Euclid”, volumul tinereții mele, de adolescent brașovean, scris de Ion Popescu Topolog. De aceea sunt legat de Nicolae Stinghe și Radu Tempea, de Dimitrie Eustatievici ori Anton Pann ca de neamurile mele. La Sibiu am plecat, așa cum au plecat o parte din ei, să duc mai departe singularitatea Scheiului.

Pr. C.M.: Dacă ar fi să vorbim despre cetățeanul digital, cu acces la internet și cont de Facebook, i-am putea găsi profilul cultural. El este noul model care se impune pe piața culturală sau mai avem vreo altă șansă?

Pr. C.N.: De curând am descoperit, în librăriile din Germania, o carte care m-a pus tare pe gânduri: Dygitale Hysterie: Warum Computer unsere Kinder weder dumm noch krank machen. E scrisă de Georg Milzner (Beltz, 2017). Sunt vreo 256 de pagini de lămurire a isteriei profilului ce l-ai propus drept reper. Personal mă regăsesc numai în cultura așezată cuminte pe raft de bibliotecă, în simeze ori realitatea reală, să-i spun așa. Mă încânt foarte tare de șantierele arheologice, de identificarea locurilor spirituale ale lumii. Nu cred că e singura variantă dar este una din variabile. Nu am încredere în informația inserată prin Facebook, prefer mereu să caut note de subsol bogate în provocări, care să-mi suscite curiozitatea articulată. Cred mult în contribuția filmului de calitate la dezvoltarea gândirii. Bucuria mea a fost să descopăr Teologia. Un dar mai mare pentru sufletul meu nu cred că se putea să primesc.

Pr. C.M.: Mai este necesară lectura în formarea unei culturi sau este de ajuns informația? S-a pierdut parcă tihna culturii. Aș vrea să faci o delimitare între cultură și informație.

Pr. C.N.: Cred că domnul Andrei Pleșu are un cuvânt potrivit pentru ce anume cere cultura: o zăcere! O așezare în subiect. Informația este coaja evenimentelor mărunțite de absurdul mediocru al lectorului social, cultural sau a-cultural. Cultura îmi pare a fi legătura sufletului meu cu tot ceea ce m-a crescut, m-a angajat în cunoaștere.

Informația m-a scos din examene, deloc puține în teologie, cum își închipuie câte un corigent ajuns voce de presă. Știu doar că există o intimitate cu Adevărul din care se naște cultura autentică, dătătoare de luciditate și bucurie. Informația te pune pe gânduri, cultura te face să gândești. Nu sunt de acord că cine deține informația învinge în toate conflictele. Efortul de a obține informație (în sensul de intelligence) pare mai mare decât a menține cultura la îndemâna oamenilor care au nevoie de ea. Multe războaie de azi ar fi putut fi evitate dacă eram mai atenți la emisia de cultură nu la strângerea de informații…

Pr. C.M.: Își găsește omul religios locul între cărți? De multe ori suntem acuzați că „nu citim Scripturile”, că nu ne informăm asupra dogmei, că suntem analfabeți în credință.

Pr. C.N.: Sigur da. De altfel producția de carte de conținut în gândirea religioasă e amplă și scapă tuturor contabilizărilor de carte din România. Țin minte, și cred că ai făcut la fel, anii ’90-’97, cum copiam noi, de mână, din cărțile mari ale teologiei. Nu părea că vom avea pe an atât de multă carte de teologie ori de religie. Nici nu credeam că putem parcurge atât de multă literatură.

Cred că un bun creștin, nu știu cum e să fii religios, nu am fost niciodată, nu poate fii decât un cititor atent al Scripturii și un trăitor al ei, pe cât poate de bine. Munca la catedră m-a obligat să înțeleg că lectura religioasă a lumii în care trăim te obligă, creștin fiind, la citirea unor texte majore de istorie, geopolitică, cultură a comunicării, texte inițiatice – dacă vrei, într-o lume nebună, nebună, nebună.

În ultima vreme sunt foarte atras, Părintele Ion Bria m-a avertizat acum 25 de ani, de Jurnale și Memorii. Sunt forma imediatului. De la teribil de fragilul volum fără vârstă al lui Renee Benoit (1892-1919), În liniștea dimineții. Din carnetele intime… (traduse de Maria Al. Brăiloiu) sau Radu Vancu, excelentul Jurnal pe 2012-2015, Zodia Cancerului (Humanitas, 2017), la cărțile de investigație ale Emiliei Șercan sau Roxana Ursu sunt dinaintea unui provocator transformator de gând teologic. Și atunci fug în traduceri, alerg în secolul II sau III sau IV, după Hristos, mă încânt de vreo frază latină…

Cred că lumea are o părere proastă despre analfabeți. Bunica dinspre mama nu citea dar putea reda sute de povești. Pentru că nu tot ce citim este cultură cum nu tot ce formează cultura se citește pe literele de alfabet.

Pr. C.M.: Știu că una din temele tale recurente este educația (la toate nivelurile). De ce crezi că e atât de importantă pentru noi toți?

Pr. C.N.: Cred că educația este unica noastră șansă socială de a ne reveni, de a ne racorda la umanismul dinamic al lui Hristos, refuzând împăierea umanismului ateu, lipsit de sens dumnezeiesc.

Ne aflăm dinaintea unei provocatoare lumi a tehnicizării, slăbită mult de gargara individualismului și simandicoșilor creatori de curente culturale lipsite de cultură reală. Cred că a educa înseamnă a elibera energiile creatoare ale copiilor și tinerilor români în a căror geneză culturală sunt energiile creatoare ale culturii române. Sunt extrem de legat de profesorii mei, preoții tainei copilăriei și adolescenței mele, de aceea cred că școala bună mântuie de prostie iar educația de calitate te ține aproape de Adevăr. E un mod de a viețui visele și de a le împlini. Eu sunt, repet, băiat de cartier.

Din balconul meu de copil sprijinit de părinți să citesc și să fac școală, am evadat într-o Împărăție a Vieții fără sfârșit. Fără „adaus” din afară, pentru că a fi educat înseamnă a-ți cunoaște locul și a nu dori, niciodată, să ocupi locul cuiva. Dumnezeu știe câte lacrimi s-au înnodat în educația noastră ca să învățăm fundamentul viețuirii în Hristos, smerenia.

Pr. C.M.: Care ar fi profilul tânărului creștin pe care l-ai promova azi?

Pr. C.N.: Oricare dintre tinerii care asumă pe Hristos cu seriozitate destinsă e un astfel de exponent. Nu-mi plac cei care mereu stau plecați, arătându-ți ceafa și cerând blagoslovenie. Îmi plac tinerii care se uită în ochi și strâng camaraderește mâna, demn, ezitant și timid, dar demn. Avem nevoie de tineri demni, profesioniști în copilăreasca lor căutare. Care chiar știu să ierte, să vindece cu tinerețea lor greșelile noastre, ale „maturilor” Bisericii. Văd mii de tineri anual, mă bucur și mă conversez cu ei. Îmi plac și mă convertesc mereu, sunt motorul optimizării mele ca om al căutării lui Dumnezeu.

Pr. C.M.: Enumeră-mi, te rog, câteva cărți care crezi că sunt importante pentru un creștin, cu minime pretenții intelectuale.

Pr. C.N.: Mi-e greu. Sunt atât de multe și frumoase. Poate niște autori, mai degrabă. Îndemn tinerii să citească Apologeții de limbă latină și greacă, publicați la noi în Părinți și Scriitori Bisericești (PSB), poveștile de viață reală din Pateric ori literatura aferentă (Limonariu, diferite alte cărți cu vieți de nevoitori), teologia vie a Părintelui Sofronie de la Essex, Mitropolitul Antonie de Suroj, Olivier Clement, Vladimir Lossky, Paul Evdokimov, George Mantzaridis. Sunt pe inima mea scriitori de teologie moderni, atenți și luminați.

Dintre teologii români personal am fost marcat foarte tare de frumusețea gândirii misionare a Părintelui Ion Bria, de demersul istoric al Părintelui Mircea Păcurariu, de fermitatea exegetică a Părintelui Vasile Mihoc. Sunt un îndrăgostit de scriitura Mitropolitului Nicolae Mladin, de competența dogmatică a Părintelui Ioan Ică senior. Datoria cea mai mare de mulțumită culturală o am față de Părintele Ioan I. Ică jr, cu excelenta sa muncă de la Editura Deisis. Ce să zic, descopăr tot mai mult teologia românească din omilii și cateheze, din volume de gândire pastorală. Iubesc, realmente, teologia echilibrată a românilor. Îndemn să fie citite cărțile de mărturie din război ori despre dramele temnițelor comuniste. Și nu pot lipsi Actele Martirice (tot în PSB), fundamentul rezistenței în Hristos a lumii.

Pr. C.M.: Știu că ești foarte prolific și în scris. Care sunt proiectele tale editoriale pe anul în curs? Îți mulțumesc și de cartea pe care am realizat-o împreună, de dialoguri, „Bucuria credinței, dialoguri în cetate” (Agnos, 2017).

Pr. C.N.: Sunt rezervat în a face planuri. Știu că, atunci când noi plănuim, Dumnezeu zâmbește. Am de muncă foarte mult pentru a recupera câteva repere predicatoriale din Ardeal: I. Broșu, Ghe. Maior, Ioan Dăncilă. Caut să definitivez o istorie a predicii din Șcheii Brașovului și să finalizez un manual de Catehetică. Și să continui să fiu „vorbăreț” la câteva conferințe cu tinerii. E greu, pentru că umblu prea mult. Ori scrisul, act de cultură, are nevoie de o… zăcere.

Pr. C.M.: Cum te-ai defini ca autor?

Pr. C.N.: Nu m-am gândit niciodată că aș fi autor. Eu sunt un infanterist al Ortodoxiei. Sper din toată inima să fiu unul gata de moarte, pregătit pentru a înfrunta și birui ispitele. În Hristos, în fond, suntem mai mult decât biruitori.

Pr. C.M.: Un gând și pentru cititorii revistei noastre.

Pr. C.N.: Ca brașovean, e primul interviu într-o revistă a brașovenilor. Mă onorează acest lucru și pentru asta îți mulțumesc. Din inimă sper să nu rușinez fibra de lumină ce palpită în tot ce înseamnă Brașovul pentru cultura mea personală și veșnic atârnată de limpezimea Tâmpei. Să rămână prieteni literaturii de calitate și să dăruiască liniștea culturii neliniștiților. Ție, dragul meu prieten, sărutare de mână pentru prietenie și susținere.

Interviu de: Pr. Cristian Muntean,

n. 18 decembrie 1971, Brașov. Poet și eseist. Absolvent al Facultăţii de Teologie Oradea, doctor în teologie al aceleiași facultăţi. Preot la Biserica Adormirii Maicii Domnului din Brașov și fost director al Seminarului Teologic „Dumitru Stăniloae” din Brașov. Este membru al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din 2013. Colaborări la revistele Aurora, Familia, Legea românească, Renașterea, Gândirea, Revista Teologică, Telegraful Român, Ortodoxia, Glasul Bisericii, Biserica Ortodoxă Română, Lumina, Caligraf, Mișcarea literară. Debut absolut în 1991 în Legea Românească. Debutul editorial în 2003 cu volumul de versuri Singurătăţile dorului, Editura Universităţii „Transilvania” din Brașov. Poeme traduse în spaniolă, în volumul bilingv Silencios Fructuosos, publicat la Cultiva Libros. Premiul Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul de versuri Nostalgii (2013).

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *