La o scurtă documentare în legătură cu romanul Zmeie de hârtie, apare o informație foarte interesantă despre autor, care trebuie neapărat împărtășită și anume că Romain Gary este singurul scriitor care a primit de două ori Premiul Goncourt datorită faptului că și-a semnat o parte din operele literare premiate cu numele Émile Ajar, iar acest lucru nu a fost descoperit câtă vreme el a fost în viață.

Zmeie de hârtie de Romain Gary

Zmeie de hârtie este ultima carte scrisă de el înainte de a-și pune capăt zilelor și e un roman de ficțiune complet, foarte bine construit, în care subiectul ales, personajele, firul acțiunii, felul extraordinar în care sunt folosite cuvintele, umorul și ironia se îmbină într-un mod care face experiența lecturii foarte savuroasă de la prima pagină până la ultima.

Rămas orfan, la scurt timp după Primul Război Mondial, Ludo ajunge în grija unchiului său Ambroise Fleury. Acesta este poștașul dintr-un sătuc din Normandia cunoscut în zonă drept „factorul țicnit” căci, deși medaliat militar, se manifestă ca un pacifist, condamnă violența și a ales să își dedice tot timpul liber confecționării și „antrenării” zmeielor (pentru că acestea „trebuie să învețe să zboare, ca toată lumea”).

Ludo are parte datorită lui de o copilărie idilică, petrecută sub imperiul libertății, al timpului care curge leneș și al explorării spațiului vast al măgurei, unde pare că niciodată nu se întâmplă nimic. Totul se petrece lent, fără grabă, într-un ritm firesc pe care numai natura îl poate impune.

Toate acestea până în ziua în care în pădure o întâlnește pe Lila, fiica unui conte polonez venită pentru o perioadă la casa de vacanță din Normandia a familiei. Deodată, lumea lui liniștită este invadată de copila blondă și deja plină de personalitate și, pe nesimțite, existența lui capătă un nou sens.

Atât de mare este impactul întâlnirii cu această fetiță asupra lui încât va căuta să o vadă vacanțe la rând, ani la rând, trăind în așteptarea clipelor petrecute împreună cu ea. Suntem alături de ei în povestea de iubire de la prima întâlnire înduioșătoare prin puritatea ei copilărească, prin inocența cu care ei privesc lumea până la voluptățile anilor adolescenței.

Izbucnirea Celui de-al Doilea Război Mondial îi separă, însă, căci Lila dispare împreună cu familia ei la invadarea Poloniei și în timp ce se străduiește să îi mențină amintirea vie și îi vorbește ca și când ar fi prezentă, Ludo nu se lasă copleșit de durere, ci alege să se implice în mișcarea de rezistență, alături de unchiul său Ambroise.

Rezistența, de altfel, capătă tot felul de forme și întrupări în roman, ca de exemplu bucătarul francez Marcellin Duprat, care nu își închide restaurantul nici în al doisprezecelea ceas al invaziei sau o evreică, fostă madamă de bordel și actuală spioană, care se dă drept contesa maghiară Esterhazy și bineînțeles, minunatul unchi Ambroise care este capturat și trimis la Buchenwald, iar apoi la Auschwitz.

Este un contrast extraordinar în cartea lui Romain Gary între optimismul și naivitatea tinereții lui Ludo, tânăr crescut la țară care are idealuri curate, frumoase, firești ca împlinirea iubirii lui pentru Lila și absurdul și inutilitatea războiului, care zădărnicește toate visurile oamenilor simpli, cel puțin temporar, care le fură ani întregi din viață și adesea îi schilodește fizic și sufletește.

La fel, și încăpățânarea unchiului său de a meșteșugi chiar și în timpul războiului zmeie colorate de care să se bucure copiii este o sfidare, o readucere aminte că toate sunt trecătoare și la fel este și această perioadă cumplită și credința că totul se va întoarce la normal cândva, atâta timp cât speranța nu este pierdută cu totul.

De asemenea, există un contrast impresionant între personajele principale și cele secundare ale cărții. Ludo și Lila nu sunt idealizați, portretizați ca fiind perfecți, ci dimpotrivă, ei sunt înfățișați în toată splendoarea copilăriei și tinereții lor, cu toate defectele, neștiința, greșelile inerente vârstei. Ei sunt doi copii care se maturizează și învață treptat, care cad, se ridică și își însușesc în mod dureros niște lecții.

În antiteză, personajele secundare sunt cu atât mai fascinante. Marcellin, contesa Esterhazy (sau doamna Julie), Ambroise sunt niște oameni maturi, trecuți deja prin experiența unui război, care au o viziune mult mai clară asupra binelui și răului, care disting nuanțe, care au învățat care sunt lucrurile cu adevărat esențiale în viață.

De altfel este foarte interesant și felul în care binele și răul se întrepătrund în romanul Zmeie de hârtie. Niciunde nu le vedem ilustrate în formă pură, mereu limitele se încețoșează și se întrepătrund și putem întrezări și o frântură din omenia dușmanului, dar și o latură întunecată în persoana celui considerat prieten.

Nicăieri în romanul lui Romain Gary nu întâlnim personaje bune și rele, ci doar oameni care iau decizii proaste sau reacționează într-un mod crud, nepotrivit, într-o măsură mai mare sau mai mică. Întreaga carte este o reafirmare a însușirilor care ne fac umani, a condiției noastre vulnerabile și supuse greșelii și a singurului mod prin care ne putem ridica deasupra ei – iubirea – manifestată prin acceptare, toleranță și iertare.

Concluzia este că dacă doriți să citiți un roman de dragoste extrem de sensibil și frumos scris, care se desfășoară pe fundalul Celui de-al Doilea Război Mondial, „Zmeie de hârtie” este alegerea cea mai potrivită. Mai jos aveți două citate care susțin această părere:

Îmi plăceau sclipirile acestea de veselie din privirea sa, surâsul batjocoritor sub mustața căruntă: o veselie veche, care provenea din cel mai îndepărtat trecut al nostru și atingea în trecere un obraz, înainte de a-și relua drumul către viitor. 

Pământul normand încă își păstra toate rănile, dar pacea toamnei începea deja să le aline. Cerul, deasupra tancurilor răsturnate și a caselor dărâmate, își regăsise aerul său de indiferent frumos.

Titlu original: Les cerfs-volants

Editura Humanitas Fiction, 2019, Colecția Raftul Denisei

Alina Mocan

Articol realizat de Alina Mocan pentru Libris.ro.

„Cu ani în urmă, eram librar și le spuneam oamenilor povești despre cărți. Acum, lucrez în domeniul financiar-contabil și “ascult” poveștile spuse de cifre. Nu sunt filolog sau critic literar, ba chiar am numai studii de profil real, așa că citesc și scriu recenzii doar din drag de cărți și dorință de a descoperi – și apoi împărtăși cu ceilalți – noi povești bine scrise”.

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *