Despre sănătatea mintală și nevoia de (re)conectare

#LibrisTalksMentalHealth

Mental health is wealth ne spune un slogan american convingător din zilele noastre pe care suntem gata să îl acceptăm aproape clișeic. Însă cu puțin mai mult de jumătate de secol în urmă să suferi de o tulburare mintală echivala, pe termen lung, cu un soi de condamnare, o cădere în dizgrație socială și puține posibilități de îngrijire sau reabilitare. Abuzurile fizice și emoționale, procedurile mutilante au persistat în practica generală drept standarde în lumea civilizată chiar și până la finalul anilor 60, în lipsa unor cunoștințe mai temeinice bazate pe dovezi în ceea ce privește psihicul uman . În 1949, Clifford Bears,  un american cu studii superioare care s-a luptat cu depresia și abuzul din instituțiile psihiatrice ale timpurilor sale a reușit, împreună cu alți intelectuali, să accelereze reformele politice și sociale dar și percepția publică asupra psihiatriei, prin inaugurarea unei luni dedicate conștientizării importanței sănătății mintale. De atunci, Mental Health Awareness Month are loc în luna mai și este perioada în care ne amintim de importanța echilibrului psihic. 

De la acel moment inaugurat de Clifford Bears au trecut mai bine de 70 de ani și, din fericire, inițiativa sa a împins și ea semnificativ progresele în ceea ce privește îngrijirea pacienților cu tulburări psihiatrice: de la legile care protejează drepturile acestor pacienți, la standarde umane instituționale, de la îngrijiri comunitare, la diversificarea serviciilor și gratuitatea terapiilor. Din mai multe motive pe care nu le voi trece în revistă aici, România a rămas în urmă față de evoluția occidentală în ceea ce privește standardele medicale. Totuși chiar și la noi există astăzi o legislație a sănătății mentale, proceduri care impun respectarea demnității oamenilor în spitale, centre de îngrijiri comunitare. Și poate că nu e un progres chiar mic, cu toate că  atât de multe lucruri ne lipsesc, dacă ne gândim că, la începutul anilor 90, pacienții internați în anumite instituții din țară erau încă legați cu lanțuri (așa cum ne amintește în cartea sa de memorii Ion Vianu) și că problema gestionării  instituționale a sănătății mintale la nivel național a fost unul dintre cartonașele roșii care, împreună cu corupția,  au întârziat integrarea României în UE.  

Toate aceste progrese de care aminteam  au fost dublate și de o lărgire a  înțelegerii sănătății mintale. De la conceptul timid, definit mai degrabă negativ, ca absență a bolii psihice, astăzi Organizația Mondială  a Sănătății recunoaște o definiție pozitivă. În acest sens, sănătatea mintală e definită drept o stare de bine în care individul își conștientizează și actualizează potențialul și reușește să facă față provocărilor existenței, să muncească productiv și să aducă o contribuție în comunitatea sa1. Susținerea unei asemenea stări presupune o interacțiune armonioasă între mai multe componente: capacități cognitive elementare, capacități de socializare, de autoreglare emoțională, flexibilitate în gestionarea evenimentelor adverse și rolurilor sociale, un raport armonios între fizic și psihic. Dincolo de considerentele tehnic-abstracte, o definiție a sănătății mintale cuprinzătoare și elegantă o dă Erich Fromm încă din anii 50, în volumul Patologia normalității (Editura Trei): omul sănătos e omul interesat de viață, cu tot ce are ea de oferit, un om care se simte conectat la sine și la lumea din jur. Această idee a conectării presupune o dublă mișcare: o recunoaștere a realității așa cum e (chiar și când e inconfortabilă) și o acceptare adaptativă (ceva ce implică o înțelegere a propriilor limite dar și a capacităților de schimbare).

Sănătatea mintală rămâne un subiect cât se poate de important pe agenda publică și personală. Chiar și cu progresele în înțelegerea și îngrijirea psihicului uman, chiar și în societățile prospere în care trăim și în care măcar o parte din zbaterile seculare pentru nevoile elementare au fost satisfăcute, suntem cât se poate de fragili din punct de vedere psihic.  Societățile avansate democratice și tehnologice sunt, de decenii bune vulnerabilizate de singurătate, plictiseală, stres cronic, deconectare corporală. Peste aceste premise care deja ne fragilizează societal s-au adăugat, în ultimii ani, o pandemie și un război cu consecințe globale. Conform cifrelor OMS, în fiecare an unul din cinci oameni suferă de depresie sau anxietate iar costul acestor tulburări ajunge până la 170 de miliarde de euro anual doar în Uniunea Europeană2. În contextul pandemiei cifrele au explodat, mai ales în primul an, în ceea ce privește incidența tulburărilor afective: prevalența simptomelor de depresie și anxietate a crescut de la 5-10 % până la 15-30%3 pe întreg mapamondul. Printre cele mai afectate grupe de vârstă au fost tinerii (în SUA incidența problemelor psihice la tineri s-a dublat într-un singur an) și, ținând cont de evoluția nefastă a economiei, nu va fi ușor nici în perioada următoare să îți găsești o slujbă sau să trăiești într-o locuință pe cont propriu (adică două dintre prioritățile care sunt bazale pentru autonomia celor aflați la început de drum). Mai adaug și faptul că, din păcate, chiar și în condiții non-pandemice aproape jumătate dintre cei afectați de depresie rămân neajutați și netratați. Toate aceste cifre (care se traduc mai apoi într-o vastă paletă de consecințe economice și sociale) sugerează că ne aflăm încă într-o zonă de dificultăți ce își vor trimite ecoul luni bune de acum înainte. Cu atât mai mult cu cât și în secolul al XXI-lea ne este dificil să vorbim despre problemele psihicului, și astăzi aceste probleme antrenează o specie de vulnerabilitate particulară pe care ne temem să o împărtășim, deși suntem prizonierii unor stiluri de viață toxice și suntem copleșiți de exigențe care ne erodează, ne înstrăinează de noi înșine și de realitate. Încercând să fim cât mai relevanți social, ne epuizăm și ne îndepărtăm de lucrurile de care avem cu adevărat nevoie. Astăzi, dacă ar mai fi în viață, probabil că Clifford Bears ar fi primul care ar pleda cu aceeași determinare pentru încă o lună de Mental Health Awareness Month

Neîntâmplător, anul acesta tema centrală a Mental Health Awareness Month este singurătatea. Ne revenim după doi ani în care distanțarea fizică și socială ne-au amplificat îndepărtarea de semeni,  ne-au provocat să regândim felul în care ne putem reconecta, felul în care venim în întâmpinarea nevoilor noastre fundamentale tribale. 

Acum ne aflăm într-un armistițiu cu pandemia, dar în plină instabilitate economică. Ridicarea restricțiilor oferă, măcar formal, premise de reconectare. Și avem nevoie de reconectare mai mult ca oricând (reamintesc ideea lui Fromm a omului sănătos psihic ca un om conectat). Cu siguranță că am început de mai multe săptămâni să ne bucurăm de concerte, plimbări, călătorii și ieșiri în oraș. Dar acel bine vizibil public poate fi doar o aparență înșelătoare, un camuflaj necesar și legitimat social, acum, în contextul celebrărilor obligatorii post-pandemice. A fi alături de ceilalți, a ne conecta cu ceilalți nu se reduce, doar la proximitatea fizică. Să ne reamintim  statistica OMS: unul din cinci oameni suferă (adesea în tăcere) de depresie. Ar putea fi chiar un prieten sau un apropiat de la masa la care stăm în restaurant, de la spectacolul pe care îl vizionăm împreună. A fi prezenți alături de noi și alături de ceilalți înseamnă să creăm împreună o legătură autentică, cu sinceritate și empatie. Și nu e nevoie de gesturi mari în acest sens. Uneori e nevoie de o simplă întrebare. Suntem obișnuiți cu ritualul salutului, al familiarei întrebări: Ce faci? Cum ești? și cu răspunsul aproape reflex dar superficial: Bine. Tu? În luna conștientizării importanței sănătățiii mintale, în această perioadă de convalescență pandemică putem să stăruim mai mult asupra acestui moment inaugural de apropiere umană. La momentul potrivit, scos din uzanțele lui pur politicoase, cu tonul potrivit și disponibilitatea empatică pe care o oferim atunci când o adresăm,  această întrebare ar putea fi semnalul autentic pentru a așeza o punte între vulnerabilitățile noastre. 

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro; articol apărut în Gazeta Libris, numărul 7, iunie 2022. Gazeta Libris se distribuie gratuit în coletele Libris.

sever gulea

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *