Am vizionat de mai multe ori filmul clasic al anilor ‘90, regizat de Andrew Davis, intitulat sugestiv „O crimă perfectă”. În această producţie, personajul jucat de Michael Douglas descoperă că soţia sa, interpretată de Gwyneth Paltrow, îi este infidelă şi, drept urmare, plănuieşte o răzbunare pragmatică şi ingenioasă: uciderea ei, chiar cu ajutorul amantului. Scenariul iniţial al crimei perfecte este dejucat de împrejurări, dar soţul, cu mult sânge rece, reuşeşte să readapteze contextul scăpat de sub control, pentru a conserva aparenţele şi a-şi susţine nevinovăţia. Sursa de tensiune în acest thriller interesant este legată de micile detalii care ies în afara puzzle-ului conceput iniţial sau reaşezat ulterior. O cât de mică piesă nepotrivită, o coincidenţă care devine bătătoare la ochi transformă planul, explicaţiile, alibiurile bine puse la punct într-un castel de cărţi de joc care se prăbuşeşte apoi, printr-o reacţie în lanţ inevitabilă.

Cineva cunoscut de Shari Lapena

Strategia piesei nepotrivite, care iese în evidenţă întâmplător, imprevizibil în cadrul  unei planificări criminale riguroase sau reevaluate este o strategie narativă de forţă pentru poveştile poliţiste. E folosită din plin în cele mai cunoscute romane, fie că vorbim de clasicii Arthur Conan Doyle, Agatha Christie, fie că vorbim de scriitori contemporani precum Shari Lapena. Această strategie proiectează un oarecare optimism legalist: orice minte riguroasă de criminal va fi dejucată în cele din urmă. Doar că această dejucare nu va fi produsă neapărat de o altă minte detectivistă mai inteligentă sau  de o conştiinţă care cere ispăşire ci, în cele din urmă de un detaliu mai mult sau mai puţin absurd, de factorul întâmplare. Fie că e vorba de un martor care zăboveşte cinci secunde mai mult în dreptul unei ferestre, fie că e vorba de o pată pe un ziar aruncat într-un coş de gunoi, fie că e vorba de un pahar aşezat în alt unghi sau de întârzierea unui tren în gară, investigaţiile poliţiştilor  caută adesea, aproape în orb, nişte piste atât de puţin probabile şi lipsite de legătură aparentă cu lanţul evenimentelor, tocmai pentru că în  acele piste se pot ascunde astfel de mici piese nepotrivite, piese care să răstoarne mărturii bine ticluite. Optimismul legalist este fundamentat pe faptul că naraţiunile, scenariile noastre şi, implicit, ale criminalilor ajung inevitabil să simplifice, să proiecteze o gândire anticipatorie pozitivă într-un lanţ de evenimente care e de fapt impactat de mult prea multe variabile. Crima perfectă nu poate exista, pentru că mintea umană este la rândul ei imperfectă şi limitată în capacitatea de a gestiona atâtea lanţuri cauzale.

Cu toate acestea, a descoperi tocmai acel mic detaliu care desface povestea în bucăţi reprezintă o sursă de satisfacţie în romanele poliţiste, iar romanul lui Shari Lapena nu face excepţie în acest sens.

Cineva cunoscut”, romanul tradus şi publicat în limba română la Editura Trei,  ne poartă în suburbiile americane, acolo unde totul pare luminos, transparent şi prietenos. Dincolo de această imagine relativ sterilă, dar domestică, a locului în care nu se întâmplă nimic memorabil,  stau ascunse secrete potenţial distructive. Imaginea spaţiului comun şi sigur, pe care şi locuitorii cartierului o cultivă şi de care au nevoie pentru a-şi organiza rutinele se fisurează atunci când au loc două incidente neobişnuite: dispariţia unei femei şi câteva spargeri aleatorii, aparent fără scop, în locuinţe.

Amanda, femeia dispărută şi găsită moartă după câteva zile era departe de a fi un personaj popular şi simpatizat. Tânără, provocatoare şi fără copii, aflată într-o relaţie aparent relaxată cu Robert, atrăgând mereu privirile masculine la petrecerile din suburbie şi stârnind uşoară invidie în rândul familistelor convinse,  Amanda pare genul de femeie capabilă să ducă  viaţă dublă şi să o conserve cu consecvenţă. Dispariţia ei reprezintă o deschidere a Cutiei Pandorei, căci secretele Amandei ar putea să deconspire secretele altor locuitori din suburbie.

În acelaşi timp, mai multe case din cartier sunt sparte de un adolescent care nu caută să intimideze sau să sustragă valori, ci mai degrabă să-şi probeze măiestria de hacker şi să savureze adrenalina pompată de activităţile riscante. Accesul lui Raleigh la sertarele şi calculatoarele vecinilor ar putea rupe acea graniţă fină între aparenţele respectabile ale comunităţii şi realitatea intimă pe care americanii o preţuiesc foarte mult şi care nu e întotdeuana coerentă cu respectabilitatea de faţadă pretinsă.

Pe de o parte, poliţia e descurajată iniţial de lipsa de indicii, de absenţa armei crimei, iar investigatorii încearcă să identifice motive şi fisuri în explicaţiile celor care au cunoscut-o pe Amanda. Doar că destul de devreme în roman, poliţia  descoperă că cercul suspecţilor ar putea fi de fapt mai larg decât şi-ar fi imaginat, atâta timp cât bărbaţii din proximitatea Amandei au alibiuri şubrede.

Ca într-un lanţ al slăbiciunilor, cei care erau vecini de o viaţă şi care încearcă să îşi ofere suport pe baza imaginii pe care o aveau despre cei din comunitate, sunt prinşi acum într-o situaţie problematică de dublă loialitate: cu cât spun mai mult unii despre ceilalţi, cu atât riscă să distrugă vieţile celor pe care îi considerau prieteni şi, mai mult, să se confrunte cu lucruri pe care le doreau trecute sub tăcere sau pe care nici nu şi le imaginau despre propria viaţă domestică. Prinşi între nevoia de a păstra echilibrul comunităţii şi aceea de a nu obstrucţiona actul justiţiei, personajele din suburbia lui Shari Lapena vor trece pe rând prin poziţia de suspecţi, în timp ce, ca într-o ruletă rusească, detaliile descoperite de Raleigh în calculatoarele şi sertarele vecinilor ar putea face explozie oricând.

La fel ca într-un alt roman al lui Shari Lapena, „Cuplul din vecini”, tradus în urmă cu 5 ani la Editura Trei şi în această poveste lanţurile cauzale se încheagă, imaginea crimei perfecte devine semitransparentă într-un punct, doar pentru a fi deformată tocmai de acele mici detalii care nu se potrivesc. Care este însă detaliul decisiv, cine este autorul crimei şi cum ajunge o crimă să creeze complicităţi nebănuite, atunci când se petrece în inima unei comunităţi prietenoase vă rămâne să descoperiţi. 

sever gulea

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *