La începutul anului trecut, o dată cu publicarea recenziei pentru romanul „Femeia în chimono alb” de Ana Johns, vă atrăgeam atenția asupra unei teme mai sensibile și anume aceea a copiilor de rasă mixtă care, în Japonia anilor ’50, din cauza presiunii sociale copleșitoare aveau de cele mai multe ori destine tragice.

Cincizeci de cuvinte pentru ploaie de Asha Lemmie

Cartea „Cincizeci de cuvinte pentru ploaie” duce mai departe această temă într-un mod extrem de emoționant și plin de sensibilitate, având ca personaj principal o fetiță de opt ani, Noriko, născută din dragostea interzisă a unei japoneze și a unui afro-american într-o familie care ține la tradiție mai mult decât orice.

Nori nu și-a cunoscut tatăl și a trăit în primii ani din viață doar cu mama, o prezență destul de rigidă, lipsită de căldură și afecțiune maternă, dar pe care fetița o iubește din tot sufletul. Ea face tot posibilul să o mulțumească și să primească astfel câte un cadou, căci în mintea ei de copil acesta substituie într-o anumită măsură iubirea nemanifestată fățiș de cea care i-a dat viață.

La vârsta de opt ani, fetița este dusă într-un loc unde nu a mai fost niciodată. Mașina se oprește în fața casei bunicilor ei, părinții mamei, și ea este abandonată acolo de aceasta, doar cu câteva cuvinte menite să o ajute să supraviețuiască în această nouă lume. Iar aceasta se va întâmpla, spune mama, doar nepunând întrebări, neripostând, neîmpotrivindu-se.

Ajungând în casa acestor străni, de existența cărora nici nu a știut până acum, Nori începe să conștientizeze cu adevărat cine este ea și care este locul pe care îl ocupă în lume. Ea descoperă că este nepoata unor oameni foarte puternici, dintr-o veche dinastie –  Lordul Kohei, un om violent și imposibil de mulțumit, și Lady Yuko, care este verișoara împăratului și, ca atare, prin vechea tradiție, este prințesă.

Nu numai că pentru acești oameni, Nori este o străină, ci mai mult decât atât, ea este o greșeală teribilă de care lumea nu trebuie să afle, căci ar aduce rușine asupra familiei. Pielea ei mai închisă la culoare și părul creț și de nestăpânit le reamintesc în permanență de asta, prin urmare fata este închisă într-o mansardă, fără a avea voie să iasă nici măcar în grădina casei.

În realitate, deși aceste măsuri par (și sunt) extreme, alături de băile fierbinți cu înălbitor la care este supusă, fata va înțelege că a avut noroc că bunica nu i-a permis bunicului ei să o ucidă, așa cum ar fi fost îndreptățit în lumea lor și așa cum – tuturor le este foarte clar, chiar și lui Noriko – și-ar fi dorit să facă pentru a încheia această chestiune incomodă o dată pentru totdeauna.

Astfel, Nori duce o existență foarte neobișnuită, lipsită de căldura și afecțiunea unei familii, izolată de restul lumii, supusă, până în momentul în care se întâmplă ceva care o scoate din rutina deja împământenită și trezește în ea niște sentimente de rebeliune și neascultare, de care nu știa că este capabilă.

Acest eveniment care îi va schimba întregul curs al vieții este sosirea în casa bunicilor a fratelui ei vitreg, cel care va fi moștenitorul tuturor privilegiilor dinastiei, cel care întruchipează viitorul familiei, cel care va duce mai departe tot ceea ce bunicii lor au păstrat și protejat cu orice preț.

Deși fratele ei, Akira, are un comportament mai degrabă rezervat față de ea, se dovedește a fi un complice și un aliat nesperat. Această legătură a lor îi trezește lui Nori sentimentul minunat că are pe cineva căruia îi pasă de ea, alături de mici bucurii de copil, pe care ar fi trebuit deja să le fi cunoscut la vârsta ei, dacă viața ar fi fost mai blândă cu ea.

Totodată, relația lor le va face și o mulțime de probleme, atât lui, cât și ei, căci bunicii lor nu sunt mulțumiți cu schimbarea stării de fapt, nu au de gând să permită ca voința lor să fie încălcată și au resursele necesare pentru a și-o impune prin orice mijloace ar fi nevoie.

Imediat ce Akira pleacă la studii și Nori nu se mai află sub privirea lui protectoare, bunica lor acționează într-un mod foarte perfid și o îndepărtează pe Nori în speranța că i se va pierde urma definitiv și familia va scăpa de această pată care îi întinează perfecțiunea afișată în fața lumii. Iar acest lucru aproape că se întâmplă.

Bineînțeles, povestea lui Noriko mai are multe urcușuri și coborâșuri, drumul ei nu va fi, de fapt, niciodată lin, dar va fi vegheat de fratele ei, care își asumă rolul de protector până la capăt și de jurnalele mamei ei, care se dovedește că îi seamănă fetei mai mult decât ar fi crezut vreuna dintre ele vreodată.

Cartea „Cincizeci de cuvinte pentru ploaie” nu ocolește și nu înfrumusețează o realitate care nouă ni se pare brutală, crudă, absurdă, numai de dragul de a ne menaja. Dar contrabalansează duritatea aceasta cu multă delicatețe vis-a-vis de personajul nostru și trăirile lui de copil care se simte vinovat că nu este așa cum ceilalți și-ar fi dorit să fie.

Intuiesc că finalul vă va surprinde, că îl veți găsi inedit și neașteptat. Și, dacă relația celor doi frați este bazată pe dragostea lor comună pentru muzică, tot așa și acest roman este construit ca o compoziție muzicală de excepție, cu momente de intensitate și forță în care protagonista se luptă parcă cu tot ce trăiește și i se întâmplă, întrepătrunse cu momente line, ca și când aceasta se lasă purtată de o adiere, fără împotrivire, în acceptare cu ceea ce este și cu ceea ce nu poate schimba.

Dacă asemănam la începutul recenziei acest roman cu un altul pe aceeași temă, măresc pe final puțin miza, afirmând că este foarte posibil să vă placă și dacă ați citit cu drag „Valea minunilor” de Amy Tan (care momentan se găsește numai în format ebook) – o altă carte despre o femeie care se luptă să afle cine este când se simte respinsă de ambele lumi, și cea occidentală și cea orientală.

Și pentru a vă convinge pe deplin, vă las câteva citate din această carte uneori tristă, alteori plină de speranță, răvășitoare și fermecătoare:

Dacă o femeie nu știe nimic altceva, ar trebui să știe cum să tacă.

N-am crezut niciodată în altceva decât în talentul meu, în moarte și în capacitatea oamenilor de a nu se ridica nici pe departe la înălțimea așteptărilor.

Vei vedea ce vei face ca să protejezi ceea ce iubești. Vei fi îngrozită de ceea ce vei face. Și o vei face oricum.

Titlu original: „Fifty Words for Rain

Editura Trei, 2021

Alina Mocan

Articol realizat de Alina Mocan pentru Libris.ro.

„Cu ani în urmă, eram librar și le spuneam oamenilor povești despre cărți. Acum, lucrez în domeniul financiar-contabil și “ascult” poveștile spuse de cifre. Nu sunt filolog sau critic literar, ba chiar am numai studii de profil real, așa că citesc și scriu recenzii doar din drag de cărți și dorință de a descoperi – și apoi împărtăși cu ceilalți – noi povești bine scrise”.

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *