Într-o lume care pledează pentru gândire pozitivă, pe traiul în prezent într-o manieră aproape eternizată, pe existența antreprenorială în care viața e pur și simplu plină de ocazii ce trebuie capitalizate la maxim, o discuție despre regret pare cel puțin tabu.
Non, rien de rien, non, je ne regrette rien! cânta Edith Piaf la finalul anilor ‘50 în ceea ce avea să devină poate cea mai faimoasă piesă a interpretei franceze cu o biografie cel puțin turbulentă (și discutabil dacă, într-adevăr, a fost lipsită pe deplin de regrete). Același mesaj l-au transmis și alți interpreți precum Robbie Williams sau Ella Fitzgerald. Despre viața fără regrete au vorbit și speakeri cunoscuți precum Norman Vincent Peale, Richard Nixon și desigur afaceristul Donald Trump. Glorificarea vieții fără regrete a devenit un ideal celebrat cu precădere de cultura americană, dar și de o mare parte a mapamondului, după emanciparea ideologică a anilor ‘60. Mesajul seducător este acela al îndemnului la o viață trăită la potențialul ei actualizat deplin, în care libertatea individului capătă articulare în cele mai îndrăznețe opțiuni. Însă dincolo de diafanul idealizant și simplificator al acestei ideologii care ne împinge uneori brutal spre autoactualizare și lăcomie empirică (dezvoltarea personală a ajuns să devină un stres, o exigență împovărătoare), de fapt pare să fie dificil să trăiești o viață fără regrete. Și nu doar că regretele par aproape inevitabile, cel puțin din punct de vedere statistic, dar ele pot să ne aducă beneficii și să fie unul dintre instrumentele esențiale pe care le avem la dispoziție pentru a evolua în mod natural. Cel puțin asta pare să sugereze ineditul volum al lui Daniel Pink, tradus în limba română la Editura Publica.
„Puterea regretului” este o carte care reabilitează impactul constructiv al emoțiilor negative. E vorba de un volum care ne amintește că, deși căutăm adesea să le evităm, emoțiile negative pot juca un rol semnificativ, adaptativ în multe situații. Daniel Pink este autorul celui mai mare studiu care are ca obiect regretul (The American Regret Project), pe baza căruia a extras câteva repere teoretice, dar și practice notabile.
Prima parte a volumului „Puterea regretului” explorează importanța generală a regretului. Pe scurt, el ne face pur și simplu mai umani și mai buni. Iar cei care nu simt cu adevărat niciun regret sunt cei care suferă de fapt de boli psihice și neurologice (așa cum o dovedesc studiile făcute pe indivizi cu leziuni cerebrale). Peste 82% dintre cei intervievați în studiul cu peste 4000 de persoane au identificat cel puțin un regret în viața lor. De fapt, e probabil să ne regretăm chiar și până la 30% dintre deciziile pe care le luăm doar într-o săptămână, conform unui studiu din 2016 și nu e neapărat ceva rău sau surprinzător, dintr-un anumite punct de vedere.
Suntem echipați biologic și psihologic să trăim regretul prin două capacități esențiale: cea de a călători mental în trecut și în viitor (de a ne extinde conștiința) și cea de a construi povești despre ceva ce nu s-a întâmplat. Mai precis e vorba de capacitatea de a construi un scenariu contrafactual (o alternativă la ce am fi putut face într-un anumit moment, imaginându-ne alte consecințe decât cele întâmplate), în urma căruia comparăm un prezent actual cu un prezent speculativ, autoresponsabilizându-ne(responsabilitatea noastră joacă un rol esențial și deosebește regretul de dezamăgire- putem să fim dezamăgiți de faptul că a început ploaia când am fi dorit să ieșim la plajă, dar vom regreta faptul că nu am plecat cu o zi mai devreme într-un weekend pe litoral). Într-o formă mai pretențioasă de a discuta despre optimism și pesimism, conform lui Daniel H. Pink ne folosim de această abilitate a gândirii contrafactuale în două moduri –ascendent și descendent.
În gândirea contrafactuală ascendentă, adică în acele fraze care încep cu : De-aș fi… (făcut X, ales Y), proiectăm ce am fi putut face ca lucrurile să meargă mai bine, în vreme ce în varianta descendentă, adică în acele fraze care încep cu: cel puțin… sau măcar…(am X, lucrurile stau în X fel) proiectăm cum lucrurile ar fi putut merge mai rău și identificăm valoarea pe care o deținem. În varianta ascendentă prezentul actual pare mai rău decât prezentul alternativ, în varianta descendentă ne consolăm cu ceea ce avem totuși în prezentul actual. În practică folosim ambele tipuri de gândire, dar desigur că acel contrafactual ascendent dă naștere mai pregnant regretelor. Pink explorează apoi concret beneficiile, modul în care regretul ne ajută să devenim mai buni: ne îmbunătățește deciziile (experiențele negative ne fac mai prudenți, ne impulsionează să adunăm apoi mai multe informații înainte de a exprima o opțiune), ne sporește eficiența (prin aprofundarea străduinței) și ne adâncește semnificația vieții (ne invită să ne revizuim obiectivele de viață). Adoptând o perspectivă cognitivistă, Daniel Pink ne amintește că sentimentul regretului poate deveni util pentru gândirea noastră care, ulterior, va duce la o acțiune mai bună. Astfel, el nu e ceva de evitat, ignorat, suprimat, dar nici ceva căruia să i ne predăm în buclă, ci e o rotiță utilă atunci când e integrată într-un angrenaj mai larg.
În a doua parte a cărții „Puterea regretului”, Pink pornește de la studiile făcute asupra regretului în ultimii 50 de ani (nu foarte multe de altfel), culminând cu American Regret Project pentru a analiza mai îndeaproape structura acestei experiențe. În miezul regretului stă o ignorare a unei oportunități sau a unei obligații (mai frecvent și mai dureros un eșec de oportunitate). Deși ar putea fi clasificate în multe feluri, Daniel Pink identifică patru regrete importante, pornind de la nevoile care le întemeiază și urmărind lecțiile pe care ni le pot da. Astfel, Pink identifică regrete de fundație care se bazează pe nevoia noastră de stabilitate. Ele se nasc din eșecul de anticipație și conștiinciozitate (sau, metaforic privind, e vorba de alegerea căii greierului, din fabula „Greierele și furnica” – greierul care a stat toată vara și a cântat și iarna a murit de foame, în timp ce furnica a strâns pentru zile grele). Ele presupun o supraevaluare a prezentului și o subevaluare a viitorului. Printre exemplele care ilustrează acest tip de regret: a dedica prea puțin timp școlii, a cheltui excesiv, a nu te îngriji de propria sănătate.
Al doilea tip de regret este regretul de îndrăzneală, născut din nevoia noastră de dezvoltare și evoluție. Aici vorbim de eșecul de a ne asuma riscuri. Important de menționat este faptul că regretele de inacțiune sunt mai durabile și mai mari decât cele de acțiune. Regretăm mai degrabă că nu ne-am asumat un risc (pentru că asta lasă în aer multe speculații și consecințe potențiale abstracte) decât atunci când ni l-am asumat și știm ce ni s-a întâmplat, consecințele au fost specifice. Sfera acestor regrete este largă, fie că vorbim de dragoste, de muncă sau de călătorii.
Al treilea tip inventariat de Daniel Pink este regretul moral, fundat pe nevoia noastră de bunătate. Cel mai rar tip de regret dar poate cel mai dureros, acesta se referă la vătămarea altora, infidelitatea, lipsa de loialitate sau profanarea (pentru a înțelege mai bine subtipul regretului moral, Pink apelează la o carte provocatoare, recent tradusă și în limba română, semnată de Jonathan Haidt: „Mintea moralistă”).
Ultimul, dar nu cel din urmă regret este cel de conectare, fundat pe nevoia de iubire, un regret derivat din relațiile rupte sau incomplete/căzute în derivă (mult mai greu de reparat, obstrucționate de sentimentul de stânjeneală pe care îl nasc, atunci când pur și simplu o relație se răcește și pierdem legătura cu o anumită persoană).
În partea a treia, Pink propune mijloace de valorificare și operaționalizare a regretelor. În această parte, autorul explorează mesajul din titlu. Regretele de acțiune pot fi anulate (de pildă, compensând o acțiune greșită prin a ne cere iertare dacă e vorba de un regret moral sau prin muncă suplimentară dacă e vorba de un regret de fundație) sau măcar recadrate (folosind gândirea contrafactuală descendentă: cel puțin am X). Pentru regretele de inacțiune, dar și pentru alte tipuri de regret, putem folosi strategia dezvăluirii (atunci când vorbim sau scriem despre noi, reducem povara emoției negative), a compasiunii de sine (să ne tratăm așa cum i-am trata pe alții într-o situație similară) și a distanțării de sine (de pildă, am putea să vorbim despre noi la persoana a treia, să ne imaginăm cum ar arăta lucrurile peste 10 ani). Alte tehnici inedite propuse de Pink, contraintuitive, dar provocatoare sunt: un club al regretului (să formăm grupuri în care oamenii își explorează regretele), un CV al eșecurilor, participarea la sondajul World Regret Survey. Nu în ultimul rând, Daniel Pink ne amintește că regretul nu funcționează doar retrospectiv (atunci când ne uităm în trecut pentru a ne analiza greșelile) ci și prospectiv (atunci când ne gândim dacă vom regreta dacă facem/nu facem o anumită acțiune). În această zonă, pentru a nu risca să paralizăm decizia, să căutăm nesănătos mereu o opțiune maximalistă, Pink ne propune să dezvoltăm un cadru de optimizare a reducerii regretului și să fim atenți doar la acele decizii care intră sub incidența celor 4 regrete fundamentale inventariate anterior.
Deși nu are nici 250 de pagini, volumul „Puterea regretului” scris de Daniel Pink este credibil (și o prelungire a unui studiu riguros realizat de autor, în mai mulți ani) și plin de idei utile. Printre atâtea lucruri pe care inevitabil le veți regreta și le veți putea reașeza pe coordonate constructive, înclin să cred că lectura lui Daniel Pink nu va fi unul dintre ele.
Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.
„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”
Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.
