LIBfest august 2023 – Recomandări de lectură de la editori și artiști

În luna august a avut loc unul dintre cele mai importante evenimente pentru noi, librarii, dar și pentru cititorii care au ales ca printre festivalurile de muzică din vara aceasta să adauge pe listă și unul în care versurile sunt de asemenea prezente, dar așezate între coperți de carte. Brașovul stă în topul destinațiilor preferate din țară și, se pare, nici cărților nu le displace aerul de munte, cu zile călduroase și seri în care răcoarea e binevenită. LIBfest, târgul de cArte și experiențe culturale, s-a desfășurat în perioada 3-6 august la Brașov și a adus cu el peste 100 de edituri și producători de jocuri, accesorii și cadouri.

LIBfest august 2023 - Recomandări de lectură de la editori și artiști

Anul acesta a bifat cel de-al 26-lea târg de carte organizat în cadrul grupului de firme Libris, alături de cele mai importante edituri, cu ai lor editori. Tot de atâtea ediții, cititorii din Brașov și nu numai pornesc în căutare de noutăți, bestsellere și reduceri la cele mai iubite cărți. Experiența le vine în ajutor tuturor librarilor și editorilor atunci când aleg titlurile și produsele care să îi însoțească la standuri, cu scopul de a face din LIBfest locul în care fiecare carte are cititorul ei. Un târg de carte rămâne unul dintre punctele preferate de întâlnire dintre două personaje predestinate, anume cartea și cititorul, însă întrebările „Cum găsești lectura perfectă? De unde începi? Care este procesul și drumul până la ea?” este ușor de pus și, pentru editori, librari și veterani într-ale cititului, la fel de ușor de elucidat. O parte importantă în procesul de alegere a lecturilor sunt recomandările, iar acestea pot purta insignele autorilor, ale celor care activează în domeniul literar sau ale cititorilor pasionați, deținători de biblioteci impresionante. Experiențele culturale nu sunt doar despre cărți, ci și despre muzică, iar prietenii din Asociația Libris Cultural au adus, ca în fiecare an, trupe și soliști care au încheiat fiecare seară de târg cu o serie de concerte. LIBfest este locul perfect în care toți acești iubitori ai literaturii se întâlnesc, iar noi am avut bucuria să stăm de vorbă cu o parte din artiștii și editorii care au petrecut cu noi patru zile de târg. Poveștile au dus inevitabil și către recomandări de cărți și suntem nerăbdători să le împărtășim și cu tine, dragul nostru cititor. Așadar, te lăsăm cu cele mai frumoase titluri, de citit și recitit atunci când lista de lecturi cere completări.

După cum îți povesteam mai devreme, fiecare seară s-a încheiat cu un spectacol susținut de unii dintre artiștii noștri preferați, ale căror melodii ne-au adus și mai aproape de sentimentul unic și vibrant al unui festival. Seara de joi și-a pus semnul de carte la apusul soarelui și a dat drumul la jukebox cu melodiile celor de la Fără Zahăr. Bobi Dumitraș nu a părăsit scena Brașovului până nu ne-a lăsat recomandarea sa de carte, anume Noaptea plec, noaptea mă-ntorc de Florin Lăzărescu. Titlul de față este o radiografie completă a unei generații și relatează lucrurile mărunte, ușor dramatice, trăite într-o viață modestă, a oamenilor care rămân deseori neobservați. Un roman cu care pot empatiza mulți dintre cititori, un roman al oamenilor simpli, cu griji și bucurii obișnuite, care trăiesc o viață obișnuită, într-o lume obișnuită și totuși atât de îndepărtată de banal. Introspecția se regăsește și în cartea recomandată de Bobo Burlăcianu, cealaltă jumătate a trupei Fără Zahăr. Acesta îți propune o lectură de la rafturile de dezvoltare personală. Privind înăuntru de Petronela Rotar este lectura de pus în wishlist, o carte dedicată drumeților aflați pe calea vindecării, așa cum autoarea îl descrie, un îndrumar pentru aceia care au avut trauma drept partener de viață și care caută acum împăcarea și binele într-o existență zbuciumată. 

Prima seară de târg a continuat cu un concert susținut de Ada Milea, Cristi Rigman, Anca Hanu și Bobo Burlăcianu și ale lor recomandări de lectură. Pasiunea muzicienilor se transpune și în bibliotecă, iar sensibilitatea Adei Milea se resimte în propunerile sale. Aritmetica sunetelor este cartea de care ne vorbește, o lucrare în care autoarea, Ana-Maria Rusu, oferă cititorilor o imagine mai profundă și diferită asupra muzicii. Cristi Rigman ne conduce încet către raftul autoarei Elif Shafak și ne recomandă cartea Cele patruzeci de legi ale iubirii. Un roman de dragoste, care punctează cu subtilitate diferențele dintre religie și spiritualitate, dintre datorie și iubire, aducând la iveală forța eliberatoare a celei din urmă. Tot despre dragoste se pare că citește și îndrăgita Anca Hanu, însă sub forma unui roman tulburător. Recomandarea solistei se găsește și ea la raftul cărților ajunse în topuri în decursul anilor și poartă titlul Copiii de pe Volga de Guzel Iahina. O carte care stă la granița dintre basm și teroare, o parabolă a lumii unde se descrie caracterul minor al vieții de la țară și măreția istoriei universale.

Alina Manole ne-a adus Luna pătrată în Piața Sfatului, în cea de-a treia zi de LIBfest și odată cu ea și o recomandare prețioasă de carte. Eleganța ariciului de Muriel Barbery este cartea de care ne-a vorbit și credem că este un must-read pentru cititorii gânditori, visători, pentru cei cu suflet de artist. Cartea de față este despre paradigme și lecții de viață, unde s-au pus la aceeași masă umorul, tandrețea și filosofia pentru a scoate la iveală tristeți, bucurii, râsete și mai ales tăceri. 

Când versurile îi sunt parcă rupte din volumele de poezii, este clar că și recomandările sale de carte au tot aceeași putere. Irina Rimes ne-a lăsat și ea recomandările ei de lectură și trebuie să îți mărturisim că, deloc surprinzător, toate cele trei sunt adevărate capodopere care nu ar trebui să lipsească din biblioteca nimănui. Un veac de singurătate de Gabriel García Márquez este printre preferatele Irinei, un clasic care explorează teme precum timpul, izolarea, destinul și ciclurile repetate ale istoriei. Cea de-a doua recomandare este o carte deosebit de importantă în literatură pentru că dincolo de aspectul său narativ, Însemnări din subterană de F.M. Dostoievski invită la o contemplare filosofică a naturii umane. Cartea abordează întrebări fundamentale despre sensul vieții, moralitate, responsabilitate și consecințele acțiunilor umane. Romanul nu oferă răspunsuri simple, ci în schimb încurajează cititorul să se angajeze într-o călătorie interioară pentru a explora aceste dileme în contextul propriei experiențe. 1984 se află și ea în top 3 alegeri din biblioteca artistei. Distopia lui George Orwell este o operă literară profundă și provocatoare, care explorează subtilele nuanțe ale puterii, controlului social și lupta individului pentru autonomie într-o lume supravegheată. Recomandările Irinei Rimes nu ne-au surprins pentru că un suflet atât de profund poate citi doar cărți asemenea. Ne bucurăm să le împărtășim cu tine și sperăm să-și facă loc în biblioteca ta.

Recomandările nu se opresc aici pentru că un târg de carte are rezervele sale, iar editorii care ne-au fost alături în cele 4 zile ne-au ajutat să le găsim. Prietenii de la Curtea Veche Publishing ne-au mărturisit că într-o lume zbuciumată este important să avem la îndemână un ghid pentru fericire, încredere și succes, așa că recomandarea din partea lor este cartea Deficit și Câștig de Benjamin Hardy și Dan Sullivan. Cei de la Grupul Editorial Trei își doresc să afli răspunsul la întrebarea „De ce îmbătrânim și cum să nu o mai facem?”, așa că îți lasă drept recomandare de lectură cartea Lifespan de David A. Sinclair. Editura Niculescu propune o activitate în familie și adaugă pe listă Arta pentru copii și părinți de Heather Alexander și te invită să explorezi frumusețea lumii în care trăim, cu filtrul cunoscătorului de artă. Și pentru că romanele nu pot fi trecute cu vederea, de la aceeași editură, o altă recomandare este Cealaltă soră Bennet de Janice Hadlow, o poveste potrivită fanilor Jane Austen. Prietenii de la editura Bookzone îți dau întâlnire la raftul de literatură universală și îți recomandă Cât timp înfloresc lămâii de Zoulfa Katouh, un volum scris din durere, iubire, vinovăție, suferințe, vise și speranțe. Pentru cei romantici și cu o afinitate pentru cărțile erotice, cei de la editură recomandă seria Culpables. Editorii Nemira ne aduc pe căile presărate cu dezastre ale istoriei și ne oferă drept recomandare Fiica de la Auschwitz de Tova Friedman și Malcolm Brabant, carte care nu necesită niciun fel de introducere. Prietenii de la RAO adaugă romanul Tandrețe de Alison MacLeod la lista de recomandări, o poveste istorică despre cenzură, senzualitate și puterea ficțiunii. Cei de la editura Tritonic te conduc la raftul de memorii și jurnale și îți povestesc despre romanul (semi)epistolar Tatăl meu, Iosif de Răzvan Niță-Lupu, un volum a cărui acțiune se petrece în a doua jumătate a anilor ‘70, în care un grup de tineri relatează experiența opunerii împotriva regimului comunist. Din partea editurii Atman îți transmitem recomandarea titlului Pisica lui Dalai Lama, o serie care va aduce un zâmbet pe chipul cititorului pornit în urmărirea vieții micului spion care observă fluxul constant de întâlniri private dintre Sfinția Sa și diverse persoane, de la celebrități, la filantropi și autori motivaționali. Mini-cititorii au prietenii lor, iar de data aceasta, aceștia pare că sunt cei de la editura DPH pentru că printre recomandările de beletristică, memorii și cărți de dezvoltare personală și profesională, s-au decis să se adreseze celor mici cu o carte îndrăgită de micuți și anume Iubim să călătorim. Ema și Eric descoperă România de Ioana Chicet-Macoveiciuc și Lavinia Trifan. Crime Scene Press face schimbarea de decor și îți recomandă un thriller. O casă mortală de Måns Nilsson și Anders De La Motte este primul roman al seriei Crimele din Osterlen. Rămânem la raftul cărților thriller pentru că recomandarea celor de la Corint se găsește tot aici și poartă titlul Dispariția lui Molly Clarke de Wendy Walker, un roman despre încercările disperate ale unei fiice de a-și găsi mama înainte de a fi prea târziu. Prietenii de la Seneca lansează Provocarea stoică de William B. Irvine și îți oferă cartea care să te ajute să dobândești calmul, puterea și reziliența. Cei de la Polirom ne prezintă o altă carte de pus în lista de must-read a autoarei Elif Shafak și anume volumul 10 minute și 38 de secunde în lumea asta stranie, o relatare tulburătoare a faptelor care se petrec înainte de moarte. Încheiem lista într-un mod vesel și colorat, cu o carte dedicată celor mici, recomandată de prietenii de la Grupul Editorial Art, mai precis din colecția celor de la Arthur, Borcanul cu lumină al Lisei Thompson aduce povestea despre imaginație și puterea de a face lumină în întuneric.

Mulțumim că ai stat alături de noi, dragul nostru cititor! Titlurile sunt de găsit pe libris.ro și sperăm că în curând și în biblioteca ta. Așteptăm și recomandările tale pe blog și suntem deosebit de curioși să aflăm care dintre aceste cărți au ajuns pe raftul de sus al listei tale. Lecturi plăcute și până data viitoare, să ne citim cu bine!

Articol realizat de Iulia Totoianu pentru libris.ro.
Vezi alte articole scrise de acest autor: Iulia Totoianu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *