Ne știi, suntem etern iubitori ai cărților, însă pe lângă afinitățile literare, de multe ori alegem lecturi scurte despre astre, literare și ele. Și pentru că nicio pasiune nu trebuie lăsată neîmplinită, ne-am apucat de citit…în stele și de pus pe hârtie recomandări pentru fiecare zodie în parte, în funcție de horoscopul lunii decembrie.

Horoscopul Literar al Lunii Decembrie 2023

Îți mărturisim că nu suntem experți, ci doar pasionați și jucăuși, așa că te invităm să citești despre semnul tău zodiacal cu îngăduință și umor.

Săgetător

22 noiembrie – 21 decembrie

Decembrie începe cu zurgălăi pentru cititorii din zodia Săgetător. Ai multe lucruri de făcut, iar energia ta e direct proporțională cu lista de to do. Energie asta debordantă luminează de la depărtare, asemeni unei ghirlande de luminițe pe care te pregătești să o pui în brad încă de pe 1. Cei din jurul tău îți simt buna dispoziție și îți caută compania, lucru care te bucură. Intri în sezonul sărbătorilor cu dorința de a petrece cât mai mult timp alături de cei dragi, iar sentimentul este reciproc. Te așteaptă un decembrie plin de povești frumoase, la propriu și la figurat, dar să nu uităm nici de celelalte prietene care așteaptă să fie și ele scoase la socializare și anume cărțile. TBR-ul tău e lung, dar la fel sunt și serile de iarnă, așa că pe lista de citit în decembrie, astrele îți așază titlul Grand Hotel Europa de Ilja Leonard Pfeijffer de la editura Nemira, ale cărui personaje merită scoase din bibliotecă.

Capricorn

22 decembrie – 19 ianuarie

Spiritul Crăciunului face „victime” încă din primele zile ale lunii și printre cititorii din zodia Capricorn. Decembrie nu începe cu „de ce?”, ci cu întrebarea „când facem bradul?”. Ești în febra cumpărăturilor, însă nu pentru propriul răsfăț, ci pentru al celorlalți, chiar dacă persoanele dragi ar ieși mai degrabă cu Grinch la o cafea decât să vină să te ajute la pus globuri. Dorința de a dărui se simte din ce în ce mai puternic, așa că te apuci de făcut liste și comenzi, ca să fii pregătit(ă). În plus, un declutter își cere și el rândul. Așa că este un moment bun și pentru câteva donații de lucrușoare care nu-ți mai servesc. De altfel, poți folosi eliberarea spațiului ca argument pentru câteva cărți noi de pus în bibliotecă. Printre titlurile care ar avea loc pe raft se numără și Crima din Orient Express de Agatha Christie (editura Litera), o recomandare din partea astrelor literare, care deși aparține categoriei cărților polițiste, este unul dintre titlurile de citit în sezonul rece.

Vărsător

20 ianuarie – 19 februarie

Pentru cititorii din zodia Vărsător, decembrie este luna călătoriilor. Plănuiești de mult o escapadă și dacă încă nu s-a concluzionat, fii atent(ă) la semne pentru că ultima lună din an va bifa și asta de pe listă. Câteva călătorii vei avea și în zona sentimentală pentru că apropierea sărbătorilor te îmbie la o conexiune mai puternică cu cei dragi. Lucrezi la a aduce relațiile la un alt nivel, iar o bună parte din energia ta se va îndrepta către acest scop. Pui pe primul plan familia și prietenii, dar nu te îndepărtezi nici de la propria persoană sau de la hobby-urile care îți aduc liniște. Semn bun pentru biblioteca ta, mai ales că astrele literare prevăd lecturarea titlului Ghidul familiei imperfecte de Nedra Glover Tawwab (editura Bookzone) în luna în curs.

Pești

20 februarie – 20 martie

Decembrie este și pentru cititorii din zodia Pești un milestone important. Simți să furi puțin startul noului an pentru că în calendarul tău intern 2023 s-a finalizat deja. Te simți revigorat, cu forțe proaspete și pare că stresul acumulat în ultima perioadă s-a diminuat și el considerabil. Te scalzi în ape line și călduțe, ca într-o baie cu spumă și săruri cu aromă de lavandă, iar singura ta grijă pare să fie legată de lectura de vacanță. Pentru că deja ai depășit mintal finalul anului, cu ale lui sărbători, recomandarea astrelor literare vine cu un titlu de carte care să respecte totuși tematica lunii decembrie, dar care să iasă și puțin din tipar. Un altfel de Crăciun de John Grisham, de la editura Rao, se potrivește perfect descrierii și, cine știe, poate cu ocazia aceasta, redescoperi spiritul Crăciunului sub altă formă.

Berbec

21 martie – 20 aprilie

În luna decembrie planetele par să se alinieze armonios pentru cititorii din zodia Berbec, la fel ca globurile dintr-un brad făcut cu instrucțiuni clare, fără aglomerări sau cu alăturări de culori nepotrivite. Este posibil să ai un moment de „aha!” când cineva îți spune că ai un noroc nemaipomenit, dar tu o să fii probabil prea ocupat(ă) să-ți împingi limitele și să fii pionier într-un teritoriu nou. Acesta ar putea fi un moment potrivit pentru a pune în practică proiecte amânate sau pentru a aborda noi provocări, însă nu uita de răsplata care e necesară după orice zi în care cotele de productivitate sunt la înălțime. Pentru un cititor atât de productiv ca tine, în serile de decembrie ar trebui să construiești cazemate de cărți și să te afunzi în lecturi precum Borges și eu. O întâlnire de Jay Parini, o noutate de la editura Humanitas.

Taur

21 aprilie – 20 mai

În ultima lună din an cititorii din zodia Taur își dedică timp finalizării proiectelor care să le aducă beneficiile cuvenite. În această perioadă s-ar putea să simți o creștere a stabilității în viața ta, preocupările legate de securitatea materială pot fi accentuate, iar timpul de lectură să fie alocat cărților de la raftul business. Este posibil să te concentrezi mai mult asupra planificării financiare și a obiectivelor legate de carieră, însă este important să fii atent la echilibrul dintre muncă și nevoile personale. În timp ce te concentrezi asupra carierei, asigură-te că îți rezervi timp pentru odihnă și relaxare, iar aici intervin, evident, astrele literare cu o recomandare de milioane (că tot îți dorești creștere financiară). Titlul Pur si simplu continuă să cumperi de Nick Maggiulli de la editura Publica, deși aparent în antiteză cu scopul tău, îți va oferi niște sfaturi de care să te folosești pe termen lung.

Gemeni

21 mai – 21 iunie

Cititorii din zodia Gemeni încheie anul fără regrete. În această perioadă, s-ar putea să simți o dorință puternică de a comunica și de a-ți exprima ideile, așa cum poate te-ai temut să o faci de-a lungul anului. Este posibil să te implici în discuții interesante și să cauți modalități de a-ți îmbunătăți abilitățile de comunicare, cu scopul de a dobândi arta conversației. Poate fi o perioadă potrivită pentru a-ți extinde cercul de prieteni sau pentru a participa la evenimente sociale, dar asigură-te că îți gestionezi echilibrat energia. Este important să eviți supraîncărcarea și să acorzi atenție nevoilor tale personale, care în fiecare seară vor fi axate pe o lectură. Astrele literare sunt pe poziții și îți pun în casa recomandărilor titlul De vorbă cu străinii. Cum să stabilim conexiuni cu ceilalți de Joe Keohane (editura Litera).

Rac

22 iunie – 22 iulie

În luna decembrie, cititorii din zodia Rac vor străluci mai tare decât beculețele de pe bradul de Crăciun. Ai poftă de festivități și de căldură umană, iar astrele îți pregătesc câteva surprize în acest sens. Se prea poate să găzduiești niște musafiri a căror vizită nu era așteptată, însă gândul că îți poți petrece pre-Crăciunul în compania oamenilor dragi pe care nu i-ai mai văzut de mult, te bucură. Ești în centrul atenției, ai glumele la tine și pentru prima dată în multe luni te simți confortabil să te deschizi sufletește. Astrele literare știu că la finalul zilei, când toate luminile se sting, una va rămâne deschisă și anume cea de pe noptiera ta pentru că în perioade atât de aglomerate din punct de vedere social ai nevoie să îți petreci puțin timp în compania cărților. Nu-i ușor să fugi de fericire de Laura Frunză de la editura Trei este lectura perfectă pentru tine.

Leu

23 iulie – 22 august

În luna decembrie, leul își împodobește bradul cu globuri în formă de inimioare. Știi foarte bine că începe sezonul Reading&Chill, așa că faci tot posibilul să nu rămâi doar tu sub pătura pufoasă așezată pe canapea în fiecare seară. Ești în căutarea iubirii prin oraș, prin conversații și prin bibliotecă, așa că ai câte un semn pregătit pentru fiecare întâlnire care iese ca la carte. Agenda pare din de în ce mai aglomerată în decembrie, însă astrele literare te asigură că cel puțin la secțiunea de beletristică o să găsești exact ceea ce cauți din prima și îți lasă drept recomandare titlul Un ultim dar de Crăciun de Emily Stone, apărut la editura Nemira.

Fecioară

23 august – 21 septembrie

Fiecare club de lectură are cititorii lui mai puțin încântați de următoarea carte. În decembrie Fecioarele adoptă acest rol în legătură cu următorul capitol din 2023. Ai trecut de partea lui Grinch și poate că tinzi să nu te prea înghesui la petrecerile de Crăciun. Entuziasmul tău pentru sărbători pare să crească invers proporțional cu teancul de pe noptieră, însă îți asumi, cel puțin pentru prima parte a lunii, această poziție. Ești determinat(ă) să îți concentrezi atenția pe a bifa toate punctele de pe lista de rezoluții de la începutul anului, urmând ca abia apoi să găsești spiritul Crăciunului ascuns pe undeva prin bibliotecă. Astrele îți luminează calea către el și te duc direct la țintă cu titlul Zile de Crăciun de Jeanette Winterson, de la editura Humanitas.

Balanță

22 septembrie – 22 octombrie

Finalul anului vine pentru cititorii din zodia Balanță cu multe decizii de luat. 2023 este la ultimul capitol, iar tu simți că a venit momentul să îl închei cu ceva schimbări. Ai fost destul de consecvent(ă) în multe aspecte, iar acum, în cel de-al 12-lea ceas te gândești să pui semnul în altă carte. Fie că schimbările vor apărea la nivel personal sau profesional, deciziile sunt conștiente și pline de curaj, gândite și regândite, așa cum îți este, de altfel, specific. Lasă grijile care încep cu „Oare am ales bine?” pentru cele legate de cadourile celor dragi și bucură-te de ce îți rezervă viitorul. Totuși, ești balanță, nu poți scăpa așa ușor cu certitudinile. Astrele se asigură să te scape de o alegere, anume de cea a lecturii pe luna decembrie și îți lasă drept recomandare Îndrăgostit de lume de Yongey Mingyur Rinpoche și Helen Tworkov de la editura Humanitas, o carte despre schimbări și alegeri dificile.

Scorpion

23 octombrie – 21 noiembrie

Decembrie vine pentru cititorii din zodia Scorpion cu tot felul de pregătiri. În loc să faci bradul, tu faci calcule, cântărești, analizezi, iar treaba asta nu este tocmai în spiritul Crăciunului. Simți să fii mai atent la deciziile pe care le iei și la ce îți propui să faci în anul care urmează și se prea poate să pierzi din vedere luminițele de sărbătoare care îți fac cu ochiul pe oriunde mergi. Încearcă să te relaxezi și să lași organizarea pentru luna ianuarie. Bucură-te de sfârșitul lui 2023 așa cum se cuvine, cu momente de relaxare și cărți bune. Totuși, dacă simți să nu te lași pe tânjeală la orele de lectură, astrele literare îți lasă la raft exact ceea ce ai nevoie: Lecții, romanul lui Ian McEwan, apărut la editura Polirom, o cronică a epocii noastre – o meditație remarcabilă despre istorie și umanitate prin prisma vieții unui singur om.

Articol apărut în Gazeta Libris, numărul 25, decembrie 2023. Gazeta Libris se distribuie gratuit în colete.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *