Mihaela Noroc a călătorit în peste 100 de țări, în ultimii zece ani, fotografiind femei din toate mediile sociale. Demersul tinerei românce a devenit faimos în întreaga lume și s-a transformat într-o carte de succes publicată în mai multe limbi. Proiectul său, „Atlasul frumuseții“, este un fenomen global, prezent în cele mai prestigioase publicații ale lumii precum și în expoziții spectaculoase.
Bestsellerul „Atlasul frumuseții. Femeile lumii în 500 de portrete”, o colecție impresionantă de portrete și povești, o pledoarie pentru demnitate, diversitate, autenticitate și mai ales pentru puterea de a accepta și descoperi frumusețea din noi, a apărut la Humanitas și a fost tradusă în șase limbi.
După ce a devenit mamă în 2018, Mihaela s-a simțit motivată să-și inspire fiica și a început un nou proiect, în paralel cu Atlasul frumuseții. Astfel s-a născut o nouă carte, „Lumea fetelor. Portrete și povești din jurul pământului”. Însoțită adesea de fiica ei Natalia, Mihaela a fotografiat fete din medii și culturi diferite, în dorința de a arăta că fiecare dintre ele posedă calități unice.
Ioana Zenaida Rotariu: Te-a întrebat cineva, vreodată, dacă numele tău de familie, Noroc, chiar ți-a adus noroc? Au fost momente când te-ai simțit norocoasă sau privilegiată sau ai luat în vreo situație acest nume ca pe un fel de talisman simbolic pe care l-ai purtat de-a lungul lumii, în toate țările pe care le-ai vizitat?
Mihaela Noroc: Dacă stau să mă gândesc, numele meu de familie a atras întotdeauna atenția. Când eram mică, nu mă bucuram prea mult de el, căci colegii de școală glumeau tot timpul pe seama lui. Apoi, când am devenit fotograf, mulți m-au întrebat dacă nu cumva e un pseudonim. Ideea e că de cele mai multe ori m-a ajutat să nu trec neobservată. Nu știu dacă numele, în sine, mi-a purtat noroc, dar în general mă consider o persoană foarte norocoasă.
În ultima vreme, mai interesantă, însă, e povestea numelui meu mic, Mihaela. De când am ajuns cunoscută în străinătate, a fost, cred, pronunțat în zeci de feluri diferite, unele mai amuzante ca altele.
Ioana Zenaida Rotariu: Dacă ai face un exercițiu de imaginație și, să zicem, nu ai fi fost fotograf, ce ar fi fost Mihaela Noroc astăzi?
Mihaela Noroc: Probabil aș fi lucrat în producția de televiziune. E un domeniu în care am lucrat în timpul facultății și imediat după aceea. Dar sinceră să fiu, cred că orice aș fi făcut, ar fi fost fără prea mare succes. Există oameni polivalenți, care se descurcă de minune în orice ramură de activitate. Eu însă, pînă să descopăr fotografia, am fost o persoană mai degrabă mediocră în mai toate domeniile cu care am avut tengență. Nici ca fotograf nu am excelat, până când nu am găsit nișa mea, drumul care mi se potrivește.
Ioana Zenaida Rotariu: Cât de mult s-a schimbat de-a lungul timpului și pe parcursul călătoriilor prin lume ideea ta despre cartea Atlasul frumuseții? Mai bine spus, în ce fel a prins contur acest obiect, cartea ta de fotografii și povești dedicate femeilor?
Mihaela Noroc: Pentru mine Atlasul frumuseții e mai mult decât o carte. E un proiect la care vreau să lucrez toată viața și care să se traducă în noi cărți (anul viitor doresc să public a doua parte a volumului Atlasul Frumuseții), în noi expoziții și în noi călătorii prin lume. Atlasul frumuseții e un proiect pe termen foarte lung care se schimbă de la an la an, pe care încerc să-l reinventez tot timpul, un proiect care evoluează odată cu mine.
Ioana Zenaida Rotariu: Cu un simplu search pe Google descoperim că ești autoare a unei cărți bestseller. Acum voi fi eu vocea tuturor scriitorilor, care poate se întreabă și ei cum e senzația asta, cum e să fii autor de bestseller, în topul vânzărilor, în direct la Oprah în emisiune și de curând speaker la conferințe în cadrul celor mai prestigioase universități din lume, Yale și Oxford. Ți se întâmplă să ai senzația de irealitate, de vis pe care îl trăiești, atunci când îți dai seama cât de multe lucruri ai realizat?
Mihaela Noroc: Se întâmplă uneori să am senzația că trăiesc un vis. Dar aceste momente sunt scurte, pentru că imediat trebuie să revin cu picioarele pe pământ și să merg mai departe. Trăim într-o lume extrem de complexă și schimbătoare, iar succesul e trecător. Pentru mine, succesul în sine, așa cum e el înțeles în mod tradițional, nu e ceva atrăgător. Nu-mi place să fiu recunoscută pe stradă sau admirată, sunt mai degrabă o persoană care nu vrea să iasă în evidență.
Însă iubesc enorm de mult să lucrez la proiectul meu, iar continuarea lui depinde de succesul pe care îl are. Atlasul Frumuseții e un proiect extrem de scump, pentru că înseamnă călătorii ample în toate colțurile lumii. De aceea, mai mult decât orice, expunerea înseamnă pentru mine oportunitatea de a găsi finanțări și de a merge mai departe, nu o realizare în sine.
Ioana Zenaida Rotariu: În 2017 The Atlas of Beauty: Women of the World in 500 Portraits apare pentru prima dată în limba engleză și, în același an, se lansează și varianta în română – Atlasul frumuseții. Femeile lumii în 500 de portrete la editura Humanitas, cu o traducere semnată de Andreea Niță și Iulia Vladimirov. În 2018 urmează un articol publicat de CNN despre cartea ta, iar de acolo prezența ta, conectată cu apariția acestei cărți-fenomen, am putea spune, capătă din ce în ce mai multă vizibilitate și adună cititori și cititoare din toate colțurile lumii. Cum a fost să vezi că această carte apare în engleză și ajunge la un public atât de larg, probabil se regăsește și acum, în momentul în care noi avem acest interviu, în mâinile și în casele unor femei la care nici nu te-ai gândit că se va afla vreodată, mai ales atunci când ai început proiectul. Simți că ți s-a îndeplinit dorința, aceea de a fi alături de femei, într-o formă sau alta, și de a le ajuta să se perceapă cu mai multă blândețe și încredere?
Mihaela Noroc: Sunt două lucruri care îmi plac enorm la Atlasul frumuseții. Cronologic vorbind, mai întâi e vorba de lucrul la proiect, momentul în care fac acele fotografii. Apoi e vorba de momentul când munca mea ajunge la public, în format fizic. Iar munca mea ajunge la public în format fizic fie prin cărți, fie prin expoziții.
Ca să răspund la întrebare, da, mă bucur enorm să primesc feedback de la oameni care îmi spun că Atlasul Frumuseții, sub forma unei cărți sau unei expoziții, le-a schimbat viața, în bine. Iar asta mă motivează să continui, pentru că știu că mai sunt multe povești care așteaptă să fie descoperite și să inspire.
Ioana Zenaida Rotariu: Într-un interviu acordat în 2023 afirmi faptul că „Eu vorbesc despre o frumusețe alternativă, una care se referă la partea sufletească, una care înseamnă toate calitățile omului”. Cred că o dezbatere despre frumusețe ar fi foarte lungă în zilele noastre, mai ales că acest concept a ajuns să fie perceput mai mult prin ceea ce ne spun alții că este frumos sau când frumos este ceva ce are o dimensiune unanim acceptată, însă care ne este indusă, ne este sugerată, nu este o frumusețe pe care noi înșine, singuri, așa ca tine, și de capul nostru, tot ca tine, alegem să mergem să o căutăm și să o descoperim, să o vedem cu ochii noștri. Cât de mare este provocarea pentru tine astăzi, în aceste condiții, de a surprinde prin lentila aparatului frumusețea aceasta a diversității, alternativă, cum bine o numești, și de a încerca să le-o arăți și altora?
Mihaela Noroc: E fără îndoială complicat. Dar eu nu am încercat niciodată să fac revoluții, ci pași mici. Proiectul meu nu a exclus niciodată frumusețea convențională, ci a îmbinat-o cu cea alternativă, în ideea de a-i face pe oameni să înțeleagă mai ușor cât de vastă este frumusețea.
Ioana Zenaida Rotariu: De-a lungul acestor ani de explorări și mers la pas, cum spui tu, prin toate țările lumii, ai avut prejudecăți pe care aceste călătorii au reușit să ți le schimbe? Ai pornit la drum cu un anumit gând sau cu așteptări precise și acestea s-au modificat în ritm cu numeroasele întâlniri cu femei din toată lumea, dar și cu mentalități și culturi diferite?
Mihaela Noroc: La început îmi imaginam tot felul de lucruri, unele pozitive, altele negative, despre locurile pe care urma să le vizitez și culturile pe care urma să le descopăr. Dar aceste gânduri erau aproape tot timpul contrazise de ce simțeam la fața locului. Așa că, încet, încet am învățat să-mi golesc mintea de așteptări și să descopăr lucrurile natural, la fața locului.
Ioana Zenaida Rotariu: Știm despre tine că te-ai apucat de fotografie la 16 ani și te-ai lăsat pe parcurs, apoi ai reluat legătura cu această pasiune a ta, care, de fapt, nu s-a stins niciodată. Nu te voi întreba de ce ai abandonat fotografia și cum ai regăsit-o, te voi întreba dacă tu crezi, din experiența ta și a tuturor celor pe care i-ai descoperit în călătoriile tale, că există moduri nebănuite prin care ajungem să ne împlinim menirea, oricare ar fi aceea, chiar dacă noi ne împotrivim cumva și chiar reușim pentru scurt timp să ne deturnăm propriul destin. Putem adapta vorba românească, „ce ți-e scris în frunte ți-e pus”, dacă vorbim despre pasiuni regăsite care devin job-uri full time și, chiar mai mult decât atât, la fel ca în cazul tău, devin un stil de viață?
Mihaela Noroc: Cred că vorba românească „ce ți-e scris în frunte ți-e pus” trebuie să aibă ca disclaimer o altă vorbă românească, „Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă”. Dincolo de dimensiunea spirituală, care necesită un spațiu mai amplu pentru a putea fi discutată, cred că multe depind de noi și de dedicarea noastră zilnică.
Ioana Zenaida Rotariu: „Căutarea fericirii este mai degrabă o preocupare care îți aduce nefericire” – asta afirmi într-un interviu și mi s-a părut foarte frumos pentru că surprinde esența mai multor răspunsuri lungi și poate foarte lungi într-unul singur foarte concis și concret, aproape o filosofie de viață foarte sinceră și sănătoasă. Crezi că suntem fericiți și uneori nu știm asta (nu știm să o trăim, să o simțim) sau, pur și simplu, este o goană nesfârșită după răspunsuri pe care poate nu le vom găsi niciodată?
Mihaela Noroc: Cred că fiecare om are felul său de a trăi fericirea. Și la rândul lui, fiecare om, trăiește diferit fericirea în fiecare etapă a vieții lui. Uneori, probabil cel mai rar, o trăim în prezent și ne bucurăm profund de un anumit moment. Alteori o proiectăm în viitor, alergând în permanență după ea, sau o vedem în trecut, deși la momentul respectiv n-o percepeam. Cred că proporția dintre aceste feluri de a trăi fericirea diferă de la o persoană la alta și de la o etapă a vieții la alta, fără să existe o formulă general valabilă.
Ioana Zenaida Rotariu: Cum s-a simțit acest succes pe care l-ai avut cu prima ta carte, Atlasul frumuseții? Succesul implică și un fel de responsabilitate față de proiectele tale viitoare sau este mai mult o confirmare a faptului că faci ceea ce îți place cel mai mult și te bucuri că asta se vede?
Mihaela Noroc: Așa cum menționam mai devreme, pentru mine succesul e în primul rând o oportunitate de a continua proiectul. Apoi e satisfacția că oamenii se bucură și se inspiră din munca pe care o realizez.
În același timp, expunerea mă face să încerc să fiu mai bună în ceea ce fac. Dar nu i-aș spune neapărat responsabilitate, ci mai degrabă motivație.
Ioana Zenaida Rotariu: Există un loc în lumea asta unde ai fi vrut să ajungi și n-ai ajuns încă? Știm că dacă ți-a plăcut un loc foarte mult te reîntorci acolo, însă unde ți-ai dori să te întâlnești cu femei și să le fotografiezi, dar nu ai făcut-o până acum? Există un astfel de loc?
Mihaela Noroc: Există foarte, foarte multe locuri în care îmi doresc să ajung și să fotografiez femei. Aș vrea să merg în Niger, să fotografiez femei tuarege sau în zona arctică, femei inuite. Îmi doresc, de asemenea, să explorez multe zone rurale din România, unde nu am ajuns niciodată.
Ioana Zenaida Rotariu: Luna martie aduce în librăriile din România cea de-a doua carte a ta, Lumea fetelor. Portrete și povești din jurul pământului, publicată tot la editura Humanitas. Spuneai într-un interviu că această carte n-ar fi existat probabil fără fetița ta, Natalia. Povestește-ne puțin despre această nouă apariție, despre fetele de azi și femeile de mâine, dacă putem spune așa privind cărțile tale într-un dialog al continuității proiectului inițial.
Mihaela Noroc: În ultimii ani eu am lucrat intens la al doilea volum al Atlasului Frumuseții, care sper că va apărea anul viitor. În acest timp, însă, am devenit mamă și mi-am dorit mult să creez în paralel o carte dedicată fetelor din întreaga lume.
Nașterea Nataliei m-a făcut să pătrund într-un univers vast pe care îl uitasem, universul copilăriei. Ca mamă de fată am început să înțeleg provocările cu care fetele de azi și femeile de mâine se vor confrunta. Așa că mi-am dorit să fac și un atlas al lor, al fetelor, care să fie o inspirație atât pentru ele, cât și pentru familiile lor.
Ioana Zenaida Rotariu: Cărțile tale pot fi văzute ca un fel de proiecte culturale, care au ajuns să aibă parte de recunoaștere internațională. Cât a fost de important pentru tine pe tot parcursul acestor proiecte să-ți păstrezi autenticitatea, modul de a (re)gândi frumusețea în termenii diversității și ai multiculturalității? Ce ai riscat și ce ai câștigat în tot acest demers al realizării și publicării celor două cărți?
Mihaela Noroc: Cred că m-a ajutat foarte mult faptul că vin din Europa de Est, un loc pe care noi, cei care trăim aici, nu-l apreciem întotdeauna la justa lui valoare. În zona noastră tradițiile și modernitatea coexistă în cele mai surprinzătoare moduri. Geografic vorbind, suntem la distanțe aproape egale de Asia, Africa și Occident.
Autenticitatea a însemnat, pînă la urmă, să pun ceva din lumea deosebită din care vin, în ceea ce creez. Iar această păstrare a autenticității m-a ajutat enorm.
Ioana Zenaida Rotariu: Care crezi tu că este superputerea femeilor? Ce ne diferențiază și ce ne face, în ciuda tuturor deosebirilor, să fim totuși asemănătoare indiferent de cultură, naționalitate, limbă, pe care le moștenim prin naștere sau pe care ulterior le dobândim prin adopție în urma unor circumstanțe legate de contextele imprevizibile ale vieții?
Mihaela Noroc: Cred că fiecare femeie și fiecare fată are propriile ei superputeri, iar eu încerc să le surprind în proiectul meu. Ce ne leagă, însă, și ne apropie, sunt trăirile comune prin care trecem cu toate, indiferent de mediu sau cultură, de-a lungul vieții.
Ioana Zenaida Rotariu: Și, pentru că ești o mare admiratoare a poveștilor de viață, tu, la rândul tău, fiind o povestitoare care duce mai departe experiențele altor femei și le face cunoscute lumii, te voi întreba ce cărți îți place să citești? Ce găsim pe noptiera ta de la Sibiu în acest moment?
Mihaela Noroc: Să fiu sinceră, în ultimii ani, noptiera mea din Sibiu e plină de cărti pentru copii. Fiica mea încă nu știe să citească, dar e îndragostită de cărți, așa că citim foarte mult, în fiecare zi. În perioada asta e îndrăgostită de cărțile cu Habarnam. Ca și ea, și eu iubesc poveștile simple (nu simpliste), spuse fără sofisticare. De curând am terminat trilogia Casa de Lut de Pearl S. Buck.
Interviu realizat de Ioana Zenaida Rotariu pentru libris.ro.
„Lectura este o formă de putere pe care o iei singur, fără să mai fie nevoie de validare din exterior. Este despre tot ceea ce poți controla, atunci când nu poți controla nimic. Despre a citi în singurătate sau a citi cu cineva într-o liniște deplină. Să iei înapoi tot ceea ce ți s-a luat — iubire, tristețe, durere — și să le înțelegi. Scrisul e forma cea mai percutantă de apărare împotriva uitării — a ta, a altora, a poveștilor noastre — de fiecare dată când scriem ne (re)construim lumea pe baza amintirilor, a senzațiilor, a emoțiilor și percepțiilor care au legătură cu un moment anume. Tocmai pentru că eu uit foarte repede, având în vedere că și citesc foarte mult, notez și foarte mult. Uit nume de personaje și probabil întâmplări din diferite romane, dar îmi rămân impresiile, senzația de pahar aflat pe marginea mesei, pe care îl îndepărtezi ușor doar pentru a-l proteja de cădere. Dacă n-aș nota paharul ar rămâne mereu pe marginea mesei, în pericol. De fiecare dată când deschid notițele îl salvez. Fiecare recenzie pe care o scriu mă salvează de la a uita elemente cheie care m-au fascinat într-o carte și îmi dă posibilitatea de a-mi (re)verifica modul în care îmi percep lecturile într-un moment x. Se întâmplă rar să-mi schimb părerea despre cărți sau autori, de cele mai multe ori rămân constantă în pasiuni. ”
Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.
