Alex Michaelides, autorul lunii aprilie:  „În loc să încerc să introduc personaje într-o intrigă, las personajele să dicteze intriga și s-o modeleze potrivit personalității lor.”

Alex Michaelides s-a născut pe data de 4 septembrie 1977 în Cipru, unde a și copilărit, mama sa fiind de origine engleză, iar tatăl greco-cipriot. A avut norocul să crească într-o casă plină de cărți, familiarizându-se cu autori precum Charles Dickens, Evelyn Waugh, Angela Carter, Margaret Atwood, Robert Graves, Henry James. Agatha Christie rămâne însă cea care l-a influențat cel mai mult în formarea ulterioară, fiind fascinat la vârsta de 11-12 ani de romanele polițiste ale autoarei, romane ale căror lectură i-a trezit multe emoții și a dus la multe nopți nedormite. A locuit în Nicosia, Cipru, până la vârsta de 18 ani. Mai apoi a studiat în Anglia și în S.U.A. A obținut un masterat în Literatură Engleză de la Trinity College, Universitatea Cambridge, și un masterat în Scenaristică de la American Film Institute din Los Angeles. Până să îmbrățișeze meseria de scriitor, a avut parte de mai multe experiențe profesionale. Rolul de actor, cel de scenarist, studiile postuniversitare în psihoterapie, experiența de lucru într-un centru psihiatric din nordul Londrei, instituție de stat destinată adolescenților, toate i-au influențat scrisul, alături de cultura greacă, în special tragedia și mitologia antică.

Primul său roman, Pacienta tăcută s-a bucurat de un succes enorm, devenind bestseller New York Times și Sunday Times. A fost publicat până în momentul de față în 52 de țări și a înregistrat un număr de peste 6,5 milioane de exemplare vândute. Volumele „Pacienta tăcută” și „Furia” vor fi adaptate pentru filme de lung metraj, iar Fecioarele va sta la baza unui serial TV. Autorul a decis să lucreze doar la scenariul pentru adaptarea volumului Furia, întrucât dorește să rezerve mai mult timp următorului său roman. Deocamdată nu sunt cunoscute prea multe detalii cu privire la această nouă carte, așteptată cu nerăbdare de fani. În cadrul întâlnirii cu cititorii din România (care a avut loc pe data de 20 martie 2024 la Teatrul Național din București) Michaelides a menționat că de data aceasta nu va mai lucra având un termen de predare a manuscrisului către editori, considerând că cele mai bune rezultate le poate avea atunci când scrie fără să existe presiunea timpului.

Libris: Ești un autor care scrie romane polițiste psihologice și, cu toate acestea, ai menționat că nu citești prea multe romane polițiste. Deși ai spus la un moment dat că Agatha Christie a fost o sursă de inspirație, încă citești mulți clasici precum Henry James sau Charles Dickens. Cum se formează un scriitor de literatură polițistă citind mai degrabă clasici decât literatură polițistă?  

Alex Michaelides: De fapt încă citesc mulți clasici precum Christie, Dorothy L. Sayers, P.D. James și Ruth Rendell. Îmi place în mod deosebit Ruth Rendell, întrucât ea pune foarte mult accentul pe psihologia personajelor, lucru de care și eu sunt interesat. Sunt fascinat de ceea ce se poate întâmpla în copilăria unui om sau în general în viața acestuia, astfel încât acesta să devină capabil de crimă.

În general, nu citesc prea multe romane polițiste moderne din două motive. În primul rând, îmi fac griji că aș putea să fur intrigile în mod accidental! Iar în al doilea rând, îmi doresc să mă dezvolt ca scriitor și sunt de părere că-mi investesc mai bine timpul studiind mari scriitori ai tuturor genurilor literare, nu neapărat doar pe cei ai literaturii polițiste.

Libris: Primul tău roman, Pacienta tăcută a devenit un bestseller. Cred că ai folosit o strategie foarte eficientă de a provoca mintea cititorului în acest roman: ascunderea indiciului esențial chiar în fața ochilor săi. Care este cheia pentru construirea unui roman polițist bun? Este ca și cum ai fi un magician care lucrează cu puține elemente, dar se joacă cu perspectiva și distrage atenția cititorului sau este mai degrabă ca și cum ai fi un arhitect care construiește labirinturi elaborate, solide?

Alex Michaelides: Aceasta este o întrebare interesantă. Cred că o mare parte din proces constă în a te juca cu presupunerile cititorului. Dacă reușești să-ți determini cititorul să presupună ceva ca fiind logic, când de fapt este incorect sau mai complicat decât pare, atunci ai făcut deja jumătate din treabă. Totodată, mai cred că depinde și de tipul de roman pe care îl scrii. Dacă este vorba despre un roman  polițist complicat precum Pacienta tăcută, atunci este mai degrabă ca un desen arhitectural, ca designul unei case, și trebuie să știi exact încotro te îndrepți, altfel casa s-ar putea prăbuși. Cu Furia, care e mai degrabă un thriller sau un character study, am putut să mă relaxez mai mult atunci când l-am scris. Spre exemplu, nu am avut un plan – a fost prima dată când nu am planificat acțiunea unui roman de-al meu. Am vrut să văd unde mă duce povestea. Și dacă eu am fost surprins de asta, atunci să sperăm că și cititorul va fi. 

Libris: Fecioarele și Pacienta tăcută sunt, ambele, romane în care misterul este plasat într-un context psihoterapeutic. La un moment dat ai aspirat să devii psihoterapeut, dar ai renunțat în cele din urmă. De ce ți se pare interesantă îmbinarea psihoterapiei cu romanele polițiste?

Alex Michaelides: Cred că mereu am avut un talent pentru crearea intrigilor, dar am avut dificultăți în a accesa orice nivel de profunzime în scrierile mele, lucru ce s-a datorat în mare parte faptului că nu mă cunoșteam și nu mă înțelegeam cu adevărat ca persoană. Când am început să fac terapie și mai apoi s-o studiez, am început să înțeleg mai bine oamenii și ceea ce-i motivează să facă lucrurile pe care le fac. Și mai apoi am început să mă concentrez pe psihologia personajelor. În loc să încerc să introduc personaje într-o intrigă, las personajele să dicteze intriga și s-o modeleze potrivit personalității lor.

Libris: Cum a fost experiența scrierii celui de-al doilea roman al tău, Fecioarele, după succesul „Pacientei tăcute”? Este adevărat că succesul unei prime cărți publicate poate deveni o povară, chiar un declanșator pentru o pană de idei? Ai experimentat asta? A fost mai ușor procesul scrierii odată ce ai ajuns la a treia ta carte?

Alex Michaelides: Nu am avut niciodată o pană de idei. Pe măsură ce Pacienta tăcută se bucura din ce în ce mai mult de succes, am simțit o oarecare presiune, în mare parte autoimpusă. Dar sincer, de fiecare dată când mă simțeam stresat, încercam să mă pun pur și simplu în locul cititorului și să mă întreb ce aș vrea să citesc și ce mi-ar plăcea. Trebuie să recunosc că ceva s-a schimbat odată cu cel de-al treilea roman al meu. Când am scris „Furia” m-am distrat mai mult decât am făcut-o vreodată scriind și sper că acest lucru se transmite cititorului.

Libris: Cât de diferită este Furia, cea de-a treia ta carte, de celelalte? În aceasta, pare că lași în urmă contextul psihoterapeutic. Asta înseamnă oare că accentul va fi pus mai puțin pe aspectul psihologic și mai mult pe cel de thriller, pe întrebarea „Cine a comis crima?” La ce ar trebui să se aștepte cititorii?

Alex Michaelides: Nu renunț cu adevărat la psihoterapie în poveste, întrucât psihologia lui Elliot, personajul principal, este crucială pentru roman, la fel cum sunt și relația sa cu terapeutul său și revelațiile pe care le are Eliot ca rezultat al terapiei. Aspectul psihologic al personajului este ceva ce mă fascinează. Am scris câteva pagini întregi despre copilăria fiecărui personaj, astfel încât să știu cine sunt ele cu adevărat din punct de vedere psihologic și să mă asigur că acțiunile întreprinse de ele lor sunt realiste și au o justificare cu sens. Nu am inclus însă aceste pagini în roman. Mi s-a părut important ca eu să să știu aceste lucruri despre personaje, dar nu neapărat și cititorul.

Libris: Ce citești în momentul de față? Cum îți alegi cărțile? Ai o librărie preferată?

Alex Michaelides: Tocmai am terminat noua carte a lui David Baldacci, „A Calamity of Souls”, și trebuie să spun că mi s-a părut extraordinară. E un roman atât de dens, cu un mesaj puternic, parțial inspirat și de copilăria autorului în Virginia. O carte grozavă.

Mereu vizitez librăriile orașelor în care ajung. Până la apariția „Pacientei tăcute” nu am realizat cât de important este rolul fiecărui librar în succesul unei cărți. Mi se întâmplă frecvent să întâlnesc librari care-mi spun că aprovizionează mereu stocul cărților mele, pe care continuă să le recomande cititorilor din simplul motiv că le plac cărțile mele. Prin urmare, le datorez foarte mult acestora.

Articol realizat de Sever Gulea pentru libris.ro.

„Am studiat filosofia, medicina, am fost librar, în prezent sunt medic psihiatru. Celebrez în fiecare zi faptul că suntem oameni născocitori (homo fictus).
Trăiesc înconjurat de povești, fie că deschid cărți, fie că ascult (cu plăcere) oameni, fie că mă povestesc pe mine însumi. Gândesc adesea în povești, visez în povești.
Pentru mine lectura e pur și simplu o prelungire firească a existenței, o formă de a reactualiza esența experienței umane etern narativă.”

Dacă simți că sunteți cititori pereche, vezi și alte articole de același blogger aici.