VASILE SEBASTIAN DANCU: Cititi si ma veti gasi printre paginile cartilor mele in diverse ipostaze, vesele si triste

31/05/2017

Sunteți curioși să aflați cum arată biblioteca unui scriitor? Câte volume conține? Care este cartea, din biblioteca personală pe care o îndrăgeşte cel mai mult? Sunteți curioși să aflați ce cărți și-au propus scriitorii români să citească în perioada următoare? Vă doriți să aveți în biblioteca proprie cărți cu autograful autorului?

Începând din 01.02.2013, Libris propune  proiectul Lumea cărților din perspectiva scriitorului, proiect care aduce mai aproape de public cei mai importanți scriitori români ai momentului. În luna IUNIE din 2017, scriitorul care își dezvăluie relația sa cu lectura și biblioteca personală  este… VASILE SEBASTIAN DÂNCU!

VASILE SEBASTIAN DÂNCU

VASILE SEBASTIAN DÂNCU

LIBRIS: Sunteți sociolog, profesor universitar, cercetător, un factor activ în mediul socio-politic – toate aceste preocupări presupun o orientare către „celălalt”. Pe de altă parte, dumneavoastră v-ați născut și ați crescut într-un sat de munte izolat (Runcu Salvei, județul Bistrița-Năsăud). Cum ați ajuns să îl descoperiți pe „celălalt” în acest context al izolării?

VASILE SEBASTIAN DÂNCU: Am crescut în mijlocul naturii, în frăţie cu cosmosul, ca în vechile mituri nordice în care copacii vorbesc şi peste tot în orice păduri poţi avea norocul să descoperi o poiană fermecată. Niciodată nu mi-a fost frică de întunericul pădurii, am văzut mereu pădurea ca o zonă plină de mistere şi parcă o trecere spre un alt tărâm. Şi în ziua de azi recunosc mirosurile şi îmi explodează în amintire lumina unei raze de soare care credeam că indică drumul spre vreo comoară a haiducilor sau spre vreo peşteră fermecată. Am citit multă literatură în această perioadă a copilăriei şi adolescenţei, iar astfel am compensat lipsa unei vecinătăți de proximitate. „Celălalt” este mereu o construcție a subconştientului nostru, fie că este prezent, fie absent. La Sartre, infernul sunt ceilalţi, la mine, celălalt a fost mereu o construcţie pozitivă, un fel de salvator, unul care te scapă de tăcere şi de singurătate. Celălalt s-a născut din nevoia de personaje reale în viaţa mea. De aceea iubesc oamenii şi poveştile lor. Încă de atunci, ştiam că fiecare om este o insulă în furtună şi că este nevoie de punţi pentru a deveni arhipelaguri care rezistă mai uşor furtunilor. Mi-a plăcut să ascult poveştile bătrânilor, ale celor care au fost în război sau ale celor care se întorceau din armată. Lumea noastră era un paradis de iarbă şi pământ, cu asfinţituri greu de descris, dar tânjeam după societate, după oraş. Aveam nostalgia călătoriilor, iar pentru tatăl meu – Poetul –, nostalgia călătoriilor închipuite a devenit tema centrală a întregii sale opere. La un moment dat citeam cărţi de călătorie pentru că eram aproape sigur că nu voi putea vedea lumea sau mă uitam la filmele străine doar la fundalul, la background-ul acţiunii. Învăţasem să ignor eroul şi mă uitam la locurile prin care trece, la figurile trecătorilor, la magazine sau străzi. La munte, când doi oameni se întâlnesc, nu trec unul pe lângă altul doar salutându-se, ei se opresc şi povestesc câteva minute. Am visat încă din anii copilăriei să pot dialoga cu oameni diferiţi, veniţi dintr-o altă lume decât a mea. Mi-am dat seama că, pe măsură ce cunosc mai mulţi oameni, mă descopăr pe mine, mă individualizez, îmi reglez viaţa în consonanță cu grupul, cu societatea. Celălalt a fost pentru mine mereu poarta de acces spre altă lume, în copilărie corespondam cu copii din toată ţara, era o modă stimulată şi de revista Cutezătorii. Apoi am început să visez oraşul ca o comoară, ca un loc unde sunt biblioteci la fiecare pas. Cu oameni noi pe care îi poţi întâlni în fiecare zi, iar cum fiecare om are povestea lui, vedeam oraşul ca pe un uriaş univers al poveştilor încă nedescoperite. În liceu, mergeam pe dealurile de lângă Năsăud şi seara mă uitam cum se aprind luminile una câte una. Eram traumatizat de faptul că nu am şi eu o fereastră a mea (stăteam pe-atunci la internat), dar şi fascinat de imensul potenţial de poveste care exista în fiecare viaţă, în fiecare om, în fiecare casă. Am fost dăruit cu norocul de a face în viața mea ceea ce am visat, adică sociologie şi comunicare.

LIBRIS: Aveți preocupări variate, de la activitate didactică, politică, sociologică. Cât de greu este să echilibrați toate aceste dimensiuni ale vieții dumneavoastră, într-o societate în care performanța în orice domeniu tinde să fie legată de supraspecializări tot mai înguste? Cât de riscant este să devenim unidimensionali și ce putem face pentru a preveni acest fenomen în societatea contemporană?

VASILE SEBASTIAN DÂNCU: Mi-a fost mereu frică de limitare şi de alegeri definitive. Ştiam că orice traseu ales îţi taie şansa de a umbla pe alte sute de cărări minunate, de a avea parte de evenimente deosebite şi de a întâlni oameni care să te marcheze. Nu am putut niciodată să aleg cu adevărat, am ales în ultimul moment şi mereu mi-am lăsat o mică posibilitate să mă întorc. Am păstrat mereu cel puţin un destin de rezervă, ca o cale potenţială, am căutat viaţa paralelă. Adică, nu am renunţat niciodată să citesc sau să scriu, chiar dacă mi-am dedicat mulţi ani filosofiei şi sociologiei. Am caiete sau carneţele în toate genţile şi în toate buzunarele şi scriu tot timpul în ele. Am senzația că, atunci când scriu, gândesc mult mai bine şi mai clar. Sunt pasionat de publicitate, grafică şi design, mă fascinează storytelling-ul şi imaginarul colectiv, inclusiv superstiţiile şi riturile sociale.

Dincolo de scris, am continuat să joc fotbal, o fac şi acum, la fel cum îmi dedic destul de mult timp adunând oameni împreună, socializând, construind grupuri. Am făcut şi politică, am creat publicaţii sau proiecte culturale. Am dezvoltat afaceri de marketing, de cercetare a opiniei publice sau branding, iar la întoarcerea acasă adorm citind câteva pagini de poezie. Am o activitate civică destul de bogată şi respectul oamenilor mă face să mă simt împlinit.

Niciodată nu mi-am dorit să mai fiu tânăr, dar am visat mereu la ziua de 100 de ore; niciodată nu mi-a plăcut să dorm, cred că somnul este o mare pierdere. Cred că oamenii trebuie să încerce cât mai multe tipuri de activităţi pentru a-și realiza potenţialul de umanitate. E o modalitate de a te descoperi pe tine însuţi, dar şi o formă de a iubi viaţa. Îi respect pe cei care reuşesc o specializare strictă doar în condiţiile în care ajung la nivel de Premiul Nobel, pe toţi ceilalţi îi deplâng, mi-e milă că au trecut prin viață şi nu au cunoscut aproape nimic din dulce-amarul ei.

LIBRIS: În alte interviuri ați atras atenția că indicatorii sociologici legați de încrederea în celălalt în România arată un adevărat dezastru, un egoism puternic și un narcisism individualist. Care sunt factorii care amorsează astăzi această realitate a neîncrederii? E vorba doar de o moștenire a comunismului? Ce șanse avem să depășim această realitate?

VASILE SEBASTIAN DÂNCU: Această neîncredere generalizată are mai multe surse, dar nu este generată de comunism neapărat. Am plonjat ca societate într-o altă lume, fără să fim pregătiţi pentru competiţie şi dramele pe care le presupune bătălia continuă şi inegală pentru orice formă de resursă. Trăim un fel de paralizie, un fel de perplexitate social prelungită. Am explicat în cea mai recentă carte – Politically incorrect –, pornind de la un concept sociologic mai nou, cel de singularism. Românii parcă se luptă pentru a realiza o demisie de la obligațiile colective, o căutare continuă a autonomiei, dar fără a renunța la cererile față de colectivitate. Se naşte o formă ciudată de impersonalitate. Societatea noastră pare a avea acest tip de impersonalitate, o înstrăinare de ea însăși, o neparticipare la propriul destin. Avem un potențial pe care nu-l actualizăm, nu-l scoatem la suprafață. Totul este posibil, se poate întâmpla, poate fi gândit, dar societatea nu se mobilizează pentru ca această virtualitate să devină fapt. Țara noastră are aspectul de Românie absentă, o Românie posibilă. Ai senzația că românii se uită la propria viață ca la o piesă de teatru pe care ei înșiși o consideră proastă. Dar, ca și personajul lui Musil, societatea noastră pare incapabilă a se dezvolta, refuză acțiunea pentru schimbare, trăiește un fel de scindare internă, poate din teama de a ieși din nefericirea pe care o confundă cu normalitatea. Sunt teme pe care le voi dezvolta în câteva cărţi de sociologie la care scriu acum. Şanse de a scăpa? Puţine, dar putem construi mecanisme colective de corecţie şi, la nivel individual, mecanisme de adaptare. Nu cred că vom ajunge la o specializare a managementului politic şi social care să poată face o re-vrăjire a lumii noastre. Cred că vom naviga prin labirinturile fricii şi neliniștii viitoarele decenii şi secole.

LIBRIS: Sunteți specialist în sociologie. Cât de relevante, cât de utile vi se par barometrele privitoare la consumul cultural din România? Pot ele fundamenta inițiative de ameliorare, pot ele reconfigura rolul și gradul de implicare public sau statal? Cât de problematici suntem la capitolul politici și strategii culturale?

VASILE SEBASTIAN DÂNCU: Cercetarea este fundamentală pentru orice politică culturală. Singura modalitate prin care putem testa efectele sau putem cerceta orizontul de aşteptare. Dar pentru a face barometre culturale cu rezultate trebuie nu doar sociologi buni sau operatori de interviu deştepţi, trebuie să avem manageri culturali cu viziune deoarece informaţia din chestionare poate părea uneori puţin relevantă. Dacă îi întrebi pe oameni ce ar dori să vadă la teatru, nu vei găsi răspunsuri prea inteligente. Trebuie să le propui oamenilor proiecte şi idei, să-i stimulezi să îşi dezvăluie aşteptările de care nu sunt conştienţi de multe ori. Este vorba de o măiestrie profesională, dar şi de lucru în echipă. În România există încă puţini manageri culturali adevăraţi, dar există. Însă, la nivel guvernamental, rareori am avut politici coerente, Ministerul Culturii a fost deseori abandonat din viziunea şi strategia majoră pentru a intra la tot felul de trocuri politice. Cu un buget foarte mic, penibil chiar, Ministerul nu poate face mare lucru în lipsa unor proiecte culturale mari la care să cuplăm şi mediul privat, dar mai ales resursele comunităților locale. Sunt proiecte culturale de excepţie dezvoltate la Cluj, Sibiu, Braşov, Timişoara şi chiar… Bucureşti. Nu este însă suficient. Cultura poate fi elementul nostru cel mai important de expresie şi penetrare a gălăgiei şi cacofoniei din lume. Avem înzestrări naturale şi spontaneităţi creative care ne pot argumenta locul nostru în civilizaţia modernă. Dar competiţia surdă şi absurdă dintre oameni şi ignoranţa autorităţilor blochează de cele mai multe ori această oportunitate fantastică.

vasile dancu

Politically incorrect. Scenarii pentru o Românie posibilă – Vasile Sebastian Dâncu

LIBRIS: Volumul POLITICALLY INCORRECT are subtitlul: Scenarii pentru o Românie posibilă. Dumneavoastră sugerați că putem vorbi de o Românie absentă, o Românie probabilă, că avem un potențial pe care nu îl actualizăm. Despre ce potențial este vorba? Cum facem trecerea de la România absentă la România posibilă și care este de fapt posibilitatea dezirabilă?

VASILE SEBASTIAN DÂNCU: Ne lipsesc leadership-ul vizionar şi organizarea. Suntem centralişti excesiv şi egoişti, chiar prea corupţi câteodată. Nu avem sentimentul devenirii istorice şi reducem totul la „ticăloasa viaţă a noastră”, cum spunea cronicarul. Sacrificăm ţara şi resurse importante doar pentru interese mici, personale sau de grup. Ne lipseşte elita consensuală, avem doar elita conflictuală. În toate domeniile, de la politică, la cultură. Nu suntem în stare să elaborăm programe şi priorități pe termen lung pentru că nu respectăm regulile principale ale jocului politic. La noi, politicienii din fiecare partid visează şi fac totul pentru a-i elimina fizic pe ceilalţi din spaţiul de competiţie, iar puşcăria este cel mai bun mijloc.

vasile dancu

Triburile – O Patologie a politicii românești de la revoluție la generașia facebook

LIBRIS: Volumul TRIBURILE – O PATOLOGIE A POLITICII ROMÂNEȘTI DE LA REVOLUȚIE LA GENERAȚIA FACEBOOK vorbește despre felul în care politicul a fost îndepărtat în România de adevăratele sale sensuri. Credeți că Generația Facebook (prin precedentele manifestări de amploare din ultimii ani) va reuși să amendeze eficient viciul cel mai periculos al politicienilor români, imoralitatea, sau credeți că politicienii imorali vor găsi strategii eficiente de adaptare – în fond, trăim în era post-adevărului?

VASILE SEBASTIAN DÂNCU: Am crezut şi cred în tineri, dar ştiu că nu vor face minuni. Generaţia Facebook nu a avut de la cine învăţa şi acum nu au un proiect. Nu sunt solidari decât episodic, în situaţii de revoltă. Sunt uniţi doar de emoţie, mai puţin de forme de cultură solidară sau contract social. Practică participarea la societate prin reţele sociale de unde te poţi retrage când vrei. Nu îşi asumă responsabilităţi prea mult, au interiorizat profilul de victimă. Da, e bine să vrem o ţară ca afară, dar haideţi să o construim noi înşine! Societatea nu a făcut prea multe pentru această generaţie şi nici ea nu caută să se sacrifice pentru societate. Este o formă de singularism, dar diferit faţă de individualismul clasic, cel care a pus bazele modernităţii prin descoperirea potenţialului individual. Societatea singularistă este cea în care oamenii nu recunosc datoria faţă de societate, în schimb, sunt activi în a cere drepturile care li se cuvin. Revin, tinerii de azi nu prea au de la cine învăţa şi de aceea nu li se poate imputa nimic, ei trebuie să se rupă de vechea societate şi poate că această ignorare este prima formă de revoltă. Lucrez de trei decenii cu tineri şi ştiu că au un potenţial uriaş, mai mare decât cel al generaţiei mele la vârsta lor. Am fondat proiectul SINTEZA cu gândul la ei, iar ultimele cărţi pe care le-am scris lor le sunt dedicate. Nu sunt foarte optimist, dar cred că Generaţia Facebook, cu durere şi chin, va găsi calea prin care să poată salva lumea noastră de la disoluţii şi risipire.

vasile sebastian dancu

VASILE SEBASTIAN DÂNCU

LIBRIS: Sunteți bibliofil? Cum arată biblioteca dumneavoastră? Care este cea mai valoroasă carte pe care o aveți în bibliotecă? Care este cartea, din biblioteca personală, pe care o îndrăgiți cel mai mult? De ce?

VASILE SEBASTIAN DÂNCU: Da, cărţile sunt lucrul pe care îl iubesc cel mai mult pe lume. Cumpăr cărţi ca disperatul şi nu apuc să citesc decât o parte, dar visez la o pensie lungă trăită cu cartea în mână. Prin intermediul cărţilor am putut să-mi depășesc destinul şi limitările, am putut călători şi visa la alte lumi. Cărţilor le datorez totul sau aproape totul. Îmi spunea maestrul meu de filosofie că sunt mai înalt decât eu însumi. I-am spus odată, şi i-a plăcut asta, că sunt mai înalt decât media pentru că stau pe teancul de cărţi citite, aşa cum alţii par mai înalţi pentru că stau pe un portofel gros. Iubesc toate cărţile şi le adun ca hârciogul, nu prea pot face clasamente. Dar din când în când trec pe lângă rafturile mele lungi, de multe ori mângâi o ediţie a Enciclopediei României, cele patru volume interbelice coordonate de Dimitrie Gusti. Am cumpărat vreo 10 exemplare din reţelele de anticariate din România şi le-am dăruit unor politicieni importanţi de ziua lor, inclusiv unor Președinți ai României. Visez să fac aşa ceva împreună cu comunitatea intelectuală din România, pentru viitoarea sută de ani.

LIBRIS: Cât timp alocați zilnic lecturii? Ce vă place să citiți? Ce cărți v-ați propus să citiți în următoarea perioadă?

VASILE SEBASTIAN DÂNCU: Citesc cel puţin două ore pe zi, mai ales noaptea. Citesc tot ceea ce este nou, citesc haotic, întotdeauna citesc două-trei cărţi odată. Citesc cărţi din domeniile mele, dar citesc şi literatură, semiotică sau filosofie. Am zeci de teme pe care le urmăresc interdisciplinar de peste 25 de ani: poetică, storytelling şi narativitate, imaginar, analiza discursului, persuasiune şi managementul percepţiilor, sociologia literaturii, credinţe colective şi ideologii, mitocritica şi mitanaliza, semiometrie, psihanaliza, fotbalul şi emoţia colectivă şi o grămadă de domenii din ştiinţele sociale. Am pentru această vară câteva colete mari care tocmai mi-au venit de pe Amazon, peste o sută de cărţi, despre comunicare politică, societatea algoritmică, Generaţia Facebook şi mişcări sociale. Sunt o parte din bibliografia de final pentru patru proiecte pe care le am acum în lucru.

LIBRIS: Cum v-ați recomanda cititorilor care încă nu v-au descoperit cărțile? Cum îl recomandă Vasile Sebastian Dâncu pe Vasile Sebastian Dâncu?

VASILE SEBASTIAN DÂNCU: Sunt un individ mereu curios, iubesc oamenii şi aş vrea să mă împrietenesc cu toţi oamenii de pe pământ. Am o adevărată obsesie pentru fraternitate şi prietenie, chiar dacă această dorinţă şi încredere necondiţionată în prietenie mi-a adus multe tristeţi şi, uneori, costuri de imagine. Ştiu că toţi oamenii au un sâmbure de lumină pe care încă nu l-au descoperit, şi noi, ceilalţi, ar trebui să ne ajutăm unii pe alţii pentru a câştiga încredere în noi înşine, folosindu-ne de capitalul nepreţuit al acelui grăunte de aur. Cred că cele şapte minuni ale lumii nu mai sunt cele geografice şi sunt caracteristici ale societății, caracteristici sociale, dar și oglindiri în psihologiile individuale, dimensiuni ale societății viitorului: viteza, flexibilitatea și adaptarea, concurența și căutarea performanței, eficiența sau transparența. Îmi doresc ca prin ceea ce scriu să reuşesc să-i sprijin pe cei care îşi caută încă Sinele social, să înveţe, de fapt, să reînvățăm cu toţii să trăim împreună, chiar dacă nu este simplu să-i accepți pe ceilalți, conştientizând astfel diferența, dar și faptul că fiecare este unic și, deci, poate fi fascinantă această cunoaștere. Când te asociezi cu alții poate dispărea sentimentul neputinței, acela care te face să crezi că nu ai niciun mijloc pentru a schimba lumea, de unde și pierderea de sens a angajamentului social. Deşi unii îmi spun că par arogant, fiind mai înalt şi, deci, cu capul mai sus decât media, cred că scrisul este o armă şi poate schimba lumea, chiar dacă ideile nu se sprijină pe un batalion de baionete, cum zicea Napoleon. Asta este mica mea utopie. Uneori mă contrazic poate, dar o fac pentru că sunt viu. Citiți și mă veţi găsi printre paginile cărţilor mele în diverse ipostaze, vesele şi triste, dar mereu încrezător că dimineaţa zilei de mâine va fi mai frumoasă, mai liniştită, mai bogată.

Interviu realizat de Sever Gulea, pentru www.libris.ro.

One Comment

  • Dan 09/06/2017 at 4:27 pm

    Mi-a făcut o adevarată plăcere să citesc prezentarea scriitorului, sociologului, politicianului şi mai ales omului Vasile Sebastian Dâncu. Portretul este foarte grăitor iar domnul profesor universitar de o sinceritate rară. Mulțumesc inițiatorilor de la libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *