
Uimirea de Dacher Keltner
Înscrisă în lista emoțiilor universale încă de pe de vremea lui Darwin, uimirea a rămas însă una dintre expresiile umane relativ misterioase. Dacher Keltner, cadru

Înscrisă în lista emoțiilor universale încă de pe de vremea lui Darwin, uimirea a rămas însă una dintre expresiile umane relativ misterioase. Dacher Keltner, cadru

Scriitor, poet, traducător și blogger, Péter Demény este un autor bilingv cu un palmares interesant. Pe lângă reușita de a deveni o interfață activă între

Ce înseamnă o viață bună, o viață care merită trăită? E o întrebare care a însoțit omul din zorii speciei noastre sau măcar din momentul

Când vine vorba de distopii, dincolo de scenariile spectaculoase în care lumea e lovită de un cataclism natural sau artificial sau e răsturnată de dominația

Absolventă de studii în Drept, dar dedicată de ani de zile scrisului, Karine Tuil e o prozatoare de forță a Franței contemporane. Romanul ei, „Lucruri

Una dintre cele mai cunoscute și apreciate scriitoare franceze contemporane, Christine Angot a fost recompensată în anul 2013 cu Ordinul Artelor și Literelor de către

În România încă ne plângem că autorii autohtoni sunt mai puțin cunoscuți sau ocoliți pe piața de carte, ne plângem că publicul cititor de la

Editura Humanitas ne propune o nouă incursiune în fascinanta lume sud-coreeană, prin romanul „Vorbește-mi despre tata”, în traducerea Dianei Yuksel. Societatea sud-coreeană rămâne una relativ

În anul 2021, Maria Orban își publica romanul de debut la Editura Nemira, intitulat „Oameni mari”, carte care a fost nominalizată la Premiile Sofia Nădejde

Trecută cu vederea până în anii ‘60, într-o perioadă în care prozele ei îndrăznețe aveau de înfruntat mentalități patriarhale și un imaginar restrictiv și rigid

Scriitor, jurnalist și muzician, Francesc Miralles s-a născut în 1968 la Barcelona. A urmat inițial cursuri de jurnalism la Universitatea Autonomă din Barcelona, abandonate după

Apocalipsa nu e neapărat un final total, spun mulți, ci sfârșitul unei lumi normale (…). Apocalipsa poate că e atunci când ajungi să fii excedat,
Noi suntem despre cărți și la fel este și Newsletter-ul nostru.
Abonează-te și fii primul care află despre cele mai bune promoții, noutăți și recomandări de carte de pe libris.ro! Lasă-ne să-ți aducem în inbox inspirația de care ai nevoie pentru următoarea lectură.
© Copyright 2021, Toate Drepturile Rezervate, Termeni si Conditi
Noi suntem despre cărți și la fel este și Newsletter-ul nostru.
Abonează-te și fii primul care află despre cele mai bune promoții, noutăți și recomandări de carte de pe libris.ro! Lasă-ne să-ți aducem în inbox inspirația de care ai nevoie pentru următoarea lectură.
Editura Creator
Revista Literară Libris
© Copyright 2026, Toate Drepturile Rezervate, Termeni si Conditii

Folosim cookie-uri pentru a imbunatati experienta ta de navigare, pentru a-ti prezenta continut si reclame personalizate si pentru a analiza traficul din site. Facand clic pe „Accept toate”, accepti utilizarea cookie-urilor.