Târgul de Carte şi Muzică de la Braşov a început!

O primăvară frumoasă tuturor. Cea de-a XVI-a ediţie a Târgului de Carte şi Muzică de la Braşov a început! Aşa cum ne-a obişnuit, oraşul nostru este capricios atunci când vine vorba de vreme dar suntem convinşi că soarele se va arăta în cele din urmă. Şi asta pentru că înăuntrul Aulei Universităţii Transilvania, târgul de […]

Duminică, zi sfântă cu folclor

Stiţi deja: dacă e duminică e timpul ca folclorul românesc să strălucească pe scena de la Festivalul de Carte şi Muzică. Într-un an aşa important precum 2018, nu se putea că această zi să nu fie dedicată centenarului Marii Uniri. Tocmai de la Tg. Mureş a venit „Ansamblul Mureşul” cu un spectacol extraordinar dedicat centenarului […]

Lansările se ţin lant, iar muzica întregeşte povestea

VAMA

Soarele ţine cu noi şi în cea de-a treia zi a Festivalului de Carte şi Muzică, ajuns la ediţia a şaptea. Şi în această zi, programul s-a anunţat cel puţin la fel de interesant ca în cele precedente. Primele două lansări ale zilei au stat sub semnul Libris Editorial. Pentru început am lansat cartea domnului […]

Din nou soare printre cărţi şi muzică

festival

Soarele este de partea culturii. Aceasta este concluzia pe care o putem trage când, după atâtea zile răcoroase cu ploaie abundentă, soarele străluceşte deja de două zile deasupra Braşovului. Poate că nu întâmplător, a doua zi cu soare coincide cu a doua zi a Festivalului de Carte şi Muzică care a ajuns la ediţia a […]

Cenușa lumii

cenusa lumii

În România pare că se scrie mai mult decât se citește, autorii români sunt priviți cu o oarecare neîncredere de public, tirajele volumelor publicate de ei sunt mici, așa zisele lovituri literare (adică bestselleruri) apar rar și cel mai adesea imprevizibil și inexplicabil. Din această cauză trecem adesea pe lângă ficțiuni memorabile, fără să știm […]

Trăiri nespuse

Trairi nespuse

Am avut ocazia să asist, la Târgul Internațional de Carte și Muzică de la Brașov, ediția 2018 la lansarea unui volum colectiv, publicat sub sigla Libris Editorial, semnat de nu mai puțin de 13 femei. Mai mult decât la un eveniment obișnuit, lansarea a strâns o audiență generoasă și a atras emoții multiplicate exponențial din […]

Printre autori şi cărţi…sâmbăta la Târg

targ libris

Deși primăvara s-a dovedit nehotărâtă, chiar și la finalul lunii martie, atmosfera culturală de la Aula Universității Transilvania i-a atras pe brașoveni în prima zi a weekendului care a adus și numeroase evenimente la cea de-a XV-a ediție a Târgului Internațional de Carte și Muzică de la Brașov. Literatură, dezvoltare personală, istorie, poezie, muzică, lansări […]

Zilei de vineri îi stă bine cu carte şi muzică

targ de carte

Calendarul indică data de 23 martie însă la Brașov avem parte de o iarnă ca-n povești cu ninsoare feerică și o imensă pătură albă ce învăluie tot orașul. La Aula „Sergiu T. Chiriacescu”, Târgul Internațional de Carte și Muzică continuă nestingherit și neobosit. Ziua a doua a târgului nostru și-a deschis larg porțile încă de […]

Debut de târg în miez de martie

targ de carte

Primăvara la Braşov mai întărzie puţin, însă Târgul Internaţional de Carte şi Muzică  nu se lasă aşteptat.  La Aula „Sergiu T. Chiriacescu” a Universităţii Transilvania, s-a dat startul celei de-a XV-a ediţii a Târgului organizat de Asociaţia Libris Cultural Braşov, Primăria Braşov şi Universitatea Transilvania Braşov în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Braşov […]

Târgul Internațional de Carte și Muzică Libris

targ libris

  Primăvara se simte în martie, la Brașov, ca întotdeauna, nu doar prin celebrări convenționale,  precum Mărțișorul, Ziua Femeii, nu doar în buchetele de ghiocei și zambile, nu doar în atmosfera dezmorțită din centrul vechi, ci și în evenimentele care aduc aerul prospețimii și reînnoirii  în plan spiritual. Cel mai convingător vestitor al primăverii culturale […]

„Singurul rol pe care și-l poate asuma scriitorul este acela de promotor de valori.”

adrian lesenciuc

Adrian Lesenciuc (n. 1975) este poet, prozator, critic literar și traducător. Doctor în ştiinţe militare, informații și în ştiințele comunicării, este conferențiar universitar la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov. Este membru al filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din 2000 și președinte al filialei din 2013. A colaborat, preponderent cu eseuri și […]