
„…inspirația e muncă – plan bine pus la punct, efort constant, disciplină.” – Dan Coman
Libris: Sunteți poet, prozator, profesor, cu texte traduse și incluse și în antologii din străinătate. Ați debutat la 27 de ani cu volumul Anul cârtiței galbene.

Libris: Sunteți poet, prozator, profesor, cu texte traduse și incluse și în antologii din străinătate. Ați debutat la 27 de ani cu volumul Anul cârtiței galbene.

Libris: Aveți o carieră impresionantă în spate, cu contribuții importante în calitate de editor, scriitor, jurnalist, printre altele. La o vârstă la care alții își

Armand Goșu este doctor în istoria Rusiei, cu o teză despre politica externă a Imperiului Rus (Moscova, 1998). Este conferențiar la Universitatea din București, unde

Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în anul 1980.

LIBRIS: Ați avut o serie de întâlniri prin țară cu cititorii, după lansarea volumului Dumnezeu nu e mort (Editura Polirom, 2022) care a fost și

Irene Postolache s-a născut în Comănești, Bacău, la 28 august 1961. În prezent locuiește în Buşteni, Prahova. Scrie poveşti pentru copii. Publică texte în revistele:

Scriitorul francez Eric-Emmanuel Schmitt s-a aflat la Bucureşti în luna iunie pentru a-şi prezenta noul roman, Paradisuri pierdute, apărut la Editura Humanitas în traducerea lui

Dan Lungu este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați scriitori români. Este conferențiar doctor la Catedra de Sociologie din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza,

Cristina Donovici s-a născut la Târgu Mureș, în 1974. Este licențiată în jurnalism și lucrează în televiziune, ca producător de știri. Alex Donovici s-a născut

Libris: Radu Paraschivescu este o personalitate publică inconfundabilă. Cunoscut prin cărțile sale, prin numeroasele traduceri, prin constanta prezență în media, fie presă culturală sau sportivă,

Tatiana Niculescu a urmat cursurile Facultății de Litere a Universității București și a Institutului European de jurnalism Robert Schuman din Bruxelles. A lucrat ca editor

Născută în 1983, în Brăila, Lavinia Braniște a studiat limbi străine în Cluj-Napoca și în București. A debutat în anul 2006 cu volumul de poezie
Pe libris.ro fiecare lună poartă nume de autor. Te invităm să descoperi unii dintre cei mai importanți autori români contemporani. Lunar, un număr limitat de cărți cu autograf te așteaptă să-ți îmbogățești raftul edițiilor speciale din biblioteca ta. Și, nu uita să dăruiești! O carte semnată chiar de autorul acesteia este darul perfect pentru orice bibliofil.
Povești despre actul creativ, preferințe literare, opinii, interpretări literare, proiecte de viitor etc. Lasă-te inspirat de dialogurile cu Autorul lunii!
Noi suntem despre cărți și la fel este și Newsletter-ul nostru.
Abonează-te și fii primul care află despre cele mai bune promoții, noutăți și recomandări de carte de pe libris.ro! Lasă-ne să-ți aducem în inbox inspirația de care ai nevoie pentru următoarea lectură.
© Copyright 2021, Toate Drepturile Rezervate, Termeni si Conditi
Noi suntem despre cărți și la fel este și Newsletter-ul nostru.
Abonează-te și fii primul care află despre cele mai bune promoții, noutăți și recomandări de carte de pe libris.ro! Lasă-ne să-ți aducem în inbox inspirația de care ai nevoie pentru următoarea lectură.
Editura Creator
Revista Literară Libris
© Copyright 2026, Toate Drepturile Rezervate, Termeni si Conditii

Folosim cookie-uri pentru a imbunatati experienta ta de navigare, pentru a-ti prezenta continut si reclame personalizate si pentru a analiza traficul din site. Facand clic pe „Accept toate”, accepti utilizarea cookie-urilor.