
Recenzie carte: „Să nu ne facem de râs în fața furnicilor” de Iv cel Naiv
E inginer la bază, visător profesionist, donator universal de poezie și salvator în viața de zi cu zi. Autocaracterizarea îi aparține celui care a luat

E inginer la bază, visător profesionist, donator universal de poezie și salvator în viața de zi cu zi. Autocaracterizarea îi aparține celui care a luat

Conform statisticilor, ultimele două secole au adus o prosperitate fără precedent la nivel mondial. Utopia medievală, aceea a tărâmului abundenței unde curge lapte și miere

Diagnosticele psihiatrice sunt înspăimântătoare nu doar pentru că nu cunoaștem încă suficient despre cauzele bolilor din psihiatrie (și, drept urmare, nu avem tratamente curative) ci

Performanțele umanității sunt, fără îndoială, notabile și semnificative în lumea vie. În câteva sute de mii de ani oamenii au reprezentat o specie care a

Autorul lunii martie 2021 este scriitorul Laurențiu Ciprian Tudor. Uneori, momentele de tăcere sunt mai relevante decât vorbele. Nu uita că se spune că marile

Dacă nu ați ales încă o lectură polițistă captivantă nu îl treceți cu vederea pe Bernard Minier, un autor francez care a publicat o serie

Un citat regăsit în Ecclesiastul spune că: E un timp pentru toate – un timp pentru a te naște și un timp pentru a muri.

Editura Humanitas 2020 Ce este fericirea și cum o putem atinge? Iată un concept care a stârnit dezbateri filosofice și religioase dar care se dovedește

Editura Humanitas Experiența mea cu Amos Oz se rezumă la volumul Rime despre viață și moarte, o carte despre care am discutat și la Clubului

Începând din 01.02.2013, Libris propune proiectul Lumea cărților din perspectiva scriitorului, proiect care aduce mai aproape de public cei mai importanți scriitori români ai momentului. În luna

Cunoscut ca Al doilea proces Auschwitz, după cel din Polonia din 1947, evenimentul juridic de la Frankfurt, început în 1963 și încheiat cu sentințe diverse

După secole întregi de marginalizare și restricționare în afirmarea personală și profesională, femeile au reușit să își câștige drepturi egale cu ale bărbaților în societate.
Noi suntem despre cărți și la fel este și Newsletter-ul nostru.
Abonează-te și fii primul care află despre cele mai bune promoții, noutăți și recomandări de carte de pe libris.ro! Lasă-ne să-ți aducem în inbox inspirația de care ai nevoie pentru următoarea lectură.
© Copyright 2021, Toate Drepturile Rezervate, Termeni si Conditi
Noi suntem despre cărți și la fel este și Newsletter-ul nostru.
Abonează-te și fii primul care află despre cele mai bune promoții, noutăți și recomandări de carte de pe libris.ro! Lasă-ne să-ți aducem în inbox inspirația de care ai nevoie pentru următoarea lectură.
Editura Creator
Revista Literară Libris
© Copyright 2026, Toate Drepturile Rezervate, Termeni si Conditii

Folosim cookie-uri pentru a imbunatati experienta ta de navigare, pentru a-ti prezenta continut si reclame personalizate si pentru a analiza traficul din site. Facand clic pe „Accept toate”, accepti utilizarea cookie-urilor.