
Rămâi cu mine de Ayobamy Adebayo
În luna iunie am parcurs romanul lui Abdulrazak Gurnah, Abandon – al cărui recenzie o găsești aici – tradus și publicat în limba română la

În luna iunie am parcurs romanul lui Abdulrazak Gurnah, Abandon – al cărui recenzie o găsești aici – tradus și publicat în limba română la

Mă găsești când vrei sau fericirea paradoxală în era consumerismului romantic Mă găsești când vrei sau de fapt o găsim când vrem pe aceeași Lavinia

Despre LibFest. Topuri de carte și experiențe culturale în Centrul Brașovului Mulțumim tuturor cititorilor pentru patru zile în care cărțile au fost eroii principali în

Despre citit, obiceiuri și rutina zilnică cu Sever Gulea, medic psihiatru și bloger Libris LibFest 2022 a avut loc în centrul istoric al Brașovului în perioada

Așa cum te-am obișnuit, am pornit la drum și în această lună pentru a descoperi Scriitorii lunii Iunie, din seria Scriitori la infinit, autori importanți

Margaret Atwood este una dintre autoarele a cărei scriitură provoacă dependență și te transformă în cititor în serie al cărților ei. De-a lungul timpului, ea

Înainte de a cunoaște subiectul sau micile conflicte ascunse dincolo de copertă, ceea ce atrage la această carte este titlul, Zgomotul lucrurilor în cădere. E

La începutul anului trecut, o dată cu publicarea recenziei pentru romanul „Femeia în chimono alb” de Ana Johns, vă atrăgeam atenția asupra unei teme mai

Îmi place să citesc uneori povești psihoterapeutice, evocări ale unor situații impresionante din practica specialiștilor în sănătate mintală, dar adesea mă apropii de ele cu

John Steinbeck este unul dintre puținii autori care te captivează și te seduc, indiferent de strategia scriitoricească pe care o abordează. Fie că te poartă

Seria articolelor din secțiunea Scriitori la infinit continuă cu articolul dedicat scriitorilor născuți în luna mai. Rețeta e cea cu care te-am obișnuit deja: câteva

Despre sănătatea mintală și nevoia de (re)conectare Mental health is wealth ne spune un slogan american convingător din zilele noastre pe care suntem gata să
Dragul nostru cititor, știi ce avem în comun? We Know Books.
Echipa Libris are peste 30 de ani de experiență în lumea cărții, motiv pentru care declarăm cu mândrie că We Know Books.
Îndrăgim cărțile, le respirăm, le colecționăm, le împrumutăm, le recomandăm și le cunoaștem. În fiecare zi învățăm lucruri noi despre lumea cărților și devenim mai pasionați de lectură.
În această secțiune a Blogului Libris dorim să-ți împărtășim misiunea noastră de a descoperi cele mai valoroase și interesante cărți pentru tine. De ce „Cărți la infinit” și nu un alt lume? Pentru că recunoaștem cu amărăciune că nu vom putea cuprinde vreodată toate cărțile publicate, dar suntem hotărâți să doborâm recorduri de lectură.
Venim către tine, așadar, cu cele mai îndrăgite titluri pe care le-am citit, cu noutățile care trebuie neapărat să ajungă pe rafturile tale, dar și cu cele mai interesante recenzii și articole ale noastre, pe care dorim să le citești și din care să afli lucruri noi.
Descoperă lumi infinite și alătură-te clubului We Know Books!
Noi suntem despre cărți și la fel este și Newsletter-ul nostru.
Abonează-te și fii primul care află despre cele mai bune promoții, noutăți și recomandări de carte de pe libris.ro! Lasă-ne să-ți aducem în inbox inspirația de care ai nevoie pentru următoarea lectură.
© Copyright 2021, Toate Drepturile Rezervate, Termeni si Conditi
Noi suntem despre cărți și la fel este și Newsletter-ul nostru.
Abonează-te și fii primul care află despre cele mai bune promoții, noutăți și recomandări de carte de pe libris.ro! Lasă-ne să-ți aducem în inbox inspirația de care ai nevoie pentru următoarea lectură.
Editura Creator
Revista Literară Libris
© Copyright 2026, Toate Drepturile Rezervate, Termeni si Conditii

Folosim cookie-uri pentru a imbunatati experienta ta de navigare, pentru a-ti prezenta continut si reclame personalizate si pentru a analiza traficul din site. Facand clic pe „Accept toate”, accepti utilizarea cookie-urilor.