
Într-o voce nerostită de Peter A. Levine
La una dintre edițiile #LibrisTalks, din cadrul LibFest am avut ocazia să discut cu Petronela Rotar despre trauma psihică și urmările ei. Pe lângă aspecte

La una dintre edițiile #LibrisTalks, din cadrul LibFest am avut ocazia să discut cu Petronela Rotar despre trauma psihică și urmările ei. Pe lângă aspecte

Câștigătorul Premiului Nobel pentru literatură pe anul 2021 este Abdulrazak Gurnah, pentru felul plin de compasiune în care a explorat efectele colonialismului și soarta refugiaților

În 2019, Editura Polirom a tradus în limba română un volum memorabil semnat de profesorul american Tom Nichols, intitulat „Sfârșitul competenței”. În acel volum Nichols

Dan Lungu este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați scriitori români. Este conferențiar doctor la Catedra de Sociologie din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza,

Ted Hughes și Sylvia Plath au format unul dintre cele mai celebre și mai titrate cupluri ale celei de-a doua jumătăți din secolul al XX-lea.

Conceptul de traumă psihică, recunoscut după mai bine de jumătate de secol, două războaie mondiale, Holocaustul și încă un conflict durabil și epuizant (războiul din

Îmi place să citesc uneori povești psihoterapeutice, evocări ale unor situații impresionante din practica specialiștilor în sănătate mintală, dar adesea mă apropii de ele cu

Am vizionat de mai multe ori filmul clasic al anilor ‘90, regizat de Andrew Davis, intitulat sugestiv „O crimă perfectă”. În această producţie, personajul jucat

John Steinbeck este unul dintre puținii autori care te captivează și te seduc, indiferent de strategia scriitoricească pe care o abordează. Fie că te poartă

Despre sănătatea mintală și nevoia de (re)conectare Mental health is wealth ne spune un slogan american convingător din zilele noastre pe care suntem gata să

Romanul alcătuit din două părți separate temporal de aproape un deceniu mi-a lăsat impresia unei versiuni asiatice a poveștilor Elenei Ferrante: construcția unui univers aproape

„Cunoscutul prozator David Foenkinos abordează frontal, cu mult umor și autoironie problema raportului dintre ficțiune și realitate în cel mai recent roman tradus în limba
Noi suntem despre cărți și la fel este și Newsletter-ul nostru.
Abonează-te și fii primul care află despre cele mai bune promoții, noutăți și recomandări de carte de pe libris.ro! Lasă-ne să-ți aducem în inbox inspirația de care ai nevoie pentru următoarea lectură.
© Copyright 2021, Toate Drepturile Rezervate, Termeni si Conditi
Noi suntem despre cărți și la fel este și Newsletter-ul nostru.
Abonează-te și fii primul care află despre cele mai bune promoții, noutăți și recomandări de carte de pe libris.ro! Lasă-ne să-ți aducem în inbox inspirația de care ai nevoie pentru următoarea lectură.
Editura Creator
Revista Literară Libris
© Copyright 2026, Toate Drepturile Rezervate, Termeni si Conditii

Folosim cookie-uri pentru a imbunatati experienta ta de navigare, pentru a-ti prezenta continut si reclame personalizate si pentru a analiza traficul din site. Facand clic pe „Accept toate”, accepti utilizarea cookie-urilor.